Tehnologia de cultura a spanacului - Spinacea oleracea L.

Tehnologia de cultura a spanacului

Spanacul este originar din Asia Centrală. A fost adus de către arabi în Spania din Persia, răspândindu-se şi în alte ţări din apusul şi din sud-estul Europei, de unde a fost trecut în America de Nord. Este mai puţin cultivat în Africa şi America de Sud.

---

În România, după cum considerăV. Voican şi colaboratorii, spanacul se cultivă în toate regiunile ţării, în primul rând în jurul oraşelor mari şi al centrelor de prelucrare industrială. Spanacul este o legumă bogată în substanţe nutritive, în săruri minerale (potasiu, calciu, iod şi fier) şi vitamine, (vitamina C, 59 mg/100 g), cu un efect favorabil asupra regenerării aparatului digestiv. Frunzele de spanac sunt folosite atât în arta culinară casnică, având diferite întrebuinţări, cât şi ca materie primă în industria de conserve, la fabricarea de făină vitaminizată şi a diferitelor pireuri, simple sau condimentate. Cultivarea spanacului este simplă şi mai puţin costisitoare, mai ales atunci când se ajunge la mecanizarea integrală, aşa cum se practică în numeroase ţări cu legumicultura avansată.

Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie

Căldură - spanacul este puţin pretenţios faţă de căldură. Sămânţa încolţeşte chiar şi la 2-3 grade Celsius. Plantele tinere suportă brumele şi chiar îngheţul solului, rezistă până la -5, -6 grade Celsius; de aceea ele pot ierna în câmp (semănături de toamnă), cu condiţia să prezinte o rozetă cu 2-3 frunze, mai ales dacă plantele vor fi acoperite cu zăpadă. Temperatura optimă pentru creşterea spanacului este de 14-15 grade Celsius. Temperaturile ridicate din timpul vegetaţiei grăbesc apariţia tulpinilor florale şi reduc simţitor producţia de frunze.
Lumină - spanacul cultivat pentru frunze este puţin pretenţios la intensitatea luminii. Manifestă însă sensibilitate faţă de durata fotoperioadei, deoarece în condiţii de zi lungă emite mai repede tulpini florale, tendinţa fiind mult mai accentuată dacă la durată mare a fotoperioadei se asociază şi seceta. Din acest motiv, semănăturile efectuate mai târziu în primăvară sau plante care formează mai repede tulpini florale duc la diminuarea producţiei.
Sol - perioada scurtă de vegetaţie a spanacului face ca acesta să pretindă un sol mijlociu, bogat şi cu suficientă umiditate (dar fără exces), cu reacţie neutră.
Hrana - îngrăşămintele organice (gunoiul de grajd bine descompus), ca şi cele chimice uşor solubile, în special cele cu azot, contribuie la creşterea simţitoare a producţiei. Răspunde bine în cultură la aplicarea a 30-40 de tone de gunoi de grajd bine descompus, 300 kg superfosfat, 100-120 kg sare potasică şi 150-200 kg azotat de amoniu la hectar. În condiţiile din România, spanacul este o plantă anuală, care în primele faze de creştere formează o rozetă de frunze, ce constituie partea care interesează pentru consum, iar mai târziu emite tulpini florale. Cultura pentru consum durează 40-50 de zile, iar pentru producerea de sămânţă 80-100 de zile. Apariţia plantulelor are loc, în general, după 8-12 zile de la semănat. Într-un sol uscat, plantele răsar abia după 20 de zile. Plantele tinere au cotiledoanele de formă alungită, de culoare verde închisă. Rădăcina este pivotantă şi pătrunde adânc în sol. Frunzele sunt sagitate, mai mult sau mai puţin gofrate, verzi şi cărnoase, de forme şi dimensiuni diferite în funcţie de soi, şi formează în prima parte a perioadei de vegetaţie o rozetă de 8-12 bucăţi. Tulpina florală apare în centrul rozetei de frunze, mai devreme sau mai târziu, în funcţie de epoca de semănat şi sexul plantei. În mod normal, tulpina florală apare mai devreme la semănăturile târzii de primăvară şi la plantele mascule. Aceasta poate să aibă o înălţime de 60-70 cm, este goală la interior şi cu ramificaţii, care poartă fie flori femele, fie flori mascule. Florile sunt unisexuate, dioice şi au polenizare alogamă anemofilă. Plantele mascule au florile dispuse în inflorescenţă sub formă de spic, înfloresc mai devreme, dar se trec mai curând în comparaţie cu cele femele. Plantele femele formează frunze mai multe în rozetă, mai mari, mult mai cărnoase şi fragede, iar tulpinile florale apar şi înfloresc mai târziu decât cele mascule. Florile la plantele femele sunt aglomerate la subsoara frunzelor din partea superioară a ramificaţiilor tulpinii florale. Mai rar se întâlnesc şi plante hermafrodite, care de obicei înlocuiesc plantele femele. Raportul normal, în cultură, între plantele femele şi cele mascule este de 1:1. Polenizarea florilor durează o perioadă de timp relativ lungă, deoarece nu tot polenul unei flori se răspândeşte cu ajutorul vântului într-o singură zi. Fructul de spanac este o achenă sferică sau colţuroasă, care are o singură sămânţă. Culoarea fructelor este verzuie sau cenuşie. La soiurile de spanac cu seminţe colţuroase (ţepoase), învelişul este foarte întărit. Fructele sferice au diametrul de aproximativ 3-3,5 mm, iar cele colţuroase au 4-9 mm lungime, 3-4 mm lăţime şi 1,5-2 mm grosime. Într-un gram intră 85-90 de seminţe colţuroase şi 110-120 de seminţe rotunde. Facultatea germinativă a seminţelor de spanac este de 50-70%, iar durata facultăţii germinative este de 4-5 ani.

Tehnologia de cultivare a spanacului în câmp

Rotaţia culturilor - în asolament, pentru cultura spanacului, sunt considerate ca plante premergătoare foarte bune: mazărea, fasolea, cartofii, tomatele şi rădacinoasele, iar ca bune: ardeiul, vinetele, ceapa şi prazul. Revenirea pe aceeaşi solă se face la 3-4 ani. Cultivându-se mult în sistemul culturilor succesive, se înţelege că locul spanacului în asolament este şi în funcţie de cultura de bază. Spanacul cultivat în sistemul culturilor succesive poate să aibă o poziţie de cultură anterioară faţă de cultura de bază (exemplu: tomate, ardei, pătlăgele vinete, fasole); să fie o cultură de bază, la însămânţările de primăvară de timpuriu, precum şi ca o cultură următoare, după cultura de bază (exemplu: mazărea şi fasolea de grădină, cartofii timpurii, ceapa), când se însămânţează pentru consumul de toamnă.
Epoca de înfiinţare - spanacul se poate semăna pe o perioadă lungă din an, ca de exemplu: semănat toamna devreme, la sfârşitul lunii a august-începutul lunii septembrie, pentru a se recolta la 10-20 octombrie; semănat toamna târziu, la 12-20 octombrie, pentru a se recolta primăvara, pe la jumătatea lunii aprilie; semănat în primăvară, foarte timpuriu, din luna martie, pentru a se recolta în luna mai. Cultura spanacului efectuată în epocile menţionate corespunde atât cerinţelor plantei, cât şi consumului maxim de spanac pe piaţă.
Pregătirea terenului - fertilizarea de bază se face cu gunoi de grajd bine descompus şi 2/3 din îngrăşămintele chimice cu fosfor şi potasiu. Arătura adâncă pentru afânarea solului se face la adâncimea de 20-25 cm şi în paralel cu încorporarea îngrăşămintelor. Mărunţirea şi nivelarea arăturii se face fie toamna, înainte de executarea semănăturilor de toamnă, fie primăvara, înainte de executarea semănăturilor de primăvară, realizând totodată şi încorporarea în sol a îngrăşămintelor cu azot. Modelarea terenului se recomandă să fie făcută înainte de semănat. În cazul când în perioada august-septembrie, când se pregăteşte terenul pentru semănatul toamna devreme, solul este uscat, este necesar ca să se facă mai întâi irigarea terenului, cu scopul de a se executa lucrările de pregătire a solului în bune condiţii.

Înfiinţarea culturii

Tehnica de semănat: însămânţarea se face cu maşina de semănat universală. Schema de semănat: pe teren nemodelat, se seamănă în benzi de şase rânduri, cu distanţa între rânduri de 20 cm, iar între benzi de 60 cm. Această schemă permite accesul mijloacelor mecanice pentru alte lucrări; pe teren modelat, se seamănă pe coronamentul stratului înălţat, câte două benzi, fiecare cu câte două rânduri. Distanţa între rânduri este de 25 cm, iar între benzi 34 cm, cu zone de protecţie la rigole de 10 cm. Adâncimea de semănat este de 2-3 cm, dacă semănatul se face primăvara sau toamna devreme, şi de 3-4 cm dacă semănatul se face toamna târziu. Norma de sămânţă este de 15-25 kg/ha, după cum sămânţa are facultatea germinativă mai mare sau mai redusă şi după epoca de semănat (la semănatul de toamnă târziu cantitatea de sămânţă se măreşte cu 20%).

Lucrări de întreţinere

Tăvălugirea semănăturii se face cu tăvălugul de lemn, numai pe solurile uşoare şi afânate, nu însă şi la semănăturile făcute toamna târziu, când se poate forma crusta. Completarea golurilor se face imediat ce se observă rândurile, folosind sămânţă umectată. Reţinerea zăpezii se face pe semănăturile din câmp care iernează, folosindu-se parazăpezi din valuri de coceni, vrejuri etc. Lucrarea cu grapa stelată se execută dacă se formează crustă de gheaţă sau polei. Evacuarea apei provenite din ploi şi zăpadă, dacă stagnează pe cultură, se va face ori de câte ori este nevoie. Fertilizarea fazială se face înainte de prima praşilă, când se împrăştie în cultură 4-5 tone de mraniţă, amestecată cu 150 kg de azotat de amoniu la hectar. Prăşitul se execută pentru distrugerea crustei şi a buruienilor, când spanacul are 3-4 frunze adevărate şi pentru încorporarea îngrăşămintelor. Răritul se face dacă plantele au răsărit prea des, o dată cu primul prăşit. Irigarea se aplică atât la culturile rezultate din însămânţările timpurii din toamnă, cât şi la cele din semănăturile târzii de primăvară; în caz de secetă, se udă cultura de 1-2 ori, cu norme de udare de 250-300 metri cubi apă la hectar. Combaterea agenţilor patogeni se va face cu operativitate, când este cazul, mai precis când se primesc buletinele de avertizare din partea laboratorului fitosanitar judeţean. Combaterea dăunătorilor se face imediat după primirea buletinului de avertizare, în special împotriva păduchelui negru de frunze (Doralis fabae), cu luarea măsurilor obligatorii de precauţie necesare (timp de pauză, încadrarea în doza recomandată ş.a.).
Recoltarea - poate începe când plantele au 5-6 frunze, prin smulgerea plantelor celor mai mari. Operaţia de recoltare trebuie să se termine înainte de apariţia tulpinilor florale. Recoltarea definitivă se face fie prin smulgerea plantelor, fie, mai bine, prin tăierea lor cu razul, cu săpăliga sau cu unelte Wolf cu 1 cm de rădăcină. Spanacul recoltat prin smulgere sau tăiere se curăţă de pământ, dacă este cazul se spală (prin duş cu apă rece) şi se ambalează în lădiţe sau coşuri (10-20 kg), transportânduse apoi, în timp scurt, la locul de valorificare, protejat de praf şi arşiţă. Recoltarea se poate face şi mecanic, cu combine speciale, ceea ce impune ca în momentul recoltării cultura să nu aibă buruieni, să fie în stare de vegetaţie optimă, recolta urmând să fie transportată în cel mai scurt timp direct la fabrică.
Producţia poate să oscileze între 8 şi 10 tone/hectar pentru spanacul semănat primăvară sau toamna timpuriu şi 15-20 tone/hectar pentru culturile făcute prin semănat toamna târziu.

Victor VĂTĂMANU