Tehnologia de cultivare pentru macul iranian

Macul iranian este o specie medicinală de perspectivă care reprezintă o nouă sursă de materie primă vegetală pentru obţinerea codeinei. Tebaina, principalul alaloid identificat la macul iranian, poate fi covertită în codeină în mod convenţional pe cale chimică (Doreembos, Theuns şi Salenik etc.).

Codeina este, după cum afirmă E. Păun şi colaboratorii, mult solicitată în industria chimico-farmaceutică, deoarece intră în componenţa a numeroase medicamente.

Deşi Papaver bracteatum a fost descoperit de Lindley încă din anul 1812, nu i s-a acordat atenţia cuvenită până în anul 1972, când solicitările pentru codeină au crescut considerabil. Codeina are largi întrebuinţări datorită acţiunilor antitusive şi analgezice pe care le prezintă, constituind totodată şi o importantă sursă pentru obţinerea preparatelor morfinice legale (circa 90%). În ultimii ani, reducerea producţiei autorizate de opiu din Papaver somniferum, îmbinată cu solicitările crescânde pentru codeină în întreaga lume, a orientat cercetările asupra speciei Papaver bracteatum ca sursă de perspectivă pentru obţinerea codeinei. Această substanţă se izolează şi se purifică fără dificultăţi. Dată fiind importanţa macului iranian ca sursă de tebaină, studiul complex al specie este coordonat de către Laboratorul pentru narcotice de pe lângă ONU, care a constituit un grup de lucru în acest scop. Pe lângă tebaină, existentă în capsule, macul iranian conţine acizi graşi şi proteine în seminţe în cantităţi importante, asemănător speciei Papaver somniferum. Acestea ar putea fi luate în studiu pentru eventuala lor valorificare în alimentaţia umană sau în furajarea animalelor.

Locul în asolament — fiind o specie perenă, macul iranian trebuie cultivat în afara asolamentului de câmp. Poate fi amplasat într-un asolament cu specii furajere sau cu specii medicinale. Ca plantă premergătoare sunt indicate cerealele, leguminoasele şi porumbul de siloz, care eliberează terenul devreme şi îl lasă într-o stare bună de fertilitate.

Fertilizarea — macul iranian, ca specie perenă şi cu o masă vegetativă bogată, reacţionează favorabil la fertilizarea complexă. Ca urmare a acestui fapt, se recomandă aplicarea fosforului în cantitate de 60 kilograme/hectar substanţă activă (s.a.), a potasiului - 45 kilograme/hectar s.a., sub arătură, şi a azotului în cantitate de 60-80 kilograme/ hectar s.a. aplicată primăvara devreme în primul an de vegetaţie. În anii următori, fertilizarea se repetă, cu doze care se stabilesc în funcţie de starea de fertilitate a solului şi starea de vegetaţie a culturii.

Pregătirea solului — după ce terenul se eliberează de resturi vegetale, dacă are umiditate suficientă, se ară la adâncimea de 25-28 cm cu plugul în agregat cu grapa stelată. Dacă solul este uscat, se discuieşte după recoltarea plantei premergătoare şi se ară după prima ploaie, pentru a se efectua o lucrare de bună calitate. Patul germinativ trebuie pregătit cu o deosebită grijă, urmărindu-se ca prin lucrările efectuate să se realizeze o bună mărunţire, nivelare şi tasare a solului. În acest scop, se vor folosi discul în agregat cu bara nivelatoare sau combinatorul şi tăvălugul.

Modul de înmulţire — după ultimele cercetări, macul iranian se poate înmulţi atât pe cale vegetativă, prin segmente de rădăcini plantate toamna, cât şi prin seminţe, semănate direct în câmp. Ultima metodă este mult mai uşor de realizat, fiind indicată a se aplica în producţie.

Epoca de semănat — având seminţe mici, pentru o bună răsărire, este indicat semănatul toamna în zona sudică a ţării, perioadă în care stratul superficial al solului conţine umiditate suficientă. În zona nordică poate fi semănat şi primăvară, în primă urgenţă. Rezultatele cercetărilor efectuate la Fundulea au dus la concluzia că în sudul ţării epoca optimă este situată în luna septembrie, astfel ca plantele să intre în iarnă în faza de rozetă, fază în care rezistă bine la îngheţ.

Distanţa şi adâncimea de semănat — rezultatele cercetărilor efectuate la Fundulea referitoare la distanţa de semănat au evidenţiat ca optimă distanţa de 50 cm între rânduri. Adâncimea de semănat este foarte mică, de 0,51 cm, datorită faptului că seminţele macului iranian au dimensiuni reduse.

Normă de sămânţă — această influeţează producţia de capsule şi de herba, conform rezultatelor de cercetare de la Fundulea. Rezultatele experimentărilor evidenţiază faptul că norma optimă de sămânţă este de 2,5 kilograme/hectar, variantă la care s-a realizat un spor de 11%. Macul iranian poate fi semănat cu semănătorile obişnuite, SUP-21 sau SUP-29, prevăzute cu distribuitoare mici şi cu limitatoare de adâncime ataşate la brăzdare.

Lucrările de întreţinere — macul Iranian este o specie sensibilă la îmburuienare imediat după răsărire. Plantele, fiind firave, pot fi uşor înăbuşite de buruieni. Lucrările de întreţinere constau în 1-2 pliviri pe rând şi în 2-3 praşile manuale şi mecanice între rânduri, până la recoltarea capsulelor. După recoltare, tulpinile uscate se taie cu secera şi se înlătură din cultură, apoi se execută o praşilă. Toamna, plantele formează o nouă rozetă de frunze. Înainte de intrarea în iarnă se execută o lucrare de bilonare uşoară a plantelor. În anii următori de cultură se execută aceleaşi lucrări de întreţinere.

Boli. Dăunători. Combatere — macul iranian este susceptibil de a fi atacat de unii agenţi patogeni, ca Botrytis cinerae Pers. sau de micoze produse de agenţi patogeni neindentificaţi. Poate fi atacat, de asemenea, de Helminthosporium papaveris Sow., frecvent şi la Papaver somniferum, care provoacă apariţia unor pete negre pe capsule. Pentru prevenirea bolilor, seminţele pot fi tratate înainte de semănat cu produse recomandate de specialiştii fitosanitari judeţeni. O serie de cercetători au evidenţiat faptul că, în urma extinderii în cultură a macului iranian, în mai multe ţări s-a observat că acesta este susceptibil la mai multe boli, ca: Rhizoctonia solani Kuhn; Phytophthora parasitica Dastur.; Sclerotyinia spp.; Erysiphe cichoracearum DC. F.Sp. papaveris Pot.; Fusarium spp.: Ptytium spp. Pentru combaterea acestora s-a studiat în amănunt efectul fungicidelor selective recomandate de specialiştii fitosanitari judeţeni. Dăunătorii identificaţi în culturile de mac iranian sunt: Tetranychus urticae Kocn, Panonychus ulmi Koch şi Myzus spp. Pentru combaterea acestora se pot folosi cu succes substanţele recomandate de specialiştii fitosanitari judeţeni. Piretrinele au prezentat o acţiune stimulatoare asupra creşterii plantelor — efect indirect, datorat efectului antiafidic al acestora.

Recoltarea — Epoca de recoltare — rezultatele cercetărilor întreprinse au stabilit producţia de herba recoltată în diferite faze fenologice şi producţia de alcaloizi realizaţi pe unitatea de suprafaţă. Cercetătorii au ajuns la concluzia că herba poate constitui materia primă vegetală pentru obţinerea tebainei dacă este recoltată în faza înflorii în masă, fază în care s-a obţinut cea mai ridicată producţie de herba şi de alcaloizi. Utilizarea herbei ca materie primă este limitată însă de posibilităţile de uscare. Din cauza acestui fapt, se recomandă recoltarea capsulelor mature, evitându-se în acest fel cheltuielile de uscare. Studiul privind acumularea tebainei în diferite părţi din plantă pe faze de vegetaţie a concluzionat că cel mai mare conţinut s-a determinat în rădăcini (0,9 %) şi în capsule (1,087) în faza de maturitate a capsulelor, fază în care se recomandă recoltarea acestora în fiecare an de vegetaţie, iar la desfiinţarea plantaţiei se pot valorifica şi rădăcinile.

Modul de recoltare — capsulele se recoltează cu secera, pe suprafeţe mai mici, sau cu combina, când specia se va extinde în cultură, recoltându-se asemănător ca macul de grădină.

Prelucrarea materiei prime — Uscarea — capsulele ajung la maturitate eşalonat, în ordinea formării lor pe plantă. De aceea, după recoltare, se impune ca acestea să fie aşezate la uscat în strat subţire, pe platforme betonate, sub şoproane etc.

Ambalarea, păstrarea — după uscarea capsulelor, seminţele se scot manual, iar capsulele se ambalează în saltele de pânză rară. În anul I plantele formează doar câteva capsule. Producţia posibilă de realizat este de 600-800 capsule/hectar. În anii II, III, IV de vegetaţie, potenţialul de producţie al culturii este însă mai ridicat.

Victor VĂTĂMANU