Tehnologia de cultura a sorgului hibrid pentru boabe fara tanin

7 minute de citit

Tehnologia de cultura a sorgului hibrid pentru boabe fara tanin -1

Dan Maftei, Manager Tehnic Euralis Bulgaria – România

În România, porumbul a fost și este cea mai cultivată cultură de primăvară. Statistic vorbind, observăm că anual, în România, se cultivă aproximativ 25,5% porumb, dintr-un total de 9,8 milioane de hectare de teren arabil la nivel național. Lipsa irigațiilor din țara noastră (numai 1,5-2% din suprafețele cultivate cu porumb se irigă) se reflectă ireversibil în producțiile obținute la porumb, provocând fermierilor mari dezechilibre financiare.


Tehnologia de cultura a sorgului hibrid pentru boabe fara tanin -2

Cum anul 2012 a fost cel mai secetos din ultimii 10 ani, producțiile la porumb au fost insuficiente, fermierii având nevoie de cereale cât mai rezistente la secetă și arșiță. Ca și rezolvare a acestor probleme, Euralis a readus în atenția fermierilor din România o cultură iubitoare de căldură – sorgul hibrid. Sorgul este o plantă termofilă ce provine din căldurosul continent african și este supranumit „porumbul rezistent la secetă”, fiind adaptat climatului din România.

Cele mai bune randamente ale sorgului sunt în zone secetoase, fiind astfel principala armă a fermierilor împotriva secetei și a arșiței. Sorgul se poate dezvolta cu mai puțin de jumătate din necesarul de precipitații pe ciclul de creștere față de porumb. Perioada critică de sensibilitate la arșiță a sorgului este mult mai mică decât la porumb, deoarece sorgul are o singură inflorescență, nu două ca la porumb, ceea ce determină reducerea perioadei critice, în care polenul este sensibil la arșița atmosferică, cu până la jumătate din timp față de porumb. Studiile arată că porumbul trebuie să producă cu cel puțin 10% mai mult decât sorgul pentru a aduce același nivel de profit fermierului, însă această situație favorabilă porumbului se întâlnește doar în cazul regiunilor umede și cu soluri de calitate bună. Acesta nu este cazul majorității regiunilor secetoase care caracterizează România.

Posibilități de utilizare a sorgului
Principala utilizare a sorgului pentru boabe la noi în țară este nutriția animală, datorită caracteristicilor asemănătoare sau chiar superioare porumbului. Sorgul aduce același conținut în amidon și energie ca și porumbul. Conținutul în proteine al sorgului este cu circa 2% mai ridicat decât cel al porumbului: 11% pentru sorg, comparat cu 9% pentru porumb. De asemenea, sorgul Euralis nu conține tanin, nefiind necesare prelucrări suplimentare pentru introducerea acestuia în hrana animalelor. În aceste condiții, sorgul poate înlocui cu ușurință porumbul, necesitând exact aceeași procesare. Alte utilizări ale sorgului pentru boabe sunt în industria de bieoetanol și biogaz.

Specificități tehnice ale culturii de sorg Amplasarea culturii
Bune plante premergătoare pentru sorg sunt: cerealele păioase, porumb, floarea-soarelui. Ca plante postmergătoare pot fi folosite: mazărea, porumbul, floarea-soarelui, fasolea etc.

Aplicarea îngrășămintelor
Sorgul consumă, în medie, 24 kg de azot, 10 kg de fosfor și 10 kg de potasiu pentru 1 tonă de boabe și restituie solului, prin resturile vegetale și sistemul radicular, 10 kg de azot, 3 kg de fosfor și 8 kg de potasiu pentru aceeași cantitate de boabe. Azotul, fosforul și potasiul din îngrășămintele aplicate sunt folosite de plantele de sorg în proporție de 70-75%, 60% și respectiv 80% până la înflorit, ceea ce impune ca aplicarea îngrășămintelor, inclusiv fertilizarea foliară, să fie încheiată în faza de 8 frunze și nu mai târziu de prașila a II-a mecanică.

Lucrările solului
Arătura se execută imediat după eliberarea terenului. Înaintea executării acesteia, solul se lucrează superficial cu grapa cu discuri, în vederea mărunțirii resturilor vegetale și pentru a reduce pierderile de apă prin evaporare. Adâncimea arăturii pentru sorg se stabilește între 22-24 cm pe solurile zonale și 15-18 cm pe solurile sărăturate și pe cele nisipoase. Pe solurile superficiale, adâncimea arăturii se limitează la grosimea stratului de humus. Pregătirea patului germinativ urmărește nivelarea terenului, distrugerea buruienilor și realizarea unui strat de sol afânat și mărunțit pe adâncimea de semănat. Pregătirea patului germinativ se realizează printr-un număr redus de lucrări, care să răscolească solul cât mai puțin, pentru a reduce pierderile de apă prin evaporare. Ultima lucrare de pregătire a patului germinativ se execută la 5-6 cm adâncime, perpendicular pe direcția de semănat în ziua sau preziua semănatului, cu combinatorul, pentru a nu favoriza îmburuienarea terenului înaintea răsăririi culturii.

Semănatul
Semințele de sorg sunt mici. De aceea, pentru a optimiza răsărirea este necesară pregătirea solului foarte bine, în vederea unui contact optim între semințe și sol. Adâncimea optimă de semănat este cuprinsă între 2 și 4 cm. Fiind o plantă tropicală, sorgul germinează la temperaturi de minimum 12 grade Celsius în sol (în general la începutul lunii mai). Este important tratamentul semințelor cu insecto-fungicide, în special pentru a evita atacurile de rățișoara porumbului (Tanymecusdilaticollis) sau viermi-sârmă (Agriotes spp). Semănatul se realizează folosind semănătorile pentru porumb. Viteza tractorului va fi de 5 km/oră. Se folosesc discuri la semănătoare cu orificii de 1,5-1,7 mm, datorită dimensiunii reduse a semințelor. Distanța între rânduri poate să fie aceeași ca și pentru porumb, 70 cm, pentru a nu fi necesară modificarea utilajelor. În funcție de tardivitate, densitatea poate varia de la 350.000 boabe germinabile/hectar pentru hibrizii semitardivi până la 280.000 boabe germinabile/hectar pentru hibrizii timpurii.

Managementul buruienilor
Foarte importantă este înființarea culturii de sorg în terenuri curate, fără buruieni.

Antimonocotiledonate
În ceea ce privește sorgul hibrid pentru boabe, toate semințele Euralis sunt tratate standard cu Concep III. Este vorba de un antidot de tip safener, care protejează planta în timpul răsăririi de acțiunea graminicidului preemergent pe bază de S-metolaclor, DualGold. Acest erbicid este omologat în România pentru combaterea buruienilor monocotiledonate din cultura de sorg hibrid, tratat cu Concep III. Doza recomandată este de 1-1,5 l/ha preemergent (doză mai mare pentru cernoziom), aplicat preemergent. Aceasta este singura soluție chimică indicată care permite combaterea eficientă a buruienilor graminee anuale, cum sunt: Sorghum halepense (costrei) – din semințe, Setariaglauca (mohor), Digitariasanguinalis (meișor), Echinochloa crus-galli (iarbă bărboasă) și unele dicotiledonate anuale: Amaranthusretroflexus (știr), Chenopodium album (lobodă).

Antidicotiledonate
Produsul omologat pentru cultura de sorg boabe este Casper. Acesta se aplică postemergent împotriva buruienilor dicotiledonate din cultura de sorg, începând cu faza de 2 frunze și până la 6-8 frunze. Doza recomandată este de 0,4 kg/ha.

Combaterea bolilor și a dăunătorilor
Sorgul hibrid pentru boabe nu este foarte sensibil la boli. Principala boală a sorgului este Fusarium, dar hibrizii de la Euralis sunt suficient de toleranți pentru a nu fi necesar tratamentul împotriva acesteia. În privința dăunătorilor, se pot înregistra frecvent atacuri de afide (Schizaphisgraminum). Atacul afidelor poate să apară după 2-3 săptămâni de la răsărire. O gamă largă de insecticide sistemice sau diferiți piretroizi se pot aplica pentru combaterea acestora, dar doar dacă numărul de afide depășește pragul de 50 insecte/plantă în faza de 3-4 frunze sau 100-150 insecte/plantă în faza de 5-10 frunze.

Recoltatul
Maturitatea fiziologică se atinge atunci când umiditatea boabelor este de 30%. După atingerea maturității fiziologice, plantele nu mai hrănesc boabele. Umiditatea optimă de recoltare este de 15%. Recoltarea se realizează cu combinele pentru cereale păioase, cu reglaje ale combinei asemănătoare cu cele folosite la grâu. Este indicat să se regleze înălțimea de tăiere, astfel încât să se recolteze doar paniculul, fără tulpină. În cazul unor toamne ploioase și reci, când uscarea este mai dificilă, se poate grăbi procesul de uscare a boabelor prin tratament cu un desicant sau erbicid total (ex. glyphosate). Tratamentul se va aplica la 20% umiditatea sorgului, în doză de 2-4 l/ha. Sorgul se va usca în circa o săptămână. Este foarte important ca sorgul să fie recoltat în maximum 10 zile de la tratament, pentru a evita frângerea din cauza uscării tulpinilor.


Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Septembrie 2026

  • Agricultura nu mai poate fi privită doar prin prisma producției

    La prima vedere, cifrele nu ar trebui să sperie pe nimeni. În întreaga lume se vor produce, în sezonul 2026/27, aproximativ 2,416 miliarde de tone de cereale. Este cu 3% mai puțin decât în sezonul precedent, dar rămâne a doua cea mai mare recoltă din istorie. Cel mai recent raport realizat de Consiliul Internațional al…

    …continuare

  • În dialog cu fermierii – 1 Septembrie 2026

    «Cum a decurs campania de recoltare a culturilor de toamnă?» Adrian Mocanu, adm. SC Agrianca Prodserv, loc. Dumbrava, județul Prahova „În această campanie am avut ploi în timpul recoltatului și umiditate relativă crescută, astfel încât, în multe zile, nu am putut intra la recoltat decât în orele după-amiezii. A fost o campanie destul de lungă…

    …continuare

  • Agropartners deschide un nou capitol: schimbare de management și o nouă identitate vizuală

    După mai bine de două decenii în care a contribuit la dezvoltarea și consolidarea companiei pe piața românească de utilaje agricole, Anamaria Damian își încheie mandatul de Director General. Începând cu noua etapă, conducerea executivă a Agropartners va fi preluată de William England, manager cu peste 30 de ani de experiență internațională în agribusiness. Schimbarea…

    …continuare

  • Valerian Iștoc preia conducerea Summit Agro România

    Summit Agro România anunță o schimbare la nivelul conducerii companiei. Începând cu 16 septembrie 2026, funcția de Președinte va fi preluată de Valerian Iștoc, profesionist cu experiență îndelungată în sectorul agricol și cu o bună cunoaștere a organizației. Revenirea lui Valerian Iștoc în cadrul Summit Agro România reprezintă un element important al acestei schimbări de…

    …continuare

  • INDAGRA 2026: Romexpo lansează o componentă de conferințe complet reinventată

    Premieră pe scena din pavilionul B1: patru zile de conferințe tematice, dezvoltate în parteneriat cu Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, Consiliul Patronatelor ESG din România, Comunitatea Antreprenorilor Tineri din Agricultură și Asociația Inter-Bio. INDAGRA unul dintre cele mai importante târguri dedicate agriculturii din România este organizat de ROMEXPO, în perioada 28 octombrie –…

    …continuare

  • PotatoEurope și SugarBeet Expo 2026: tehnologia culturilor rădăcinoase, prezentată în condiții reale de lucru

    În perioada 9–10 septembrie 2026, domeniul Rittergut Gestorf, din apropiere de Hanovra, Germania, va deveni punctul de întâlnire al profesioniștilor din sectorul cartofului și sfeclei de zahăr. PotatoEurope revine în Germania, iar ediția din acest an va avea loc în paralel cu prima ediție a SugarBeet Expo. Sub tema „Make Your Business Grow”, cele două…

    …continuare

  • Agrii România respinge concluziile Consiliului Concurenței și își reafirmă angajamentul față de fermieri și parteneri

    Agrii România („Agrii”) a luat act de comunicatul emis de Consiliul Concurenței privind investigația sa asupra presupuselor practici anticoncurențiale ale producătorilor și distribuitorilor de pe piața românească a semințelor și produselor fitosanitare. Agrii respinge ferm concluziile Consiliului Concurenței, afirmă că nu s-a angajat în niciun moment în practici de fixare a prețurilor și, prin urmare,…

    …continuare

  • Performanță la recoltarea hibridului PT315 de la Corteva Agriscience

    În prima săptămână a lunii august, Corteva Agriscience a organizat, în ferma Agronatura Geco din localitatea Urlați, județul Prahova, evenimentul „Corteva Harvest Day”, dedicat culturii de rapiță. Participanții au putut vedea în câmp genetica Pioneer, caracteristicile agronomice ale hibrizilor, precum și rezultatul unei demonstrații de recoltare. Vedeta evenimentului a fost hibridul PT315, care a realizat…

    …continuare

  • Rapița performantă se construiește din toamnă

    Răsărirea uniformă, dezvoltarea rozetei, sistemul radicular și echilibrul nutrițional sunt esențiale pentru obținerea unor producții stabile în condiții climatice dificile. În ultimii ani, cultura de rapiță a fost pusă tot mai mult la încercare de schimbările climatice: seceta din perioada semănatului, temperaturile ridicate din toamnă, perioadele scurte favorabile lucrărilor agricole și oscilațiile termice din timpul…

    …continuare

  • Genetica KWS care răspunde așteptărilor fermierilor

    Hibrizi de porumb cu potențial ridicat de producție, genetică adaptată condițiilor pedoclimatice din România și investiții de milioane de euro în calitatea seminței – acestea au fost principalele argumente prezentate fermierilor la platforma demonstrativă organizată de KWS Semințe România la Smirna, județul Ialomița. Pe 20 august, KWS Semințe România a organizat o platformă demonstrativă dedicată…

    …continuare

  • Donau Saat își consolidează portofoliul de cereale păioase cu soiuri adaptate condițiilor din România

    Cultura cerealelor păioase reprezintă una dintre principalele direcții de activitate pentru Donau Saat România, compania punând accent atât pe soiuri cu potențial ridicat de producție, cât și pe calitate. Bogdan Craiciu, responsabil comercial și dezvoltare portofoliu în cadrul Donau Saat România, subliniază tradiția în ameliorarea plantelor de cultură a acționarilor companiei, Saatbau Linz și Probsdorfer…

    …continuare

  • BASF Agricultural Solutions investește într-un nou Centru Climatic

    BASF Agricultural Solutions anunță extinderea capacităților de cercetare printr-o investiție strategică într-un nou Centru Climatic la sediul său central din Limburgerhof, Germania. Noua facilitate va consolida poziția companiei în domeniul cercetării și va susține generarea datelor științifice necesare procesului de omologare a produselor pentru protecția plantelor la nivel global. Lucrările sunt în plină desfășurare, iar…

    …continuare

  • Adaptarea agriculturii la schimbările climatice

    Prima ediție a „Zilei Agriculturii Reziliente” a pus în prim-plan potențialul culturii de sorg în România și necesitatea dezvoltării unei filiere care să ofere fermierilor soluții de valorificare a producției. Reziliența este un concept tot mai prezent în agricultura actuală, iar pentru ferme înseamnă, în esență, capacitatea de a asigura continuitatea activității în condiții de…

    …continuare

  • Cultura de porumb performează în sistem irigat

    Fermierul Adrian Georgescu, administratorul societății Adiflora din localitatea Smirna, județul Ialomița, lucrează 2.600 de hectare, dintre care aproximativ 65 – 70% sunt irigate. Pentru cultura porumbului, fermierul consideră că irigațiile au devenit indispensabile, în contextul condițiilor climatice din ultimii ani. Așadar, investițiile în infrastructura de irigații au devenit o prioritate pentru ferma ialomițeană. „Dacă vorbim…

    …continuare

  • Irigațiile, investiția care poate securiza producția de porumb

    În condițiile în care seceta și temperaturile ridicate au devenit factori de risc constanți pentru cultura porumbului, investițiile în irigații trec tot mai mult de la categoria „avantaj tehnologic” la cea de instrument pentru stabilizarea producției. Pentru fermele care dispun de sursă de apă, piața oferă în prezent soluții adaptate atât suprafețelor mari, cât și…

    …continuare

  • Platformă demonstrativă de sorg, la Gîrbovi

    Un lot demonstrativ cu hibrizi de sorg, proveniți de la cinci companii de semințe, a fost organizată la sfârșitul lunii august pe terenurile fermei Agromec Gîrbovi din județul Ialomița. Evenimentul, organizat de Sorghum ID și Forumul APPR, a adus în prim-plan genetica disponibilă pentru fermierii români, dar și principalele elemente tehnologice care pot face din…

    …continuare

  • Noua serie CLAAS ARION 5 CMATIC – motoare cu patru cilindri și o putere de până la 180 CP

    Cu noul ARION 5 CMATIC, CLAAS își consolidează poziția în segmentul tractoarelor cu patru cilindri, cu o putere maximă cuprinsă între 145 și 180 CP. Pe lângă transmisia power-split continuu variabilă CMATIC, cele trei modele se remarcă prin confortul la conducere și utilizare la cel mai înalt nivel, soluții digitale de gestionare a utilajelor și…

    …continuare

  • Când fiecare kilogram de îngrășământ contează: Kverneland Exacta CL GEOSPREAD

    Pe pajiștile din nordul Țării Galilor, precizia fertilizării a devenit la fel de importantă ca în culturile de câmp. Un exemplu este ferma familiei Morris, din apropiere de Rhyl, unde un distribuitor de îngrășăminte Kverneland Exacta CL GEOSPREAD este utilizat pentru fertilizarea celor peste 320 de hectare exploatate pentru producția de lapte. În condițiile în…

    …continuare

  • SKY Agriculture extinde gama METHYS PCS cu o versiune dedicată semănatului

    Cultivatorul de precizie METHYS PCS are o nouă configurație, echipată cu brăzdare cu tije fine și sistem dedicat de distribuție a semințelor. Disponibilă din septembrie, soluția este destinată în special semănatului culturilor de acoperire în condiții dificile, pe terenuri uscate și cu cantități importante de resturi vegetale. Semănatul culturilor de acoperire în sol uscat și…

    …continuare

  • Agricultura de precizie, analizată la nivel european

    Cele mai recente date disponibile la nivel european, publicate de Eurostat în iulie 2026 și bazate pe Ancheta structurii exploatațiilor agricole din 2023, arată că fermele care folosesc tehnologii de agricultură de precizie gestionează în România aproximativ 10–15% din suprafața agricolă utilizată, față de 44% la nivelul Uniunii Europene. Diferența este considerabilă și devine și…

    …continuare

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani