Tehnologia de cultivare a canepii pentru samanta

Cânepa de sămânţă se cultivă numai în unităţile agricole din zona foarte favorabilă (Câmpia de Vest, Transilvania, nord-vestul Moldovei, partea nordică a Câmpiei Române şi sudul Podişului Getic), sub îndrumarea unităţilor de cerecetare-dezvoltare agricolă din arealul amintit, după cum prezintă Gh. Bîlteanu şi V. Bârnaure. În toate aceste regiuni, climatul mai umed şi cu mai puţine zile tropicale asigură o bună vegetaţie a plantelor femele în intervalul iulie-septembrie. Se vor evita terenurile grele, care formează crustă şi nu permit un răsărit rapid şi uniform.

Cele mai bune premergătoare sunt trifolienele, ierburile perene, leguminoasele anuale pentru boabe, rapiţa, cartoful, sfecla. După grâu, se cultivă numai când acesta este precedat de plante care limitează atacul de molie (de exemplu, plantele furajere). Nu se va cultiva după porumb (chiar neerbicidat cu triazine), deoarece sfredelitorul porumbului, debilitând tulpina de cânepă în care face galerii, duce la ruperea şi uscarea inflorescenţelor înainte de maturare. Distanţa faţă de alte culturi cu cânepă este de minimum un kilometru în cadrul aceluiaşi soi şi de 4 kilometri faţă de alte soiuri. Revenirea cânepii de fuior pe acelaşi teren este posibilă după minimum 5-6 ani (N. Cepoiu).

Aplicarea îngrăşămintelor, comparativ cu cânepa de fuior, se face ţinând seama de următoarele particularităţi: densitatea culturii este de 4-5 ori mai mică - deci şi cantitatea totală de îngrăşăminte va fi mai redusă; raportul N:P:K va fi modificat în favoarea fosforului şi a potasiului, care favorizează producţia de sămânţă şi limitează creşterile vegetative excesive. Pe solurile mai fertile, cu peste 3% humus, fertilizarea cu îngrăşăminte chimice se face la raportul NPK de 1:1:0,8-1, folosind câte 50-70 de kilograme de azot şi de 40-50 de kilograme de potasiu. Pe solurile mai sărace, cantităţile de azot cresc la 80-90 de kilograme la hectar, raportul N:P:K devenind cel mai adesea 1,5:1:0,8-1. Pe solurile cernoziomice sau/şi soluri cernoziomoide, cele mai bune rezultate s-au obţinut cu formula N-78 P-50 (O. Segărceanu şi colaboratorii).

Cele mai bune rezultate se obţin cu îngrăşăminte complexe ternare, administrate sub arătura de bază şi cu corecţii de raporturi N:P:K prin fertilizare la pregătirea patului germinativ sau la semănat. O parte din azot se poate da şi la una dintre praşile (înainte de butonizare), folosind echipamente agricole speciale pentru această lucrare. Se poate face şi fertilizarea organo-minerală: 15-20 de tone de gunoi de grajd bine fermentat, plus 150-200 de kilograme superfosfat încorporat sub arătură; se adaugă la pregătirea patului germinativ sau la semănat 100 de kilograme de îngrăşământ binar sau orice altă formulă, ţinând cont de analiza solului. Se va acorda o foarte mare atenţie administrării uniforme a îngrăşămintelor.

Sămânţa şi semănatul

În scopul difuzării mai rapide în cultură a noilor creaţii genetice în acest domeniu şi a asigurării unor cantităţi mai mari de sămânţă, se admit şi culturi semincere pentru obţinerea înmulţirilor a II-a sau chiar a III-a. Sămânţa trebuie să aibă însuşiri minime, prevăzute în standardele naţionale. Sămânţa de cânepă trebuie să aibă puritatea minimă de 96% (fără seminţe de lupoaie) şi capacitatea germinativă minimă de 80% (sporuri sigure de producţie se obţin când facultatea germinativă depăşeşte 90% - N. Cepoiu). Se va folosi numai sămânţa produsă în anul anterior. Sămânţa mai mare, cu MMB peste 20-22 de grame (realizată prin selectare) asigură producţii de fibră mai mari cu până la 30% (Kuzneţov).

Sămânţa mai mare şi omogenă asigură răsăriri mult mai uniforme (Diana Glodeanu) şi uneori producţia creşte cu până la 22%, iar fibra este mult mai omogenă. Materialul de semănat se va trata obligatoriu cu substanţe fungicide. Semănatul se face când temperatura în sol, la adâncimea de 5-7 cm, s-a stabilizat la 8-9 grade Celsius (practic, înaintea semănatului porumbului). La semănatul prea timpuriu, plantele suferă din cauza temperaturilor scăzute, cresc încet şi nu ating înălţimea normală. Pagubele produse de purici sunt mai mari. Prin întârzierea semănatului se favorizează atacul moliei, se scurtează perioada de vegetaţie, plantele înfloresc prematur. Nerespectarea epocii de semănat determină întotdeauna producţii mai mici de tulpini şi fibră şi însuşiri tehnologice inferioare.

Densitatea şi distanţa de semănat sunt variabile. La densităţi mai mici se realizează coeficienţi mai mari de înmulţire a seminţelor, dar sămânţa este mai puţin uniformă ca mărime, coacere, germinaţie, culoare, după cum recoltarea mecanizată este dificilă din cauza tulpinilor groase. Distanţa dintre rânduri este determinată şi de sistemul de maşini din dotarea unităţii: 45 cm pentru tractoare mici, de tipul L-445 şi cultivatoare pentru plante tehnice; 60-70 cm pentru gama de maşini agricole de tipul U-650. Se poate semăna şi în benzi, la 45 cm între rânduri şi 60-70 cm între benzi (de regulă patru rânduri în bandă), folosind tractoare şi semănători, sau în rânduri duble la 45+12,5 (15) cm sau 60+12,5 (15) , cu semănători de tipul SUP 21 sau SUP 48. În ultimul caz, se obţine şi o bună producţie de fibră, cultura fiind numită „mixtă“ (pentru sămânţă şi fibră). Limitele de variaţie a numărului de boabe germinabile/metrul pătrat sunt de 60-125, iar cantitatea de sămânţă corespunzătoare este de la 12 la 25 de kilograme la hectar. Limitele inferioare sunt pentru elita şi I 1 (MAIA).

Lucrările de îngrijire

Când se seamănă cu semănătorile de tipul SUP 24 sau SUP 48, se tăvălugeşte imediat după semănat. Câmpurile semănate cu semănătoarea de tipul SPC - 6 se grăpează imediat, pentru a înlătura urmele rândurilor şi a evita pagubele produse de păsări. Între semănat şi răsărit, după ploi puternice, se poate forma crustă, situaţie în care se intervine cu grapa sau cu tăvălugi stelaţi. În preajma răsăritului, se combat purecii, prin prăfuire cu diverse substanţe aflate în dotarea farmaciilor fitosanitare. Prăşitul este o lucrare foarte importantă la cânepa pentru sămânţă. În mod normal, se efectuează 2-3 praşile mecanice între rânduri şi 1-2 praşile manuale pe rând, în funcţie de numărul de buruieni raportate la unitatea de suprafaţă. Răritul se poate face numai la culturi, în mod particular, când recoltarea se face manual. La culturile mecanizate, urmărindu-se obţinerea de tulpini mai fine, răritul nu este indicat.

Polenizarea suplimentară aduce sporuri de sămânţă de până la 150 de kilograme la hectar. Se face manual, prin trecerea prin lan cu o funie prinsă pe doi suporţi, cu care se loveşte vârful plantelor. Operaţia se face când 25-30% din plante sunt înflorite şi se repetă la 2-3 zile. Alte lucrări de îngrijire specifice sunt: scoaterea din lan şi arderea plantelor atacate de lupoaie, combaterea moliei cânepii (1-2 tratamente), eliminarea plantelor mascule cu talie mică şi înflorire precoce; înainte de a elibera polenul, se va face eliminarea plantelor femele cu talie mică.

Folosirea erbicidelor - se face numai la indicaţiile specialistului agronom din zonă. Erbicidele se aplică la pregătirea patului germinativ, încorporându-se la 3-4 cm adâncime, în cazul diferitelor amestecuri de substanţe. Combaterea buruienilor este parţială, fiind necesară şi o praşilă între rânduri, când plantele au 40-50 cm înălţime. O. Segărceanu şi colaboratorii au determinat că o bună combatere a buruienilor se realizează (aplicând erbicidele indicate) numai pe solurile cu peste 3,5% humus.

Recoltarea şi păstrarea seminţelor

Momentul de recoltare a cânepii de sămânţă este atunci când în treimea inferioară a inflorescenţei fructele au căpătat culoarea şi luciul caracteristice şi se văd cu ochiul liber (nu mai sunt învelite de bracteole). Fructele din treimea mijlocie a inflorescenţei au culoarea caracteristică, dar sunt încă învelite, iar cele de la vârf au culoarea gălbuie, maturându-se ulterior. Recoltarea manuală, încă practicată, constă în tăierea tulpinilor, legarea lor în snopi şi aşezarea în piramide pentru uscare, timp de 6-8 zile, după care se bat manual şi se vântură pe loc. Recoltatul mecanic se poate face într-o singură fază (trecere) cu combine speciale pentru recoltarea culturii de cânepă sau eventual cu combine româneşti, modificate în acest scop. Defolierea prealabilă este obligatorie şi se face cu substanţele recomandate de către specialiştii agronomi din zonă, în momentul când primele seminţe capătă culoarea caracteristică (circa 10-12 zile înainte de recoltare). Recoltarea în două faze constă în tăierea cu secerătoarea-legătoare, uscarea timp de 5-6 zile şi treieratul cu batoza sau combina C-12, modificată special pentru această operaţiune.

Dacă unităţile producătoare de sămânţă dispun de forţă de muncă, se recomandă recoltarea separată a plantelor mascule după scuturarea polenului. Astfel, se obţine o producţie foarte bună de fibre, iar producţia de sămânţă creşte şi astfel recoltatul se va face mai uşor. În vederea păstrării, seminţele trebuie complet curăţate de resturile de inflorescenţă şi de seminţele verzi, după care se menţin în strat subţire, de 15-20 cm până la umiditatea de 9%. Numai după aceea se pot păstra în straturi de până la 100 cm sau, preferabil, în saci.

Victor VĂTĂMANU