Tehnologia de cultivare a chimionului şi a cozii şoricelului

1/7/2020

Tehnologia de cultivare a chimionului şi a cozii şoricelului

Tehnologia de cultivare a chimionului (Carum carvi)

Această specie germinează la 4-10 grade Celsius, suportă terenuri scăzute, însă temperaturile ridicate pot duce la ofilirea ei, mai ales în cazul asocierii secetei. Factorul esenţial implicat în vegetaţie este reprezentat de apă, planta necesitând multă umiditatea, de la răsărire, pe tot parcursul vegetaţiei şi până la înflorire.

În anul al II-lea de cultură, pe perioada înfloririi este necesar un regim hidric echilibrat, fără ploi însemnate cantitativ. Cultura dă cele mai bune rezultate pe soluri bogate în calciu, cu expunere sudică, afânate, adăpostite de vânturi puternice. Chimionul care creşte spontan este întâlnit la margini de păduri, prin fâneţe, la deal şi la munte.

Zonele favorabile culturii sunt judeţele Arad şi Bihor, Podişul Transilvaniei, Ţara Haţegului, Ţara Bârsei şi Subcarpaţii Răsăriteni.

Fiind o specie bianuală cu însoţitoare anuală, cele mai indicate premergătoare sunt prăşitoarele şi cerealele de toamnă, care lasă terenul bogat în substanţe hrănitoare şi curat de buruieni. Monocultura nu este recomandată; revenirea pe acelaşi loc se poate face după 5-6 ani. Terenul pe care se va însămânţa chimion se supune îngrăşării cu 40 kg/ha fosfor şi 60-70 kg/ha potasiu, manevre efectuate odată cu arătura adâncă de toamnă. Primăvara, înainte de însămânţat, se mai administrează 40-50 kg/ha azot şi 2 t/h var. Chimionul va reacţiona favorabil la un „influx“ atât de important de îngrăşăminte, deoarece în zonele în care se cultivă frecvent ploile abundente supun solul la un proces de spălare. Imediat după recoltarea plantei premergătoare, primăvara devreme, terenul se ară adânc, la 30 cm. Acest lucru este valabil când au existat premergătoare timpurii (cereale, borceaguri), iar pământul prezintă umiditate. Dacă dimpotrivă, pământul este uscat, se va efectua mai întâi dezmiriştirea cu grapa cu discuri, iar arătura se va face toamna.

Pentru culturile mixte se recomandă, în principal macul, dar şi fasolea şi mazărea. În prima situaţie, când însămânţarea se efectuează primăvara, arătura se discuieşte şi se tăvălugeşte. Însămânţarea propriu-zisă se face cu semănătoarea în rânduri la distanţe de 45-50 cm. Se consumă 8 kilograme de sămânţă la hectar în cultura mixtă şi 12 kilograme în cultura pură. Semnatul se face la adâncimea de 1,5-2,5 cm. Însămânţarea în cultura mixtă, cu mac, fasole, mazăre, orz, prezintă avantajul de a asigura un venit material în primul an, din cultura asociată, iar în al doilea an şi din producţia de chimion.

În primul an de vegetaţie, în cazul culturilor pure sau intercalate cu mac, se execută 3-4 pliviri şi praşile, după cum recomandă R. Rădulescu şi F. Matei. Chimionul se va rări la o distanţă de 8-10 cm între plantele de pe un rând. Ultima praşilă se va executa cel târziu în luna octombrie. Atunci când chimionul este cultivat împreună cu cerealele de primăvară, prima praşilă trebuie să se execute obligatoriu în paralel cu recoltarea cerealelor. Tot cu această ocazie, chimionul se va rări pe rând. În primul an de cultură, înainte de primul îngheţ, plantele se bilonează pentru a nu degera, cu ocazia acestor lucrări administrându-se 40-50 kg/ha fosfor substanţă activă.

La culturile pure de chimion, combaterea buruienilor se realizează cu erbicide de tipul Afalon, Gesagard şi Igran, în doze de 5 kg/ha, înainte de răsărirea plantelor. În anul al doilea de cultură, primăvara devreme se va efectua o grăpare perpendicular pe direcţia rândurilor, după o prealabilă administrare de 40 kg/ha azot s.a. După grăpare, se execută prima praşilă din acest an şi se pliveşte. A doua praşilă se execută după 10-15 zile, iar a treia înainte ca plantele să înflorească. Pentru culturile mixte, recoltarea plantei însoţitoarea (exemplu: macul) se va face cu atenţie, pentru a nu distruge şi plantele de chimion.

Recoltarea chimionului se face cu secerătoarea, la începutul coacerii (în pârg), când 25-30% din umbele sunt brune. Recoltarea se poate face cu combina atunci când 60-65% din umbele sunt brune. Dacă recoltarea se execută manual cu secera, aceasta trebuie să înceapă când 40% din fructe sunt brune, de preferat dimineaţa sau seara; excepţie de la regulă face timpul noros, când recoltarea se face în cursul zilei. Producţia medie la hectar este de 650-1.100 kg seminţe, care se păstrează la umiditatea maximă de 12%.

Seminţele se depozitează în camere uscate, curate, în straturi de 10 cm şi se lopătează câteva zile la rând, până se obţine uscarea completă. Treieratul se execută cu combina, în cel mult trei zile de la recoltare. Bolile cele mai frecvente ale chimionului sunt putrezirea rădăcinii şi a bazei tulpinilor, antracnoza, rugina şi fainarea. Rugina şi făinarea se combat prin lucrări agrotehnice. Seminţele necesare înmulţirii trebuie să fie de calitate; de aceea se efectuează recunoaşterea culturilor în lan pe loturi pure, fără buruieni. Acestea se vor recolta separat. Fructele se vor tria utilizând site cu diferite caracteristici.

Tehnologia de cultivare a cozii şoricelului - Achillea millefolium

Plantă puţin pretenţioasă la climă, coada şoricelului se întâlneşte atât în locuri însorite, cât şi în cele umbrite, de la câmpie până în zonele submontane şi montane, în întreaga ţară.

Este larg răspândită, fiind regăsită la margini de păduri şi de drumuri, lângă căile ferate şi prin poieni. Preferă solurile nisipoase, uşoare. Cu cât este mai cultivată în zone mai din sudul ţării, cu atât producţia de ulei eteric este mai importantă cantitativ. Cele mai bune regiuni din România pentru cultivarea sa sunt: Câmpia Dobrogei, Câmpia Bărăganului, Câmpia Olteniei şi Câmpia Timişului.

Este o plantă perenă, care poate fi menţinută în cultură 4-5 ani. Nu prezintă cerinţe speciale în ceea ce priveşte planta premergătoare, este însă de preferat ca plantele premergătoare să fie cereale şi mai ales prăşitoare, care lasă terenul curat de buruieni. Revenirea pe acelaşi teren se face după 4-5 ani, deoarece are loc o înmulţire a bolilor şi dăunătorilor care reduc mult producţia. Administrarea îngrăşămintelor naturale sau de sinteză chimică are un rol pozitiv, mărind producţia de flori. Îngrăşămintele naturale se recomandă a fi incorporate la planta premergătoare (nu direct).

La înfiinţarea culturii se poate administra gunoi de grajd 20-30 t/ha atunci când cultura urmează după cereale sau îngrăşăminte cu fosfor 50-60 kg/ha sau cu azot, 70 kg/ha substanţă activă (s.a.). Îngrăşămintele fosfatice se încorporează odată cu realizarea arăturii, iar azotul - primăvara devreme, la prima praşilă, ambele în doză de 15 kg/ha. După recoltarea plantei premergătoare, se execută arătura de 22-25 cm, dacă solul este suficient de umed. Dacă nu, se execută mai întâi o discuire şi o grăpare energică a solului, arătura efectuându-se după prima ploaie. Arătura se execută cu plugul în agregat cu grapa cu colţi. Semănatul se execută fie în august-septembrie, dacă solul prezintă umiditate suficientă, sau în pragul iernii, în caz de secetă. Cel mai adesea se optează pentru semănatul în pragul iernii, deşi, în acest caz, se ştie că plantele vor produce în primul an inflorescenţe puţine.

Distanţa de semănat este de 50 cm între rânduri şi 12-15 cm pe rând. Adâncimea de semănat este de 0,5-1 cm, deoarece seminţele sunt foarte mici. Se folosesc 4-5 kg sămânţă la hectar.

Ca lucrări de îngrijire, se execută patru praşile între rânduri (două manuale şi două mecanice) şi 1-2 pliviri manuale pe rând; din cel de-al doilea an se vor asocia lucrări de fertilizare cu azot, fosfor şi potasiu, în doze de 100-150 kg/ha. Răritul se realizează când plantele ajung la înălţimea de 7-8 cm, lăsându-se o distanţă de 12-15 cm între plante pe rând, pentru a evita culcarea tulpinilor la pământ în cursul vânturilor puternice, furtunilor sau a unor ploi torenţiale. Optim este să rămână 13-15 plante la metrul pătrat. Recoltarea florilor se începe când majoritatea sunt deschise, în zile însorite, după orele 10-11, pentru a obţine un conţinut maxim de azulen. Florile se taie din locul unde încep să se ramifice inflorescenţele. Se execută acum şi tăierea plantei - Herba millefolii -, la maximum 20 cm măsuraţi de sus în jos. Se obţin 1-2 recolte/an. Plantele înfloresc din nou, în cursul aceluiaşi an, având loc o nouă recoltare de flori sau planta întreagă în septembrie.

La primă recoltă se obţine o producţie de 600 kg/ha inflorescenţe uscate sau 1.000- 1.500 kg/ha plante cu inflorescenţe, iar la a doua recoltă 300 kg/ha inflorescenţe sau 500-700 kg/ha plante cu inflorescenţe. Produsul trebuie acum pregătit în vederea prelucrării, prin uscare la umbră (în camere ventilate la temperatura de aproximativ 20 de grade Celsius, aşezate în strat subţire) sau artificial în uscătoare, la 33-35 de grade Celsius.

După uscare, atât inflorescenţele, cât şi plantele se vor păstra în locuri uscate, ferite de lumină, eventual ambalate în saci textili. Totuşi, nu trebuie păstrate mai mult de un an, deoarece se reduce dramatic conţinutul în ulei volatil.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Tehnologia de cultivare a chimionului şi a cozii şoricelului

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT