Tehnologia de cultivare a Degeţelului roşu şi a Degeţelului lânos - Digitalis purpurea şi Digitalis lanata

1/6/2020

Tehnologia de cultivare a Degeţelului roşu şi a Degeţelului lânos - Digitalis purpurea şi Digitalis lanata

Tehnologia de cultivare a Degeţelului roşu

Este o plantă foarte pretenţioasă la valorile termice, răsărind în câmp, fie în pragul iernii, fie primăvara devreme, la 5-10°C. (R. Rădulescu şi F. Matei) În răsadniţă, are nevoie de o temperatură ambiantă de 22-25°C. Cu cât temperatura este mai ridicată, cu atât se accelerează ritmul de creştere. Cultura este sever afectată de temperaturile scăzute, mai ales dacă terenul nu este acoperit cu zăpadă. La -25...-30°C degeră chiar dacă există stratul protector din zăpadă.

Nu îi prieşte nici căldura exagerată; în timpul verii, cel mai bine răspunde la temperaturi moderate. Zonele deluroase îndeplinesc cel mai bine aceste condiţii. Se preferă semănatul primăvara, pentru ca în perioada răsăririi să beneficieze din plin de umiditatea acumulată în pământ în cursul iernii. Are nevoie de lumină directă şi de precipitaţii importante (600-700 mm/an) pentru o bună dezvoltare. Din punct de vedere al calităţii solurilor, cele mai indicate sunt solurile cu structură care se încălzesc mai facil. În România, zonele cele mai propice cultivării Degeţelului roşu sunt: Transilvania (mai ales judeţele Hunedoara şi Braşov), nordul Moldovei şi Subcarpaţii Meridionali.

Sunt bune premergătoare plantele de tipul prăşitoarelor timpurii, leguminoaselor şi cerealelor, care lasă terenul curat şi liber cât mai devreme de buruieni. Acestea lasă un strat arabil afânat, cu umiditate suficientă, care va trebui întreţinut până la executarea semănatului. Arătura de bază se execută imediat după recoltarea plantei premergătoare, la o adâncime de 25-30 cm, urmată de o grăpare energică. Concomitent cu arătura, se realizează şi fertilizarea, fie combinată, fie exclusiv chimică. Până la momentul când se va efectua însămânţarea direct în câmp, trebuie lucrat cu cultivatorul sau grapa pentru a conserva umiditatea, iar înainte de semănat, pământul se va tăvălugi. Semănatul se execută în pragul iernii sau primăvara devreme, imediat ce se poate intra în câmp. Semănatul se realizează la distanţe de 50 cm între rânduri şi 15-20 cm între plante pe rând. Adâncimea de semănat este de 1 cm. Pentru ca însămânţarea să aibă loc într-o manieră cât mai uniformă, se va amesteca în prealabil sămânţă cu material inert (1 parte sămânţa la 5 părţi material inert). Se consumă 3-4 kg sămânţă la hectar, bineînţeles amestecată cu material inert (nisip). După semănat, se va executa o tăvălugire uşoară. La însămânţare, seminţelor de Degeţel roşu li se vor adăuga şi seminţe de plante indicatoare, în doză de 100 g/ha. În cazul înmulţirii prin răsad, materialul destinat plantării se obţine în straturi reci sau paturi semicalde.

Răsadul produs în straturi reci se plantează în câmp toamna, în luna octombrie, semănatul având loc anterior, în pragul iernii. Răsadurile produse în paturi semicalde au perioada de semănat între 25 februarie şi 15 martie, iar plantarea lor se realizează la începutul lunii mai. Răsadul se plantează în câmp, atunci când au dat 4-5 frunze, la interval de 50 cm între rânduri şi 20 cm între plante pe rând.

În situaţia culturilor prin răsad, este necesar uneori să se completeze golurile. În situaţia însămânţării directe, chiar în momentul când plantele firave încearcă să străbată scoarţa, se va erbicida cu substanţe de tipul Reglone sau Gramoxon, în doză de 4-5 l/ha. În cazul culturilor producătoare de material de înmulţire, în al doilea an de vegetaţie lucrările de îngrijire vor fi materializate prin praşile obişnuite efectuate cu dublu scop: afânarea solului şi distrugerea buruienilor. În continuare, prezentăm cum decurge, practic, recoltarea. Se recoltează frunze ajunse la deplină maturitate şi la un conţinut maxim de glicozide, mai exact 85-95 de zile. Mai întâi se recoltează frunzele exterioare ale rozetei, fără etiol, lăsând în continuare să crească frunzele din mijlocul rozetei. Recoltarea se va desfăşura numai pe o vreme însorită, uscată, mai ales în orele de prânz, prin tăiere cu coasa ori cu secera. De regulă, se obţin două recolte de frunze. Perioada optimă recoltării este cuprinsă între ultima săptămână a lunii august şi prima săptămână a lunii octombrie. Frunzele recoltate se usucă în mod natural, întinse în strat subţire sau artificial în uscătorii speciale, la 35-40°C.

În anul al doilea de cultură, nu se vor mai recolta frunze de pe parcelele destinate obţinerii seminţelor. Procesul de înflorire şi coacere a fructelor (capsulelor) este unul succesiv, începând cu bazele inflorescenţelor. Atunci când se constată că o treime dintre fructe sunt deja coapte, tulpinile se vor tăia, pentru a evita astfel risipirea seminţelor. Tulpinile tăiate se leagă în snopi de diametru redus (circa 20 cm), formându-se piramide din câte şase snopi. Se depozitează, permiţând capsulelor restante să îşi finalizeze coacerea. Dintre bolile care pot ataca Degeţelul roşu amintim: antracnoza, putregaiul rădăcinilor şi coletului (Schrotinia solerotiorum), micoze (Septoria digitalis) şi viroze. Dintre dăunători amintim viermele-sârmă, coropişniţa etc. Antracnoza se cunoaşte prin momentul atacului (în primele faze de dezvoltare a plantei) şi prin aspectul frunzelor atacate (apar pete mici brun-deschise, circulare, înconjurate de un halou brun-roşcat sau purpuriu). Evoluţia este spre uscarea frunzelor. Putregaiul rădăcinilor şi al coletului apare când se udă recolta în mod exagerat.

Planta se usucă, devenind galbenă. Smulgând planta din pământ, se observă o pâslă albicioasă depusă în jurul coletului sau al rădăcinii. Prevenţia se realizează prin evitarea solurilor în care apa stagnează o perioadă de timp. Avertisment: Degeţelul roşu este o plantă toxică, aşadar se vor asigura măsuri de protecţie atât în timpul lucrărilor de îngrijire a culturii, cât mai ales la recoltare, condiţionare şi depozitare. După fiecare lucrare, muncitorii îşi vor spăla mâinile şi feţele cu apă şi săpun. La lucrările de întreţinere nu se vor folosi copii şi femei însărcinate.

Tehnologia de cultivare a Degeţelului lânos

Pentru plantare se va opta pentru terenuri care nu au fost utilizate în exces în anul anterior, preferându-se ca plantă premergătoare prăşitoarele care lasă un teren curat de buruieni. Se va evita monocultura, poate reveni pe acelaşi teren abia peste 4-5 ani.

Imediat după culegerea plantei premergătoare, se execută un arat superficial. Arătura de bază se efectuează când solul are suficientă umiditate. Adâncimea arăturii trebuie să fie de 25-30 cm. Degeţelul lânos se seamănă direct în câmp, în pragul iernii sau primăvara foarte devreme (în zonele umede). Semănatul este mai eficient decât în cazul Degeţelului roşu. Dacă arătura nu s-a realizat la timp, imediat după recoltarea premergătoarei, terenul se discuieşte, urmând ca arătura să fie făcută toamna. Până la însămânţare, terenul se mărunţeşte cu grapa stelată, se nivelează şi se tăvălugeşte. Planta răspunde favorabil la administrarea îngrăşămintelor, la arătura de toamnă se încorporează 50 kg/ ha fosfor şi 45 kg/ha potasiu, iar primăvara se împrăştie printre rânduri 50 kg/ha azot, care va fi încorporat în sol cu ocazia primei praşile. Se însămânţează direct în câmp, la adâncime de 0,5 cm. Distanţa între rânduri este de 50 cm, iar distanţa între plante pe rând de 10-12 cm. Se utilizează 5 kg sămânţă la un hectar, amestecată cu trei părţi nisip. Înmulţirea prin răsad a Degeţelului lânos nu este deloc avantajoasă, din mai multe considerente: este scumpă, un procent ridicat de răsaduri nu se prinde, incidenţa bolilor este crescută, plantele sunt mai firave decât cele dezvoltate în câmp. Trebuie acordată o atenţie deosebită lucrărilor de întreţinere, mai ales în prima parte a perioadei de vegetaţie. Primăvara devreme, imediat ce solul s-a zvântat, se execută o praşilă oarbă printre rânduri şi se plivesc buruienile în stadiul de debut al dezvoltării lor. După răsărirea plăntuţelor, se repetă atât praşilele, cât şi plivitul. Pe măsură ce plantele cresc, praşilele devin tot mai adânci. În primul an se execută aproximativ cinci praşile manuale şi tot atâtea mecanice. În cel de-al doilea an de cultură, se reduc la 2-3 praşile mecanice şi 2-3 praşile manuale. Îndată ce se constată apariţia buruienilor, chiar dacă plantele nu au răsărit încă, se va acţiona prin erbicidare. În cazul înmulţirii prin răsad, deşi nerecomandată, prima praşilă se va executa imediat după plantare; completarea golurilor se va face la 10 zile de la plantare. Recoltarea medie va fi de 1000-1.500 kilograme frunze uscate/recoltă/hectar, chiar din primul an. Degeţelul lânos dă două recolte: prima în iunie-iulie, iar cea de-a doua în septembrie-octombrie. Recoltarea are loc la vârsta de 3 luni, când 80-85% din frunze capătă dimensiuni maxime. La această vârstă se înregistrează şi conţinutul mxim de principii active în frunze. Aceeaşi vârstă de 90 de zile a frunzelor corespunde în calendar datei de 1-5 august. Recoltarea se face manual, pe timp uscat, însorit. Culesul frunzelor, bucată cu bucată, se efectuează din exteriorul spre interiorul rozetei.

În primul an de cultură, dacă suprafaţa cultivată este mare, recoltarea se poate face cu secera. Recoltarea cu secera impune ca 80% din frunze să aibă peste 12-13 cm lungime. Se vor exclude de la recoltare atât frunzele prea bătrâne de la baza rozetei, cât şi cele prea tinere din mijlocul rozetei. La ultima lucrare, tufa se va tăia în întregime. Seminţele se obţin de pe parcelele cu plante foarte viguroase şi sănătoase. Pentru a rezista la ger, planta trebuie să intre în iarnă cu frunze de peste 12-13 cm lungime. Acesta este motivul pentru care frunzele nu se recoltează toamna.

Înflorirea are loc treptat, după data de 15 mai. Frunzele tăiate se transporta imediat la locul destinat uscării. Se recomandă uscarea artificială la 35-40°C în 6-8 ore sau, dacă nu dispunem de condiţii tehnico-materiale adecvate, se realizează o uscare în mod natural în poduri sau în şoproane, lăsând frunzele aşezate în strat subţire, lopătându-se de 3-4 ori până la uscarea completă. Uscarea naturală durează 7-10 zile. Ambalarea frunzelor uscate trebuie executată cu grijă, deoarece acestea se sfărâmă uşor. Se pun la păstrare în camere uscate şi curate.

Bolile care pot ataca Degeţelul lânos sunt: putregaiul umed al rădăcinilor şi coletului, virusul mozaicului, mana şi antracnoza. Plantele atacate de virusul mozaicului şi de putregaiul umed se scot din cultură. Atacul manei şi antracnozei Degeţelului lânos sunt favorizate de timpul ploios. Aceste două entităţi patologice se combat prin stropiri cu zeamă bordeleză în concentraţie de 1%. În cazul mănării, frunzele atacate se culeg şi se ard.

Cel mai periculos dăunător al culturii de Degeţel lânos este cărăbuşul de mai. Larva cărăbuşului atacă rădăcinile şi tulpinile plantei. Măsurile agrotehnice de combatere constau în adunarea şi distrugerea larvelor, precum şi dezinfectarea terenului. Se vor evita uscarea şi ambalarea frunzelor de Degeţel lânos în apropierea celor de pătlagină, din cauza asemănării dintre cele două. Măsurile speciale de protecţie sunt aceleaşi ca şi în cazul Degeţelului roşu, din cauza toxicităţii sale.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Tehnologia de cultivare a Degeţelului roşu şi a Degeţelului lânos - Digitalis purpurea şi Digitalis lanata

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT