Tehnologia de cultură a orzului de toamnă

​Dintre cerealele păioase, orzul are cea mai mare vechime în cultură, având numeroase întrebuințări. Din punct de vedere calitativ, boabele de orz conțin, în medie 10,5 % proteină, 2,8 % grăsimi, 4,0 % celuloză, 66,2 % substanțe extractive neazotate (din care 53 % amidon), o serie de aminoacizi esențiali (lizină, triptofan, arginină), vitaminele B1, B6, săruri minerale (K, P, Ca). În furajarea animalelor se folosește sub formă de boabe (concentrate), furaj verde, fân și nutrețuri grosiere (paie). 

​În amestec cu unele leguminoase (mazăre și măzăriche), formează borceagurile, ce constituie un furaj de mare importanță în furajarea animalelor, mai ales a vacilor de lapte. În regiunile colinare, orzul poate fi cultivat ca plantă protectoare pentru cultura trifoiului roșu.
 
Însușiri morfologice și fiziologice
În comparație cu grâul, orzul are sistemul radicular slab dezvoltat, cu capacitate redusă de solubilizare a compușilor greu solubili din sol. Înfrățirea începe după apariția celei de-a 3-a frunze, durează 15–20 de zile și se desfășoară la temperatura de 10–12 grade Celsius. Dintre cereale, orzul are capacitatea de înfrățire cea mai mare, în medie formează 2–3 frați fertili. Pentru formarea organelor generative, orzul de toamnă trebuie să parcurgă stadiul de vernalizare, timp de 30–40 de zile, la o temperatură de 1–3 grade Celsius.
În primăvară, când temperatura medie a anului a depășit 10 grade Celsius, începe formarea paiului, care spre sfârșitul perioadei de dezvoltare va avea 5–7 internoduri, cu frunze verzi-albastrui, dispuse altern, ligula redusă și urechiușele foarte bine dezvoltate. Polenizarea este autogamă, iar înflorirea se desfășoară în orele de dimineață și spre seară și se realizează la temperaturi în jur de 15 grade Celsius.
Fructul se formează în decurs de două săptămâni de la fecundare, iar maturarea (cu cele trei faze: lapte, ceară și deplină) se realizează în 10–12 zile.
 
Cerințe față de factorii de vegetație
Orzul este adaptat la diferite condiții de vegetație datorită plasticității ecologice ridicate. Astfel, în emisfera nordică se poate cultiva până la paralela de 70 latitudine nordică (Norvegia), iar altitudinal depășește 2000 metri.
Temperatura minimă de germinație este de 1–2 grade Celsius, iar în timpul vegetației temperatura optimă de creștere și dezvoltare este de 22–26 grade Celsius. Suma temperaturilor biologic active este de 1700–2100 grade Celsius pentru orzul de toamnă și 1300–1800 grade Celsius pentru orzoaica de primăvară.
În timpul iernii, orzul de toamnă rezistă la temperaturi de până la minus 15-17 grade Celsius, iar acoperit cu zăpadă până la minus 30 de grade Celsius.
Orzoaica de primăvară este mult mai sensibilă la temperaturi scăzute, nesuportând temperaturi mai mici de minus 10 grade Celsius.
Față de umiditate, orzul de toamnă are cerințe mai reduse decât orzoaica, însă fazele critice sunt în perioada formării paiului și al umplerii boabelor.
În comparație cu grâul, orzul are cerințe mai mari față de sol, datorită sistemului radicular mai puțin dezvoltat și a puterii mai slabe de solubilizare a elementelor nutritive. În acest sens, solurile cele mai potrivite sunt cernoziomurile și brun roșcate de pădure. Sunt contraindicate solurile nisipoase și cele cu exces de umiditate, acide sau sărăturate.
 
Tehnologia de cultivare
Ca plante premergătoare foarte bune pentru orzul de toamnă sunt, leguminoasele anuale și perene, rapița, cartoful timpuriu. Pentru orzoaica de primăvară, culturile furajere anuale, leguminoasele anuale și perene, floarea soarelui, cartoful, porumbul. Este contraindicată monocultura și cultivarea după cultura porumbului tratat cu erbicide triazinice.
Perioada mai scurtă de vegetație și sistemul radicular mai slab dezvoltat al orzului, face ca aplicarea directă a gunoiului de grajd să nu fie eficientă. De aceea, orzul valorifică mai bine efectul remanent al gunoiului, aplicat culturii premergătoare.
Îngrășămintele chimice sunt bine valorificate de orz și orzoaică, aplicarea lor se face în funcție de gradul de fertilitate al solului. Dozele aplicate la cultura de orz sunt cuprinse între 50–70 kilograme/hectar substanță activă pentru azot (sol cu o fertilitate bună), până la 100–120 kilograme/hectar substanță activă (solul având o fertilitate slabă). În cazul fosforului, dozele sunt cuprinse între 40–50 kilograme/hectar (sol cu fertilitate bună), și 80–100 kilograme/hectar (sol cu fertilitate slabă), iar la potasiu se pot aplica 60–80 kilograme/hectar (sol cu fertilitate slabă).
Îngrășămintele cu fosfor și potasiu se aplică o dată cu arătura, iar cele cu azot, jumătate din doză toamna și jumătate primăvara pentru orzul de toamnă, iar pentru orzoaica de primăvară, întreaga cantitate de azot, înainte de semănat.
Indicii de calitate ai semințelor, puritatea minimă de 98 %, germinația minimă de 90 %, densitatea 450–500 boabe germinabile/m2, la orzul și orzoaica de toamnă, 500–550 boabe germinabile/m2 la orzoaica de primăvară. Distanța dintre rânduri, 12,5 cm, adâncimea de semănat, 3–5 cm, norma de semănat 180–220 kilograme/hectar. Epoca de semănat la orzul și orzoaica de toamnă, semănatul se face în perioada 15–25 septembrie, în zona colinară, și 20–30 septembrie, în zona de câmpie, iar orzoaica de primăvară se seamănă în prima urgență, pe parcursul lunii martie.
Combaterea dăunătorilor se face cu tratamente la sămânță sau în timpul vegetației cu produsele recomandate de specialiștii fitosanitari zonali.
Irigarea orzului și a orzoaicei se face în anii secetoși, cu o udare pentru răsărirea plantelor și 1–2 udări în timpul vegetației, cu o normă de udare de 300–400 metri3/hectar apă.
Lucrările de recoltare se efectuează mecanizat, fără pierderi, în maximum 4–6 zile. Orzul pentru boabe se recoltează în faza de coacere deplină, când umiditatea bobului este sub 14 %.
În cazul orzului furajer, destinat pentru fulguit, recoltarea se face la umiditatea boabelor de 28–30 %. În acest caz, boabele se însilozează în silozuri de suprafață sau semiîngropate, la fel ca și masa verde furajeră, realizându-se un furaj cu o valoare nutritivă foarte ridicată.
În condiții optime de tehnologie, soiurile create în România permit obținerea unor producții de 6–8 tone/hectar la orzul de toamnă și 5–7 tone/hectar la orzoaică. Raportul dintre producția de boabe și paie este de 1:1,5.
 
Victor Vătămanu