Tehnologia de cultivare a valerianei (Valeriana officinalis)

​Planta destinată comercializării, provine astăzi aproape exclusiv din cultură, deși este răspândită, ca floră spontană, în păduri, locuri cu umbră și umezeală, lunci, zăvoaie, în special la deal și la munte.

​În România, planta este întâlnită până la altitudinea de 200 de metri, mai ales în zonele în care precipitațiile anuale sunt de circa 650 mm. Valerianei îi priesc temperaturile mai scăzute. În timpul vegetației, suportă temperaturi de minus 15 minus 20 de grade Celsius, fără a fi acoperite cu un strat de zăpadă. Semințele germinează la 2–3 grade Celsius.
Dacă este cultivată în locuri mai călduroase, ca măsură compensatoare, va trebui să îi asigurăm o umiditate în exces. Perioadele de secetă prelungită determină o scădere a conținutului în ulei esențial. Lumina solară exercită un efect de stimulare a creșterii și dezvoltării rădăcinilor. Solurile cele mai potrivite pentru cultură sunt cele profunde, bogate în humus, luto-nisipoase și desecate, precum și cele cu apă freatică situată mai superficial. Sunt contraindicate solurile argiloase care inhibă dezvoltarea sistemului radicular și îngreunează spălarea rădăcinilor după efectuarea recoltării.
În România, cele mai bune zone pentru cultivarea valerianei sunt Câmpia Crișurilor, Câmpia Timișului, Podișul Someșului și Podișul Transilvaniei. Pentru valeriană sunt bune premergătoare culturile pentru masă verde și prășitoarele fertilizate, care eliberează terenul devreme (în cazul în care însămânțarea se execută vara sau toamna), sau prășitoarele târzii (atunci când se plantează răsaduri primăvara). Nu trebuie să urmeze după sorg, floarea soarelui, in pentru ulei și mac. Cultura valerianei poate reveni pe același teren după minimum 5 ani de zile. Culturile se înființează fie prin însămânțarea direct în câmp, fie prin plantarea de răsaduri obținute, la rândul lor, în straturi reci sau calde.
Se însămânțează direct în câmp la sfârșitul verii, după ce terenul s-a arat la adâncimea de 30–35 cm, în aceeași zi în care s-a recoltat planta premergătoare. Daca se însămânțează sau se plantează toamna, după o premergătoare bine lucrată, se va ara la adâncimea de 15–20 cm cu plugul în agregat cu grapa cu discuri, imediat ce se recoltează planta premergătoare.
Dacă se optează pentru însămânțarea/plantarea primăvara, atunci arătura adâncă de toamnă va rămâne în brazda crudă pe timpul iernii, iar primăvara se vor efectua următoarele lucrări: se va afâna pământul cu ajutorul cultivatorului, se va nivela, se va tăvălugi și apoi, se va semăna.
Deoarece este o plantă cu semințe mici, terenul pe care se cultivă trebuie lucrat minuțios.
Înainte de însămânțarea direct în câmp, cât și imediat după, terenul se va tăvălugi pentru pregătirea unui pat germinativ corespunzător.
Însămânțarea propriu-zisă se va efectua vara, la începutul lunii august, cu semănătoarea, distanța între rânduri fiind de 50 cm. Pentru ca însămânțarea să se realizeze cât mai uniform, sămânța de valeriană va fi amestecată, în prealabil, cu material inert, în proporție de 1:5 (1 parte sămânță la 5 părți material inert). Se întrebuințează 2–3 kg. sămânță la hectar.
Producțiile cele mai importante cantitativ, calitativ, dar și cele mai sigure se obțin, totuși, prin plantarea de răsaduri în luna mai, păstrând o distanță de 50 cm între rânduri și de 30 cm între plante pe rând.
Semănatul în răsadnițe reci se execută în a doua jumătate a lunii iulie și prima jumătate a lunii august, la 0,5–0,7 cm adâncime și la interval de 15–20 cm.
În acest fel, până la începerea înghețului, plantele au deja o rozetă de 3–5 frunze. Pentru un hectar de cultură este nevoie de 800–1000 metri pătrați de staturi și 1,5 kg. sămânță. Pentru ca solul însămânțat să nu se usuce prea mult sub acțiunea directă a razelor solare, straturile vor fi acoperite cu un strat de paie sau tulpini ale altor plante, în grosime de 2 cm.
Răsărirea se produce după aproximativ 10–13 zile. Pe măsură ce răsadul crește, stratul protector se va îndepărta progresiv, în 3 etape, pentru ca răsadul să nu fie afectat nici de prea multă lumină și nici de umbră.
Semănatul în răsadnițe calde se execută cu 45 de zile înaintea plantării, deci în primele două săptămâni ale lunii februarie.
Însămânțarea se face manual, prin împrăștiere. În răsadnițe, buruienile vor fi plivite în mod repetat, iar solul se va afâna și uda, de câte ori se consideră necesar. Plantarea răsadurilor obținute din straturile reci are loc în septembrie, iar a răsadurilor din straturile calde primăvara timpuriu, când acestea prezintă 4–5 frunze.
Înainte de a fi scoase din pământ, răsadurile vor fi udate abundent, până la adâncimea de 15–20 cm. Rădăcinile lungi se scurtează până la 6–10 cm, deoarece plantele cu rădăcini prea lungi se prind greu și se dezvoltă, ulterior, deficitar.
Plantarea răsadurilor se execută de preferat după-amiaza sau în orice moment al zilei, dacă cerul este înnorat. Bineînțeles că, după plantare, se udă în mod regulat, până ce plantele se prind. Plantarea răsadurilor se face la o distanță de 50 cm între rânduri și de 25 cm între plantele pe rând. Golurile se completează după o săptămână.
Producția medie este evaluată la 1650 kg. rădăcini uscate la hectar. Pentru distrugerea buruienilor se poate erbicida ce se încorporează în sol concomitent cu operațiunea de pregătire a patului germinativ.
Rădăcinile cu rizomi se recoltează în a doua jumătate a lunii octombrie, sau cu trei săptămâni înainte de a se instala primul îngheț. Rădăcinile se extrag, se spală scurt, se zvântă 1–2 zile în aer liber și se transportă spre spațiile destinate uscării naturale sau artificiale.
Uscarea artificială în uscătorii, se execută la o temperatură de 35–40 grade Celsius, durând 2 zile.
Uscarea la soare, durează circa 20 de zile. Rizomii sunt complet uscați, atunci când se pot rupe și în interior. Nu se recomandă extragerea rizomilor primăvara, deoarece produsul vegetal obținut va fi slab calitativ și cantitativ.
În cazul culturilor destinate obținerii de material de înmulțire, în al doilea an de cultură se recoltează semințele și apoi se extrag din sol rizomii împreună cu rădăcinile.
Producția de rizomi cu rădăcini deshidratați este de circa 1300–2500 kg/ha.
Recoltarea semințelor se execută în câteva etape, pe măsură ce ele se coc.
Momentul potrivit pentru recoltare este atunci când 20 % dintre semințe capătă un puf și o colorație galben-brună. Florile cu semințe se taie la 25–30 cm, măsurând de la vârf în jos, iar apoi se grupează în snopi mici, prin legare și se pun la uscat. La 7-10 zile de la recoltare, inflorescențele încep să ajungă la maturitate. Producția estimată la hectar este de circa 350–500 kg/ha semințe calitative.
Dintre bolile ce pot ataca valeriana, menționăm: mana, făinarea și rugina.
Dintre dăunători, amintim coropișnițele, cârtițele și larvele cărăbușului de mai.
Rădăcinile cu rizomi bine uscate, se lasă un timp scurt înainte de a fi ambalate, pentru a recăpăta un oarecare grad de umiditate.
 
Victor Vătămanu