Pelinul este o veche plantă medicinală, fiind apreciată pentru acțiunea sa terapeutică încă din antichitate. Pelinul, așa după cum arată E. Păun și colaboratorii, a fost descris în Papirusul Ebers, în literatura greacă și cea romană. (Viorica Cucu și colaboratorii). Încă din secolul al XVII-lea, în urma distilării pelinului s-a obținut ulei volatil. În medicina tradițională pelinul se utilizează în afecțiuni hepatobiliare și contra paraziților intestinali. Frunzele proaspete, în infuzie, prezintă o acțiune cicatrizantă, bacteriostatică, hemostatică și chiar hipotensivă (Lebedev și colaboratorii).
Ca specie medicinală, pelinul este apreciat ca un bun remediu amar, utilizat în anorexii, precum și în tratamentul afecțiunilor gastro-intestinale (Stoianov). Intră în componența ceaiurilor tonice, se utilizează în colici și servește la prepararea siropului tonic amar (Evdochia Coiciu și Racz). În industria alimentară este folosit pentru prepararea unor băuturi aperitive și a vermuturilor. După un consum îndelungat, s-au constatat însă fenomene de intoxicație, denumite „absintism“, fapt pentru care în unele țări din Europa pelinul este mai puțin solicitat pentru prepararaea băuturilor (Crăciun și colaboratorii, Viorica Cucu și colaboratorii). Herba de pelin (Herba Absinthii) poate fi utilizată cu bune rezultate pentru obținerea chamazulenelor, elaborându-se și o metodă pentru extracția acestora (Herout). Herba de pelin conține circa 8% substanțe minerale, compuse din macroși microelemente ca Na, K, Ca, P, Fe, Mn, Zn, Cu, Mo (Racz și colaboratorii). Mai conține substanțe amare, care sunt lactone sescviterpenice din grupa guaianolidelor, din care absintina este principala substanța amară, împreună cu izomerul ei anabsintina (un amestec de patru substanțe amare). În herba se mai găsesc acetat tujilic, rășini, acizi tanici, acid ascorbic, vitamina B6, artabazină (oxilactonă), legături flavonice, acizi organici (Kretmair, Sell, Herout, Stachel). Uleiul volatil din herba, a cărui culoare variază de la verde închis la albastru și la brun, se găsește în proporție de 0,25-1,32% (Hoppe). Componentul lui principal este tujona (amestec de alfa și beta tujonă), în proporție de 25-70%. În ulei au mai fost puși în evidență alfa tujolul (un alcool tujilic care poate fi liber și esterificat), beta felandren, cadinen, cineol, alfa și beta pinen, precum și azulene. Azulenele nu preexistă în herba. Ele se formează, în timpul distilării, din prochamazulenele existente (artabsina), care trec în acest proces în dihidrochamazulene, produși intermediari. Prin oxidarea acestora se formează chamazulenele (Paris și Moyse). Herba Absinthii are acțiune excitantă asupra secrețiilor gastrice, cu reglarea scaunului, acțiune carminativă și este un slab antihelmintic. Datorită azulenelor, are și acțiune antiinflamatoare. Pelinul este o specie cu cerințe moderate față de factorii climatici. În ceea ce privește temperatura, pelinul este o specie care se dezvoltă bine în zonele cu temperaturii medii zilnice mai ridicate. În climat secetos, cu zile calde și lipsite de precipitații este favorizată acumularea uleiului volatil în plantă. Față de apă, pelinul este puțin pretențios la umiditate. Datorită pubescenței tulpinilor și frunzelor, transpirația plantelor este mai redusă, fapt ce conferă acestora o rezistență sporită la secetă. Studiul variației conținutului în ulei volatil, corelat cu condițiile climatice, a relevat faptul că, în condiții de umiditate atmosferică ridicată sau în perioade cu precipitații, conținutul în ulei volatil este mai redus; în zile senine cu temperaturi ridicate, s-a determinat un conținut ridicat de ulei volatil de 0,82-0,87%. Față de lumină, pelinul este o specie iubitoare, aceasta influențând favorabil dezvoltarea plantelor și acumularea uleiului volatil. În ceea ce privește solul, pelinul se dezvoltă bine pe toate tipurile de sol. Valorifică solurile nisipoase, precum și cele pietroase, aride și sărace în substanțe fertilizante. Gozin afirmă că tipul de sol influențează sinteza unor compuși caracteristici speciei. Datorită cerințelor reduse față de apă și sporite față de lumină și temperatură pelinul trebuie cultivat în zonele din sudul și sud-vestul țării.
Locul în asolament – fiind o specie perenă, pelinul trebuie cultivat în afara asolamentului, pe clinuri, coaste și terenuri improprii altor culturi. Se dezvoltă bine după orice plantă premergătoare. Potrivit unor autori (Crăciun și colaboratorii), nu este indicat să se cultive după alte specii aromatice din aceeași familie botanică (Achillea millefolium, Matricaria chamomilla etc.), din cauza bolilor și dăunătorilor comuni. Pelinul va reveni pe același teren după 4-5 ani.
Fertilizarea – deși este o specie rustică, pelinul reacționează favorabil la fertilizare când este cultivat pe soluri sărace. Slepetys menționează faptul că prin fertilizarea cu N90P50K60 se obțin sporuri de producție la herba, mai ales pe seama îngrășămintelor cu azot. Celelalte substanțe contribuie la o mai bună valorificare a azotului. Galambosi recomandă fertilizarea culturii în fiecare an de vegetație și după fiecare recoltă. Unele cercetări referitoare la aplicarea extraradiculară a cobaltului și molibdenului au relevat faptul că aceste substanțe determină mărirea perioadei de acumulare a polizaharidelor și totodată măresc perioada de recoltare (Viorica Cucu și colaboratorii).
Pregătirea solului – după premergătoare care se recoltează vara, solul se discuiește, dacă nu are suficientă umiditate, pentru efectuarea unei arături de bună calitate. Arătura se execută după prima ploaie, la adâncimea de 22-25 cm, cu plugul în agregat cu grapa cu colți reglabili. După plantele care eliberează terenul târziu, se execută arătura adâncă la 22-25 cm. Pregătirea patului germinativ (o bună nivelare, mărunțire și tasare a solului) se va realiza cu combinatorul și cu tăvălugul inelar, cu o zi înainte de semănat.
Modul de înmulțire – pelinul se înmulțește prin semințe, semănate direct în câmp.
Epoca de semănat – cea mai indicată epocă de semănat este imediat după topirea zăpezilor din timpul iernii, astfel ca semințele mici, semănate foarte superficial, să beneficieze de umiditatea acumulată în sol în perioada de iarnă.
Distanța și adâncimea de semănat – fiind o specie perenă, care din al doilea an de vegetație se dezvoltă până la înălțimea de 1,5 metri și ramifică puternic, pelinul se va semăna la distanță de 50-62,5, astfel ca plantele să aibă condiții optime de vegetație, iar lucrările de întreținere să se poată executa cu mijloace mecanice. În Ungaria, distanța optimă dintre rânduri este de 50 cm (Hornok și colaboratorii). Adâncimea de semănat nu va depăși 0,5 cm, datorită faptului că semințele sunt foarte mici (MMB = 0,77 grame).
Norma de sămânță – aceasta este mică, de numai 2-3 kilograme la hectar, datorită dimensiunilor mici ale seminței. Desimea optimă este de 50-60 plante/mp. Cantitatea de sămânță se va stabili după indicii de calitate ai seminței prevăzuți în actele normative, în care se menționează că puritatea fizică trebuie să fie de 50-70%, iar germinația de 50-65%. Semănatul se execută în condiții optime cu semănătorile SUP-21 sau SUP-29, prevăzute cu distribuitoare pentru semințe mici și limitatoare de adâncime la brăzdare.
Lucrările de întreținere – în toți anii de vegetație (4-5), cât este rentabil a se menține cultura, lucrările de întreținere au în vedere combaterea buruienilor și afânarea solului. Astfel, în anul I de vegetație, după răsărirea plantelor și conturarea rândurilor, se execută plivirea pe rând și o prașilă manuală între rânduri, apoi se execută 1-2 prașile mecanice. Începând cu anul al doilea de cultură, primăvara, înainte de pornirea în vegetație a plantelor, se taie tulpinile uscate și se îndepărtează din cultură. În timpul perioadei de vegetație se execută 2-3 prașile mecanice, în funcție de gradul de îmburuienare a culturii. Mass și Galambosi au evidențiat eficacitatea aplicării unor erbicide după semănat, aplicate primăvara devreme pe plantele cu înrădăcinare adâncă din anii 2-4 de vegetație. În anii cu condiții favorabile de temperatură și umiditate plantele de pelin sunt infectate de făinare, produsă de Erysiphe spp., și de rugină, produsă de Puccinia spp., fără ca acestea să producă pagube însemnate. Pentru combaterea făinării și a ruginii se aplică tratamente cu zeamă bordeleză 1%.
Recoltare – Epoca de recoltare – în vederea stabilirii momentului optim de recoltare s-au efectuat numeroase cercetări referitoare la dinamica acumulării principiilor active. După Skliarevskii și Gubanov, conținutul maxim în ulei volatil se acumulează în faza de butonizare și începutul înfloririi plantelor, în lunile iunie-iulie. Schneider a evidențiat faptul că în perioada înfloritului conținutul în ulei volatil este maximum, iar Bieloszabska și Sawieka afirmă că, tot în perioada înfloritului, conținutul în proazulene este maxim. Studiind relația dintre compușii chimici, Michaluk și colaboratorii au ajuns la concluzia că există o corelație negativă între conținutul în ulei volatil și cel de proazulene și o corelație pozitivă între conținutul în proazulene și cel de substanțe amare. Somer a studiat dinamica acumulării diurne și a evidențiat faptul că nivelul cel mai ridicat al proazulenelor s-a determinat în orele de insolație maximă, în jurul orei 14.00. Cercetările efectuate de Bieloszabska și Sawicka au relevat că un conținut maxim în substanțe amare s-a înregistrat la plantele recoltate în septembrie. Referitor la dinamica polizaharidelor, Michaluk și colaboratorii menționează faptul că acestea ating valorile cele mai ridicate în perioada înfloritului. Galambosi a arătat că pelinul pentru herba se poate recolta de două ori în decursul perioadei de vegetație, fără să se reducă astfel capacitatea de producție: în luna mai, în faza vegetativă, și în luna august, în plină înflorire. Ca urmare a celor menționate, se poate afirma că epoca de recoltare a pelinului trebuie stabilită în funcție de destinația materiei prime vegetale. Astfel, în cazul în care plantele urmează a fi distilate, acestea trebuie recoltate începând cu faza în care 50-70% din plante sunt înflorite, recoltându-se atât cât se poate distila într-o zi, iar ultimele cantități ce urmează a se recolta să nu depășească faza înfloririi depline, când s-a constatat o scădere accentuată a conținutului în principii active. În cazul în care herba recoltată este destinată uscării, aceasta se va recolta la începutul infloriii, în zile senine, după ora 9.00.
Modul de recoltare – pelinul se recoltează cu cositoarea mecanică reglată la înălțimea de tăiere de 20-22 cm de la sol (Crăciun și colaboratorii). Herba recoltată se transportă imediat la locul de distilare sau de uscare. Din două recolte se poate realiza o producție de herba proaspătă de 18-20 tone/hectar.
Prelucrarea materiei prime – uscarea – din herba obținută se îndepărtează tulpinile lignificate și frunzele îngălbenite, apoi aceasta poate fi uscată la umbră, așezată în strat subțire, sau în uscătoare la temperatura de 35 de grade Celsius. Stoianov menționează pentru uscătoare temperatura optimă de 35-40 de grade Celsius, dar recomandă și uscarea pe cale naturală, considerând că raportul de uscare este de 3,6-4:1. În urma uscării se realizează o producție de herba uscată de 50-60 qintale/hectar.
Ambalarea și păstrarea – materia primă vegetală se ambalează în saltele de pânză rară și se depozitează în magazii curate și uscate. Nu se păstrează mai mult de doi ani, deoarece se reduce conținutul în principii active (Stoianov).
Victor VĂTĂMANU
