Tehnologia de cultura a inului pentru fuior

Perspectivele culturii inului pentru fuior depind foarte mult atat de valorificarea integrala si cat mai economica a tuturor organelor plantei, cat si de obtinerea unor randamente mari in acelasi timp de tulpini si de samanta.

---

Pentru sporirea productiei de in de fuior in Romania sunt necesare urmatoarele masuri : sporirea suprafetelor cultivate; imbunatatirea zonarii si concentrarea suprafetelor in unitatile agricole ce poseda o buna baza materiala pentru mecanizarea culturii, inclusiv pentru recoltare; introducerea in cultura de soiuri superioare si zonarea lor conform particularitatilor biologice  si a conditiilor naturale pedoclimatice; elaborarea de tehnologii diferentiate pentru asigurarea unor productii ridicate si de calitate superioara; perfectionarea prelucrarii primare a tulpinilor, de asemenea in vederea obtinerii unei fibre de calitate superioara; stabilirea de preturi stimulative de achizitionare a inului, in special pentru productii de calitate superioara si predarea timpurie a recoltei.
Tehnologiile moderne solicita in acelasi timp soiuri cat mai uniforme ca inaltime si ca maturare, avand o buna rezistenta la erbicidele folosite curent in cultura inului.
Rezistenta la cadere este o insusire foarte importanta, deoarece soiurile sensibile dau productii mici in zonele si in anii cu vanturi puternice si furtuni.  Aceasta insusire influenteaza mult tehnologia de cultivare a inului , in special in ceea ce priveste densitatea de semanat, nivelul de fertilizare si pretabilitatea la recoltarea mecanizata.
Inul de fuior este o planta de climat racoros. De aceea, depresiuniule montane din Romania, unde temperaturile sunt sub 14 grade Celsius pana la inflorire si de 18 – 20 de grade Celsius in perioada formarii capsulelor si a maturarii tulpinilor, asigura productii ridicate si cu calitate superioara a fibrei.  
Pericolul de inghet la rasarire si de coborare a temperaturilorr sub minus 5 grade Celsius in lunile aprilie si chiar mai, este un factor limitativ in zonarea ecologica a inului pentru fuior. 
Fata de umiditate planta este pretentioasa ; inul de fuior cere climate cu precipitatii de-a lungul perioadei de vegetatie. Consum foarte mare de apa si scaderea productiei pana la compromitere in caz de seceta se constata in perioada crestereii rapide a plantei si la inflorit.  Planta sufera insa daca seceta se manifesta in oricare faza de vegetatie. Gh. Balteanu si V. Barnaure considera inul de fuior o planta hidrofila si drosofila, o planta de zi lunga , si o planta ombrofila – nefelofila.
Din punct de vedere climatic, depresiunile intra si extramontane, cat si zonele din vecinatatea Carpatilor meridionali , corespund cel mai mult pentru cultura de in pentru fuior.  M. Doucet considera ca aceasta reprezinta zona foarte favorabila care in interiorul ei are terenuri favorabile si foarte favorabile, care asigura productii mari de in pentru fuior.
Prin indepartarea de lantul muntos, favorabilitatea creste in ceea ce priveste solurile, dar scade simtitor din punct de vedere al elementelor climatului. Se deosebesc zone de favorabilitate I si II, intre criteriile de apreciere  un rol de seama avand desprimavararea cat mai timpurie, ceea ce permite semanatul inului pentru fuior in luna martie planta scapand in acest fel de temperaturile ridicate si secetele din vara.

Rotatia culturii
Monocultura de in pentru fuior este exclusa, intervalul de revenire pe acelasi teren este  de minimum 6 ani, conform cercetarilor intreprinse de Gh.Sin, C. Pintilie, M. Doucet si Gh. Balteanu. Plante bune premergatoare pentru aceasta cultura sunt cerealele paioase si diferite prasitoare, cum ar fi : porumb, cartof, sfecla, ultimile doua  nefiind atacate de boli  de putrezire comune cu inul (Rhizoctoniua, Botrytis, etc). Rezultate bune s-au obtinut cand inul pentru fuior a fost semanat dupa leguminoase sau ierburi perene.
Dupa inul de fuior resusesc bine majoritatea culturilor, fiind de preferat sa se cultive, in special, cereale paioase de toamna.

Lucrarile solului
Inul de fuior nu valorifica  aratura mai adanca de 20 de cm ( de exemplu, aratura la 30 de cm) decat  daca se inlatura sau se reduce stagnarea apei in cultura, aratura adanca  fiind necesara ingroparii resturilor vegetale si pentru a determina o  rezerva reduse de samanta de buruieni.
De mare importanta este nivelarea terenului (inainte sau dupa lucrarea de baza) si intretinerea araturii prin operatii repetate de maruntire si combatere a buruienilor pana tarziu in toamna. Astfel se usureaza  lucrarile de pregatire a patului germinativ, care se reduc pana la o singura lucrare cu grapa cu colti reglabili  sau cu combinatorul, pentru a aduce terenul in starea conventionala pentru in : maruntit, nivelat, tasat sub adancimea de 4 – 5 cm, lipsit de buruieni si umed in stratul superficial. Nu se recomnanda semanatul inului pentru fuior in  sol infoiat ( sol lucrat cu grapa cu discuri, fara sa se tavalugeasca) sau daca pregatirea terenului se face prin mai multe lucrari in primavara.
Lupta integrata impotriva buruienilor trebuie sa cuprinda o amplasare corecta (functie de istoricul solei pe 3 – 4  ani precedenti si folosirea rotatiei erbicidelor), utilizarea de samanta cu puritate mare (loturi semincere amplasate pe teren neimburuienat), folosirea de succesiuni de erbicide in cultura inului pentru fuior.

Fertilizarea
Consumul de ingrasaminte chimice este moderat, pentru ca  inul pentru fuior trebuie sa reziste la cadere si la boli, cu procent ridicat  si cu calitate deosebita a fibrei.
In urma cercetarilor efectuate s-au desprins urmatoarele precizari : inul de fuior trebuie sa fie fertilizat cu toate cele trei elemente nutritive de baza : azot, fosfor si potasiu. ;  cantitatile de fosfor trebuie sa fie egale sau mai mari decat cele cu azot, iar cantiattile de potasiu egale sau mai mari cu cele de fosfor;  la aceasta cultura  se vor asigura cantitati de azot, fosfor si potasiu mai mici decat cele care duc la cea mai mare productie de tulpini, pentru a preveni caderea si a asigura o cat mai buna calitate a recoltei.
Raporturile de fertilzare N:P:K, functie de insusirile solului, sunt precizate a fi  1:1,5:2, pe solurtile mai sarace, si 1:2:3 pe solurile mai fertile. Orientativ , dozele de elemente nutritive sunt de tipul : N (50 – 60 kilograme la hectar), P (60 – 70 kilograme la hectar ) si K (70 – 80 kilograme la hectar). La inul ,de fuior, sensibilitatea la conditiile meteorologice si inconstanta randamentelor, duc la valorificarea inegala a ingrasamintelor in diferiti ani de cultura.
Epoca de aplicare a ingrasamintelor  este urmatoarea : ingrasamintele cu potasiu se administreaza de regula din toamna precedenta ; tot in toamna se pot administra si 2/3 din cantitatea de fosfor, urmand ca restul sa fie administrat in primavara; azotul se administreaza jumatate la pregatirea patului germinativ , restul, in faza de bradisor .
Inul de fuior este cea mai pretentioasa planta la uniformitatea de administrare a ingrasamintelor, fiind exemplul clasic cu privire la reducerea randamentului si diminuarea insusirilor de calitate ale recoltei, atunci cand fertilizarea nu este uniforma.
De asemenea, pentru Romania se recomanda aplicarea ingrasamintelor cu micraelemente, in special cu bor (7 kilograme / hectar de borax) cand exista pericolul excesului de calciu, prevenind astfel atacul de boli (bacterioze in special) si formarea unei fibre casante.
Gunoiul de grajd nu se foloseste direct la inul de fuior, deoarece el nu este decat partial valorificat, iar cand este imprastiat neuniform , duce la caderea in vetre sau chiar pe toata suprafata ( in caz de exces de azot) , reduce procentul de fibra si micsoreaza rezistenta fuiorului.

Samanta si semanatul
Samanta trebuie sa indeplineasc conditiile impuse prin standardul specific speciei si trebuie sa fie libere de cuscuta.  Inainte de semanat, samanta de in se trateaza cu substante indicate de Laboratorul Fitosanitar Judetean, in vederea  combaterii bolilor ce se transmit prin samanta, pentru a asigura protectia plantelor impotriva puricilor.
Epoca de semanat este primavara timpuriu, cand temperatura solului a ajuns la 5 grade Celsius. Prin exceptie, acolo unde exista pericolul de ingheturi tarzii de primavara, se va semana la temperatura solului de 7 grade Celsius.
Distanta intre randuri este de 12,5 cm., dar s-au experimentat cu succes si variantele cand semanatul s-a executat la 6,5 – 7,0 cm, prin folosirea brazdarelor duble la SU – 29, care a dus la o uniformitate mai mare a repartizarii plantelor pe teren si la o rezistenta sporita la cadere.
Densitatea la semanat variaza, in conditii optime, intre 2400 – 2600 de boabe germinabile la metrul patrat la soiurile rezistente la cadere, si 2200 – 2400 boabe germinabile la metrul patrat la soiurile care cad mai usor.
Adancimera de semanat este in functie de pericolul de a se forma crusta in intervalul pana la rasarire. Orientativ , adancimea de semanat este de 1, 5 cm (pe solurile lutoase), 2,5 cm (pe solurile nisipo-lutoase) si 3,0 cm (pe solurile cernoziomice).

Lucrarile de ingrijire
Intre semanat si rasarit, atunci cand solul este bine pregatit si semanatul este corect executat, nu sunt necesare lucrari de ingrijire. Daca s-a format crusta, atunci distrugerea ei impune  folosirea grapei cu colti sau tavalugi usori cu cuie, actionat perpendicular pe directia randurilor.
Combaterea puricilor inului se face dupa rasarirea platelor de in, cand se inregistreaza cele mai mari pagube. Daca samanta a fost tratata cu insecticide inainte de a fi semanata, tratamentul nu mai este necesar, daca vremea nu este secetoasa si calda. Substantele folosite in combaterea puricilor, doza acestora si modul de aplicare,  sunt cele indicate de Laboratorul Fitosanitar Judetean.
Combaterea buruienilor, intre care cele mai daunatoare sunt cele cu ritm de crestere rapid si frunze mari (mustarul de camp, ridichioara), cat si cele volubile si agatatoare (volbura, hrisca urcatoare, etc.) alaturi de palamida, mohor inalt, romanul, zamosita, iar in zonele sudice (mai calde si mai secetoase), costeriul si cornecii, impugn combateri differentiate cu ajutorul erbicidelor.
Reusita tratamentelor cu erbicide hormonale (pe baza de 2,4 D sau MCPA) depinde de numeroase conditii, printre care: aplicarea tratamentului sa se faca cand temperatura aerului este de 12 grade Celsius si sub 25 de grade Celsius; umiditatea atmosferica sa fie de 65 – 70 %; evitarea tratamentelor pe roua; evitarea tratamentelor imediat dupa ploaie sau daca vremea este instabila; tratamentul se va aplica cand plantele de in au intre 8 – 15 cm; buruienile sa fie in faza de cotiledoane sau la aparitia primelor frunze; doza de erbicid sa fie respectata, picaturile sa aiba dimensiuni mijlocii.  
Numeroase experimentari s-au facut insa la inul de fuior privind influenta unor cantitati de elemente nutritive adaugate in solutia de erbicidare.
Efectul a 9 kilograme de azotat de amoniu sau a 14 kilograme de uree, inclusa in solutia de erbicidat, a dus la o mai buna combatere a buruienilor (stimularea efectului erbicid si persistenta erbicidului pe buruieni) si la marirea productiei de fibra.
Daca in solutia de erbicidat , in afara de azotatul de amoniu, se adauga bor, zinc,si molibden, productia de fibra creste si atacul unor boli (bacterioza, fuzarioza, rugina)  scade semnificativ.

Recoltarea
Recoltarea manuala este singura posibila pe terenurile in panta, cat si in cazul lanurilor cu mari diferente de inaltime intre plante. Recoltarea manuala  se executa in momentul coacerii galbene timpurii  ( deci mai devremedecat in cazul recoltarii mecanice), cand plantele au frunzele de la baza cazute si funzele de mijloc galbene, ramanand verzi doar cele de la varful tulpinii. Plantele smulse se scutura intati de pamant, apoi se egalizeaza (la radacina) in manunchiuri, cu atat mai mici cu cat sunt mai multe buruieni , si se aseaza pe sol in vederea uscarii. Uscarea dureaza 1 – 2 zile, dupa care manunchiurile se grupeaza, cu diametrul de 15 – 20 cm. In zonele umede , inul in manunchi nelegate se usuca in continuare asezate in colibe, timp de 1 – 3 saptamani, dupa care se leaga in snopi, care se grupeaza in piciare pana la predare.
Recoltarea mecanizata se face  prin smulgere cu ajutorul masinilor de smuls. Epoca de recoltare este la sfarsitul coacerii galbene (brunificare pe coastele capsulelor in proportie de 50 %, pentru a obtine tulpiniu mai valoroase). Masinile actuale smulg tulpinile, le decapsuleaza si le lasa pe sol sub forma de snopi legati sau brazda continua. Masinile pot fi reglate sa nu decapsuleze prin suspendarea sistemului de actionare a decapsulatorului.  Aceste masini (combine) pot fi reglate, functie de inaltimea plantelor, de gradul de cadere sau /si de maturitatea capsulelor si a semintelor.      

Victor VĂTĂMANU