Tehnologia de cultură a ricinului

​Ricinul este o plantă termofilă, al cărei areal de cultură s-a extins până în zonele care, în perioada de vegetație, asigură 2500–3500 grade Celsius.

Deși România se află aproape de limita nordică a arealului de cultură a ricinului, acesta găsește condiții edafo-climatice favorabile în Câmpia de Sud, județele: Dolj, Olt, Teleorman, Ilfov, Ialomița, Brăila și Constanța. În această zonă, în intervalul mai-septembrie, numărul zilelor cu temperaturi medii de peste 15 grade Celsius este de 146–185, iar suma gradelor de temperatură este de 2911–3226 grade Celsius. Precipitațiile din intervalul mai-septembrie însumează 220–275 mm, înregistrându-se un deficit de 120–165mm față de necesar, în lunile iulie-august.
Situarea României aproape de limita nordică a culturii ricinului impune cultivarea unor soiuri cu perioada scurtă de vegetație și grad de ramificare cât mai redus.
 
Amplasarea culturii
Ricinul nu are premergătoare contraindicate (în România și în zona de cultură), cu condiția combaterii integrate a buruienilor și a unei fertilizări corespunzătoare.
Premergătoarele cele mai indicate pentru ricin sunt cerealele păioase și leguminoasele anuale. Bune premergătoare pot fi inul pentru ulei, porumbul și sfecla, bine fertilizate și recoltate mai devreme. Nu sunt indicate culturile care secătuiesc solul în apă: sorgul, iarba de Sudan și lucerna. Nu se recomandă monocultura, datorită atacului puternic al unor boli specific (fuzarioza).
Ricinul este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară. Pe solele unde se cultivă soiul Teleorman, datorită precocității sale, pot fi cultivate și cereale păioase.
 
Aplicarea îngrășămintelor și amendamentelor
Având o perioadă de vegetație și o capacitate mare de sintetizare a substanțelor organice, ricinul are cerințe mari față de elementele nutritive.
Pentru a produce 100 kg. sămânță, ricinul consumă 7,5 kg. N, 1,7 kg. P2O5 și 5,9 kg. K2O.
Cu toate că ricinul extrage, în general, mari cantități de elemente nutritive, în special de azot și potasiu, el reacționează mai slab la fertilizare, comparativ cu alte culturi, datorită sistemului radicular puternic dezvoltat în profunzime și radiar.
Ricinul răspunde bine la fertilizare, în special pe solele sărace în elemente nutritive.
Îngrășămintele minerale cu fosfor și potasiu se aplică înainte de arătură (60–80 kg P2O5/ha și 40–60 kg K2O/ha). Potasiul joacă un rol important în mărirea rezistenței tulpinii la frângere.
Azotul se aplică primăvara (50–70 N/ha), fiind încorporate în sol o dată cu pregătirea patului germinativ. Aplicarea azotului mai târziu și în doze mai mari favorizează formarea ramificațiilor și prelungește perioada de vegetație. Pe solele fertilizate cu gunoi de grajd, doza de azot se reduce cu 1–1,5 kg. pentru fiecare tonă de gunoi aplicată.
În cazul când la arătura de bază nu s-au aplicat îngrășămintele cu fosfor și potasiu, se recomandă aplicarea lor primăvara, la pregătirea patului germinativ, sub formă de îngrășământ complex NPK sau NP, de tipul 1:2:1 (13-26-13), 1:1:1 (16-16-16), 1:2:0, sau 1:1:0.
În niciun caz, nu este indicat să se folosească îngrășăminte complexe cu conținut de azot mai mare decât conținutul de fosfor, întrucât în asemenea cazuri se prelungește perioada de vegetație, deci se întârzie maturarea racemului.
Ricinul valorifică bine gunoiul de grajd, în special pe solele sărace în humus. Se recomandă să se aplice 20–30 tone gunoi de grajd/ha și să se încorporeze în sol o dată cu arătura, imediat după împrăștiere.
 
Lucrările solului
Datorită sistemului radicular puternic dezvoltat, ricinul necesită un sol bine afânat în profunzime.
După premergătoare timpurii, arătura de vară se execută la 22–25cm adâncime, în agregat cu grapa stelată. După premergătoare târzii, se va face o discuire perpendicular pe direcția rândurilor culturii, urmată de o arătură la 25–28cm adâncime.
În condițiile unor soluri cu textură grea, compacte, unde se înregistrează și exces de umiditate, se va executa scarificarea pentru îmbunătățirea regimului aerohidric. Lucrările de pregătire a solului în primăvară sunt determinate de calitatea arăturii, gradul de tasare a solului, de cultivarea și îmburuienarea acestuia.
Dacă terenul este nivelat, neîmburuienat și fără resturi vegetale la suprafață, solul se va lucra în preziua semănatului cu combinatorul sau grapa cu discuri, în agregat cu grapă cu colți.
Când terenul este denivelat și îmburuienat, la desprimăvărare se va lucra cu grapa cu discuri echipată cu lamă nivelatoare, în agregat cu grapa cu colți reglabili. În primăverile secetoase, când în sol se înregistrează un deficit de umiditate, lucrările de pregătire a patului germinativ vor urmări cu deosebire conservarea apei în sol, evitându-se mobilizarea repetată și adâncă a solului. De regulă, ultima lucrare de pregătire a solului se desfășoară în același timp cu administrarea erbicidelor, înainte de semănat și la adâncimea de încorporare a seminței.
 
Sămânța și semănatul
Sămânța de ricin destinată semănatului trebuie să aibă puritatea de 96–99% și germinația de minimum 85–90%. Semănatul se începe când temperatura în sol la adâncimea de semănat este de 10 grade Celsius și are tendința de creștere.
Semănatul devreme permite o bună folosire a umidității din sol existent în primăvară, o bună dezvoltare a plantelor și maturarea mai devreme a racemelor.
Pierderile totale de plante față de semințele germinabile la ricinul semănat între 5-15 aprilie sunt cuprinse între 8-16%, cele mai mari înregistrându-se la soiurile care au o rezistență mai bună la temperaturile scăzute și la bolile care apar în primăverile reci și umede.
Densitatea la semănat – la stabilirea numărului de plante la hectar trebuie să se țină cont de particularitățile fiecărui soi cultivat, de gradul său de ramificare.
Densitatea trebuie stabilită în așa fel încât să reducă mult producția racemelor secundare, care, în mulți ani, nu este sigură deoarece acestea nu ajung la maturitate. Un grad redus de ramificare permite și recoltarea mecanizată cu combina.
Pentru reducerea racemelor secundare este necesară folosirea unei densități diferite la soiurile aflate în cultură. Astfel, se recomandă asigurarea a 60-70 de mii plante recoltabile la hectar, în special pentru soiurile românești de ricin aflate în cultură.
Limita minimă de densitate se folosește în primăverile cu deficit de umiditate în sol și pe solurile slab aprovizionate cu elemente nutritive.
În regim irigat se folosește limita superioară de densitate.
Adâncimea de semănat - se situează între 6-10cm, în funcție de textura și umiditatea solului. În anii secetoși încorporarea seminței se face la 8–10cm, iar în anii cu primăveri normale la 6–8cm.
Semănatul se execută la distanța de 70cm între rânduri, deoarece recoltarea se execută cu combine care lucrează pe 6 rânduri.
În funcție de indicii de calitate ai seminței, norma de semănat la densitățile menționate mai sus se mărește cu 8–16%, în funcție de data semănatului și soiul folosit. Când semănatul se execută la începutul epocii optime, pierderile de semințe vor fi mai mari, compensându-se prin mărirea numărului de boabe germinabile la hectar, în funcție de soiul cultivat.
Pentru a realiza o bună însămânțare, viteza de înaintare nu trebuie să depășească 8 km/oră, corespunzător vitezei I rapidă sau viteza a II-a înceată. De asemenea, se vor demonta obligatoriu răzuitorii de semințe de la secțiile semănătorii.
 
Lucrările de întreținere a culturii
Combaterea buruienilor – ricinul este o plantă sensibilă la îmburuienare în primele faze de vegetație, deoarece semințele răsar greu, într-un interval de 20–30 de zile după semănat. Se impune, de aceea, luarea unor măsuri care să protejeze cultura împotriva buruienilor, imediat după semănat. O asemenea protecție se asigură numai prin erbicidarea culturii. Cea mai bună combatere a buruienilor la ricin se realizează prin folosirea unuia din erbicidele recomandate de specialiștii agronomi din zonă, în asociație cu prășilele mecanice și eventual, manual. Erbicidele se pot aplica fie înainte de semănat sau în vegetație.
Prima prășilă mecanică se va face după răsărirea totală a plantelor, cu viteza mică de lucru și cu zona de protecție de 12-15cm, pentru a evita lovirea plantelor și acoperirea lor cu pământ. A doua prășilă mecanică se execută când plantele au înălțimea de 15–20cm, iar a treia când talia ricinului este de 35–40cm. Adâncimea de prășit este de 6 cm, pentru a nu tăia rădăcinile superficial ale ricinului.
Combaterea bolilor – cele mai păgubitoare boli ale ricinului în România sunt fuzarioza (Fusarium sp.) și putregaiul cenușiu (botrytis cinerea). Atacul de fuzarioză se previne prin respectarea unui asolament în care cultura de ricin să nu revină pe același teren decât după 7–8 ani. Putregaiul cenușiu apare, de regulă, în perioada maturării capsulelor, în anii umezi și la soiurile tardive. Combaterea se face la avertizarea emisă de laboratoarele fitosanitare județene, respectând doza și momentul aplicării produselor recomandate.
Irigarea culturii – ricinul este o plantă care reacționează foarte puternic la irigare. Pentru obținerea unei tone de sămânță sunt necesari 180–220mm apă, repartizați uniform în timpul perioadei de vegetație. Consumul de apă al plantelor de ricin crește începând cu faza de apariție a racemului principal și rămâne ridicat până la umplerea boabelor. Prima udare trebuie aplicată la apariția racemului principal, folosindu-se o normă de 600 metri cubi/ha la udarea prin aspersiune și 1000 metri cubi/ha la udarea prin brazde. Următoarea udare se dă după înflorit, când începe umplerea semințelor. A treia udare se aplică la 14–18 zile după a doua, cu aceeași normă de udare. Udările aplicate corect pot duce la un spor de producție de 1000– 500 kg/ha, față de sola neirigată.
Pe terenurile irigate, trebuie să se administreze cantități mai mari de îngrășăminte chimice, cu cel puțin 50% față de neirigat, iar raportul între azot si fosfor să fie de 1-1,5.
 
Recoltarea
Recoltarea manuală – momentul optim de recoltare este marcat de brunificarea tuturor capsulelor dintr-un racem și de umiditatea semințelor, care trebuie să fie 13-15%. După recoltare, capsulele se usucă la soare, apoi se trece la decapsulare, folosindu-se batozele de decapsulat ricin sau combinele moderne apărute în ultimul deceniu.
Recoltarea mecanizată se face cu combina, pe solele pe care anterior s-a aplicat tratamentul cu desicanți.
Desicarea plantelor se execută când circa 75% din capsule au ajuns la maturitate (capsulele sunt brunificate, iar pe semințe s-a format desenul caracteristic). În această fază capsulele de pe racemul principal sunt total brunificate și uscate.
Tratamentul cu desicanți trebuie aplicat în zile însorite, când temperatura aerului este de peste 10 grade Celsius, folosindu-se mijloace terestre, cu tractoare încărcătoare, luând toate măsurile de precauție ca picăturile de soluție să nu ajungă pe culturile vecine, la care desicarea produce pagube.
Recoltarea cu combina începe la 8–10 zile după aplicarea tratamentului cu desicantul, atunci când frunzele s-au uscat și în bună parte au căzut, iar umiditatea capsulelor maturate a scăzut la 8–12%. Producția de semințe obținută în asemenea condiții, nu depășește 11% umiditate, putându-se livra direct la bazele de recepție sau depozite și păstra până în momentul livrării.
 
Victor Vătămanu