Tehnologia de cultivare a pelinului (Artemisia absinthium L.)

Pelinul este o veche plantă medicinală, fiind apreciată pentru acţiunea sa terapeutică încă din antichitate. Pelinul, aşa după cum arată E. Păun şi colaboratorii, a fost descris în Papirusul Ebers, în literatura greacă şi cea romană. (Viorica Cucu şi colaboratorii). Încă din secolul al XVII-lea, în urma distilării pelinului s-a obţinut ulei volatil. În medicina tradiţională pelinul se utilizează în afecţiuni hepatobiliare şi contra paraziţilor intestinali. Frunzele proaspete, în infuzie, prezintă o acţiune cicatrizantă, bacteriostatică, hemostatică şi chiar hipotensivă (Lebedev şi colaboratorii).

Ca specie medicinală, pelinul este apreciat ca un bun remediu amar, utilizat în anorexii, precum şi în tratamentul afecţiunilor gastro-intestinale (Stoianov). Intră în componenţa ceaiurilor tonice, se utilizează în colici şi serveşte la prepararea siropului tonic amar (Evdochia Coiciu şi Racz). În industria alimentară este folosit pentru prepararea unor băuturi aperitive şi a vermuturilor. După un consum îndelungat, s-au constatat însă fenomene de intoxicaţie, denumite „absintism“, fapt pentru care în unele ţări din Europa pelinul este mai puţin solicitat pentru prepararaea băuturilor (Crăciun şi colaboratorii, Viorica Cucu şi colaboratorii). Herba de pelin (Herba Absinthii) poate fi utilizată cu bune rezultate pentru obţinerea chamazulenelor, elaborându-se şi o metodă pentru extracţia acestora (Herout). Herba de pelin conţine circa 8% substanţe minerale, compuse din macroşi microelemente ca Na, K, Ca, P, Fe, Mn, Zn, Cu, Mo (Racz şi colaboratorii). Mai conţine substanţe amare, care sunt lactone sescviterpenice din grupa guaianolidelor, din care absintina este principala substanţa amară, împreună cu izomerul ei anabsintina (un amestec de patru substanţe amare). În herba se mai găsesc acetat tujilic, răşini, acizi tanici, acid ascorbic, vitamina B6, artabazină (oxilactonă), legături flavonice, acizi organici (Kretmair, Sell, Herout, Stachel). Uleiul volatil din herba, a cărui culoare variază de la verde închis la albastru şi la brun, se găseşte în proporţie de 0,25-1,32% (Hoppe). Componentul lui principal este tujona (amestec de alfa şi beta tujonă), în proporţie de 25-70%. În ulei au mai fost puşi în evidenţă alfa tujolul (un alcool tujilic care poate fi liber şi esterificat), beta felandren, cadinen, cineol, alfa şi beta pinen, precum şi azulene. Azulenele nu preexistă în herba. Ele se formează, în timpul distilării, din prochamazulenele existente (artabsina), care trec în acest proces în dihidrochamazulene, produşi intermediari. Prin oxidarea acestora se formează chamazulenele (Paris şi Moyse). Herba Absinthii are acţiune excitantă asupra secreţiilor gastrice, cu reglarea scaunului, acţiune carminativă şi este un slab antihelmintic. Datorită azulenelor, are şi acţiune antiinflamatoare. Pelinul este o specie cu cerinţe moderate faţă de factorii climatici. În ceea ce priveşte temperatura, pelinul este o specie care se dezvoltă bine în zonele cu temperaturii medii zilnice mai ridicate. În climat secetos, cu zile calde şi lipsite de precipitaţii este favorizată acumularea uleiului volatil în plantă. Faţă de apă, pelinul este puţin pretenţios la umiditate. Datorită pubescenţei tulpinilor şi frunzelor, transpiraţia plantelor este mai redusă, fapt ce conferă acestora o rezistenţă sporită la secetă. Studiul variaţiei conţinutului în ulei volatil, corelat cu condiţiile climatice, a relevat faptul că, în condiţii de umiditate atmosferică ridicată sau în perioade cu precipitaţii, conţinutul în ulei volatil este mai redus; în zile senine cu temperaturi ridicate, s-a determinat un conţinut ridicat de ulei volatil de 0,82-0,87%. Faţă de lumină, pelinul este o specie iubitoare, aceasta influenţând favorabil dezvoltarea plantelor şi acumularea uleiului volatil. În ceea ce priveşte solul, pelinul se dezvoltă bine pe toate tipurile de sol. Valorifică solurile nisipoase, precum şi cele pietroase, aride şi sărace în substanţe fertilizante. Gozin afirmă că tipul de sol influenţează sinteza unor compuşi caracteristici speciei. Datorită cerinţelor reduse faţă de apă şi sporite faţă de lumină şi temperatură pelinul trebuie cultivat în zonele din sudul şi sud-vestul ţării.

Locul în asolament - fiind o specie perenă, pelinul trebuie cultivat în afara asolamentului, pe clinuri, coaste şi terenuri improprii altor culturi. Se dezvoltă bine după orice plantă premergătoare. Potrivit unor autori (Crăciun şi colaboratorii), nu este indicat să se cultive după alte specii aromatice din aceeaşi familie botanică (Achillea millefolium, Matricaria chamomilla etc.), din cauza bolilor şi dăunătorilor comuni. Pelinul va reveni pe acelaşi teren după 4-5 ani.

Fertilizarea - deşi este o specie rustică, pelinul reacţionează favorabil la fertilizare când este cultivat pe soluri sărace. Slepetys menţionează faptul că prin fertilizarea cu N90P50K60 se obţin sporuri de producţie la herba, mai ales pe seama îngrăşămintelor cu azot. Celelalte substanţe contribuie la o mai bună valorificare a azotului. Galambosi recomandă fertilizarea culturii în fiecare an de vegetaţie şi după fiecare recoltă. Unele cercetări referitoare la aplicarea extraradiculară a cobaltului şi molibdenului au relevat faptul că aceste substanţe determină mărirea perioadei de acumulare a polizaharidelor şi totodată măresc perioada de recoltare (Viorica Cucu şi colaboratorii).

Pregătirea solului - după premergătoare care se recoltează vara, solul se discuieşte, dacă nu are suficientă umiditate, pentru efectuarea unei arături de bună calitate. Arătura se execută după prima ploaie, la adâncimea de 22-25 cm, cu plugul în agregat cu grapa cu colţi reglabili. După plantele care eliberează terenul târziu, se execută arătura adâncă la 22-25 cm. Pregătirea patului germinativ (o bună nivelare, mărunţire şi tasare a solului) se va realiza cu combinatorul şi cu tăvălugul inelar, cu o zi înainte de semănat.

Modul de înmulţire - pelinul se înmulţeşte prin seminţe, semănate direct în câmp.

Epoca de semănat - cea mai indicată epocă de semănat este imediat după topirea zăpezilor din timpul iernii, astfel ca seminţele mici, semănate foarte superficial, să beneficieze de umiditatea acumulată în sol în perioada de iarnă.

Distanţa şi adâncimea de semănat - fiind o specie perenă, care din al doilea an de vegetaţie se dezvoltă până la înălţimea de 1,5 metri şi ramifică puternic, pelinul se va semăna la distanţă de 50-62,5, astfel ca plantele să aibă condiţii optime de vegetaţie, iar lucrările de întreţinere să se poată executa cu mijloace mecanice. În Ungaria, distanţa optimă dintre rânduri este de 50 cm (Hornok şi colaboratorii). Adâncimea de semănat nu va depăşi 0,5 cm, datorită faptului că seminţele sunt foarte mici (MMB = 0,77 grame).

Norma de sămânţă - aceasta este mică, de numai 2-3 kilograme la hectar, datorită dimensiunilor mici ale seminţei. Desimea optimă este de 50-60 plante/mp. Cantitatea de sămânţă se va stabili după indicii de calitate ai seminţei prevăzuţi în actele normative, în care se menţionează că puritatea fizică trebuie să fie de 50-70%, iar germinaţia de 50-65%. Semănatul se execută în condiţii optime cu semănătorile SUP-21 sau SUP-29, prevăzute cu distribuitoare pentru seminţe mici şi limitatoare de adâncime la brăzdare.

Lucrările de întreţinere - în toţi anii de vegetaţie (4-5), cât este rentabil a se menţine cultura, lucrările de întreţinere au în vedere combaterea buruienilor şi afânarea solului. Astfel, în anul I de vegetaţie, după răsărirea plantelor şi conturarea rândurilor, se execută plivirea pe rând şi o praşilă manuală între rânduri, apoi se execută 1-2 praşile mecanice. Începând cu anul al doilea de cultură, primăvara, înainte de pornirea în vegetaţie a plantelor, se taie tulpinile uscate şi se îndepărtează din cultură. În timpul perioadei de vegetaţie se execută 2-3 praşile mecanice, în funcţie de gradul de îmburuienare a culturii. Mass şi Galambosi au evidenţiat eficacitatea aplicării unor erbicide după semănat, aplicate primăvara devreme pe plantele cu înrădăcinare adâncă din anii 2-4 de vegetaţie. În anii cu condiţii favorabile de temperatură şi umiditate plantele de pelin sunt infectate de făinare, produsă de Erysiphe spp., şi de rugină, produsă de Puccinia spp., fără ca acestea să producă pagube însemnate. Pentru combaterea făinării şi a ruginii se aplică tratamente cu zeamă bordeleză 1%.

Recoltare - Epoca de recoltare - în vederea stabilirii momentului optim de recoltare s-au efectuat numeroase cercetări referitoare la dinamica acumulării principiilor active. După Skliarevskii şi Gubanov, conţinutul maxim în ulei volatil se acumulează în faza de butonizare şi începutul înfloririi plantelor, în lunile iunie-iulie. Schneider a evidenţiat faptul că în perioada înfloritului conţinutul în ulei volatil este maximum, iar Bieloszabska şi Sawieka afirmă că, tot în perioada înfloritului, conţinutul în proazulene este maxim. Studiind relaţia dintre compuşii chimici, Michaluk şi colaboratorii au ajuns la concluzia că există o corelaţie negativă între conţinutul în ulei volatil şi cel de proazulene şi o corelaţie pozitivă între conţinutul în proazulene şi cel de substanţe amare. Somer a studiat dinamica acumulării diurne şi a evidenţiat faptul că nivelul cel mai ridicat al proazulenelor s-a determinat în orele de insolaţie maximă, în jurul orei 14.00. Cercetările efectuate de Bieloszabska şi Sawicka au relevat că un conţinut maxim în substanţe amare s-a înregistrat la plantele recoltate în septembrie. Referitor la dinamica polizaharidelor, Michaluk şi colaboratorii menţionează faptul că acestea ating valorile cele mai ridicate în perioada înfloritului. Galambosi a arătat că pelinul pentru herba se poate recolta de două ori în decursul perioadei de vegetaţie, fără să se reducă astfel capacitatea de producţie: în luna mai, în faza vegetativă, şi în luna august, în plină înflorire. Ca urmare a celor menţionate, se poate afirma că epoca de recoltare a pelinului trebuie stabilită în funcţie de destinaţia materiei prime vegetale. Astfel, în cazul în care plantele urmează a fi distilate, acestea trebuie recoltate începând cu faza în care 50-70% din plante sunt înflorite, recoltându-se atât cât se poate distila într-o zi, iar ultimele cantităţi ce urmează a se recolta să nu depăşească faza înfloririi depline, când s-a constatat o scădere accentuată a conţinutului în principii active. În cazul în care herba recoltată este destinată uscării, aceasta se va recolta la începutul infloriii, în zile senine, după ora 9.00.

Modul de recoltare - pelinul se recoltează cu cositoarea mecanică reglată la înălţimea de tăiere de 20-22 cm de la sol (Crăciun şi colaboratorii). Herba recoltată se transportă imediat la locul de distilare sau de uscare. Din două recolte se poate realiza o producţie de herba proaspătă de 18-20 tone/hectar.

Prelucrarea materiei prime - uscarea - din herba obţinută se îndepărtează tulpinile lignificate şi frunzele îngălbenite, apoi aceasta poate fi uscată la umbră, aşezată în strat subţire, sau în uscătoare la temperatura de 35 de grade Celsius. Stoianov menţionează pentru uscătoare temperatura optimă de 35-40 de grade Celsius, dar recomandă şi uscarea pe cale naturală, considerând că raportul de uscare este de 3,6-4:1. În urma uscării se realizează o producţie de herba uscată de 50-60 qintale/hectar.

Ambalarea şi păstrarea - materia primă vegetală se ambalează în saltele de pânză rară şi se depozitează în magazii curate şi uscate. Nu se păstrează mai mult de doi ani, deoarece se reduce conţinutul în principii active (Stoianov).

Victor VĂTĂMANU