Tehnologia de cultură a lupinului - Lupinus sp.

1/9/2021

Lupinul se cultivă pentru utilizare aproape exclusivă în hrana animalelor sau ca îngrăşământ verde, în alimentaţia omului având restricţii în administrare din cauza conţinutului în alcaloizi (lupinină, lupanină, lupinidină şi proteină).

Se pot utiliza boabele în alimentaţia umană, dar numai cele care provin de la lupinul „dulce“, ca boabe fierte, prăjite sau sub formă de ulei, margarine sau surse de proteine în diferite preparate alimentare.

Ca plantă furajeră, lupinul se administrează în hrana animalelor sub formă de boabe bogate în proteine (45%) şi grăsimi (4-10%), iar sourile de lupin dulce, care nu conţin alcaloizi, sunt mai utilizate în hrana animalelor, ca nutreţ concentrat valoros, pentru toate speciile. Boabele de lupin amar, la care conţinutul de alcaloizi este de 1-3%, se pot folosi în hrana animalelor numai după o prealabilă dezalcaloidare. Aceasta constă în înmuierea boabelor în apă timp de 24-36 de ore şi apoi fierberea lor, timp de 1-2 ore, în vase neacoperite. Lupinul poate fi cultivat în amestec cu graminee - porumb, iarbă de Sudan, ovăz, orz - pentru obţinerea unui siloz foarte apreciat în hrana animalelor. Conţinutul în alcaloizi al plantelor de lupin este de 3-7 ori mai mic decât cel din seminţe, acesta scăzând odată cu înaintarea în vegetaţie a plantelor.

Din punct de vedere fitotehnic, plantele de lupin sunt deosebit de apreciate prin contribuţia adusă la îmbogăţirea solului în azot. Folosite ca îngrăşământ verde, prin azotul fixat atmosferic şi cel din plante, lupinul aduce un spor de fertilitate apreciat cu echivalentul a 40 tone de gunoi de grajd.

Lupinul se mai cultiva în scopuri ornamentale (Lupinus perennis) sau industriale (lupinul dulce) pentru extragerea de lecitină. (Ecaterina Feher, I. Borcean, citaţi de Gh. Matei)

Rotaţia

Faţă de premergătoare, lupinul nu este pretenţios, suportând timp îndelungat monocultura (20-25 de ani fără ca producţia să scadă). Se poate amplasa în asolament după toate plantele de cultură, mai puţin leguminoasele sau premergătoarele la care erbicidele aplicate au efect remanent. Ca premergătoare menţionăm: secara, porumbul masă verde şi boabe, sorgul pentru boabe sau zaharat, cartoful etc. Atunci când este cultivat pentru îngrăşământ verde, este de dorit ca după el să urmeze în asolament o plantă prăşitoare.

Fertilizarea

Pentru 1.000 kg boabe şi tulpinile aferente, Gh. Bilteanu (1998) apreciază consumul specific la: 65 kg N; 20 P2O5; 38 kg K2O; 18 kg CaO. Perioada de la răsărit până la înflorirea plantelor se caracterizează printr-un consum de circa 45% din necesarul de fosfor şi potasiu, iar la înflorire consumul ajunge la 70-80% din necesar. Dozele general recomandate sunt de: 30-50 kg/ha N; 30-60 kg/ha P şi 60-90 kg/ha K.

Lupinul reacţionează foarte bine la aplicarea microelementelor, care sporesc producţia, creşterile fiind apreciate la 10-20%. Se aplică prin stropiri foliare Mo, B, Cu, Co, ce amplifică activitatea bacteriilor fixaroare de azot. Acestea fac parte din genul Rhizobium, suşa Rhizobium lupinii. (Gh. Matei, 2014)

Lucrările solului

Sunt aceleaşi ca pentru orice cultură de primăvară, care se înfiinţează în urgenţa I pentru cultura principală. La culturile succesive, solul se pregăteşte prin discuiri repetate cu grapa cu discuri în agregat cu grapa stelată, la adâncimea de 10-15 cm.

Sămânţa şi semănatul

În vederea semănatului, se va procura sămânţă certificată, cu indici biologici şi culturali superiori, cu puritatea fizică de minim 95% şi germinaţie minimă de 80%. Tratamentul seminţei cu produsele bacteriene se va efectua în aceleaşi condiţii ca la celelalte leguminoase, folosind produsele menţionate deja (Nitragin - cu suşa Rhizozbium lupinii).

Epoca optimă de semănat se situează imeadiat după mazăre, în a doua decadă a lunii martie, iar temperatura minimă din sol este de 3-4 grade Celsius. Întârzierea semănatului influenţează negativ atât producţia de boabe, dar şi pe cea vegetală, plantele formând o biomasă mai redusă. În cazul culturilor pentru boabe, diminuările de producţie pot ajunge la 40 50% atunci când se depăşeşte intervalul optim. Pentru masă verde sau în cadrul unor borceaguri de vară, se poate semăna şi în prima decadă a lunii aprilie. În cazul culturilor succesive, se poate semăna în intevalul 15 iunie-1 iulie, numai în condiţii de irigare.

Desimea de semănat este diferită, în funcţie de specie. Astfel, se seamănă: 50-60 boabe germinabile/mp, la lupinul alb; 70-80 boabe germinabile/mp, la lupinul galben şi albastru; 150 boabe germinabile/mp, la lupinul peren.

Norma de semănat utilizată pentru înfiinţarea unui hectar de cultură este de 200-240 kg/ha, la lupinul alb, 100-130 kg/ha, la lupinul galben, 130-160 kg/ha, la lupinul albastru şi 20-40 kg/ha, la lupinul peren.

Atunci când se seamănă pentru masă verde sau îngrăşământ verde cantităţile menţionate se măresc cu 25-30%.

Distanţa de semănat este influenţată de destinaţia culturii: echidistant la 50-70 cm la culturile pentru boabe şi, mai des, la 15-20 cm sau chiar 12,5 cm la culturile semănate pentru masă verde, siloz sau îngrăşământ verde.

Se poate semăna şi în benzi, folosind distanţele de în benzi de 2x30/60-70 cm. Adâncimea de semănat variază între 3 şi 6 cm, diferenţiată la 3-4 cm pe solurile lutoase, grele, şi 4-6 cm pe solurile nisipoase, uşoare.

Lucrările de îngrijire

Dintre lucrările de îngrijire specifice lupinului, mai importante sunt combaterea crustei şi a buruienilor, culturile de lupin având mai puţine boli şi dăunători care să reducă semnificativ nivelul producţiilor. Combaterea crustei, care reduce numărul şi uniformitatea plantelor răsărite, se face printr-o lucrare cu grapa cu colţii „întorşi“ sau cu sapa rotativă, ocazie cu care se distrug şi buruienile în curs de apariţie sau dezvoltare. Combaterea buruienilor se poate face prin mijloace mecanice la culturile semănate în rânduri rare, echidistante sau în benzi, prin aplicarea praşilelor mecanice, folosind echipamentele cu organe de cultivaţie. Pe cale chimică, combaterea buruienilor se face cu ajutorul erbicidelor selective pentru cultura de lupin.

Recoltare - Producţii

Din cauza maturării eşalonate, la cultura pentru boabe recoltarea este îngreunată. Momentul optim de declanşare a recoltatului este acela când păstăile de pe racemul principal au ajuns la maturitate. Din acest considerent, recoltarea se face divizat, tăind plantele şi treierandu-le după 4-6 zile cu combina în staţionar. Prin aplicarea desicanţilor se forţează maturarea, iar recoltarea poate avea loc într-o singură fază, cu combinele direct din lan. Recoltatul pentru masă verde sau fân are loc în faza de îmbobocire-înflorire, când nivelul de proteine al plantei este maxim. Cultura pentru îngrăşământ verde se valorifică în faza de înflorit, tăvălugind-o, urmată de aplicarea unei discuiri pentru mărunţirea componentelor vegetale şi arătura prin care se încorporează. Producţiile obţinute la lupin variază între 2000 şi 3000 kg/ha boabe şi 30-50 t/ha masă verde la culturile furajere. În cazul culturilor succesive, producţiile sunt mai mici cu 30- 40%, iar recoltarea are loc imediat ce apar primele brume din toamnă.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Tehnologia de cultură a lupinului - Lupinus sp.

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT