Tehnologia de cultivare pentru Jaleş (Salvie) - Salvia officinalis

Jaleşul era cunoscut şi utilizat ca plantă medicinală încă din antichitate de către greci şi de către romani (Staikov şi Stoianka Ilieva). Astfel, datorită acţiunii complexe pe care o exercita asupra organismului uman, i se atribuiau proprietăţi terapeutice deosebite, fiind considerat un panaceu universal.

Astăzi se utilizează sub formă de infuzie în tratamentul afecţiunilor şi inflamaţiilor dentare, în laringite şi faringite şi ca remediu împotriva anghinei, bronşitei, gripei şi pneumoniei. Se mai foloseşte în tratamentul afecţiunilor cronice ale căilor biliare şi în dispepsii (Staikov şi Stoianka Ilieva). Hotin şi colaboratorii Skliarevski şi Gubanov menţionează că decoctul obţinut din frunze se foloseşte ca remediu dezinfectant, antiinflamator şi cicatrizant în stomatite şi infecţii ale căilor respiratorii superioare. În medicina tradiţională, jaleşul a fost utilizat în tratamentul tuberculozei, bolilor aparatului digestiv, litiazei biliare şi ca remediu împotriva hemoroizilor (Astadjov şi colaboratorii). Jaleşul este mult utilizat în industria parfumurilor şi în cea a cosmeticelor. În unele ţări, se foloseşte în calitate de condiment la preparatele culinare. De asemenea, este şi o specie meliferă, aşa după cum prezintă E. Păun şi colaboratorii.

Locul în asolament - jaleşul, fiind o plantă perenă, trebuie cultivat în afara asolamentului de câmp; ca specie ornamentală, adesea se cultivă în parcuri şi grădini. Se va amplasa pe parcele izolate, departe de drumuri, deoarece frunzele pubescente reţin praful. Unii autori recomandă cultivarea pe pantele supuse eroziunii, deoarece această specie prezintă un sistem radicular profund şi poate contribui la combaterea eroziunii. Planta premergătoare trebuie să elibereze terenul devreme şi să-l lase într-o stare bună de fertilitate. Cele mai indicate premergătoare sunt borceagurile, leguminoasele pentru boabe şi cerealele de toamnă.

Fertilizarea - jaleşul reacţionează favorabil la aplicarea îngrăşămintelor organice şi minerale. Hotin şi colaboratorii recomandă fertilizarea cu 20-30 tone de gunoi semifermentat/ha, 300-400 kilograme superfosfa/ha, 100-150 kilograme sare potasică/ha şi 200-250 kilograme sulfat de amoniu/ha. Cercetările efectuate la Timişoara au evidenţiat influenţa fertilizării cu azot pe un fond constant de fosfor (P90). Rezultatele medii obţinute în anii I-IV de vegetaţie au arătat că producţia de herba creşte proporţional cu doza de azot. Producţia de ulei volatil a fost influenţată favorabil prin fertilizarea cu azot, în primul rând prin efectul acestuia asupra producţiei de herba. Producţia de ulei volatil a sporit o dată cu doza de azot. La culturile din anii II-V de vegetaţie se aplică toamna câte 200-300 kilograme superfosfat/ha, încorporat cu cultivatorul, iar primăvara se administrează 100-120 kilograme silitră amoniacală/ha, care se încorporează printr-o praşilă (Staikov şi Stoianka Ilieva).

Pregătirea solului - după recoltarea plantei premergătoare şi eliberarea terenului de resturi vegetale, se execută o arătură adâncă de 28-30 cm (Hotin şi colaboratorii, Stoianka Ilieva). Alţi autori afirma că, datorită perenităţii culturii şi faptului că specia dezvoltă un sistem radicular profund, terenul trebuie desfundat la adâncimea de 35-40 cm cu un plug special. Arătura se execută imediat după recoltarea plantei premergătoare, când există suficientă umiditate în sol, sau, în caz contrar, solul se discuieşte şi se ară după prima ploaie, pentru a efectua o lucrare de bună calitate. Pregătirea patului germinativ se face printr-o lucrare cu discul, urmat de grapă, la adâncimea de 8-10 cm. Un pat germinativ corespunzător, bine nivelat şi mărunţit, se pregăteşte şi cu ajutorul combinatorului, lucrarea efectuându-se la adâncimea de 10 cm. În cazul în care solul este prea afânat, acesta se tăvălugeşte, limitându-se astfel adâncimea de semănat.

Modul de înmulţire - jaleşul se înmulţeşte prin seminţe, semănate direct în câmp.

Epoca de semănat - epoca optimă este cea situată în pragul iernii, în luna noiembrie, sau în „ferestrele iernii“, astfel ca seminţele să beneficieze de umiditatea acumulată în sol în timpul iernii (Stoianka Ilieva).

Distanţa şi adâncimea de semănat - jaleşul solicită distanţe mai mari între rânduri. Unii autori (Staikov şi Stoianka Ilieva, Astadjov şi colaboratorii) recomandă distanţa de 70 cm între rânduri, în timp ce alţi autori (Evdochia Coiciu şi Bacz) consideră că distanţa de 60 cm este mai bună; distanţa dintre plante pe rând se recomandă a fi de 45-50 cm. Dafert şi Manerer consideră că distanţa prea mare între rânduri influenţează negativ producţia de materie primă vegetală, fără să fie modificat conţinutul în ulei volatil. Cercetările efectuate la USAMVB Timişoara, referitoare la influenţa distanţei de semănat asupra producţiei de herba şi de ulei volatil, evidenţiază ca optimă distanţă de 62,5 cm între rânduri, variantă la care s-a realizat o producţie de herba uscată de peste 4 tone şi o producţie de ulei volatil de peste 75 litri/hectar, cu respectiv 6 şi 19% mai mult decât în varianta semănată la 70 cm între rânduri. Referitor la adâncimea de semănat, Evdochia Coiciu şi Racz menţionează faptul că aceasta depinde de epoca de semănat. Astfel, autorii recomandă semănatul mai superficial în pragul iernii (1-2 cm) şi mai în profunzime primăvara (3-4 cm).

Norma de sămânţă - după Evdochia Coiciu şi Racz, cantitatea optimă de sămânţă se încadrează între 8 şi 10 kilograme/ha. Cercetările efectuate de Borcea şi colaboratorii arată că norma de sămânţă a influenţat producţia de herba, care a oscilat între 3.600 şi 4.600 kilograme/ha, cifra maximă fiind înregistrată la varianta semănată cu normă de sămânţă de 12 kg/ha, la care s-a realizat un spor de 28%, comparativ cu varianta semănată cu 6 kg/ha. Producţia de ulei volatil a fost influenţată de producţia de herba, cantitatea maximă de peste 76 litri/ha realizându-se la norma de 12 kg/ha. Sămânţa de jaleş trebuie să se încadreze în indicii prevăzuţi în STAS 4776-82, care prevăd ca puritatea fizică trebuie să fie de minimum 85-95%, iar germinaţia de minimum 50-70%. Semănatul se execută în condiţii optime cu semănătorile de tipul SUP-21 sau SUP-29, prevăzute cu distribuitoare pentru seminţe mici şi cu limitatoare de adâncime ataşate la brăzdare.

Lucrările de întreţinere - primăvara, când se conturează rândurile, se execută plivitul pe rând şi prăşitul între rânduri cu un cultivator prevăzut cu discuri de protecţie. Când plantele formează a treia pereche de frunze, se răresc la distanţa de 25 cm (Astadjov şi colaboratorii). În primul an de vegetaţie, creşterea plantelor fiind lentă, se impune combaterea la timp a buruienilor, efectuându-se plivitul pe rând şi 3-4 praşile mecanice între rânduri. În anii următori, lucrările de întreţinere se execută în funcţie de necesităţi. Astfel, în anul al doilea de vegetaţie, ritmul de creştere se intensifică şi plantele formează un număr mare de lăstari (peste 199). Aceştia se lignifică şi trebuie înlăturaţi din cultură în toţi anii de vegetaţie, deoarece pe aceşti lăstari îmbătrâniţi se formează frunze de dimensiuni mai reduse, fapt care conduce la formarea unei materii prime în cantitate mai redusă şi inferioară calitativ. De aceea, începând cu anul al doilea de vegetaţie, primăvara, înainte de pornirea în vegetaţie a plantelor, se înlătură din cultură tulpinile lignificate, prin tăierea acestora la înălţimea de 8-10 cm. Această lucrare stimulează regenerarea plantelor şi formarea de lăstari tineri, din mugurii dorminzi situaţi pe colet. Cercetările referitoare la combaterea chimică a buruienilor din culturile de jaleş efectuate în unele ţări europene au dus la concluzia că erbicidele recomandate de către specialiştii agronomi pentru specia jaleş pot asigura o producţie bună de herba şi un ulei bun calitativ.

Boli, dăunători, combatere - dintre bolile mai frecvente, făinarea, produsă de Erysphe salciae (Jacz.), se manifestă pe frunze şi tulpini, prin dezvoltarea unui înveliş alb, pâslos, mai târziu pulverulent, alcătuit din miceliul, conidioforii şi conidiile ciupercii. Uneori, către sfârşitul perioadei de vegetaţie, în acest înveliş apar punctişoare negricioase (Docea şi colaboratorii).

Rugina, produsă de Puccinia nigrescens Kirchn., se manifestă prin apariţia pe faţa inferioară a limbului frunzelor şi pe peţiol a unor pete violete sau violet-roşietice, în dreptul cărora se dezvoltă formaţiuni cilindrice galbene sau de culoarea mierei, cu marginile răsfrânte, sfâşiate neregulat. De-a lungul nervurilor şi pe peţiol ecidiile sunt dispuse sub formă de şiruri, iar pe restul limbului, în grupuri circulare, de 0,35-3 mm în diametru. Către sfârşitul perioadei de vegetaţie, pe faţa interioară a frunzelor, mai rar pe cea superioară, se dezvoltă pustule negricioase, izolate, de 0,25-2 mm în diametru. Prevenirea se face prin măsuri de igienă culturală şi combaterea bolii prin stropiri cu substanţe indicate de către specialiştii fitosanitari.

Ocularia ovală (Funck.) Sacc.

Se manifestă prin apariţia unor pete rotunde, cu diametrul de 1-3 cm, de culoare maro deschis, care apoi devin maro închis. Pe partea inferioară a frunzei, culoarea este albicioasă, fiind acoperită de conidii şi conidiofori. La manifestarea intensă a bolii, petele confluează. Ca măsură de prevenire şi măsuri de igienă culturală se recomandă respectarea asolamentului de minimum 3 ani. Ca măsuri curative, se aplică 2-3 tratamente cu sulfat de cupru 1% în perioada aprilie, mai, iunie (Dirimanov şi Tanev).

Recoltarea/epoca de recoltare - frunzele de jaleş ajung la maturitatea tehnică în faza de butonizare, care este considerată a fi faza optimă de recoltare a frunzelor, deoarece conţinutul în ulei volatil atinge valorile cele mai ridicate. Recoltarea se face în zile senine şi în orele cu insolaţie maximă (11-15). În primul an de vegetaţie, se obţine o singură recoltă de frunze în luna septembrie, iar în anii următori se realizează 2-3 recolte. La jaleş se pot recolta nu doar frunzele sau lăstarii destinaţi pentru preparate farmaceutice, ci şi planta întreagă pentru distilare, epoca optimă în acest ultim caz fiind situată la înflorirea deplină. Recoltarea culturilor semincere începe atunci când caliciul florilor de pe ramurile inferioare începe să se usuce.

Modul de recoltare - frunzele se recoltează manual sau prin tăiere cu cuţitul şi se aşază în coşuri, fără să se preseze, lăstarii se taie cu secera, iar plantele întregi se recoltează cu maşina de recoltat furaje, cu masa de tăiere reglată la înălţimea de 10-15 cm de la sol. După Staikov şi Stoianka Ilieva, producţia obţinută prin recoltarea lăstarilor şi a frunzelor este variabilă. Conţinutul cel mai ridicat în ulei volatil s-a înregistrat în frunzele uscate, iar producţia maximă de ulei volatil a fost obţinută din lăstarii uscaţi. Culturile semincere se recoltează cu secera, tăindu-se porţiunea de tulpină pe care sunt dispuse florile. Acestea se pun la uscat, apoi se treieră. Hotin şi colaboratorii recomandă recoltarea seminţelor în anul al doilea de vegetaţie. De la culturile semincere frunzele nu se recoltează până la recoltarea seminţelor. Seminţele jaleşului se maturează eşalonat şi se scutură uşor. Recoltarea se recomandă a începe în faza în care caliciul florilor din partea inferioară a inflorescenţei începe să se usuce.

Prelucrarea materiei prime - uscarea materiei prime vegetale de la primele două recolte se poate face pe cale naturală, la umbră, aşezându-se pe o ramă cantitatea de 1,5 kilograme. Recolta din toamnă trebuie uscată în uscător, la temperatura de 35 grade Celsius. Hornok consideră că, în urma uscării, se pot obţine 25-30 qintale herba uscată/ha, raportul de uscare fiind de 3,5-5:1.

Ambalarea şi păstrarea - frunzele uscate se cern prin site, pentru înlăturarea prafului, şi se ambalează în saltele din pânză rară. De pe lăstarii uscaţi se scot frunzele printr-o singură mişcare, cu mâna, de-a lungul porţiunii de tulpină.

Distilarea - plantele întregi, imediat ce se recoltează, se transportă la instalaţia de prelucrare. Dacă se întârzie câteva ore până la prelucrare, acestea se aşază la umbră, în strat subţire. Distilarea se face în cazan cu abur direct; durata distilării este de circa o oră la plantele uscate şi de 1,5 ore la materia primă în stare proaspătă.

Victor VĂTĂMANU