Tehnologia de cultura a sorgului pentru boabe cultivat in sistem neirigat

Sorgul pentru boabe are origine tropicală (Africa) şi se cultivă mai mult în regiunile cu climat cald, acid, dar temperat-continental, de la 40-45 grade latitudine nordică la 40-45 grade latitudine sudică. Planta este adaptată climelor aride şi semiaride şi pe soluri foarte diferite din punct de vedere textural şi al pH-ului. În trecut, în România, sorgul s-a cultivat mai mult pentru mături („tătarcă”) şi furaj (verde sau însilozat). În ultimele 3 decenii însă predominant în cultură este sorgul hibrid pentru boabe, care, în unele condiţii de sol, asigură producţii mai mari decât porumbul. Sorgul pentru boabe este luat în considerare în programul de cercetare pentru combaterea secetei.

---

Importanţa furajeră
Valoarea economică şi furajeră a sorgului este dată de următoarele însuşiri: boabele de sorg se folosesc direct în alimentaţia oamenilor în unele zone din Africa şi Asia şi în industrie, pentru extragerea amidonului şi a alcoolului; având o valoare nutritivă apropiată porumbului, boabele de sorg au o largă întrebuinţare în alimentaţia taurinelor la îngrăşat şi a păsărilor; fânul de sorg este superior calitativ fânului de porumb, deoarece conţine cantităţi mari de săruri de calciu, fosfor şi caroten; sub formă de siloz, sorgul are aceeaşi valoare ca şi porumbul siloz şi se însilozează foarte uşor datorită conţinutului ridicat de hidraţi de carbon; în faza tânără, plantele de sorg conţin glocozidul cianogen denumit „durrhina”, care prin hidroliză şi în contact cu enzima emulsivă din stomacul animalelor se descompune şi formează acidul cianhidric - această substanţă toxică este favorizată de vârsta plantelor, de secetă, temperaturi scăzute, îmburuienare, fertilizare excesivă cu azot, irigare; doza letală de acid cianhidric este de 1 mg/kilogram greutate vie la taurine şi 0,1 mg/kilogram greutate vie la oi. Dintre speciile de sorg, cel zaharat nu este toxic şi poate fi consumat de către animale; pentru evitarea intoxicaţiilor la animale, sorgul nu trebuie păşunat, iar la iesle se administrează după ofilirea plantelor, când acidul cianhidric se descompune în compuşi netoxici. Dintre plantele furajere anuale cultivate în România, sorgul are rezistenţa cea mai ridicată la secetă, datorită sistemului radicular foarte dezvoltat şi a reducerii creşterii în cazul insuficienţei apei. Aceasta explică şi coeficientul de transpiraţie redus al sorgului (140-170) (N. Dragomir, 2009). Datorită rezistenţei mari la secetă, sorgul este denumit „cămila vegetală”. Arealul de cultivare a sorgului este, în mare parte, acelaşi areal de răspândire ca şi pentru cultura de porumb.

Rotaţia
Condiţia cea mai importantă a unei plante ce premerge cultura sorgului este aceea de a lăsa terenul cât mai curat de buruieni. Aceasta din cauza faptului că, la începutul vegetaţiei, sorgul creşte încet şi se îmburuienează foarte uşor. În acest sens, cele mai bune premergătoare pentru cultura de sorg sunt culturile prăşitoare (porumbul, floarea-soarelui) şi plantele furajere. Monocultura de sorg se poate practica timp de 3-5 ani, dar nu este indicată deoarece gradul de epuizare a rezervelor de apă din sol şi de substanţe nutritive (în special azot) este foarte puternic. În procesul de descompunere a substanţei organice, lăsată în sol în mare cantitate de plantele de sorg, o însemnată parte de azot este temporar sustrasă de microorganismele implicate în descompunerea acestei substanţe organice. Ridicând doza de azot, efectele negative ale sorgului ca plantă premergătoare pentru porumb sunt mult diminuate (A. Giardini, 1981).

Fertilizarea
Sorgul este un mare consumator de elemente fertilizante din sol. Astfel, pentru realizarea unei tone de biomasă (boabe, tulpini, frunze), sorgul extrage din sol cantităţi de aproximativ 25 kg azot, 8 kg fosfor şi 7 kg potasiu. Reacţia sorgului la îngrăşăminte este puternic influenţată de umiditatea şi natura solului. În regiunile secetoase, reacţia este foarte slabă, din care cauză este recomandabil ca îngrăşămintele azotoase şi fosfatice, date împreună, să fie aplicate plantei premergătoare. În condiţii de irigare, sorgul reacţionează foarte bine la îngrăşarea directă cu îngrăşăminte azotate şi fosfatice sau chiar la gunoiul de grajd. Aplicarea gunoiului de grajd pe solurile azonale (nisipoase şi sărăturate) constituie o măsură eficientă pentru sorg, doza aplicată fiind de 20-30 tone/hectar. În cultura sorgului tehnic (sorgul de mături) nu trebuie folosit gunoiul de grajd direct deoarece, din cauza acţiunii lui prelungite, întârzie vegetaţia şi paniculele nu ajung la maturitatea tehnică. Fertilizarea cu îngrăşăminte chimice se face în doze de P 60-80 şi K 40- 60, aplicate toamna, şi N 70-100, aplicat primăvara, înainte de semănat. În condiţii de irigare, dozele de azot pot fi mai mari (N 150-200).

Lucrările solului
Pentru cultura de sorg pentru boabe, solul se pregăteşte asemănător ca şi pentru cultura de porumb boabe. După recoltarea plantelor premergătoare, se efectuează arătura adâncă, la 22-25 cm adâncime, cu plugurile echipate cu scormonitori şi în agregat cu grapa stelată. Dacă terenul este acoperit cu resturi vegetale, înainte de operaţiunea de arăt, se va executa o lucrare cu grapa cu discuri, la adâncimea de 10-12 cm. În primăvară, solul se lucrează cu grapa cu discuri, urmată de grapa cu colţi reglabili. Patul germinativ pentru cultura de sorg trebuie să fie bine mărunţit şi aşezat şi foarte curat de buruieni. Folosirea cultivatorului combinat pentru pregătirea patului germinativ şi cultivaţie totală a solului realizează un bun pat germinativ, optim pentru seminţele de sorg.

Sămânţa şi semănatul
Sămânţa de sorg se caracterizează prin capacitate de germinaţie în câmp foarte slabă. Cercetările efectuate au demonstrat faptul că sămânţa de sorg, în cele mai bune condiţii de temperatură şi umiditate, îşi reduce în sol capacitatea de germinaţie cu 30-50% faţă de rezultatele obţinute în laborator. Seminţele de sorg se tratează înainte de semănat, la fel ca şi seminţele de porumb, cu diverse insectofungicide (pentru a fi ferite în sol de dăunătorii vegetali), conform buletinelor de avertizare emise de către Laboratoarele Judeţene de Protecţia Plantelor, cu specificarea produselor, dozele şi a momentele optime de aplicare. Sorgul se seamănă târziu, când temperatura solului se ridică la 14-15 grade Celsius, dimineaţa, la ora 8. Cu cât creşte valoarea temperaturii în timpul germinaţiei în câmp, cu atât numărul de seminţe care răsar este mai mare. Practic, în condiţiile din România, sorgul se seamănă în prima jumătate a lunii mai, data exactă stabilindu-se în funcţie de condiţiile pedoclimatice ale fiecărui an agricol. Seminţele de sorg se seamănă obişnuit pe terenurile luto-argiloase, la adâncimea de 3-5 cm (numai pe solurile nisipoase putând ajunge până la 5-6 cm). Densitatea sorgului pentru boabe este de 180-200 mii plante/hectar, la distanţă de 70-80 cm între rânduri şi cu o normă de semănat de 12-15 kilograme/hectar, în funcţie de caracteristicile seminţei folosite. Densitatea plantelor la sorgul pentru boabe este în strânsă dependenţă cu particularităţile hibrizilor de sorg cultivaţi, cu regimul de precipitaţii şi gradul de fertilitate al solului. Fenomenul de înfrăţire excesivă trebuie împiedicat printr-o densitate a plantelor la hectar mult mai mare ca la porumb. În condiţiile corespunzătoare de vegetaţie, sub aspectul umidităţii, indicele suprafeţei foliare optim la sorg este cuprins între 5 şi 5,5. Semănatul se poate realiza în rânduri apropiate (25-30 cm), folosind semănătorile universale pentru cereale (tip SUP) sau în rânduri distanţate (50-80 cm), folosind semănătorile pentru culturile prăşitoare (tip SPC).

Lucrările de îngrijire
Sorgul constituie una dintre plantele foarte pretenţioase la lucrările de îngrijire. Există la această plantă pericolul unei răsăriri neuniforme, din cauza crustei solului şi a îmburuienării după răsărire sau din cauza ritmului redus al creşterii plantelor în prima parte a vegetaţiei. În acelaşi timp, există pericolul ca plantele de sorg tinere să fie atacate de aphide. După semănat, tăvălugirea asigură o foarte bună răsărire a plantelor. După răsărire, când sorgul are 4-5 frunze, sorgul se poate lucra cu sapa rotativă, respectând aceleaşi reguli de folosire ca şi în cazul culturii de porumb. Lucrarea de îngrijire cea mai importantă în cultura sorgului este prăşitul. În cazul culturilor semănate în rânduri distanţate se execută 2-3 praşile mecanice şi 1-2 praşile manuale, caz în care nu mai este necesară combaterea buruienilor pe cale chimică. Se pot folosi pentru combaterea buruienilor şi erbicide de ultimă generaţie indicate de către specialiştii-cercetători în probleme de erbicidare, cu indicarea produsului, a dozei de aplicare şi a momentului aplicării. Indiferent de erbicidele folosite, se execută una sau chiar două praşile mecanice şi, dacă este cazul, o praşilă manuală selectivă. Mari daune aduce, în special în primele faze de creştere a plantelor de sorg, păduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum). În urma atacului, frunzele se răsucesc şi prezintă pe suprafaţa lor pete caracteristice de culoare roşie. Combaterea păduchelui reprezintă o măsură obligatorie când atacul înregistrat este puternic şi ea se realizează prin tratamente cu preparate organofosforice.

Recoltarea
La sorgul hibrid pentru boabe, maturarea boabelor în inflorescenţe are loc în mod treptat, dinspre vârf şi periferia inflorescenţelor spre bază şi spre axul principal. Se înregistrează o maturare mult mai prelungită, dacă plantele au format fraţi, fapt nedorit în cultura sorgului pentru boabe. Recoltarea sorgului pentru boabe trebuie începută pe cât posibil (în funcţie de condiţiile climatice) când boabele sunt „uscate”. Boabele recoltate la o maturitate cât mai avansată se treieră şi se conservă mult mai bine, nefiind necesară uscarea artificială. Sorgul hibrid pentru boabe se recoltează cu combina pentru cereale direct din lan, luând măsuri ca hederul combinei să taie numai inflorescenţele de sorg. Sorgul pentru boabe poate asigura producţii de circa 4-7.000 de kilograme la hectar, producţii comparabile şi chiar mai bune decât producţiile obţinute la porumbul pentru boabe în aceeaşi zonă pedoclimatică.

Victor VĂTĂMANU