REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Tehnologia de cultivare a cimbrului de cultură

15/3/2022

0 Comments

 
Picture
​Cimbrul de cultură este o specie aromatică, ale cărei părți aeriene conțin ulei volatil în care predomină timolul. Iarba de cimbru este un valoros condiment.
Amplasarea culturii
Cimbrul de cultură este o specie mediteraneană și prezintă cerințe deosebite față de caldură și lumină. Plantele tinere au o dezvoltare lentă și nu suportă umbrirea. Specia este în general rezistentă la secetă, dar are nevoie de umiditate în anul I de vegetație, când se formează tufa și sistemul radicular. Se cultivă pe soluri fertile, bogate în calciu, permeabile.
La amplasarea culturii se vor evita solurile grele, reci și umede. Specia se poate cultiva și pe pante mai mici, având rol antierozional. Zonele de cultură, cele mai indicate sunt situate în partea de sud și sud-vest a țării.
Fiind un semiarbust, se cultivă în afara asolamentului, după plante care lasă terenul curat de buruieni, cu o perioadă scurtă de vegetație, ca de exemplu leguminoasele pentru boabe, borceagul, cerealele de toamnă sau prășitoarele îngrășate cu gunoi de grajd, cum ar fi sfecla de zahăr și cartoful. Cultura durează 3-6 ani, în funcție de rezistența plantelor la ger.
 
Folosirea îngrășămintelor
Stabilirea necesarului de îngrășăminte se face ținând cont de aprovizionarea solului cu substanțe nutritive și de durata plantației. Cimbrul de cultură reacționează bine la îngrășăminte, mai ales atunci când în sol se realizează un echilibru nutritiv între elementele fertilizante. Fertilizarea cu fosfor - fosforul se aplică în doze de 60-80 kg./ha., substanță activă. Fertilizarea cu azot - îngrășămintele cu azot se pot aplica singure sau împreună cu fosforul și potasiul, în doze de 80-120 kg/ha substanță activă. Fertilizarea cu potasiu - se administrează pe terenurile sărace în acest element în doze de 40-50 kg/ ha substanță activă.
La înființarea plantației, superfosfatul și sarea potasică se administrează toamna, sub arătura de bază.
Azotatul se aplică în două reprize și anume: jumătate din cantitate imediat după plantare, iar a doua jumătate, după prima recoltare. În anii următori, superfosfatul și sarea potasică se vor administra toamna și se vor încorpora prin prășile mecanice. Îngrășămintele cu azot se vor aplica fie într-o singură repriză, imediat după desprimăvărare, fie în două reprize, la desprimăvărare și după recoltare. încorporându-se în sol prin prășile mecanice.
 
Lucrările solului
După recoltarea plantei premergătoare, dacă umiditatea solului permite executarea unei lucrări de bună calitate, se ară la adâncimea de 28-30cm. În caz contrar, se execută o discuire, urmând să se are când în sol se realizează umiditatea corespunzătoare. Până la plantare, terenul se menține curat de buruieni prin discuiri repetate.
Lucrări premergătoare plantării - lucrările urmăresc distrugerea buruienilor, nivelarea, mărunțirea și afânarea superficială a solului. Se lucrează cu combinatorul, iar în lipsa acestuia cu grapa cu discuri în agregat, cu grapa cu colți reglabili.
 
Modul de înmulțire. Cimbrul de cultură se înmulțește vegetativ și generativ.
Înmulțirea vegetativă- se utilizează prin despărțire de tufă. Plantația destinată înmulțirii vegetative se lucrează cu rarița de 2-3 ori, când terenul are umiditate optimă, în anul premergător desfacerii tufelor. Producerea răsadului se poate face în răsadniță sau în straturi semicalde și reci. Semănatul în straturi se face vara (iulie-august) sau primăvara (martie). Lățimea straturilor va fi de 1,2 metri, despărțite între ele prin poteci de 50 cm lățime. Pentru realizarea unui strat corespunzător, solul se va mărunți bine și se va nivela perfect. Înainte de semănat, terenul se tasează puternic, apoi se deschid rigole superficiale (0,5-1 cm) cu ajutorul marcatorului. Semănatul se face manual, la distanța de 20-25 cm între rânduri. Semințele din rigole se acoperă cu mranita cernută, după care se efectuează o nouă tasare a întregului strat.
Pentru producerea răsadurilor necesare plantării unui hectar sunt necesare o suprafață de 100 metri pătrați și o cantitate de 0,4-0,5 kg. de sămânță. Până la răsărire, straturile se udă zilnic cu cantități mici de apă. Transplantarea la locul definitiv se face când plantele au 5-7 cm înălțime.
Plantatul - epoca de plantare - momentul optim de plantare este primăvara în luna aprilie sau toamna în perioada septembrie-octombrie. Norma de plantare - pentru realizarea unui hectar de cimbru de cultură sunt necesare 100.000 fire de răsad viguros sau 200.000 fire de răsad mai puțin dezvoltat.
Distanța de plantare - cimbrul de cultură se plantează în cuiburi, la distanța de 50x20 cm, folosind câte 1-2 fire la cuib, în funcție de vigoarea răsadului.
Adâncimea de plantat - răsadul de cimbru de cultură se va planta la o adâncime mai mare cu circa 1 cm, decât ceea pe care a avut-o în strat.
Plantarea se va face pe timp noros și cu umiditate suficientă în sol. După plantare se va uda obligatoriu, mai ales dacă lucrarea s-a executat în condiții de secetă. Lipsa precipitațiilor în perioada plantării sau imediat după plantare impune efectuarea udărilor până la prinderea deplină a plantelor. Se va avea în vedere să se scoată dintre straturi numai numărul de răsăduri care se vor planta într-o zi.
Până la plantare, răsadul trebuie protejat de curenții de aer și de razele solare prin acoperire cu rogojini, prelate,etc.
 
Recoltarea - Epoca de recoltare
Cimbrul de cultură se recoltează când plantele au înflorit în proporție de 25% până la 100% și au conținut maxim în ulei volatil.
Recoltatul se face pe timp însorit, după ce s-a ridicat roua.
Modul de recoltare - recoltatul se face manual, cu secera, tăind numai ramificațiile anuale, fără afectarea părților lignificate ale plantelor.
Iarba destinată extragerii uleiului volatil se transportă imediat după recoltare la distilării.
În condiții favorabile se pot obține două recolte pe an.
 
Uscarea și condiționarea.
Iarba de cimbru de cultură, utilizată ca atare în ceaiuri, se poate usca atât pe cale naturală, la umbră, poduri sau încăperi bine aerisite și curate, pe rame, în straturi subțiri, cât și pe cale artificială, în uscătoare, la temperatura maximă de 35 grade Celsius.
Începând cu anul II de cultură, producțiile sunt constante, realizându-se până la 12-20 qintale/hectar iarbă uscată. Randamentul de uscare este de 4:1.
 
Victor Vătămanu
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE