Tehnologia de cultivare a lemnului dulce – Glycyrrhiza glabra L.

​Lemnul dulce este un semiarbust ale cărui rădăcini conțin 10–15 % glicirizină și compuși flavonici. Datorită prezenței acestor substanțe, rădăcinile constituie materia primă pentru prepararea ceaiurilor laxativ-purgative, pectorale, antireumatice, antiulceroase. (Maria Verzea).
Soiul cultivat – în România se cultivă îndeosebi populația locală „De Drăgănești”.

​Amplasarea culturii
Cerințele biologice și amplasarea teritorială – datorită originii sale sudice, specia solicită lumină și temperatură ridicată, precum și zone ferite de vânturi puternice și reci. Rezultate bune se obțin când se cultivă pe soluri ușoare sau mijlocii, fertile, bine drenate, cum sunt cele nisipoase sau nisipo-lutoase. Având un sistem radicular foarte dezvoltat, lemnul dulce se poate cultiva pe pante sau nisipuri, contribuind la fixarea acestora. Se recomandă amplasarea culturii în județele din sudul țării.
 
Locul în asolament - fiind un arbust, rămâne pe același loc 15-20 de ani, cultivându-se în afara asolamentului. Lemnul dulce nu are pretenții deosebite față de planta premergătoare.
 
Folosirea îngrășămintelor - lemnul dulce reacționează favaorabil la aplicarea îngrășămintelor, dând sporuri însemnate de producție prin fertilizarea cu fosfor, fertilizarea cu azot și fertilizarea cu potasiu. Fertilizarea cu gunoi de grajd - gunoiul de grajd bine fermentat este cel mai indicat îngrășământ, mai ales pe solurile sărace. De aceea se recomandă fertilizarea cu 30-40 t/ha., gunoi de grajd. Epoca de aplicare - gunoiul de grajd, fosforul și potasiul se încorporează la înființarea culturii, sub arătura de bază. Acestea din urmă se vor mai aplica și toamna, din doi în doi ani, și se vor încorpora printr-o prășilă mecanică. Azotul se aplică primăvara devreme, tot din doi în doi ani.
 
Lucrările solului
Lucrările de bază - se execută în funcție de planta premergătoare și de umiditatea solului. După plante care se recoltează devreme, în cazul când solul este uscat, acesta se lucrează cu grapa cu discuri la adâncimea de 8-10 cm, iar când condițiile permit, se ară la 30-35 cm. Când solul are umiditate suficientă, se execută direct arătura adâncă la 30-35 cm. După premergătoare târzii, se execută numai arătura adâncă, la aceeași adâncime. Arătura se va face cu plugul în agregat cu grapa stelată. Lucrările premergătoare plantatului - pregătirea patului germinativ se face cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili și bara nivelatoare, având drept scop afânarea solului și distrugerea buruienilor.
 
Plantatul
Înmulțirea prin stoloni este cea mai avantajoasă metodă, deoarece ea asigură un procent ridicat de prindere și permite recoltarea materiei prime vegetale. Se poate face începând cu anul al II-lea de vegetație a plantelor. Recoltarea stolonilor - primăvara, înainte de începerea vegetației, se recoltează stolonii orizontali de la care nu au pornit încă lăstari. Stolonii care pot avea câțiva metri lungime se taie de pe rădăcina principală cu cosorul sau cuțitul, se fasonează în bucăți de 15-25 cm lungime, având grijă ca fiecare bucată să aibă 2-3 ochi sănătoși. Tăierea se face atent, la 1 cm depărtare de primul sau ultimul ochi al fragmentului.
Epoca de plantare - plantarea stolonilor se face primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetație, sau toamna. Plantările trebuie organizate în așa fel încât să se execute în același timp cu recoltarea, pentru a nu fi necesară păstrarea materialului săditor.
Norma de stoloni - pentru plantarea unui hectar sunt necesare 1800-2000 kg., de material fasonat de foarte bună calitate, sănătos. Distanța de plantare - plantarea se face la distanța de 80 cm între rânduri și de 30 cm între plante pe rând. Numărul plantelor la m2 va fi de 3-5. Adâncimea de plantare - stolonii se plantează la adâncimea de 10-12 cm în rigolele deschise de cultivator.
 
Lucrările de întreținere
Lucrările manuale și mecanice - terenul cultivat cu lemnul dulce trebuie menținut curat de buruieni și afânat. În anul întâi se execută o prășilă manuală, completată cu plivitul pe rând și 2-3 prășile mecanice. Toamna, când încetează vegetația, plantele se cosesc la 8-10 cm și apoi se bilonează. Tulpinile cosite pot fi folosite ca nutreț. Începând cu anul al doilea de vegetație, plantațiile vor fi întreținute curate de buruieni. Erbicidarea culturii - primăvara, înainte de pornirea plantelor în vegetație, se pot folosi erbicide cu acțiune totală. În timpul vegetației se pot utiliza pentru combaterea buruienilor dicotiledonate erbicide.
 
Boli, dăunători și combaterea acestora
Plantele de lemn dulce pot fi atacate de diferite ciuperci, care uneori provoacă pagube mari, distrugând culturile. Bolile afectează rădăcinile sau frunzele, care se brunifică. Prevenirea atacului se face prin metode agrotehnice și igienă culturală. Până în prezent nu au fost depistați dăunători cu importanță economică la această specie.

Recoltarea
​Epoca de recoltare - rădăcinile se recoltează începând cu anul al II-lea de vegetație. Recoltarea se poate face toamna, după încetarea vegetației sau primăvara devreme, înainte de pornirea în vegetație. Se recoltează o dată la doi ani, pentru a nu slăbi cultura. Modul de recoltare: se sapă șanțuri sau gropi în jurul plantei pornind de la rădăcina principală, apoi stolonii și rădăcinile secundare se taie cu cuțite sau cosoare bine ascuțite. Nu se recoltează rădacina principală care regenerează planta și formează noi ramificații. Rădăcinile se scutură de pământ și, dacă este necesar, se spală într-un curent de apă. Se îndepărtează părțile uscate, brunificate sau prea subțiri, precum și rădăcinile seci sau cele atacate de insecte. Se recomandă să se recolteze rădăcinile și stolonii mai subțiri, fără să se decojească, pentru că acestea conțin mai multă glicirizină. Odata cu recoltarea, stolonii la care au dat rădăcini se desprind de tufele mamă pentru a se putea dezvolta independent. Producția obtinută la primele recoltări este de 10-15 t/hectar, iar din plantații de 10-15 ani este de 40-60 t/hectar rădăcini proaspete.
 
Uscarea și condiționarea
Materialul se întinde la soare 2-3 ore, apoi se strânge în grămezi mai mari, se acoperă cu paie, coceni sau stuf și se lasă 10-15 zile să fermenteze. Prin acest proces se mărește cantitatea de zaharuri, iar culoarea galbenă se intensifică. La fiecare două-trei zile, grămezile se desfac pentru a nu mucegăi rădăcinile și se așează la loc. După fermentare, rădăcinile se taie în bucăți de 20-25 cm lungime, iar cele mai groase se despică pentru a se usca mai repede și a nu deprecia calitatea.
Uscarea naturală se face la soare sau în încăperi bine aerisite, în poduri sau șoproane. Uscarea artificială se face în uscătorii, la temperaturi care să nu depășească 35-40 de grade Celsius. Rădăcinile se consideră uscate când se rup la îndoire. Randamentul de uscare este de 4:1.
 
Victor Vătămanu