Tehnologia de cultura a ovazului

Arealul de cultivare a ovăzului este mai restrâns faţă de cel al culturii de orz şi orzoaică de toamnă din cauza faptului că ovăzul are o perioadă de vegetaţie mai lungă cu circa 2-3 săptămâni. În anumite zone, la altitudini înalte sau la latitudini îndepărtate, ovăzul poate să nu ajungă la maturitate. De asemenea, în zonele cu climat mai călduros, ovăzul suferă de secetă şi implicit boabele suferă de fenomenul de şiştăvire. Ovăzul se cultivă cu bune rezultate în zonele muntoase, relativ umede şi răcoroase, respectiv în Alpii elveţieni (1.400 m) sau în Carpaţi (1.100 m).

---

În România, deşi în ultima perioadă s-au micşorat suprafeţele cultivate cu ovăz, importante suprafeţe sunt cultivate în Transilvania, vestul ţării şi nordul Moldovei. De asemenea, condiţii bune de vegetaţie întâlneşte ovăzul în zona mai umedă din sudul şi nord-estul ţării. Ovăzul de toamnă se poate extinde în cultură în Câmpia Banatului şi în sud-vestul Olteniei (C. Cojocaru, I. Borcean, 1983). Reducerea însemnată a suprafeţelor cultivate cu ovăz în lume este, fără îndoială, determinată de reducerea efectivului de cabaline. Autorii italieni consideră ovăzul ca fiind o „cereală minoră”.

Rotaţia - cele mai bune rezultate de producţie au fost obţinute când ovăzul a fost cultivat după plante care lasă solul bogat în azot sau după prăşitoare îngrăşate abundent. Ovăzul prezintă o mare sensibilitate la efectul remanent al erbicidelor triazinice. Producţii mici de ovăz se obţin atunci când ovăzul este cultivat după el însuşi, dar şi când este cultivat după sfecla de zahăr, deoarece aceste două specii agricole au dăunători comuni, respectiv nematozi. Ovăzul este însă o bună premergătoare pentru plantele care se cultivă primăvara devreme, chiar şi pentru prăşitoare, cu excepţia sfeclei de zahăr.

Fertilizarea - ovăzul solicită mari cantităţi de îngrăşăminte chimice, în special îngrăşăminte pe bază de azot şi potasiu, depăşind în ceea ce priveşte azotul consumul culturii de grâu de toamnă. Îngrăşămintele pe bază de potasiu influenţează pozitiv raportul dintre producţia de boabe şi de paie. Rezultatele experienţelor efectuate de către Gh. Ionescu-Şişeşti au demonstrat faptul că aplicarea îngrăşămintelor cu azot au o eficienţă mare în toate condiţiile pedoclimatice ale României. Totuşi, este recomandabil ca îngrăşămintele pe bază de azot să fie însoţite de cele pe bază de fosfor, în cantităţi egale pe solurile din seria cernoziomurilor şi mai mult pe solurile din regiunile umede, în special pe solurile podzolice. Ovăzul este cultura agricolă care valorifică foarte bine gunoiul de grajd, fie aplicat direct, fie aplicat plantei premergătoare. În condiţiile oferite de România, este mai indicat ca gunoiul de grajd să nu fie aplicat direct, ci în urmă cu 2-3 ani. În aceste condiţii, se pot aplica direct numai îngrăşămintele minerale.

Lucrările solului după plante premergătoare care se recoltează timpuriu constau în efectuarea arăturii de vară şi întreţinerea acesteia. Dacă este posibil, lucrarea de arat trebuie să facă parte din fluxul: recoltat-eliberat terenul-arat, întrucât după descoperirea terenului, prin recoltarea plantei premergătoare, pierderea apei din sol are loc cu o intensitate foarte mare, astfel că, în câteva zile, condiţiile în care se poate efectua aratul se înrăutăţesc substanţial. Arătura de vară trebuie grăpata cu grapa stelată, pentru a asigura nivelarea solului, reducerea suprafeţei de evaporaţie a apei, mărunţirea bulgărilor şi asigurarea unui strat protector împotriva evaporaţiei. În condiţii de secetă, lucrarea de arat poate fi înlocuită temporar cu lucrarea superficială cu grapa cu discuri, care are rolul de a crea un strat protector pentru conservarea apei (un strat de mulci), şi prin care se combat buruienile şi un mediu favorabil proceselor de nitrificare. Realizarea aratului, imediat după planta premergătoare, constituie măsura de bază în pregătirea solului pentru semănatul ovăzului şi orice întârziere în toamnă atrage reducerea producţiei. Arătura de vară, imediat după recoltarea plantei premergătoare, determină sporuri de producţie la cultura de ovăz, în comparaţie cu arăturile efectuate cu întârziere, în toate regiunile din ţară, pe toate tipurile de sol. În continuare, arătura trebuie întreţinută curată de buruieni, prin lucrări cu grapa cu colţi reglabili, deoarece solul arat, mai ales în urma unor ploi, se îmburuienează. Lucrarea arăturii cu grapa trebuie realizată când buruienile sunt mici, abia răsărite, pentru a fi distruse de colţii grapei. În acelaşi timp, grapa mai sfărâmă din bulgări şi reface la suprafaţa solului stratul superficial afânat (de mulci), care protejează apa împotriva evaporaţiei.

Lucrările solului după plante premergătoare care se recoltează târziu comportă anumite dificultăţi, uneori foarte mari, în primul rând din cauza unei cantităţi reduse de apă din sol în momentul recoltării, în al doilea rând din cauza resturilor vegetale şi, în sfârşit, în al treilea rând, din cauza timpului scurt până la venirea iernii. După premergătoare târzii, imediat după eliberarea terenului, se efectuează arătura în agregat cu grapa stelată la adâncime mai mare sau mai mică, în funcţie de umiditatea solului, urmărindu-se încorporarea în sol a tuturor resturilor vegetale. Dacă este necesar, înainte de a fi arat, solul se lucrează cu grapa cu discuri, perpendicular pe direcţia rândurilor plantei premergătoare, pentru mărunţirea resturilor vegetale şi a solului la suprafaţă. Pentru obţinerea de producţii ridicate la cultura de ovăz este necesar să se efectueze o arătură fără bulgări, aceasta constituind o lucrare de mare importanţă. Pentru realizarea acestui deziderat, în urma plugului se va lucra cu grapa cu discuri obişnuită, care sfărâmă foarte bine bulgării încă umezi. Puţina apă pe care o conţine brazda întoarsă este suficientă pentru ca grapa cu discuri să mărunţească solul, să creeze o situaţie favorabilă pregătirii patului germinativ.

Sămânţa şi semănatul - reprezintă o verigă tehnologică extrem de importantă, deoarece masa de seminţe de ovăz reprezintă un amestec de seminţe de diferite greutăţi şi mărimi. Cele mai importante pentru semănat sunt boabele mari, deoarece au energia de germinaţie mult mai mare şi asigură un nivel de producţie mai ridicat. STAS-ul pentru seminţele de ovăz prevede o puritate a boabelor de circa 97% şi o capacitate germinativă minimă de 85%. Pentru combaterea tăciunelui zburător, se execută un tratament al sămânţei înainte de semănat cu formalină 40%, în soluţie de 0,3%. Tratamentul se va efectua cu câteva zile înainte de semănat. Se poate face şi un tratament prin stropire şi sudaţie înainte cu 2-3 luni de semănat (E. Rădulescu, E. Docea, 1967).

Ovăzul se seamănă primăvara foarte timpuriu, practic când se poate ieşi în câmp. Prin aceasta se asigură umiditatea necesară pentru germinaţie, iar plantele tinere vegetează foarte bine la temperaturi mai scăzute. Întârzirea numai cu câteva zile a semănatului poate conduce la scăderi de producţie importante, mai ales în sudul ţării şi în Dobrogea. Ovăzul se seamănă în rânduri obişnuite, la distanţă de 12,5 cm, iar norma de semănat este de 130-140 de kilograme la hectar, asigurând astfel 450-550 de boabe germinabile pe metrul pătrat. Adâncimea de semănat este mică la cultura ovăzului, practic 2-3 cm, cerinţa principală fiind încorporarea superficială. Mărirea adâncimii de semănat conduce la pierderea unui număr însemnat de plante şi la o reducere pronunţată a capacităţii de înfrăţire.

Lucrări de îngrijire - principalele lucrări de îngrijire la cultura de ovăz constau în: combaterea crustei, combaterea buruienilor şi combaterea dăunătorilor. Combaterea crustei se face cu ajutorul grapei stelate. Combaterea buruienilor se poate face cu ajutorul erbicidelor recomandate de către specialiştii Laboratorului Judeţean de Protecţia Plantelor, prin buletinele de avertizare, care conţin denumirea erbicidului, doza şi momentul aplicării acestuia. În general, momentul aplicării erbicidelor se regăseşte în perioada de la înfrăţire până la începerea alungirii paiului. Momentul aplicării trebuie bine determinat, pentru că, dacă erbicidele se aplică mai devreme, plantele de ovăz manifestă suferinţă şi îşi reduc din productivitate, iar aplicarea târzie micşorează din efectul erbicidului aplicat, deoarece buruienile devin mult mai rezistente. Dăunătorul cel mai periculos pentru cultura de ovăz este gândacul ovăzului (Lema melanopa). Combaterea acestui dăunător periculos se face imediat după primirea buletinului de avertizare emis de către specialiştii Laboratorului Judeţean de Protecţia Plantelor.

Recoltarea - reprezintă o verigă destul de pretenţioasă dacă avem în vedere faptul că, la cultura de ovăz, coacerea este mai puţin uniformă decât la celelalte culturi de cereale păioase, iar pericolul de scuturare prin întârzierea recoltării este, de asemenea, mai mare. Tocmai de aceea, stabilirea momentului recoltării este o verigă foarte importantă în obţinerea de producţii ridicate, cu parametri calitativi buni. Indiciul de bază al maturităţii culturii de ovăz şi al începerii recoltatului este trecerea spre maturitatea completă a boabelor din partea superioară a inflorescenţei. În această fenofază de dezvoltare, recoltarea ovăzului se poate face cu ajutorul combinelor de mare productivitate şi în cele mai bune condiţii. Pentru loturile semincere, recoltarea se va efectua numai la ajungerea culturii de ovăz în faza de maturitate deplină. Producţiile de ovăz din România se situează în jurul a 1.700-1.800 kg/ha, nivel mic dacă avem în vedere producţiile obţinute în Europa, în unele ţări cum ar fi Olanda, Anglia, Suedia etc., unde producţiile de ovăz depăşesc permanent nivelul de 4.000 kg/ha.

Ana MUSTĂŢEA