Tehnologia de cultivare a steviei de gradina

Stevia de grădină este o plantă perenă, asemănătoare cu măcrișul, cu care are multe însușiri comune. Se presupune că originea sa ca plantă ar fi din zona sud-estică a Europei, unde este răspândită în special în flora spontană a unor țări ca România sau Bulgaria.

---

Cultivarea acestei specii în zonele prezentate anterior se face pe terenuri joase, umede, dar cu o fertilitate ridicată. Deși este o foarte bună plantă comestibilă și este folosită în alimentația omului de foarte mult timp, mai precis cam din secolul al II-lea al erei noastre, ștevia este puțin răspândită în cultură. În România, cu toate că este folosită mult în alimentație, ștevia provine în special din flora spontană, mai ales primăvara, în cultură fiind puțin răspândită, ea fiind cultivată în special în grădinile cultivatorilor individuali.

Începând din anul 1975, s-au făcut eforturi susținute în generalizarea acestei culturi în producție, în special în fermele legumicole specializate sau în cazul asociațiilor legumicole. Ștevia se cultivă pentru frunzele sale, care apar primăvara devreme; acestea sunt mari, cărnoase, ușor acide și cu gust amărui, se folosesc în arta culinară la pregătirea diferitelor mâncăruri, la fel ca și cele de spanac și lobodă, cu care se aseamănă și ca valoare alimentară. Ștevia este o specie perenă, având o rădăcină pivotantă, puternică, care pătrunde adânc în sol. După răsărire, dezvoltă destul de repede o rozetă bogată de frunze mari, alungite, cu limbul întreg, de culoare verde. Tulpina florală apare în culturile făcute prin semănarea direct în câmp numai în anul al doilea de cultură. La un număr redus de plante, tulpinile florale apar la sfârșitul perioadei de vegetație a primului an de cultură. Acestea ajung la înălțimea de 1-1,5 m și sunt mult ramificate, fiecare ramificație terminându-se cu o inflorescență sub formă de racem. În timpul vegetației apar flori mici, numeroase, hermafrodite, cu corola de culoare alb-verzuie. Înfloritul are loc în luna iunie, polenizarea fiind alogamă anemofilă. Fructul plantei de ștevie este denumit impropriu sămânță, el fiind o achenă triunghiulară, cu suprafață netedă, mată, până la ușor lucioasă, de culoare maro-deschis până la roșcat-maro. Sămânța este neuniformă ca mărime, greutatea a 1.000 de semințe este de 1,6-3 grame, într-un gram întrând 350-600 de semințe. Facultatea germinativă trebuie să fie de minimum 65-70%, iar această însușire se păstrează circa 4 ani. Răsărirea, în condiții de câmp, în sezonul de primăvară, are loc la circa 6-8 zile de la semănat. În ceea ce privește cerințele față de factorii de vegetație, ștevia s-a adaptat foarte bine la condițiile puțin favorabile, ceea ce a permis răspândirea acesteia foarte mult în flora spontană. Ștevia de cultură este puțin pretențioasă, mai ales în ceea ce privește căldura și lumina. Pretenții deosebite manifestă cultura de ștevie față de elementul umiditate, putând fi considerată o plantă pretențioasă față de acest factor de vegetație. De asemenea, cultura de ștevie solicită o aprovizionare bună cu elemente hrănitoare, cu un bun dozaj al macroelementelor NPK, ca urmare, la înființarea culturii, terenul se fertilizează cu îngrășământ organic, în doză de 40-50 de tone la hectar de gunoi de grajd bine fermentat. Dacă se menține cultivarea șteviei pe aceeași solă, după fiecare 4 ani de cultură ai unui asolament legumicol, se va repeta aplicarea gunoiului de grajd, dar doza de aplicare va fi mai redusă, de circa 30-40 de tone la hectar de gunoi de grajd. În privința solurilor, cultura de ștevie solicită soluri de tipul celor nisipo-lutoase sau luto-nisipoase, suficient de umede și cu un bun grad de aprovizionare în elemente, N:P:K, cu un conținut în humus de 4-5% și o valoare a pH-ului de 6,7-7,5 (aproximativ, o valoare neutră). În ceea ce privește pregătirea terenului în vederea semănatului, ca fază a tehnologiei de cultivare, prima operațiune care se execută este fertilizarea de bază pe care am prezentat-o anterior. O importanță deosebită pentru reușita culturii de ștevie, ca plantă perenă și care va rămâne pe aceeași suprafață mai mulți ani, o reprezintă lucrarea de desfundare a terenului, care se execută la adâncimea de 35-40 de cm. O dată cu operațiunea de desfundare a terenului, se face și fertilizarea de bază prin încorporarea îngrășământului organic (gunoiul de grajd). În primăvară, imediat ce solul s-a zvântat, se va face o afânare superficială, la 8-10 cm, cu grapa cu discuri. Tot în această perioadă, se va face și modelarea terenului, atunci când se consideră a fi oportună această lucrare, în straturi înălțate, cu lățimea de 104 cm. Ștevia se cultivă prin semănare directă în câmp. Cultura se poate înființa și cu material biologic obținut prin despărțirea tufelor, în acest caz plantația-mamă trebuind să aibă o vârstă minimă de 3 ani. Pe terenurile nemodelate, semănatul se poate face mecanic, cu ajutorul semănătorii SUP 21 și cu un tractor de tipul L445. Epoca optimă de însămânțat este 1-15 martie, dar poate fi extinsă în întreaga perioadă a decadei a doua a lunii martie. Schema de semănat este în rânduri echidistante, la 30-35 de cm. Pe teren modelat, semănatul se face în benzi de două rânduri, cu distanță între rânduri de 20 de cm, iar între benzi de 40 de cm. Norma de sămânță care se folosește în mod curent este de 5-6 kilograme la hectar, în funcție de calitatea seminței, iar adâncimea de semănat este superficială, la 2-3 cm. În ceea ce privește lucrările de întreținere, acestea încep imediat după răsărire, când plantele au deja 3-4 frunze normale. Aici intervine operațiunea de rărit, când, prin smulgere, plantele de ștevie se lasă la un interval de 20 cm pe rând, iar plantele care rezultă de la această operațiune pot fi folosite pentru consum. Ca lucrări generale de întreținere amintim: prășitul repetat, pentru a stopa dezvoltarea buruienilor, irigarea, atunci când condițiile de climă o impun și, după caz, fertilizarea suplimentară cu macroelemente, numai dacă planta solicită acest lucru. În general, legumicultorii nu adoptă această fertilizare suplimentară, deoarece se ajunge la o dezvoltare luxuriantă a frunzelor, în dauna calității frunzelor. Recoltarea culturii de ștevie are loc primăvara devreme, când se recoltează frunzele pentru consum, iar acestea sunt tinere și fragede, înlocuind celelalte legume verdețuri. Recoltarea se face manual, prin ruperea frunzelor de la colet, alegând numai frunze tinere și fragede. În acest caz, producția de frunze de ștevie, care poate fi obținută în condițiile specifice ale României, variază în funcție de anul culturii: în primul an de la înființare, producția poate fi de 5-6 tone frunze la hectar, iar la plantațiile care au vârsta de 2-4 ani, se obțin producții de peste 10-12 tone frunze la hectar.
Victor VĂTĂMANU