Tehnologia de cultură a pătlăgelelor vinete

15/4/2021

- Solanum melongena L. var. esculentum - Familia Solanaceae

Pătlăgelele vinete sunt originale din India de Vest şi Birmania, zone cu climat specific subtropical. Din India s-au răspândit apoi în China şi Ţările Arabe, de unde se presupune că au fost introduse în Europa, în secolul al XVII-lea, mai întâi în Spania, odată cu invazia maurilor, sau în Grecia şi Italia. Este o legumă mult apreciată în ţările din sudul Europei şi aproape necunoscută în cele nordice.

În America a pătruns destul de târziu, la sfârşitul secolului al XVII-lea, fiind cunoscută sub numele de „Guinea squash“ şi cultivată mai ales în statele Florida şi New Jersey. Se bucură de o mare răspândire în Asia de Răsărit: India, China, Japonia, Filipine etc.

În România, pătlăgelele vinete sunt cunoscute din secolul al XVIII-lea, fiind cultivate cu precădere în zonele de sud, sud-est şi sud-vest ale ţării, în special în apropierea centrelor de consum şi a fabricilor de conserve. Suprafaţa cultivată oscilează anual între 4.500 şi 5.000 de hectare.

Particularităţi morfologice şi biologice

În condiţiile din România, pătlăgelele vinete sunt plante anuale, erbacee. Rădăcina la pătlăgelele vinete este foarte bine dezvoltată, poate ajunge până la adâncimea de 1-1,5 metri, marea masă a rădăcinilor fiind însă în stratul de 20-50 cm adâncime.

Rădăcinile se refac cu greu după rănire, fiind foarte importantă producerea răsadurilor cu un sistem radicular foarte bine format, pe cât posibil repicat în ghivece. Tulpina are o creştere erectă, talia de 0,4-1,5 metri, ramificată, foarte rezistentă ca urmare a lemnificării sale, începând de la bază, după aproximativ 30 de zile de la răsărirea plantelor, cu o coloraţie verde-violacee, în funcţie de soi. Nu formează rădăcini adventive, de aceea răsadul nu trebuie plantat mai adânc decât a fost în răsadniţă. Frunzele sunt mari, uneori până la 40 cm lungime şi 25 cm lăţime, întregi, cu peţiolul lung, mezofilul gros, formă ovală sau lanceolată, cu marginea întreagă, de regulă de culoare verde-închis strălucitoare sau albicioasă, uneori albăstruie. Nervurile frunzelor, prevăzute cu spini, sunt mai închise la culoare. Florile sunt axilare, cel mai adesea solitare, iar rar în racem cu 2-3 flori mari, cu caliciul cărnos, rigid, cu spini, iar petalele cu o coloraţie în nuanţe de la violet la albastru. Sunt normale, cu polenizare autogamă, totuşi cu risc de polenizare încrucişată de până la 10%. Înfloritul are loc la circa 60-70 zile de la semănat. Fructul este o bacă, în formă diferită, de la globuloasă până la alungită, netedă, lucioasă, colorată în negru roşcat sau violet la maturitatea de consum, însă în galben-albicios la maturitatea fiziologică, cu peduncul gros, destul de lung.

Pe lângă soiurile tradiţionale, cu fructe de culoare închisă, sunt şi altele cu fructe colorate în alb lăptos sau verzui la maturitatea de consum. Greutatea fructelor ajunge la 200-300 grame, iar lungimea fructelor la unele soiuri este de la 16-20 cm până la 30-40 cm.

La maturitatea de consum, fructele au pulpa fragedă de culoare alb-verzuie. Când se depăşeşte maturitatea de consum, fructele capătă gustul amar, pulpa devine aţoasă, seminţele sunt mari şi colorate în cenuşiu sau maroniu. Fructul ajunge la maturitatea fiziologică după 70-80 de zile de la înflorit. Sămânţa are forma rotund-turtită, glabră, de culoare galben-cenuşie, mică (200-300 seminţe/gram), greutatea a 1.000 de seminţe fiind de 3,5-5 grame. Facultatea germinativă se menţine 5 ani.

Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie

Căldura - pătlăgelele vinete sunt mai pretenţioase decât tomatele la căldură: temperatura minimă de germinare este de 13-15 grade Celsius; temperatura optimă de germinare este de 25-30 grade Celsius; temperatura optimă de creştere şi fructificare de 25-30 grade Celsius; pot rezista la temperaturi ridicate, chiar şi peste 45 grade Celsius. Pretind ca temperatura solului să fie mai ridicată decât cea a aerului. Atunci când temperatura scade sub 15 grade Celsius, creşterea plantelor încetează, acestea fiind sensibile la curenţi reci de aer. Plantele sunt distruse în îngheţuri uşoare şi afectate de perioadele reci fără îngheţ.

Lumina - intensitatea şi durata luminii au un rol deosebit de important pentru creşterea şi dezvoltarea pătlăgelelor vinete. Astfel, intensitatea optimă este de 20-40 de lucşi, iar durata luminii de 12 ore sau mai mult. Umiditatea - pătlăgelele vinete sunt mult mai pretenţioase la apă în sol, ca interval şi cantitate, lipsa apei în sol provocând căderea în masă a butonilor florali, a florilor şi chiar fructelor deja formate. Ca urmare, solul trebuie aprovizionat la nivel de 70-80% din CCA, cât mai constant posibil, iar aerul să aibă umiditatea relativă de 60-70%. Hrana - consumul de elemente minerale la pătlăgelele vinete este foarte ridicat. Astfel, pentru o producţie de 20-25 tone/hectar plantele au un consum specific de 3,5 grame N, 0,78 grame P şi 3,79 grame K/kilogram de fructe. Răspund foarte bine la fertilizarea cu îngrăşăminte organice.

Sol - pentru pătlăgelele vinete sunt potrivite solurile fertile, cu drenaj bun, cu textură mijlocie, aluvionare, şi cu o valoare a pH-ului de 6,5-7.

Tehnologia de cultivare a pătlăgelelor vinete în câmp

Pătlăgelele vinete se cultivă numai prin răsad, ca urmare măsurile de pregătire a solului se vor face pentru asigurarea condiţiilor optime în momentul înfiinţării culturii, asemănător ca la tomate. Lucrări efectuate toamna:
- discuitul, pentru desfiinţarea culturii anterioare, segmentarea resturilor vegetale şi afânarea solului în vederea nivelării;
- nivelarea de întreţinere, cu scopul de a asigura condiţii optime pentru irigarea culturii, mai ales la irigarea pe rigole; - subsolajul, pentru afânarea adâncă a solului, la circa 50 cm, odată la 3-4 ani, în
special pe solurile grele, argiloase;
- fertilizarea de bază, cu gunoi de grajd (40-50 tone/hectar) şi îngrăşăminte chimice cu solubilizare lentă (2/3 din doza totală de superfosfat şi sare potasică) se diferenţiază în funcţie de tipul de sol;
- arătura adâncă, la adâncimea de 28-32 cm, pentru afânarea solului şi încorporarea îngrăşămintelor.
Lucrări efectuate în primăvară:
- grăpatul terenului, imediat ce solul s-a zvântat, cu grapa cu colţi reglabili sau grapa cu discuiri, pentru afânarea solului şi distrugerea unor buruieni;
- fertilizarea de primăvară , când se administrează diferenţa de 1/3 din îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu;
- erbicidarea, pentru combaterea buruienilor, făcută cu substanţele chimice (erbicidele) recomandate de specialiştii agronomi, preemergent;
- deschiderea rigoleleor în vederea executării modelarii terenului;
- modelarea terenului, în straturi înălţate, cu lăţimea la coronament de 104 cm;
- deschiderea canalelor provizorii, pentru conducerea apei spre rigolele de udare. În cazul când nu se face irigarea pe brazde, la irigarea prin aspersiune nu este obligatorie modelarea terenului şi deschiderea canalelor provizorii.

Producerea răsadului

Se face în răsadniţe calde sau în sere înmulţitor. Epoca de semănat se stabileşte în funcţie de perioada de plantare a răsadurilor, acestea urmând să fie plantate cel mai târziu la 5-10 mai. Semănatul se face în mod obişnuit în a doua decadă a lunii martie. Schema de semănat: semănat în rânduri, la 5 cm interval între rânduri şi 1-2 cm între seminţe pe rând şi la adâncimea de 1,5-2 cm. Norma de sămânţă: 0,8-1 kilogram sămânţa/hectar sau 15-16 grame seminţe la metrul pătrat, folosind seminţe tratate cu produsele indicate de specialiştii agronomi. De la semănat până la răsărire se va asigura temperatura optimă de germinare de 22-25 grade Celsius, atât ziua, cât şi noaptea. La răsărirea primelor plantule, pentru prevenirea alungirii acestora, se va dirija temperatura la 18-22 grade Celsius în cursul zilei şi 15-18 grade Celsius în timpul nopţii. Repicatul răsadurilor se va face atunci când plantele au format 1-2 frunze adevărate, fie în alte răsadniţe, pe pat cald, la distanţă de 7 x 7 cm, fie, mai bine, în ghivece sau cuiburi nutritive cu dimensiunea de minim 7 sau 8 cm3. Vârsta răsadului la plantare trebuie să fie de 45-60 de zile.

Înfiinţarea culturii

La cultivarea pătlăgelelor vinete măsurile pentru înfiinţarea culturii se stabilesc în funcţie de evoluţia temperaturii. Epoca de plantare: se consideră optimă atunci când temperatura solului la adâncimea de plantare este de cel puţin 14 grade Celsius. Această situaţie, în zonele sudice ale ţării, se întâlneşte, de regulă, în prima decadă a lunii mai. Schema de plantare: depinde de particularităţile de amenajare a terenului: pe teren modelat, câte două rânduri pe stratul înălţat, la interval de 80 cm între rânduri şi 45 cm între plante pe rând (densitatea teoretică de 29.600 plante/hectar); pe teren nemodelat se plantează în rânduri echidistante, la 80 cm între rânduri şi 45 cm între plante pe rând (desimea teoretică de 27.700 plante/hectar).

Lucrări de întreţinere

La îngrijirea culturilor de pătlăgele vinete se aplică o serie de lucrări, majoritatea având caracter general. Se execută cu scopul de a asigura condiţii generale de creştere şi dezvoltare a plantelor. Udarea după plantare - la fiecare plantă se administrează 1-2 litri de apă sau se udă pe rigole, cu o normă de 150-200 metri cubi/hectar; completarea golurilor, la 2-3 zile după plantare, se execută manual şi vizează menţinerea densităţii iniţiale a culturii, folosind în acest scop răsad de rezervă, de aceeaşi calitate, din acelaşi soi/hibrid şi de aceeaşi vârstă cu cel folosit iniţial la plantare. Prăşitul solului, se aplică în cursul vegetaţiei ori câte ori este nevoie, de regulă de 4-5 ori pe intervalul între rânduri şi de 2-3 ori între plante pe rând, pentru afânarea solului şi pentru combaterea buruienilor, de regulă după fiecare udat. La primele praşile, adâncimea este mică, pentru a nu se distruge sistemul radicular al plantelor. Irigarea culturii se va face, în funcţie de condiţiile pluviometrice, de 8-10 ori, la intervale de 7-10 zile, norma de udare fiind de 300-350 metri cubi/hectar la primele 2-3 udări şi de 400-450 metri cubi/hectar la următoarele udări. Pătlăgelele vinete sunt foarte pretenţioase la prezenţa apei în sol, în special în perioada înfloritului şi a fructificării, aprovizionarea solului trebuie să fie la nivel de 70-75% din IUA. Fertilizarea fazială are o mare importanţă la calitatea şi cantitatea producţiei la pătlăgelele vinete şi se aplică de 2-3 ori.

În cazul fertilizării cu gunoi de grajd şi îngrăşăminte minerale la pregătirea de bază a solului, fertilizarea din timpul perioadei de vegetaţie se va face cu îngrăşăminte foliare. Combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor se va aplica cu operativitate pentru menţinerea capacităţii de producţie a plantelor. La pătlăgelele vinete sunt necesare uneori şi unele lucrări speciale pentru dirijarea creşterii şi fructificării. Copilitul se practică de obicei în regiunile mai răcoroase şi umede, pentru înlăturarea lăstarilor fără rod. Cârnitul presupune îndepărtarea vârfului tulpinii, cu scopuri similare ca la tomate. Astfel, la culturile timpurii se aplică pentru limitarea numarului de fructe şi maturarea acestora mai devreme. La culturile târzii se execută toamna, cu 15-20 zile înaintea primei brume, pentru grăbirea maturării fructelor existente pe plantă.

Recoltarea

La pătlăgelele vinete, recoltarea fructelor începe în a doua jumătate a lunii iulie şi este o lucrare cu anumite particularităţi, determinate atât de lignificarea pedunculului fructului, cât şi de specificul maturării fructelor. Fructele se recoltează atunci când au culoarea caracteristică soiului/hibridului, sunt elastice la apăsare şi au mărimea corespunzătoare. Este preferabilă recoltarea mai devreme decât mai târziu (când devin amare şi tari), faţă de maturitatea optimă de consum a acestora. Pedunculul se taie cu o foarfecă sau cu un cuţit, iar pentru evitarea rănirii din cauza ţepilor de pe peduncul şi caliciu, mâna trebuie să fie protejată. Recoltarea se repetă săptămânal, pe măsură ce fructele ajung la maturitatea de consum.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Tehnologia de cultură a pătlăgelelor vinete

Leave a Reply.