Tehnologia de cultură a degeţelului lânos şi a degeţelului roşu

Degeţelul lânos şi cel roşu se cultivă, după cum prezintă Maria Verzea şi colaboratorii, pentru frunzele lor, care conţin glicozide cu acţiune cardiotonică. Acestea se utilizează pentru prepararea unor medicamente folosite în tratamentul insuficienţei cardiace, mai ales în stări de decompensare.

Soiurile cultivate - la degeţelul lânos se cultivă, din anul 1973, soiul „Lanata 1“, mai productiv şi mai bogat în principii active decât populaţia locală. Conţinutul în lanatozidă C al soiului „Lanata“ este cuprins între 0,15 şi 0,19 g %. Soiul „Lanata 1“ a fost înlocuit în cultură cu soiul „Tonic“ care a fost omologat în anul 2000. Acest nou soi are capacitate de producţie de 1.500-2.000 kg/ha frunze uscate, iar conţinutul în lanalozidă C este, în medie, de 0,18 g %. Pentru cultura de degeţel roşu se cultivă încă soiul „Măgurele 1“.

Cerinţele biologice şi amplasarea teritorială

Degeţelul lânos creşte spontan în zona de silvostepă a României. Este o specie care solicită o sumă mare a gradelor de temperatură, care are nevoie să fie însoţită de aprovizionarea corespunzătoare cu apă a solului. Astfel, deşi se poate cultiva în majoritatea regiunilor agricole ale ţării, rezultate scontate se obţin în zonele de silvostepă din sudul şi vestul ţării sau în zonele cele mai umede din centrul Transilvaniei şi al Moldovei. Pretenţiile degeţelului roşu sunt mai reduse faţă de temperatură şi mai accentuate faţă de umiditate; de aceea, se recomandă cultivarea lui în zonele umede şi răcoroase ale ţării. În sud, trebuie cultivat numai în condiţii de irigare. Degeţelul se poate cultiva pe orice tip de sol, dar cele mai potrivite sunt cele fertile şi structurate. Se vor evita terenurile grele, care fac crustă, sau cele cu exces de umiditate.

Locul în asolament

Degeţelul lânos şi cel roşu au ritm lent de creştere în prima parte a perioadei de vegetaţie, iar plantele sunt firave şi nu rezistă la îmburuienare. De aceea, se impune cultivarea acestor specii numai după plantele prăşitoare care lasă terenul curat de buruieni - în cazul când se seamănă primăvara - şi după cerealele de toamnă, leguminoase pentru boabe etc., atunci când se seamănă din toamnă. Nu se recomandă monocultura, din cauza manifestării unor boli care pot diminua sau chiar compromite recolta. Degeţelul trebuie să revină pe acelaşi teren numai după 4-5 ani. Pentru producţia de frunze, ambele specii de degeţel se vor cultiva ca plante anuale.

Folosirea îngrăşămintelor

Degeţelul reacţionează favorabil la aplicarea îngrăşămintelor. Necesarul se stabileşte în funcţie de aprovizionarea solului cu elementele fertilizante şi de planta premergătoare.

Fertilizarea cu fosfor

Fosforul influenţează pozitiv cantitatea şi calitatea producţiei de frunze. Rezultate bune se obţin când se administrează în cantitate de 40-50 kilograme la hectar substanţă activă pe solurile brune de pădure şi de 60-70 kilograme la hectar substanţă activă pe solurile cernoziomice.

Fertilizarea cu azot

Azotul, în doză de 45 de kilograme la hectar substanţă activă, şi-a demonstrat eficacitatea numai pe solurile mai sărace în elemente fertilizante.

Fertilizarea cu potasiu

Potasiul nu are o acţiune specifică asupra producţiei şi a calităţii, astfel că nu se recomandă în cultura degeţelului.
Epoca de aplicare - îngrăşământul cu fosfor se aplică toamna şi se încorporează superficial; azotul se aplică iarna pe zăpadă sau primăvara devreme.

Lucrările solului

Lucrările de bază - după recoltarea plantei premergătoare, terenul se pregăteşte printr-o lucrare superficială şi se ară, când are umiditate suficientă, la adâncimea de 28-30 cm. Dacă umiditatea permite, se poate face direct arătura de bază, care se nivelează bine, iar terenul se întreţine curat şi afânat până la semănat.
Pregătirea patului germinativ - degeţelul trebuie semănat pe un teren foarte bine pregătit. Pentru aceasta se va utiliza, în primul rând, combinatorul, iar în cazul că nu este posibil, solul se va mobiliza superficial cu polidiscul în agregat cu grapa cu colţi reglabili şi se va tăvălugi cu tăvălugul inelar pentru a limita adâncimea de însămânţare.

Epoca de semănat

Degeţelul lânos şi cel roşu se seamănă în pragul iernii, când sunt create premisele ca seminţele să beneficieze de umiditatea acumulată în sol în perioada de toamnă şi să germineze imediat ce în sol s-a ajuns la temperatura optimă. În zonele umede, degeţelul se poate semăna şi primăvara, dar cât mai devreme (epoca I, urgenţa I).

Norma de sămânţă

Aceasta se stabileşte în funcţie de germinaţia seminţelor şi de epoca de semănat, fiind mai mare la semănatul din toamnă. La degeţelul lânos, cantitatea de sămânţă la hectar este în general de 4-5 kilograme, iar la degeţelul roşu de 3-4 kilograme. Sămânţa este amestecată cu un material inert în proporţie de 1:1, la care se adăugă şi o plantă indicatoare (mac sau salată, 60-70 kilograme la hectar). Se urmăreşte realizarea unei densităţi la răsărire de 80-100 plante/mp.

Distanţa de semănat

Degeţelul se va semăna la distanţă de 50 cm între rânduri, spaţiu care permite mecanizarea lucrărilor de întreţinere.

Adâncimea de semănat

Datorită faptului că are seminţe foarte mici, degeţelul se seamănă superficial, la adâncimea de 0,5-1,5 cm, în funcţie de textura solului.

Lucrările de întreţinere

Lucrările de întreţinere trebuie efectuate chiar înainte de răsărirea plantelor („praşila oarbă“). Cultură se prăşeşte mecanic între rânduri, cu cultivatoare prevăzute cu discuri de protecţie şi manual pe rând, de 3-4 ori, în funcţie de gradul de îmburuienare a solului. Pentru combaterea buruienilor se pot folosi erbicidele totale sau cele cu un spectru larg de acţiune, pentru culturile de degeţel fiind omologate diferite produse. Erbicidele totale se aplică înainte de răsărire sau de pornirea în vegetaţie a plantelor. Tot înainte de răsărirea plantelor se administrează şi erbicidele pentru combaterea buruienilor monocotiledonate şi dicotiledonate anuale sau împotriva dicotiledonatelor perene. În vegetaţie se recomandă erbicide care au dovedit o eficacitate deosebită când au fost aplicate până în faza în care gramineele au ajuns în stadiul de 4-6 frunze.

Boli, dăunători şi combaterea acestora

Plantele de degeţel lânos şi roşu sunt atacate de patogen, care pot duce la pierderi de producţie de până la 20%. Cei mai frecvenţi sunt: Septoria digitalis - care produce septorioza sau pătarea frunzelor, Colletotrichum fuscum (antracnoza), Erwinia carotovora (putregaiul umed al rădăcinilor), precum şi viruşi şi micoplasme. În vederea prevenirii atacului acestor patogeni sunt necesare respectarea măsurilor agrofitotehnice, igiena culturală şi evitarea amplasării degeţelului după specii cu agenţi patogeni comuni. Dintre dăunători pot fi menţionaţi: larvele de buha semănăturilor (Scoţia segetum), viermii-sârmă (Agriotes spp.), păduchii de frunze (Aphis spp.), larvele miniere etc. Mai intens s-a dovedit atacul larvelor miniere şi al celor de buha semănăturilor, pentru preîntâmpinarea acestora recomandându-se respectarea asolamentului, igiena culturală şi agrotehnica corespunzătoare.

Recoltarea

Momentul optim de recoltare a frunzelor de degeţel este atunci când acestea au vârsta de 3 luni. În această fază, conţinutul de principii active este cel mai ridicat, iar frunzele sunt suficient de mari şi numeroase. Modul de recoltare - lucrarea se va face în zile însorite, după ce se ridică roua, prin tăiere. Se va evita distrugerea vârfului de creştere, pentru a da posibilitatea plantelor să se regenereze.

Uscarea şi condiţionarea

Frunzele de degeţel se vor usca, imediat după recoltare, aşezate în strat subţire, în spaţii acoperite şi bine aerisite. Frunzele degeţelului roşu se vor întoarce mai des, deoarece se lipesc uşor între ele. Uscarea se poate face şi pe cale artificială, în uscătoare, la temperatura de 35-45 de grade Celsius, depăşirea acesteia ducând la distrugerea principiilor active. După uscare, materia primă vegetală trebuie să prezinte culoarea verde, fără pete brunificate. Frunzele se ambalează, când nu mai sunt sfărâmicioase, în saltele de pânză şi se păstrează în încăperi uscate şi curate. Dintr-o cultură reuşită de degeţel se obţin, de obicei, două recolte de frunze, iar în toamnele mai lungi, chiar trei, rezultând în total 7.500-8.000 kg la hectar frunze prospete, din care se obţin 1.800-2.000 kg la hectar frunze uscate. Raportul de uscare este de 4-4,5:1.

Măsuri speciale

Fiind specii toxice, se vor lua măsuri speciale în timpul efectuării lucrărilor de întreţinere şi în perioada manipulării frunzelor cu ocazia recoltării, uscării şi ambalării.

Nu se vor folosi la aceste lucrări copii sau femei gravide, iar muncitorii care lucrează cu aceste specii se vor spăla pe mâini cu apă şi săpun imediat ce termină lucrarea.

Victor VĂTĂMANU