Tehnologia de cultura a craitelor (Tagetes patula L.)

Crăiţele sunt plante anuale, care se cultivă atât în scopuri medicinale, cât şi ornamentale. Din principiul activ helenienă se fabrică produsul românesc Heligal, indicat în vederea deficitară nocturnă a ochiului normal şi miop (E. Păun şi colab., 1988). Medicamentul se recomandă în profesii care necesită o adaptare rapidă la întuneric (mecanici de metrou, mecanici de locomotivă, conducători auto, mineri). Descoperirea proprietăţilor fotochimice ale helenienei a fost făcută de către Studnitz în 1940 (citat de Elena Tarpo, 1968).

---

Se folosesc florile de crăiţe fără receptacul (Flores Tagetes sine receptacolis). Florile de crăiţe conţin ulei volatil, în care sunt prezenţi compuşi terponici, ca linalool, nonalool, esterul linalcoolului, acetat de linalit, tagetonă, limonen. S-a mai semnalat prezenţa flavonoizilor ca: cvercetagetina, patuletina, patuletrina, camferitrina, evercetagetrina. Principiul activ este heleniena, un pigment galben, care este esterul dipalmitic al luteinei (Bodea şi colab., 1964). Heleniena are acţiune specific retiniană de mărire a vitezei de adaptare a ochiului. Îmbunătăţeşte sensibilitatea vizuală a ochiului normal, iar în cazuri deficitare ameliorează viteza de adaptare, cum ar fi hemeralopie diurnă, în retinita pigmentară.

Locul în asolament - crăiţele se pot cultiva după borceag pentru fân, leguminoase pentru boabe, cereale de toamnă sau prăşitoare. Revenirea pe aceeaşi solă are loc după cel puţin 4 ani.

Fertilizarea - specia reacţionează foarte bine la aplicarea îngrăşămintelor cu azot, în doze de 60-80 kilograme/hectar substanţă activă, şi a îngrăşămintelor cu fosfor, în doze de 40-50 kilograme/hectar substanţă activă.

Aplicarea potasiului în combinaţie cu azotul şi fosforul se efectuează utilizând doze de 20-30 kilograme de oxid de potasiu/hectar. Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplică toamna şi se încorporează o dată cu arătura adâncă, iar îngrăşămintele cu azot se administrează primăvara devreme. Terenurile mai puţin bogate în materii hrănitoare se îngraşă cu 4-5 tone de gunoi de grajd la hectar, bine fermentat, la care se adaugă 30 kilograme fosfor/hectar substanţă activă şi 20 kilograme de potasiu/hectar substanţă activă ş.a.

Pregătirea solului - sistemul obişnuit de lucrare a solului se diferenţiază în funcţie de planta premergătoare şi de starea de umezeală a solului. Lucrările de bază după plantele care se recoltează mai devreme constau în executarea unei arături de bună calitate, făcută cu plugul în agregat cu grapa stelată, imediat după recoltarea plantei premergătoare, la adâncimea de 22-25 cm. Arătura se întreţine curată de buruinei prin discuiri repetate.

După plante care se recoltează târziu, se execută direct arătura la 22-25 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată. Primăvara, înainte de însămânţare sau plantare, terenul se lucrează cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili, în vederea menţinerii umidităţii din sol, afânării, mărunţirii, nivelării solului şi a îndepărtării eventualelor buruieni.

Modul de înmulţire - crăiţele se înmulţesc prin seminţe şi răsaduri.

Epoca de semănat-plantat - semănatul direct în câmp se face cu bune rezultate primăvara devreme. Cercetările efectuate în România la Staţiunea de Cercetare pentru Plante Medicinale şi Aromatice Fundulea, de către Maria Mircea (1986), arată că epoca optimă de semănat pentru crăiţe, cultivate atât pentru valorificarea florilor ligulate ca materie primă vegetală, cât şi pentru obţinerea de seminţe, este primăvara devreme. Prin însămânţarea la această epocă s-au obţinut producţii medii de 16,6 qintale flori ligulate uscate/hectar, cu 21% mai mult faţă de producţia realizată în varianta semănată primăvara târziu.

Cele mai mari producţii de seminţe la hectar (10-10,4 qintale/hectar) s-au înregistrat, de asemenea, în varianta semănată primăvara devreme. În cazul înmulţirii crăiţelor prin răsad, materialul necesar pentru plantat se realizează în răsadniţe calde, însămânţându-se în a doua jumătate a lunii martie. Plantatul răsadului în câmp are loc la sfârşitul lunii aprilie.

Distanţa de semănat plantat - culturile de crăiţe se pot semăna la distanţă de 50-62,5 cm între rânduri, în şir continuu. Experienţele cu diferite distanţe de semănat (37,5, 50, 62,5 cm), efectuate în perioada 1981-1983, în cadrul aceleiaşi unităţi de cercetare românească, au evidenţiat superioritatea variantelor în care distanţa de semănat a fost de 50 şi 62,5 cm, când s-au obţinut producţii de 15,3-16,2 qintale flori ligulate uscate/hectar. Pe suprafeţe mici, crăiţele se pot însămânţa şi în cuiburi la intervale de 50 cm între rânduri şi 20-25 cm pe rând, cu 2-3 seminţe la cuib, după care terenul se presează uşor cu tăvălugul. La aceleaşi distanţe se plantează şi răsadul de crăiţe. În funcţie de tipul de sol, adâncimea de semănat este cuprinsă între 1,5 şi 2,5 cm.

Norma de sămânţă răsad - în general, norma de sămânţă  este de 4-6 kilograme/hectar, limita superioară utilizânduse pe solurile în care nu s-a putut realiza un pat germinativ corespunzător. Experienţele cu diferite norme de sămânţă (2, 4, 6 kilograme/hectar), executate la Fundulea în perioada 1981-1983 de aceeaşi cercetătoare, au arătat că, prin folosirea normei de sămânţă de 4 kilograme/hectar, s-au obţinut cele mai ridicate producţii, de 16,1 qintale flori ligulate uscate/hectar. Pentru a fi distribuite cât mai uniform pe teren, seminţele de crăiţe se pot amesteca cu nisip fin de râu, uscat, sau cenuşă. Proporţia amestecului este de 1 parte seminţe la 4-5 părţi material inert (Crăciun şi colab., 1976). La însămânţarea în răsadniţe se folosesc 0,5 kilograme sămânţă/100 metri pătraţi. Sămânţa trebuie să corespundă condiţiilor STAS în vigoare, care prevăd pentru clasele 1 şi a 2-a limite de 60-70% la puritatea fizică şi 50-60% la facultatea germinativă.

Lucrările de întreţinere - pentru crearea unor condiţii optime de creştere şi dezvoltare a plantelor se execută 3-4 praşile mecanice şi manuale.

În cazul însămânţării directe în câmp, prima praşilă se execută umediat ce se disting rândurile, iar în cazul plantării, imediat după plantare. A doua praşilă se execută la 2-3 săptămâni după prima, iar următoarele de câte ori este necesar, urmărindu-se distrugerea buruienilor şi afânarea solului. În loturile destinate producerii de seminţe, izolate în spaţiu, se vor elimina toate plantele slab dezvoltate şi netipice. În răsadniţe, prin moderarea temperaturii şi a umidităţii, se realizează un răsad viguros, cu o talie de 5-7 cm şi cu 2-3 ramificaţii.

Boli şi dăunători - dintre boli, a fost semnalat putregaiul rădăcinilor (Sclerotinia sclerotiorum - Lib. - De Bary) şi putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea Pers.), cu o frecvenţă redusă (Vera Bontea, 1986). Până în prezent nu au fost depistaţi dăunători în culturile de crăiţe.

Recoltarea

Epoca de recoltare - momentul optim de recoltare a materiei prime vegetale este la deschiderea completă a florilor ligulate, când inflorescenţele au diametrul de 2-2,5 cm, respectiv din iunie şi până în septembrie, de 4-6 ori. Recoltarea se face numai pe timp frumos, când s-a ridicat roua, de preferat dimineaţa, deoarece mai târziu plantele îşi pierd turgescenţa şi se recoltează cu dificultate. Pentru obţinerea de seminţe, plantele se recoltează la maturitatea deplină.

Modul de recoltare - inflorescenţele recoltate manual se aşază un coşuri şi se transportă la alocul de uscare, unde li se scot florile marginale şi cele tubuloase, pentru a fi puse la uscat, îndepărtându-se receptaculul, precum şi celelalte impurităţi sau corpuri străine. Durata de înflorire a plantelor şi sporirea producţiei la hectar depind în foarte mare măsură de recoltarea la timp a tuturor inflorescenţelor ajunse la maturitatea tehnică.

Conţinutul în helenienă creşte pe măsura dezvoltării inflorescenţei şi ajunge la maximum la maturitatea deplină (Elena Tarpo, 1968). Nu este permis să rămână pe plante, după recoltare, inflorescenţele ajunse la maturitatea tehnică, deoarece acestea trec foarte repede în stadiul următor de fructificare. La recoltare, la contactul direct cu planta pot apărea unele forme de alergie; ca urmare, se vor lua măsuri de echipare corespunzătoare a culegătorilor.

În mod curent, producţiile sunt de 40-50 qintale flori proaspete/hectar, dar pot ajunge şi la 60-80 qintale/hectar. Recoltarea plantelor semincere se face cu secera, după care se treieră şi se vântură. Se pot obţine producţii medii de 4-6 qintale seminţe/hectar, dar în culturile reuşite se pot obţine şi 8-10 qintale seminţe/hectar. Prelucrarea materiei prime

Uscarea - florile ligulate se usucă pe cale naturală, în straturi subţiri, la umbră, în locuri curate şi bine aerisite, pe rame, prelate, hârtie albă, timp de 3-4 zile. Uscarea se poate realiza şi pe cale artificială, în uscătorii, la o temperatură de 30-35 de grade Celsius, timp de 4-6 ore, fără a produce modificări calitative. Randamentul de uscare pentru florile ligulate este de 5:1. Producţia de flori ligulate uscate poate ajunge la 16 qintale/hectar, dar în general, aceasta oscilează între 8 şi 12 qintale/hectar.

Ambalarea, păstrarea - după uscare, florile se păstrează în saci de hârtie sau în lăzi, în încăperi uscate, întunecoase şi aerisite, ferite de insecte, rozătoare şi praf.

Victor VĂTĂMANU