Tehnologia de cultivare a bamelor in camp

Bamele sunt plante legumicole de la care se întrebuinţează fructele (capsule) tinere, în stare verde, înainte de a ajunge la maturitate. Capsulele servesc la prepararea unor mâncăruri cu sau fără carne, asemănătoare cu cele preparate din păstăi de fasole verde.

---

Importanţa bamelor este însă mai mică decât a fasolei, din cauza numărului mai redus al consumatorilor şi al producţiilor mai mici care se obţin la unitatea de suprafaţă. Bamele sunt folosite mult şi în industria conservelor de legume şi se pretează la congelare, putând fi astfel consumate tot timpul anului, după cum afirma V. Voican şi colaboratorii, 2002. Atât pentru consum imediat, cât şi pentru conservare sau congelare, capsulele sunt cu atât mai gustoase şi mai fragede cu cât se recoltează mai tinere. Bamele sunt plante care pot fi cultivate în zonele cu temperaturi medii în sezonul de vegetaţie, variind între 18 şi 35 de grade Celsius, temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este de 22-30 de grade Celsius. Sub temperatura de 10-12 grade Celsius, creşterea plantelor încetează, iar la 0 grade Celsius ele pier. Seminţele germinează la temperaturi de peste 15 grade Celsius. În zonele unde sezonul cald este mai scurt şi unde nopţile sunt mai răcoroase, cum este cazul în zonele de nord ale României şi în zona montană, cultura bamelor nu reuşeşte şi de aceea aceste zone trebuie considerate ca nefavorabile pentru cultura bamelor. Înfloritul la majoritatea soiurilor cultivate se petrece în condiţii de zi scurtă, dar există şi o serie de soiuri care nu sunt sensibile la lungimea zilei, putând fi cultivate şi în zone de zi lungă. Bamele se dezvoltă normal la lumină intensă şi nu suportă umbrirea. Bamele sunt pretenţioase la umiditate; ele cresc şi se dezvoltă bine în condiţii de umiditate ridicată în sol şi în atmosferă. Deşi bamele sunt destul de rezistente la secetă, având o înrădăcinare puternică şi adâncă, totuşi în regiunile sudice şi călduroase unde se cultivă este necesar, în cei mai mulţi ani, să fie cultivate în condiţii de irigare. Pentru a obţine producţii ridicate, cultura bamelor necesită soluri bogate în elemente nutritive şi în humus, uşoare (aluviuni, cernoziomuri uşoare, soluri nisipo-argiloase), care se încălzesc repede. Nu suportă terenurile grele şi reci şi reacţionează foarte bine la fertilizarea cu materie organică. Solurile trebuie să aibă un pH neutru sau uşor acid (5,8-6,5). Perioada de vegetaţie este destul de lungă, în funcţie de soi, între 130 şi 150 de zile. O cultură corespunzătoare de bame consumă 9,5 kilograme de azot, 4,5 kilograme de fosfor şi 28 de kilograme de potasiu la hectar. O aprovizionare continuă cu azot, din care o parte se aplică înaintea semănatului, iar o altă parte în perioada de vegetaţie, în apropierea rândurilor de plante, contribuie la prelungirea perioadei de fructificare şi la creşterea producţiei. Cerinţele pentru fosfor şi potasiu depind de tipul de sol şi de pH-ul acestuia. În Florida, în solurile sărace în materie organică, pe teren irigat, circa 112 kilograme de azot la hectar, 160 de kilograme de superfosfat la hectar şi 155-160 de kilograme de sare potasică, aplicate înaintea înfiinţării culturii, urmate de 1-5 fertilizări în vegetaţie cu 30 de kilograme de azot şi 30 de kilograme de sare potasică, au dat rezultatele cele mai bune. Aceste doze sunt mai reduse pe solurile mai bogate în materie organică şi pe terenuri neirigate (Pierce, 1987). Uneori, în unele zone este necesară şi aplicarea îngrăşămintelor cu microelemente.

Rotaţia culturii
Bamele se cultivă de obicei în aceeaşi solă cu fasolea, cultură cu care se aseamănă în mare măsură în ceea ce priveşte solicitarea cerinţelor pentru căldură. Deosebirea dintre aceste plante leguminoase constă în faptul că bamele se fertilizează cu gunoi de grajd chiar în anul de cultură. Având în vedere cerinţele ridicate faţă de căldură şi, ca urmare, semănatul târziu al culturii, terenul se poate cultiva cu o legumă cu cerinţe moderate faţă de căldură şi cu perioada de vegetaţie scurtă (salată, spanac, ceapă şi usturoi pentru stufat etc.), înfiinţate de obicei din toamnă şi care se recoltează înainte de semănatul bamelor. În asolament, bamele urmează după legume solanacee şi cele din grupa verzei.

Pregătirea terenului
Fertilizarea de bază se face prin aplicarea de îngrăşăminte organice (30-40 de tone de gunoi de grajd/ha), 300-500 kg superfosfat şi 100 kg de sare potasică. Arătura adâncă, ca şi în cazul altor culturi de legume, este obligatorie şi trebuie făcută din toamnă. Afânarea solului este efectuată toamna sau primăvara, prin care terenul se pregăteşte pentru cultura anticipată, iar după recoltarea acesteia se procedează la afânarea solului cu grapa cu discuri sau la nevoie se face chiar o arătură superficială, care se mărunţeşte cu grapa cu colţi sau cu combinatorul. Dacă primăvara nu se fac culturi succesive, iar terenul rămâne necultivat până la semănatul bamelor, trebuie să se procedeze la afânarea solului cu cultivatorul, cu grapa sau cu combinatorul pentru a evita bătătorirea sau îmburuienarea lui. Înaintea afânării cu grapa cu discuri, se aplică îngrăşămintele cu azot (circa 400 kg/ha azotat de amoniu). Erbicidarea se face cu produse recomandate de specialiştii agronomi, care stabilesc, în funcţie de spectrul de buruieni, substanţa folosită, doza, momentul şi modul de aplicare. Modelarea terenului se poate face în straturi înălţate, cu lăţimea la coronament de 104 cm.

Semănatul
Cele mai bune rezultate la semănat se obţin în urma întrebuinţării unor seminţe puţin mai vechi (2-3 ani) (Mayer, 1969). Epoca de semănat este la jumătatea lunii mai, când solul s-a încălzit bine şi a trecut pericolul brumelor târzii de primăvară.

Schema de semănat
Ţinând cont de dimensiunile plantelor, se însămânţează două rânduri pe strat, la interval de 75 cm între rânduri, urmând să se asigure 13-15 cm între plante pe rând. Răritul plantelor se face după răsărit, rămânând la 25-30 cm între plante, pe rând. Acest lucru se mai impune şi din cauza faptului că la bame multe seminţe nu răsar în primul an (seminţe tari) din cauza maturării neuniforme a acestora. Datorită vigorii plantelor este indicat ca spaţiile de nutriţie să fie mari, mai ales că bamele sunt deosebit de pretenţioase la lumină, iar în condiţiile în care plantele se umbresc, florile avortează şi producţia scade. De aceea, pe suprafeţe mai mici se poate recomanda distanţa de 80 cm între rânduri şi 25-35 cm între plante pe rând sau în cuiburi la 70/40 cm, asigurându-se o desime de 3,5 plante/metrul pătrat. Norma de sămânţă este de circa 10-12 kilograme de sămânţă la hectar. Adâncimea de semănat necesară este de 3-4 cm. Plantele răsar după 10-15 zile de la semănat.

Lucrările de îngrijire
Prăşitul se face de câte ori este nevoie, pentru menţinerea terenului neîmburuienat şi afânat. Dacă nu s-au aplicat erbicide, este bine ca la semănat să se folosească şi o plantă indicatoare, de exemplu ridichi de lună, care, răsărind mai repede, indică rândurile de plante şi în acest fel se poate executa o praşilă oarbă pe intervalele dintre rânduri. Fertilizarea se face de două ori: înainte de înflorit şi în plină fructificare, folosind câte 100-160 de kilograme de azotat de amoniu. Irigarea culturii, în special în timpul formării capsulelor, în funcţie de regimul precipitaţiilor din zonă, se face prin 5-6 udări, la interval de 15 zile, cu norme de udare de 300 de metri cubi de apă la hectar.

Combaterea patogenilor
Cu toate că bamele nu ridică probleme deosebite din punct de vedere al protecţiei contra bolilor, trebuie avut în vedere că atacul de Ascochyta abelmoschi poate afecta producţia. Combaterea se face cu ajutorul substanţelor indicate de specialiştii Laboratorului Fitosanitar Judeţean, prin buletinul de avertizare, în care se indică doza, momentul şi modul de aplicare a acestora. Combaterea dăunătorilor, în primul rând al afidelor, se face prin tratamente cu insecticide specifice, respectându-se strict timpul de pauză.

Recoltarea
O lucrare foarte importantă la bame este recoltarea la timp a capsulelor. Stabilirea momentului recoltării se face atunci când capsulele sunt foarte fragede. Cu cât recoltarea se face mai devreme şi mai des, cu atât producţia este de calitate mai bună. De remarcat că soiurile create în cadrul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Vidra îşi menţin frăgezimea chiar şi atunci când bamele ajung la 5-6 cm lungime. Recoltarea se face treptat, pe măsura formării capsulelor, din a doua decadă a lunii iulie până în septembrie, motiv pentru care această lucrare reclamă un consum mare de forţă de muncă. În momentul când cultura este în plină vegetaţie, recoltarea se face la interval de 1-2 zile. Întrucât capsulele au ţepi la majoritatea soiurilor, recoltatul se execută cu mănuşi de protecţie. Condiţionarea producţiei se face pe dimensiuni, în funcţie de destinaţie: 1,4-4 cm lungime pentru producerea de conserve în saramură şi 1,5-7 cm pentru ghiveci. Pe măsură ce se formează şi sunt tinere, fructele au perişori moi şi pereţi nefibroşi. În această fază au o valoare alimentară superioară. Recoltate mai târziu, pereţii capsulelor se lemnifică repede. Pentru a fi preparate în fabrica de conserve, se ambalează în lădiţe şi coşuri de maximum 25 de kilograme şi se transportă rapid la destinaţie, pentru ca producţia să nu se deshidrateze. Pentru valorificarea la piaţă, bamele se livrează la caserole, acoperite cu folie de polietilenă. Producţia medie este de circa 6 tone la hectar, dar în cazul aplicării unor tehnologii corecte, se pot obţine chiar şi 8-10 tone la hectar.

Victor VĂTĂMANU