Tehnologia de cultivare a unor legume perene

​Din grupa legumelor perene fac parte unele plante legumicole bine cunoscute, dar și unele care merită să fie răspândite în cultură, cum ar fi: sparanghelul, reventul, hreanul, tarhonul, leușteanul, măcrișul, ștevia ș.a.

​Plantele perene au o serie de caracteristici comune, după cum urmează: sunt plante rezistente la frig, care iernează în teren; se cultivă în solă de plante perene; au o tehnologie simplă; răspund bine la fertilizarea organică și minerală; răspund foarte bine la protejarea timpurie cu folie; durata culturii depinde mult de calitatea lucrărilor de îngrijire.
De asemenea, prezintă și unele caracteristici mai puțin comune, care se referă în special la partea consumată, diferită în funcție de specie, ca de exemplu: rădăcinile tuberizate, la hrean; lăstari etiolați sau neetilonați, la sparanghel; lăstari și frunze, la tarhon; frunze, la măcriș, ștevie, leuștean, tarhon; pețioli, la revent ș.a
 
Tehnologia de cultivare pentru revent - Rheum rhabarbarum L., R undulatum L.
Aceste plante cuprind mai multe specii vivace, originare în cea mai mare parte din Asia, pe un areal foarte larg (Mongolia, China, India, Afganistan, Siberia etc.) și chiar zona limitrofă Mării Mediterane (Siria, Iran, Turcia, Liberia, Bulgaria etc.).
A fost cultivată mai întâi în Anglia, de unde s-a răspândit mai ales în vestul Europei. În România, reventul este puțin răspândit, fiind utilizat mai mult în Transilvania și Moldova.
Reventul se cultivă pentru pețiolul frunzei, hipertrofiat, cu gust acrișor, din care se prepară compoturi, marmelade, jeleuri, prăjituri și în unele zone chiar băuturi ușor alcoolice. Limbul frunzelor are un conținut ridicat de acid oxalic.
 
Reventul are sistemul radicular alcătuit dintr-un rizom foarte puternic, la adâncime diferită în sol, și numeroase rădăcini, care ajung la adâncimea de 60-100 cm. Tulpina apare în anul al II-lea, este înaltă de 1,5-2,0 m. și ramificată. Frunza este de dimensiuni foarte mari. Pețiolul lung până la 40-60 cm, îngroșat, de colorație diferită de la verde la roșu violaceu.
Inflorescența este un racem bogat, cu flori mici și numeroase.
Fructul denumit impropriu sămânță este o nuculă de formă triedică cu bractee. La un gram sunt 35-60 semințe.
 
Cerințele față de factorii de vegetație. Fiind o plantă perenă, reventul este puțin pretențios la căldură, având o foarte bună rezistență la temperaturi scăzute. Suferă la căldurile mari din timpul verii, de aceea trebuie să fie cultivat în zonele colinare și de nord ale țării.
Nu suportă excesul de apă în sol, deoarece produce asfixierea rădăcinilor. Dar, în același timp, reventul este și exigent la apă, pentru ca pețiolurile să fie fragede și groase.
Ținând cont de faptul că este o cultură ce poate dura între 5 și 15 ani și că producțiile anuale se situează între 50 și 100 t/ha. este necesar să se acorde atenție fertilizării atât la înființarea culturii, cât și suplimentării anuale cu cantități suficiente de îngrășăminte chimice.
Reventul reclamă ca solul să aibă un drenaj bun, cu textura lutoasă și luto-argiloasă. Pe solurile ușoare are nevoie de irigații frecvente, însă astfel asigură o mai bună precocitate. Este o specie tolerantă pentru un pH între 5,5 și 7.
 
Se cultivă prin producerea prealabilă a materialului săditor (răsad) în cuiburi sau ghivece, ca și prin despărțire de tufe.
Pentru realizarea unei culturi uniforme se recomandă înființarea acesteia prin răsad produs în ghivece și plantat în câmp când plantele au 3-4 frunze adevărate, din mai și până în august.
Schema de plantare: cultura se realizează în rânduri la 1,4-1,5 metri distanță și la 1 metru distanță între plante pe rând.
Lucrările de îngrijire a culturii sunt: asigurarea cu apă tot timpul perioadei de vegetație, evitându-se băltirea; îndepărtarea tijelor florale, pe măsură ce apar, prin tăiere; irigare, fertilizare fazială, combaterea buruienilor și dăunătorilor.
Recoltarea începe după 10-12 luni de la înființarea culturii cu plante provenite din despărțirea tufelor și după 18-20 luni în cazul când plantele provin din răsad.
Recoltarea constă în tăierea frunzelor de la nivelul solului, după care se îndepărtează limbul. Pețiolurile se leagă în mănunchi. Ciclul de cultură este de 6-12 ani.
Producția se situează între 4-6 tone pețioluri/ha în primul an, după care crește, ajungând până în jur de 15-20 t/ha. Din anul al 8-lea de cultură, producția scade.
 
Tehnologia de cultivare pentru leuștean - Levisticum officinale Koch.
Leușteanul ca plantă legumicolă, a cărei origine se consideră zona Mării Mediterane și Nordul Africii este poate cea mai răspândită plantă aromată, nu atât ca suprafață, ci ca prezență în toate zonele de consum, utilizarea lui fiind posibilă absolut tot anul ca frunze verzi sau uscate, întrucât și în stare uscată frunzele își păstrează aroma naturală fiind recomandate pentru cele mai diverse preparate.
 
Leușteanul este o plantă perenă. Rădăcina este pivotantă, profundă dar și cu ramificații superficiale. Tulpina este fistuloasă, muchiată și ramificată în partea superioară, cu frunze simple sau dublu penat sectate. Florile sunt grupate în mici umbele compuse, au culoarea galben-verzuie. Fructul impropriu numit sămânță este diachene, cu facultate germinativă redusă, care scade vertiginos de la un an la altul.
Planta este foarte rezistentă la temperaturi scăzute, cu cerințe moderate față de lumină, căldură, umiditatea solului, deși producția de frunze și mărimea acestora este influențată direct și pozitiv de conținutul în materie organică a solului.
Tehnologia de cultivare - în asolament, locul leușteanului trebuie astfel ales încât să permită perenitatea acestuia și exploatarea economică pentru 10-12 ani.
Terenul destinat acestei culturi va trebui lucrat profund, dar bine pregătit prin prelucrare superficială, indiferent de metoda de înființare a culturii.
Înființarea culturii se face prin semănare directă, în perioada august sau martie, imediat ce terenul permite, sau prin despărțirea tufelor, fasonarea tulpinilor la 6-8 cm și scurtarea rădăcinilor adventive la 3-4 cm, plantarea imediată și asigurarea prinderii prin udări în caz de necesitate.
Schemele de înființare, pot să fie 70 cm între rânduri și 30 cm între plante pe rând sau 50 cm între rânduri și 40 cm între plante pe rând, prin care se asigură 45-47 mii plante/ha.
 
Lucrări de întreținere - asigurarea răsăririi plantelor prin udări repetate. Realizarea desimii optime, prin completarea golurilor cu semințe umectate sau porțiuni de tugă.
Lucrări generale: prășile, udări și fertilizarea cu îngrășăminte complexe, care să echilibreze producția cu gradul de aromatizare a frunzelor.
Recoltarea se face manual, prin detașarea frunzelor de pe lăstari, fără a produce ”mutilarea culturii”, înlăturarea tijelor florale (prin tăiere și nu prin rupere), pentru a favoriza lăstărirea.
Producția de frunze și lăstari oscilează între 15 și 40 de t/ha, în funcție de stadiul culturii și data recoltării. Producția de plante uscate este de 1:8 față de materialul proaspăt.
 
Victor Vătămanu