Tehnologia de cultivare a culturii de chimen (chimion)

Chimionul (chimenul) este o plantă cultivată încă din antichitate pentru fructele sale, ale căror întrebuinţări au fost semnalate de Discoride şi Teofrast. Fructele intră în compoziţia ceaiurilor utilizate în tratamentul unor afecţiuni stomacale şi se folosesc şi în alimentaţie.

Uleiul volatil din fructe este întrebuinţat, după cum prezintă E. Păun şi colaboratorii, în industria alimentară, industria săpunurilor şi cea a cosmeticelor. Chimionul este şi o valoroasă plantă meliferă, iar cultura reprezintă o bună premergătoare care părăseşte terenul de timpuriu şi-l lasă curat de buruieni.

Locul în asolament

Încadrarea în asolament este într-un fel dificilă din cauza faptului că este o specie bianuală şi, în general, se cultivă cu o însoţitoare anuală. Dintre premergătoare, culturile prăşitoare, care lasă terenul curat de buruieni, sunt cele mai corespunzătoare. În lipsa acestora poate să urmeze şi după cereale. Practicarea monoculturii conduce la înmulţirea masivă a bolilor, dăunătorilor şi rozătoarelor.

Fertilizarea

Chimionul este o specie care reacţionează favorabil la aplicarea îngrăşămintelor, mai ales că în zonele unde se cultivă precipitaţiile mai abundente contribuie şi la spălarea unei părţi din elementele fertilizante. În ceea ce priveşte felul îngrăşămintelor, dozele şi epoca de aplicare se constată o mare diversitate de păreri. Desigur, obţinerea unor rezultate puţin asemănătoare se datorează în primul rând influenţei tipului de sol şi condiţiilor climatice ale perioadei de experimentare. Astfel, Potlog evidenţiază aportul deosebit al gunoiului de grajd aplicat în anul I şi al II-lea de vegetaţie. Potrivit acestor cercetări, efectul îngrăşămintelor minerale este puţin sesizabil. Heeger, din contră, relevă influenţa îngrăşămintelor minerale şi în special a azotului în sporirea recoltei de fructe. După Czabajski, influenţa pozitivă exercitată de îngrăşămintele minerale NPK se extinde şi asupra conţinutului în ulei volatil. La Suceava, Evdochia Coiciu a obţinut recolta cea mai mare de fructe când s-au aplicat azot şi fosfor 45 kilograme/hectar substanţă activă. La Braşov, Mihalea a obţinut un spor de 25% al producţiei de fructe când s-au aplicat azot - 130 kilograme/hectar, fosfor - 105 kilograme/hectar şi potasiu - 60 kilograme/hectar, aplicate în anul I şi al II-lea de vegetaţie. În ceea ce priveşte felul cum îngrăşămintele îşi aduc contribuţia la sporirea conţinutului în uleiuri volatile, se reliefează faptul că gunoiul de grajd şi azotul îl influenţează pozitiv, fosforul şi potasiul nereacţionând în acest sens. La aceleaşi concluzii au ajuns şi cercetătorii români.

Pregătirea solului

Starea de umiditate a solului şi felul plantei premergătoare condiţionează sistemul de lucrare al solului. Atunci când chimionul urmează după premergătoare timpurii (cereale, borceaguri etc.) şi pământul are suficientă umiditate se execută direct arătura adâncă la 28-30 cm. Dacă solul este uscat, se efectuează mai întâi o lucrare de dezmiriştire cu grapa cu discuri, urmând ca arătura de bază să se facă toamna. În ambele cazuri, până toamna, terenul se menţine curat de buruieni prin lucrări executate cu grapa cu discuri. După premergătoare târzii, lucrările de bază ale solului se reduc la o arătură adâncă care se grăpează. În primăverile cu suficientă umiditate, pregătirea patului germinativ se face folosind grapa cu discuri la care la a doua trecere se va ataşa şi grapa cu colţi reglabili. Definitivarea pregătirii patului germinativ se face prin folosirea combinatorului. Când solul este deficitar în umiditate se va efectua mai întâi nivelarea arăturii, urmată de lucrarea cu combinatorul. În cultură mixtă cu macul (Papaver somniferum) lucrările de pregătire a patului germinativ se încheie cu tăvălugitul. Chimionul se înmulţeşte pe cale generativă.

Epoca de semănat

Faţă de cerinţele plantei pentru temperatură şi apă, epoca optimă de însămânţare a chimionului se situează în prima urgenţă, primăvara. Din acest punct de vedere, macul corespunde cel mai bine ca însoţitor al chimionului în cultură mixtă.

Distanţa şi adâncimea de semănat

Având în vedere gradul de îmburuienare a solului, precum şi nevoia de a face culturi mixte, distanţa corespunzătoare este de 50 cm între rânduri. Se tinde a se realiza o desime de 40-50 plante/metrul pătrat. Cu alte specii însoţitoare în cultura mixtă, pe terenuri curate de buruieni sau în condiţiile aplicării unor erbicide eficiente, distanţa dintre rânduri se poate reduce la 25 cm, producţia de fructe urmând a creşte cu circa 15-30%. Având în vedere însuşirea chimionului de specie care fructifică numai în anul al II-lea, în nevoia de a găsi soluţii pentru diminuarea golului de recoltă din anul I, s-au încercat diferite plante de cultură care să însoţească chimionul în cultura mixtă. Speciile anuale trebuiau să fie destul de timpurii, cu un habitus mai redus, iar ponderea lor în cultură să fie cel puţin la nivelul suprafeţelor ocupate de chimion. Aceste pretenţii de plante însoţitoare le îndeplinesc muştarul, rapiţa, macul. În unele ţări, în acest scop se folosesc şi cerealele, şi în special orzoaica de primăvară. Experienţele efectuate la Braşov au demonstrat că specia cea mai indicată cu care se poate semăna chimionul în cultura mixtă este macul. Totodată, s-a menţionat că în aceste condiţii producţia de chimion scade cu 10-15%, dar faţă de cultura pură valoarea totală a producţiei creşte cu 10-20%. În afară de mac, s-au mai încercat şi alte specii cu perioadă scurtă de vegetaţie şi cu foliaj redus pentru a nu umbri prea mult plantele de chimion. Rezultate bune au fost obţinute cu mărarul şi cu chimionul anual. Acestea se seamănă primele, la distanţă de 20 cm, chimionul urmând să fie însămânţat după aceea la distanţă de 50 cm. Însămânţarea se poate face şi concomitent, amestecându-se sămânţa celor două specii. În funcţie de tipul de sol, adâncimea de semănat variază între 1 şi 3,5 cm. Ea trebuie să se reducă (1-2 cm) atunci când chimionul se seamănă în cultură mixtă cu macul. În cultură pură, cantitatea de sămânţă la hectar este de 10-12 kilograme şi se reduce la 8 kilograme când se realizează culturi mixte. Sămânţa trebuie să corespundă STAS în vigoare, care prevede limite de 94-98% (clasele 1 şi a 2-a) la puritate fizică şi 75-85 (clasele 1 şi a 2-a) la germinaţie. În cazul în care se seamănă împreună cu macul, norma de sămânţă de mac este de 1-1,5 kilograme/hectar. În condiţiile semănării chimionului cu mărarul ca specie anuală, norma de sămânţă la chimion este de 14-16 kilograme/hectar, mărimea acesteia făcându-se în scopul eşalonării fructificării plantelor pe intervalul de doi ani. În felul acesta, chimionul se menţine în cultură trei ani.

Lucrările de întreţinere

Imediat după răsărire încep şi lucrările de întreţinere, executate mai întâi cu mijloace mecanice. Praşilele mecanice se efectuează cu cultivatorul de plante tehnice prevăzut cu discuri de protecţie a rândurilor de plante, care se va regla astfel ca zonă de protecţie, situată de o parte şi de alta a rândurilor, să fie cât mai mare, iar adâncimea de lucru, cât mai mică. Pe măsură ce plantele cresc, se va reduce şi zona de protecţie, iar adâncimea de lucru se va mări. Lucrările mecanice de întreţinere se completează cu praşile manuale şi lucrări de plivit, numărul acestora fiind în funcţie de gradul de îmburuienare a terenului. Combaterea buruienilor se poate realiza şi prin folosirea erbicidelor recomandate de către specialiştii agronomi din zonă, în funcţie de gradul de îmburuienare şi de conţinutul solului în humus. Erbicidarea se face imediat după însămânţare, cu ajutorul maşinii de stropit. Până la stabilirea unui produs care să fie corespunzător şi pentru chimion, şi pentru mac în cultura mixtă, erbicidarea chimionului se face numai în cultură pură. În cazul culturii mixte cu mac, acesta trebuie rărit mai devreme decât în mod obişnuit şi la distanţe mai mari. Lucrarea de buchetat este exclusă. După recoltarea macului, se îndepărtează restul de tulpini şi se administrează fosforul, care va fi încorporat cu prilejul ultimei praşile mecanice. În anul al II-lea, imediat ce s-a desprimăvărat, se va aplica îngrăşământul cu azot şi cultura se va grăpa de-a curmezişul rândurilor. Cu acest prilej se adună materialul uscat care constituia rozeta de frunze în anul I. În continuare se execută lucrările obişnuite de întreţinere, prin praşile mecanice, manual şi pliviri.

Boli, dăunători, combatere

Dintre boli, cele care produc pagube serioase în cultura chimionului sunt putrezirea rădăcinilor şi bazei tulpinilor, provocată de Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) De By. şi antracnoza, produsă de Colletotrichum spp., care se instalează de obicei pe plantele mai puţin viguroase ce au suferit din cauza acţiunii nefavorabile a unor factori de mediu. Mai sunt frecvente la chimion şi alte boli cauzate de ciuperci care provoacă mana, făinarea, rugina, precum şi de virusuri şi micoplasme, fără a aduce prejudicii culturii. În anii cu ploi frecvente, în perioada butonizării şi înfloririi, recolta de chimion este diminuată substanţial (25-30%) de o boală manifestată printr-o anomalie florală. Cauza transformării petalelor şi staminelor în formaţiuni asemănătoare frunzelor se presupune că ar fi de natură virotică sau că s-ar datora atacului produs de un anumit acarian (epitetranychus spp.) sau de un păianjen specializat pentru această specie. În ultimul timp se avansează tot mai accentuat idea că deformarea florilor ar fi o micoplasmoză. Pentru combaterea bolilor la chimion este necesar să se adopte, în primul rând, măsurile preventive ale asolamentului şi de igienă culturală. Dintre dăunători, omida de câmp (Loxostege sticticalis L.), molia chimionului (Depressaria nervosa HW.) şi gândacul pământului (Opatrum sabulosumL.) se întâlnesc uneori în cultura chimionului, dar fără a produce pagube sesizabile. În schimb, în unii ani şi în anumite zone, şoarecii de câmp produc pagube însemnate, care pot ajunge până la compromiterea culturii. Combaterea lor se poate realiza prin punerea de momeli cu otravă sau prin prăfuiri cu substanţele indicate de specialiştii fitosanitari judeţeni. Combaterea se face în toamna anului I de cultură.

Recoltare

Epoca de recoltare - sistemul de ramificare, de formare a umbelelor, durata înfloririi în cadrul plantei, pe umbelă, ramificaţie, se răsfrâng în faza finală a vieţii plantelor prin maturarea eşalonată a fructelor. În vederea evitării pierderilor de fructe, alegerea momentului recoltării are o mare însemnătate.  În scopul recoltării manuale, lucrarea începe în momentul când 35-40% din fructe sunt coapte (coacere în ceară), având o culoare galbenă-brună. Când recoltarea se face cu combina direct din lan, procentul de fructe mature în lan trebuie să fie de 65-75%. O cale de evitare a pierderilor produse prin scuturare constă în folosirea pentru recoltare a timpului de noapte, dimineaţă sau, cel mai târziu, prima parte a zilei. Recoltarea manuală se face cu secera sau cu coasa; plantele secerate sau cosite se leagă în snopi mici, care se aşază în glugi sau clăi pentru maturarea completă a fructelor. Treieratul se face cu batoza sau cu combina în staţionar. Recoltarea mecanizată în două faze se execută cu utilaje de tip vindrover, cu care se seceră chimionul şi se lăsă în brazdă 4-5 zile pentru postmaturare. Apoi se intervine cu combina, prevăzută cu pickup ce ridică materialul din brazde, urmând apoi treierarea. Când recoltarea se face cu combina direct din lan, masa de tăiere se ridică până aproape de nivelul primei ramificaţii a plantelor. Reglările pentru treierat la batoză şi la combină se referă la reducerea turaţiei, deschiderea tobei, reducerea intensităţii vântului, schimbarea unor site. Cerinţele tot mai mari pentru ulei volatil şi posibilităţile reale de a fi obţinut şi din alte organe ale plantei au impus utilizarea întregii plante pentru extragerea acestuia. La această soluţie s-a ajuns şi din cauza nivelului scăzut al producţiilor de fructe, datorat uneori şi pierderilor masive produse înainte şi în timpul recoltării. Din acest punct de vedere, este mai rentabil a recolta chimionul la o înălţime mai mare (40 cm), fiindcă, deşi se realizează o recoltă mai scăzută de masă vegetală, producţia de ulei volatil este mult mai mare în comparaţie cu varianta recoltată la înălţimea de 10 cm.  Populaţiile cultivate în România în zonele favorabile au o capacitate de producţie care variază între 9 şi 15 qintale/hectar, dar producţiile medii obţinute sunt cuprinse între 4 şi 8 qintale/hectar, iar conţinutul în ulei volatil ajunge la maximum 5%.

Prelucrarea materiei prime

Condiţionarea - după treierat, fructele se condiţionează pentru a îndepărta din masa lor impurităţile constituite din resturi de tulpini, ramificaţii, seminţe şi resturi de buruieni. Condiţionarea se efectuează cu ajutorul vânturătorilor şi a selectoarelor. Uscarea - la recoltare, chimionul are un procent mare de umiditate, mai ales în cazul recoltării directe cu combina. Deşi condiţionarea a îndepărtat posibilitatea ca fructele să mai împrumute umiditate de la resturile vegetale, totuşi fructele mai conţin încă peste 12% umiditate. Pentru a scădea această umiditate sub nivelul prevăzut de STAS, recolta se întinde în magazii uscate şi bine aerisite, într-un strat care să nu depăşească 20-25 cm grosime.

Victor VĂTĂMANU