Tehnologia de cultivare a pătrunjelului pentru rădăcină (Petroselinum sativum var. tuberosa Hoffm.)

Pătrunjelul este originar din regiunile învecinate Mării Mediterane, unde se întâlneşte şi astăzi în stare sălbatică, în special în zonele muntoase, pe stânci. A fost cunoscut în cultură de la începutul erei noastre (anul 33). Mai întâi a fost cultivat, după cum prezintă V. Voican şi colaboratorii, în apusul şi sudul Europei, fiind foarte bine cunoscut şi întrebuinţat ca plantă condimentară (pătrunjelul de frunze), în special în Evul Mediu.

Pătrunjelul cu rădăcină pivotantă tuberizată îşi face apariţia în cultură pe la începutul secolului al XVI-lea, fiind obţinut pentru prima dată în Germania, ca şi în Olanda, sub denumirea de pătrunjel de Hamburg.

În prezent se cultivă în aceleaşi zone pe glob ca şi morcovul, cu excepţia zonei ecuatoriale în care cultura sa este destul de delicată, reclamând protecţie împotriva insolaţiei excesive, ca şi pentru excesul de umiditate. În ţara noastră se cultivă în aceleaşi regiuni ca şi morcovul, însă pe suprafeţe mai mici, circa 1/6 din totalul suprafeţei cultivate cu morcov. În Europa, ţările cu cele mai mari suprafeţe cultivate cu pătrunjel pentru rădăcină sunt Franţa (1.700 hectare şi o producţie totală de 25-30 mii tone anual) şi Italia (630 hectare şi cu 14-16 mii tone producţie totală anual). Pătrunjelul se cultivă pentru rădăcini şi frunze, care au diferite întrebuinţări. Frunzele, având un conţinut ridicat în uleiuri eterice, sunt folosite drept condiment, dar şi pentru garnisirea a numeroase preparate culinare. Rădăcinile, pentru gustul şi mirosul său specifice, se utilizează la aromatizarea diferitelor preparate culinare şi în industria conservelor. Au o valoare alimentară ridicată, dată de conţinutul în proteine (3,66 g %), săruri minerale, mai ales potasiu (726 mg %), vitamina C (171 mg %) şi o alcalinitate remarcabilă (8,5 miliechivalenţi). Însuşirile pe care le are fac din pătrunjel o plantă cu multiple întrebuinţări atât alimentare, cât şi medicinale.

Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie

Căldură - răsăritul poate avea loc într-o gamă foarte largă a temperaturii, de la 0-3 grade Celsius până la 20-25 grade Celsius, cu interval optim între 15 şi 20 grade Celsius. În condiţii favorabile de căldură şi umiditate răsăritul are loc mai devreme, după 12-15 zile. În schimb, la temperaturi scăzute (4-5 grade Celsius) şi într-un sol lipsit de umiditate optimă, încolţirea se prelungeşte până la 40 de zile, situaţie în care culturile sunt expuse invadării de buruieni. Creşterea vegetativă are loc la temperaturi între 7 grade Celsius şi 20-22 grade Celsius, optimul fiind la 16 grade Celsius. În aceste condiţii, având loc şi o răsărire rapidă, primele frunze pot fi recoltate pentru consum după 70-90 de zile de la semănat, iar primele rădăcini tuberizate pot fi recoltate pentru consum după 130-150 de zile. Rezistenţa la temperaturi scăzute este mai bună ca la morcov, plantele tinere pot rezista la minus 9 grade Celsius, iar când sunt mature rezistă şi la minus 30 de grade Celsius, iernând bine cam în toate regiunile. Pentru faza de reproducere, pătrunjelul reclamă la început o perioadă cu temperaturi scăzute, timp de mai multe zile, pentru a forma o tulpină floriferă bogată, cerinţă uşor de realizat având în vedere rezistenţa foarte bună la temperaturi scăzute, plantele-mamă fiind plantate din toamnă.

Umiditate - pătrunjelul manifestă cerinţe moderate faţă de umiditatea solului şi aerului, fiind mai rezistent la secetă decât morcovul. Excesul umidităţii în sol provoacă putrezirea rădăcinilor şi diminuarea producţiei. 
 
Lumină - pretenţiile pătrunjelului faţă de regimul de lumină sunt ridicate. Reclamă terenuri însorite, cu expoziţie sudică. În condiţii de lumină insuficientă se produce atât diminuarea producţiei, cât şi calitatea acesteia. Frunzele şi rădăcinile vor fi mai sărace în uleiuri eterice, ceea ce va face ca gustul şi aroma lor să nu mai fie caracteristice.  

Hrană - pentru o producţie ridicată, de 30-40 tone/hectar, pe solurile uşoare, necesarul pentru tona de frunze-rădăcini sunt estimate la: 2,5-3 kilograme azot/hectar; 1 kilogram P2O5/hectar; 7-8 kilograme CaO/hectar; 0,2 kilograme MgO/hectar, cu menţiunea că după toate aparenţele nevoia de K2O este destul de ridicată.  

Sol - deşi este puţin exigent la natura solului, pentru pătrunjel sunt preferabile solurile uşoare, luto-nisipoase sau nisipo-lutoase, care nu formează crusta la suprafaţă. De asemenea, solul trebuie să fie fertil, bogat în materie organică, lucrat adânc, afânat, suficient de umed, permeabil şi cu pH-ul în limte destul de largi (5,5-6,8).

Pregătirea terenului

Afânarea solului - toamna şi primăvara, se face asemănător ca la cultura morcovului, având în vedere faptul că seminţele de pătrunjel sunt însă mai mici şi vor trebui semănate la adâncime mai redusă decât la morcov. Ca urmare, pregătirea, mărunţirea, nivelarea şi tasarea solului se vor face cu deosebită atenţie.
Erbicidarea - se va face tot în perioada de la semănat la răsărit sau postemergent, când plantele de pătrunjel au 3-4 frunze normale. Substanţele, doza şi modul de aplicare a erbicidelor se va face după consultarea specialiştilor agronomi.

Înfiinţarea culturii

Pregătirea seminţelor - este necesară  deoarece răsărirea pătrunjelului are loc chiar şi după 24-30 de zile, în special la culturile însămânţate în primăvara. Aceasta constă în umectarea seminţelor, care se ţin 24 de ore în apă caldă, la 30-35 de grade Celsius, după care se zvântă şi se seamănă imediat. Mai nou, pregătirea seminţelor se realizează prin îmbăierea seminţelor, timp de 3-4 zile, într-o soluţie de PEG, 6000 sau 8000, la temperatura de 15 grade Celsius, după care răsăritul are loc în 12-14 zile, ceea ce face ca recoltarea să fie mai timpurie şi producţia să crească cu 10-12%.

Epoca de semănat - pătrunjelul se seamănă la aceleaşi epoci ca şi morcovul sau ceva mai devreme. De altfel, pătrunjelul se mai poate semăna şi în preajma iernii, în aşa fel ca să nu răsară până la îngheţarea solului, ci numai în primăvară.

Schema de semănat - pe suprafeţe mici (în grădinile familiale) semănatul se face manual, în benzi de patru rânduri echidistante, la 25 cm, cu poteci între benzi de 50 cm. Pe suprafeţe mari şi în perspectiva unei recoltări mecanice, semănatul se face pe teren modelat în straturi înălţate, cu semănători de precizie şi de dorit cu seminţe granulate, câte două benzi de două rânduri, la 20 cm distanţă, cu interval între benzi de 40 cm şi cu zone de protecţie la rigole de 12 cm.

Desimea culturii - la orice schemă de semănat şi metodă de recoltare folosită trebuie să obţinem o desime a culturii de 1-1,2 milioane plante/hectar, revenind pe rând în medie 15-20 plante/metru. Norma de sămânţă folosită este de 2,5-5 kilograme/hectar (2,5 kilograme/hectar în cazul seminţelor drajate). Adâncimea de semănat variază între 1 şi 1,5 cm.

Tăvălugitul - cu un tăvălug uşor după semănat, mai ales când solul nu are suficientă umiditate în stratul 0-5 cm, favorizează răsăritul uniform şi mai devreme.

Lucrările de întreţinere - combaterea buruienilor este foarte importantă, deoarece plantele de pătrunjel nu au o capacitate mare de concurare a buruienilor. Aceasta se poate face prin: prăşitul culturii, atât pentru combaterea crustei, cât şi a buruienilor, care apar în intervalul de la semănat până la acoperirea terenului de către plantele de pătrunjel - se face de mai multe ori, mecanic sau manual; erbicidarea culturii, pentru combaterea buruienilor apărute în perioada de la semănat la răsărit, se realizează prin erbicidarea cu substanţele şi dozele recomandate de către specialiştii agronomi din zonă. În caz de nevoie, se mai poate erbicida postemergent, când plantele de pătrunjel au 3-4 frunze normale în rozetă. Răritul culturii se practică, de regulă, manual, cu precizarea că la cel de-al doilea rărit, plantele se lasă la distanţă una de alta, pe rând de 6-7 cm, asigurând circa 700 de mii de plante/hectar.

Fertilizarea - în timpul vegetaţiei, se aplică la începerea tuberizării rădăcinilor, când se administrează 100-200 kg/hectar azotat de potasiu, 100 kg/hectar azotat de amoniu, având însă în vedere că excesul de azot influenţează negativ calitatea rădăcinilor şi rezistenţa acestora la temperaturi scăzute.

Irigarea culturilor - pentru a menţine o umiditate cât mai constantă în sol pe tot timpul perioadei de vegetaţie, până la adâncimea de cel puţin 35-40 cm, se face de 3-4 ori, fie prin aspersiune, fie pe rigole, cu norme de udare de 250-300 metri cubi/hectar. Se va evita excesul de umiditate în sol, care favorizează putrezirea rădăcinilor. Combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor se face cu operativitate, atunci când este cazul, la recomandarea specialiştilor fitosanitari zonali.

Recoltarea - pătrunjelul pentru consum din timpul verii se poate recolta din momentul în care rădăcinile au diametrul la colet de circa 1,5 cm, de regulă din culturile care au fost semănate din toamnă sau în ferestrele iernii. Odată cu scoaterea rădăcinilor se valorifică şi rozeta de frunze, acestea fiind legate în mănunchiuri. Pentru aprovizionările de iarnă, recoltarea se face toamna târziu (după recoltarea morcovului), manual sau mecanic. Producţia de rădăcini variază între 20 şi 25 tone/hectar.

Victor VĂTĂMANU