Tehnologia de cultivare a morcovului in camp

Savoarea rădăcinilor de morcov consumate crude este deosebită şi cu multe efecte terapeutice. Sucul de morcovi, consumat zilnic în cantităţi de 1 litru, normalizează funcţiile întregului organism şi în special pe cele hepatice.

---

Morcovul stimulează pofta de mâncareşi ajută digestia, este un solvent naturalal formaţiunilor ulceroase şi canceroase,are efect antiinfecţios, previne infecţiilela gât, nas şi sinusuri, organe respiratorii.Este indicat, de asemenea, după cum arată V. Voican, 2002, ca tratament deosebit de eficace pentru tulburări de creştere la copii şi anemie. Este un aliment preţios în alimentaţia mamelor gravide sau care alăptează, reducând posibilitatea apariţiei diverselor infestări la sugari. Pe bună dreptate se spune că sucul de morcov consumat zilnic favorizează lupta organismului uman împotriva diferiţilor agenţi infecţioşi. La toate acestea adăugăm faptul că posibilităţile de consum sunt simple şi variate, că poate fi procurat la preţuri moderate, că reprezintă o materie primă pentru industrializare (în special pentru producerea sucurilor vitaminizate), că rădăcinile, având rezistenţă la păstrare proaspată, pot fi consumate tot timpul anului, astfel se explică şi faptul că morcovul, dintre legumele rădăcinoase, are cel mai mare consum în lume.

Rotaţia culturilor
La cultura morcovului se practică o rotaţie de minimum 3 ani, preferabil de 5-6 ani, mai ales dacă se semnalează prezenţa agenţilor patogeni specifici (Rhizoctonia violacea, Phytium violae, Phytophthora megasperma). Sunt considerate ca plante bune premergătoare tomatele, ceapa, prazul şi mai nou cicoarea de vară, considerată un mijloc eficient de luptă împotriva dăunătorilor de sol. Se vor evita toate speciile de rădăcinoase (din familia Apiaceae), fasole (risc de Rhizoctonia sp.), legumele din grupa verzei (risc de Sclerotinia sp.) şi cereale (risc de Pthytium sp.), precum şi culturile care lasă solul tasat şi cu cantităţi mari de resturi vegetale grosiere.

Pregătirea terenului
Fertilizarea de bază: toamna, se administrează în sol 2/3 din doza de îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu. Gunoi de grajd se va folosi numai dacă este foarte bine descompus şi aplicarea sa se va face în doze moderate sau mici. Arătura adâncă se va face la 25-30 cm, cu care ocazie se încorporează şi îngrăşămintele administrate. Dacă este necesar, se va face un subsolaj la 50 cm adâncime, înainte de sezonul ploilor de toamnă. Aceste lucrări se vor efectua în funcţie de momentul eliberării terenului. Afânarea superficială a solului, precum şi mărunţirea acestuia, este bine să fie efectuate cu puţin timp înainte de semănat, pentru a evita formarea crustei la suprafaţa solului până la semănat. La culturile ce se înfiinţează mai târziu, la care însămânţarea se face uneori în perioade secetoase, se efectuează mai multe lucrări specifice, dintre care ultima precede semănatul, pentru a obţine un pat germinativ, pe cât posibil proaspăt (de curând) pregătit. În acest scop, se foloseşte grapa cu colţi reglabili, grapa cu discuri sau cultivatorul. În mod obişnuit, o dată cu ultima lucrare, se încorporează în sol şi restul de îngrăşăminte chimice. Nivelarea solului completează lucrările superficiale ale acestuia, pentru asigurarea uniformităţii la semănat. Erbicidarea se face conform indicaţiilor specialiştilor legumicultori, iar erbicidul aplicat este de tip „ppi”, adică înainte de însămânţare cu 6-7 zile, după care urmează încorporarea imediată, de preferat împreună cu îngrăşămintele chimice aplicate. Modelarea terenului se face fie în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 104 cm, fie în biloane mari, prin care se creează condiţii atât pentru încălzirea şi zvântarea rapidă a solului, cât şi pentru irigarea culturii sau evacuarea surplusului de apă. Tăvălugirea se aplică straturilor modelate sau terenului nemodelat pentru asigurarea adâncimii uniforme la semănat. Înfiinţarea culturii Epoca de înfiinţare a culturii se face în funcţie de destinaţia producţiei de morcovi. a) Producţie pentru consumul proaspăt de vară-toamnă:

• înfiinţarea culturii se face la începutullunii martie, până la jumătatea lunii aprilie, ceea ce permite recoltarea de la sfârşitul lunii iulie până la jumătatea lunii septembrie;
  

• înfiinţarea culturii în luna mai,cu recoltare de la jumătatea lunii septembrie până la jumătatea lunii noiembrie. b) Producţie pentru iarnă, păstrare şi comercializare:
  

• înfiinţarea culturii la sfârşitul lunii iunieînceputul lunii iulie, cu recoltare toamna târziu, după căderea primelor brume, după care se face sortarea cu atenţie, reţinând numai rădăcini întregi, fără răni, sănătoase şi cât mai aproape de dimensiunile medii ale soiului cultivat.

Condiţionarea seminţelor, în vederea semănatului, include câteva operaţiuni importante, dintre care amintim: polizarea seminţelor cu mijloace mecanice, pentru îndepărtarea perişorilor rigizi de pe partea dorsală a acestora, care creează dificultăţi de distribuirea lor la semănat; calibrarea seminţelor, respectiv selectarea seminţelor pe categorii de mărime, pentru utilizarea seminţelor cu mărime maximă, care au potenţial biologic superior şi generează culturi uniforme (astfel de seminţe se pot folosi şi la semănatul de precizie); drajarea seminţelor, respectiv învelirea seminţelor cu un strat special, pentru aducerea acestora la o formă cât mai sferică, în scopul semănatului de precizie; tratament fitosanitar, efectuat eventual în combinaţie cu drajarea, care asigură o bună protecţie a seminţelor şi plantelor faţă de Rhizoctonia solani şi Alternaria dauci. Durata de la semănat la răsărit depinde de temperatura medie a solului la nivelul seminţelor. Astfel, la 10 grade Celsius, germinarea ajunge la 50% după 19-20 de zile, iar răsărirea în masă, la 24 de zile; la 15 grade Celsius germinează 50% din seminţe după 12-13 zile, iar răsăritul în masă are loc după 16 zile, pe când la 20 de grade Celisus germinează 50% din seminţe după numai 9 zile, iar răsăritul în masă se petrece după 11 zile de la semănat.

Schema de semănat - prevede distribuirea seminţelor fie în rânduri echidistante, fie în benzi a câte două rânduri. Astfel, pe teren modelat în straturi înălţate, se practică semănatul în benzi de două rânduri, cu distanţa între rânduri de 15 cm, iar între benzi de 50 cm, cu zone de protecţie la rigole de 12 cm, sau prin împrăştiere pe două benzi cu lăţimea de 12 cm; pe teren nemodelat se seamănă în benzi de 5 rânduri, cu distanţa între rânduri de 25 cm, iar între benzi de 50 cm. Semănatul în benzi late sau rânduri late este recomandabil atunci când s-au aplicat erbicide eficiente şi nu există riscul de îmburuienare a culturii. Desimea culturii: înfiinţată conform schemei menţionate şi cu asigurarea unei distanţe între plante pe rând de 4-5 cm, ajunge la 600-700 mii plante la hectar. Adâncimea de semănat variază în funcţie de epoca însămânţării şi de natura solului, de la 0,7 la 1,3 cm pentru seminţele nedrajate şi 1,2-1,5 cm pentru seminţele drajate. În general, este preferabil să se semene mai adânc în sezoanele calde şi pe soluri uşoare şi superficial la însămânţările foarte timpurii şi pe soluri cu tendinţă de tasare. Pe terenurile uşoare, ca şi în primăverile secetoase, se recomandă ca imediat după semănat să se execute o tăvălugire uşoară. Norma de sămânţă este în funcţie, în primul rând, de valoarea culturală a seminţelor, dar şi de faptul dacă sunt drajate sau nu, între limitele de 4-6 kilograme la hectar, când folosim sămânţă obişnuită, şi de 2,5-3 kilograme la hectar în cazul seminţelor drajate.

Lucrări de îngrijire
Udarea după semănat este foarte necesară atunci când semănatul se realizează în perioade secetoase sau în sol uscat. Udarea se face prin aspersiune, folosind aspersoare cu jet fin, cu norme mici, de 80-100 metri cubi de apă la hectar, şi se repetă la un interval de 2-3 zile, în aşa fel încât solul să fie menţinut umed în stratul superficial de 4-5 cm adâncime, până la răsărirea plantelor. Distrugerea crustei devine necesară pe anumite soluri, mai cu seamă când durata până la răsărirea plantelor este de peste 20 de zile. Pe suprafeţe mari, distrugerea crustei se face cu grapa stelată, iar pe cele mici, gospodăreşti, cu grebla. Combaterea buruienilor este foarte importantă la cultura morcovului, care ajunge să ocupe terenul numai după o perioadă lungă de timp. Aceasta se poate face pe două căi: pe cale chimică, prin erbicidare imediat după semănat, conform indicaţiilor specialiştilor legumicultori. De asemenea, erbicidare se poate face şi în perioada iniţială de creştere a plantelor de morcov, numai atunci când plantele de morcov au cel puţin 2-3 frunze normale în rozetă; pe cale mecanică, prin praşile repetate, de 3-4 ori, executate fie cu mijloace mecanizate, pe suprafeţe mari, fie manual, pe suprafeţe mici, de regulă după ce s-a aplicat irigarea culturii. Răritul plantelor se poate aplica pe suprafeţe mici, asigurând distanţa pe rând de 4-5 cm între plante. Această lucrare este posibil să fie evitată prin semănatul de precizie, cu sămânţă selectată sau, şi mai bine, cu sămânţă drajată. Irigarea culturilor de morcov se practică, de regulă, în regiunile sudice ale ţării şi cu precădere în anii secetoşi, dar şi în celelalte zone, dacă situaţia o impune. Astfel, în zonele mai umede se aplică 2-3 udări, iar în cele mai secetoase 4-6 udări, cu norme de udare de 250-300 de metri cubi de apă la hectar. Pentru culturile înfiinţate în cursul verii, irigarea este obligatorie încă de la semănat. Fertilizarea fazială se practică numai pe solurile cu fertilitate scăzută, când se face de 2-3 ori. Prima fertilizare se aplică la câteva zile după rărit, iar fertilizarea a II-a, eventual a III-a, după 25-30 de zile, administrând în total 175-200 de kilograme de azotat de amoniu la hectar, prin împrăştiere la suprafaţa solului, care se încorporează printr-o praşilă. Combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor se va face numai conform buletinului de avertizare emis de către specialiştii Laboratorului Fitosanitar Judeţean, unde se indică substanţa necesară, doza, momentul şi modul de aplicare.

Recoltarea
Morcovul se recoltează manual, semimecanizat şi mecanizat. Pentru consumul proaspăt din vară-toamnă, morcovul se recolteză manual, pe măsura necesitaţilor, începând practic din momentul în care rădăcinile la colet sunt de cel puţin 1,5 cm. Recoltarea manuală se face cu ajutorul furcilor speciale, cu care se face o dislocare a rădăcinilor, urmată de smulgerea plantelor cu rozetă, care se leagă în legături de 5-6 plante, pentru valorificarea direct pe piaţă. Acest mod de recoltare este dificil, costisitor şi slab productiv. Recoltarea semimecanizată se practică în mai mică măsură pentru morcovi destinaţi consumului proaspăt, imediat după recoltare, dar în mod normal la morcovul pentru depozitare, în vederea consumului din timpul iernii. În acest caz, se va face mai întâi dislocarea rădăcinilor, urmată de smulgerea plantelor, îndepărtarea rozetei la 1-2 cm deasupra coletului, adunarea în grămezi, transportul şi depozitarea. Recoltarea mecanizată se impune în cazul cultivării morcovului pe suprafeţe mari, în ferme specializate. Se folosesc combine speciale, care realizează dislocarea rădăcinilor, smulgerea din pământ, curăţirea lor de pământ, ruperea (îndepărtarea) frunzelor şi trasferarea în bene de transport. Producţia medie de morcovi, în condiţiile actuale socioeconomice din România, este de aproximativ de 18-20 tone la hectar.

Victor VĂTĂMANU