Tehnologia de cultura a trandafirului pentru ulei (Rosa damascena)

Trandafirul de Damasc se cultivă încă din antichitate, fiind astăzi una dintre cele mai apreciate plante aromatice, decorative, antierozionale şi pentru îngrădiri. Petalele şi fructele de trandafir se utilizau la prepararea unor produse aromate, a dulceţurilor, vinului, oţetului, ceaiurilor, a unor produse medicamentoase şi coloranţi.

---

Despre utilizarea uleiului volatil în Grecia antică, E. Păun şi colaboratorii (1988) aminteşte faptul că Homer prezintă în „Iliada şi Odiseea” (sec. VIII î.e.n.) modul de folosire a acestuia. Tot în Grecia antică, trandafirul era simbolul nevinovăţiei şi al frumuseţii, fiind considerat sacru.

Trandafirul de Damasc se cultivă exclusiv pentru obţinerea uleiului volatil, a apei de trandafir, a concretului şi a altor produse aromate care sunt întrebuinţate în special în industria parfumurilor şi a produselor cosmetice. Deşi există de mult ideea înlocuirii uleiurilor volatile naturale cu compoziţii aromate sintetice, ca fiind mai sigure şi mai ieftine, totuşi calităţile deosebite ale uleiului volatil de trandafir în parfumerie nu sunt un mit, ci un fapt real şi incontestabil.

Este posibil ca şi preţul uleiului volatil de trandafir să fie din ce în ce mai mare, din acest motiv în Bulgaria acest ulei se numeşte şi „aur lichid”. Apa de trandafir şi petalele se folosesc în industria alimentară la prepararea de lichioruri, dulceaţă ş.a. Resturile de flori după distilare constituie un excelent furaj pentru animale, în special pentru ovine. De asemenea, pot fi utilizate ca îngrăşământ natural, dat fiind conţinutul mare în azot şi fosfor.

Locul în asolament - trandafirul pentru ulei, fiind un arbust multianual, nu poate fi introdus într-o rotaţie a culturilor. În vederea realizării unor plantaţii de trandafir pentru ulei volatil cu o eficienţă economică maximă trebuie cunoscute şi respectate cerinţele biologice ale speciei şi condiţiile pedologice şi mai ales climatice din zonă. În acest scop se vor alege zone cu ierni uşoare, veri răcoroase, primăveri lungi, cu umiditate suficientă, iar amplitudinea temperaturilor între zi şi noapte să fie de circa 10-12 grade Celsius. Terenul destinat plantaţiilor de trandafir trebuie să aibă o expoziţie sudică, sud-vestică sau sud-estică, pentru ca tufele să fie bine luminate, încălzite de razele soarelui şi protejate de vânturi. Relieful este bine să aibă cel mult o pantă de 15%, ceea ce va permite mecanizarea lucrărilor de întreţinere. Se recomandă ca drumurile pentru circulaţie să fie prevăzute la începutul plantaţiei, iar rândurile să nu fie mai lungi de 150-200 de metri, ceea ce va uşura mult ducerea florilor la mijloacele de transport.

Fertilizarea - s-au realizat numeroase experienţe pentru a se demonstra efectul îngrăşămintelor organominerale asupra producţiei şi a calităţii acesteia la trandafirul pentru ulei. Deşi nu există rezultate comunicate referitoare la efectul gunoiului de grajd care să-i confirme eficienţa, totuşi numeroşi autori sunt de părere ca pe solurile sărace în elemente nutritive, având în vedere longevitatea plantaţiilor de trandafir, să se administreze câte 30-50 tone/hectar. Gunoiul de grajd se va împrăştia înaintea arăturii de desfundare şi se va încorpora sub aceasta. Azotul are un efect pozitiv asupra producţiei de flori. Cercetările efectuate au evidenţiat că trandafirul reacţionează diferenţiat în funcţie de tipul îngrăşământului cu azot (pe acelaşi agrofond este evident efectul bun al azotatului de amoniu). Fosforul din îngrăşăminte influenţează diferit producţia de flori de pe tufă. Unele soiuri de trandafir pentru ulei reacţionează, indiferent de tipul de sol, cel mai puternic la fosforul administrat sub formă de superfosfat.

O importanţă deosebită o are şi adâncimea de încorporare a îngrăşămintelor, fapt demonstrat pe terenurile din Valea Trandafirilor. Lipsa unor microelemente din sol se manifestă prin modificări morfobiochimice, care trebuiesc avute în vedere. Orientativ, cele mai recomandate formule de fertilizare sunt: înainte de plantare = sub arătura de desfundare 40 de tone de gunoi de grajd/hectar + 100 kilograme/hectar substanţă activă de fosfor, iar la plantare în cuib câte 2 kilograme de mraniţă + 50 grame superfosfat; în timpul vegetaţiei = toamna se administrează N 50 P 50 K 50 kilograme/hectar substanţă activă în două rânduri la circa 50-65 cm de plante şi la 25-30 cm adâncime.

Pregătirea solului - pregătirea de bază a solului va începe cu distrugerea tuturor lăstărişurilor, strângerea şi eliminarea din teren a pietrelor mari. Lucrarea de bază a solului începe cu arătura de desfundare care se va efectua la adâncimea de 60-70 cm.

Arătura de desfundare are un efect deosebit asupra nivelului producţiilor de flori (sporul de producţie a fost de 25%). Epoca optimă pentru arătura de desfundare va fi stabilită în funcţie de data plantării - toamna sau primăvara. În cazul plantării din toamnă, pregătirea solului începe primăvara timpuriu, când se administrează gunoiul de grajd şi apoi se încorporează la 25 cm.

Arătura de desfundare se va executa în iunie, dar cu atenţie, fără a scoate bolovani, iar terenul se va menţine curat de buruieni prin discuiri repetate. În cazul solelor invadate cu buruieni perene, terenurile vor fi semănate în toamnă cu secară sau cu răpiţă pentru masă verde, după recoltarea cărora până la plantare terenul va fi menţinut ca ogor negru. La plantatul din primăvară, arătura de desfundare se va executa în toamnă, înaintea ploilor. Primăvara terenul va fi pregătit cu cultivatorul sau cu polidiscul şi apoi plantat.

Epoca de plantare - materialul de înmulţire din clasa I, produs prin metodele specifice culturii de trandafir pentru ulei, trebuie plantat la loc definitiv, momentul optim de transplantare stabilindu-se la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie. Plantarea se va executa în sol foarte bine mărunţit şi cu o umiditate suficientă. Când solul este uscat se vor lua măsuri obligatorii pentru udatul la cuib. Dacă nu există condiţii de udare, nu se va planta în sol uscat. Plantarea se va executa în acest caz primăvara devreme, înaintea începerii circulaţiei sevei, în teren în totalitate pregătit din toamnă.

Plantarea materialului de înmulţire - plantarea propriu-zisă a lăstarilor înrădăcinaţi sau a plantelor altoite se realizează în gropi făcute cu cazmaua, după ce terenul a fost marcat la distanţele potrivite. Pentru uşurarea plantării se recomandă ca în locul gropilor să se deschidă brazde sau şanţuri cu ajutorul maşinilor, lucrare care se execută de aproape 20 de ori mai repede, fiind şi mult mai ieftină decât săparea manuală a gropilor. Într-o asemenea brazdă deschisă se va marca distanţa între plante. Plantatul se va executa de către doi muncitori, dintre care unul aşază planta la distanţa stabilită, aranjează rădăcinile pentru ca acestea să nu fie îngrămădite, are grijă de păstrarea liniarităţii rândului şi de adâncimea de plantare, iar celălalt astupă rădăcinile cu pământ şi îl tasează până lângă plantă.

Distanţa şi adâncimea de plantare - rezultatele a multor ani de cerecetări au demonstrat că la distanţă de 1,5-2 x 1 m se obţin cele mai bune producţii. Cu cât se măreşte distanţa între rânduri şi plante, cu atât creşte greutatea petalelor recoltate la o tufă, dar scade producţia totală pe hectar. Sporirea numărului de plante înrădăcinate depinde de modul cum a fost tasat pământul în jurul firului de trandafir plantat şi de adâncimea de plantare. De aceea se va avea în vedere ca întotdeauna coletul să fie cu 6-8 cm sub nivelul solului, iar plantele să fie muşuroite în timpul plantatului.

Norma de plantat - pentru 1 hectar marcat la distanţă de 2,2 x 0,5 m sunt necesare 9.090 de plante de trandafir. Indiferent de metoda prin care este produs (altoire, înrădăcinarea lăstarilor sau butaşilor), materialul săditor de trandafiri pentru ulei trebuie să îndeplinească toate caracteristicile specifice STAS 12064-82.

Lucrările de îngrijire - în plantaţii tinere, pe rând, se vor plivi toate buruienile, iar afânarea terenului se va efectua cu furca, pentru a nu distruge plantele pornite de la lăstari şi neapărute la suprafaţa solului. Toate plantaţiile vor fi întreţinute perfect curate de buruieni prin praşile mecanice sau manuale. După apariţia în totalitate a plantelor, în luna iulie se execută o fertilizare suplimentară cu 100-150 de kilograme de azotat de amoniu la hectar. În cazul unor primăveri secetoase se impune efectuarea a 1-2 udări. Se recomandă ca în primul an intervalele dintre rânduri să fie semănate cu plante cu talie mică (fasole, ceapă). Toamna, intervalele dintre rânduri se vor ara adânc, iar plantele se vor muşuroi.

Plantele muşuroite vor rezista mai bine la condiţiile climatice nefavorabile, iar lăstarii porniţi vor fi vegetativi, ceea ce va asigura în anii viitori formarea unor tufe puternice. Imediat după descoperirea plantelor se va executa tăierea de formare a tufelor, lăsând pe fiecare lăstar câte două ramuri, astfel încât până în toamnă numărul acestora să fie de 4-6. În plantaţii vârstnice (pe rod), primăvara, imediat ce se poate intra în câmp cu maşinile agricole, se va executa lucrarea de arăt pentru dezmuşuroirea tufelor, lucrare care se execută cu plugul la 10-15 cm adâncime. Urmează tăierea şi curăţirea tufelor de trandafir, scoţându-se din tufă toate resturile vegetale.

Totodată, se taie toţi lăstarii uscaţi şi atacaţi de boli şi dăunători. Toate resturile, inclusiv lăstarii tăiaţi, se vor distruge imediat prin ardere. În cazul îndepărtării din plantaţie a lăstarilor îngheţaţi sau atacaţi, aceştia vor fi tăiaţi în aşa fel încât să se creeze posibilitatea înlocuirii lor. Trebuie să se reţină faptul că orice tăiere duce în anul respectiv la reducerea producţiei, aceasta sporind în anii următori. Până la recoltare, intervalul dintre rânduri se va prăşi de 1-2 ori cu prăşitori mecanice, iar buruienile pe rând, în special cele perene, vor fi distruse manual, cu sapa. Administrarea erbicidelor se va face toamna târziu, în jurul datei de 25 noiembrie, după încetarea vegetaţiei, sau primăvara foarte devreme, înaintea începerii vegetaţiei, în jurul datei de 4-5 martie. Erbicidele respective nu influenţează conţinutul în ulei volatil.

Mulcirea solului este o metodă cunoscută de mult timp şi folosită cu eficacitate pentru menţinerea umidităţii solului, pentru reducerea numărului de buruieni şi implicit pentru reducerea numărului lucrărilor de întreţinere. Totodată, materialele utilizate pentru mulcire reprezintă un bun îngrăşământ organic. Ca material pentru mulcire se pot utiliza paiele de orice fel, tocate, dar fără pleavă, care conţin multe seminţe de buruieni. Cele mai bune rezultate se obţin atunci când se folosesc resturile de la distilarea florilor de lavandă.

Regenerarea plantaţiilor de trandafir - după 8-10 recolte de flori, la plantaţiile în vârstă de 9-11 ani, intensitatea creşterii ramurilor florifere scade, diminuând producţia. Asemenea plantaţii vor fi regenerate prin tăieri speciale, care se execută toamna. Se vor regenera, de asemenea, şi plantaţiile distruse de grindină sau de îngheţ. Pentru a putea tăia toţi lăstarii, tufa se dezgoleşte pe ambele părţi ale rândului până la colet.

Lăstarii astfel dezgoliţi se taie cu foarfece speciale. Ramurile tăiate se vor folosi ca material de înmulţire, după ce în prealabil au fost curăţate de părţile uscate sau de cele infestate de boli şi dăunători. Tufele tăiate vor fi acoperite mai întâi cu un strat de gunoi de grajd în amestec cu superfosfat, păstrând dozele recomandate la înfiinţarea plantaţiilor, apoi cu un strat de pământ şi straturile respective nu vor depăşi grosimea normală.

Intervalul dintre rânduri se va mobiliza printr-o arătură adâncă de 28-30 cm sau chiar mai adâncă. Stratul de gunoi de grajd şi cel de sol cu care se acoperă tufele vor proteja mugurii de îngheţ în timpul iernii, iar primăvara vor asigura şi proteja apariţia noilor lăstari. Lăstarii apăruţi vor fi lăsaţi să crească până la 60-80 cm înălţime, după care li se va îndepărta vârful de creştere, lucrare ce va asigura formarea unui număr sporit de ramificaţii, creând premisele obţinerii unor producţii ridicate.

Boli şi dăunători - trandafirul pentru ulei este atacat de numeroase boli şi dăunători, numărul acestora fiind de peste 100. Dintre boli, rugina trandafirului (Phragmidium mucronatum Pers.) atacă ramurile tinere, mugurii floriferi şi în special frunzele şi ca urmare plantele vor fi foarte desfrunzite de timpuriu, mugurii floriferi cad, iar ramurile tinere se usucă. Combaterea bolii este foarte dificilă, complexă şi neîntreruptă. Un rol foarte important îl joacă muşuroirea târzie şi dezgroparea timpurie a tufelor de trandafir, prin care se astupă ce mai mare parte a frunzelor infectate. Pătarea neagră a frunzelor (Marssonina rosae Trail.) atacă în primul rând frunzele în a doua parte a verii şi toamna, având ca efect o desfrunzire timpurie, o slăbire a plantelor şi scăderea producţiei.

Făinarea trandafirului (Sphaerotheca pannosa (Wallr. ex, Fr.) atacă mai mult trandafirul decorativ şi apare pe toate părţile verzi ale plantei, inclusiv pe petale. Pe porţiunile atacate de boală se formează o membrană falsă, constituită dintr-un praf albicios. Zonele atacate cad timpuriu, mugurii floriferi nu se mai deschid, iar ramurile se îndoaie şi se usucă spre vârf. Igiena culturală şi plantarea trandafirilor pe soluri aerate limitează dezvoltarea bolii. Dintre dăunători, sfredelitorul tulpinilor (Agrilus mokrzeckii Obubr.) atacă până la 50% din numărul total de lăstari, iar pagubele pricinuite ajung până la 20-40% anual. Pentru combatere se vor distruge toate plantele de Rosa canina din jurul plantaţiilor, iar lăstarii atacaţi se vor tăia şi arde imediat.

Păduchele verde al trandafirului (Macrosiphum rosae L.) se află pretutindeni unde se cultivă trandafiri de orice fel. Adultul este verde sau gri strălucitor, prezintă forme aripate sau nearipate. Păduchele se adună în colonii pe frunze, pe pedunculi florali şi pe vârful ramurilor, producând pagube prin sugerea sevei plantelor. Iernează sub formă de ou pe ramuri sau pe muguri.
Organele afectate se deformează. Păduchele bumbacului (Aphis gossypii Glov.) atacă peste 46 de specii diferite, printre care şi trandafirul. Pagubele sunt produse atât de larve, cât şi de adulţi, care sug seva de pe partea dorsală a frunzelor. Produce anual 15-20 de generaţii. La respectarea măsurilor agrotehnice, distrugerea buruienilor, în special plantele de Capsella bursa-pastoris (traista ciobanului), constituie un mijloc eficient în diminuarea pagubelor produse de acest dăunător.

Recoltarea - epoca de recoltare = culesul florilor reprezintă cea mai dificilă  verigă din tehnologia de cultivare şi consumă 50% din totalul forţei de muncă, impunând măsuri speciale de organizare. În funcţie de condiţiile pedoclimatice ale zonei de cultură şi ale anului, trandafirul înfloreşte în a doua jumătate a lunii mai şi continuă până în prima jumătate a lunii iunie, înflorirea durând circa 25-30 de zile. Printre multitudinea de factori care contribuie la sporirea conţinutului în ulei volatil menţionăm temperatura mai scăzută, lumina şi umiditatea relativă a aerului ridicată. Deci, în timpul recoltării vremea trebuie să fie  răcoroasă, însorită şi umedă (rouă).

Modul de recoltare - tradiţional, florile de trandafir se recoltează manual, în coşuri, noaptea, către orele 3-7 dimineaţa. Pentru transport, se pun câte 20 de kilograme de flori în saci mari de iută. Condiţiile de prelucrare a florilor prevăd următoarele: să fie predate în ziua recoltării, să fie recoltate complet înflorite, să fie proaspete, să aibă coloraţia şi aroma specifică; temperatura din saci să nu fie mai mare de 25-30 de grade Celsius, să nu aibă nici un fel de impurităţi (ramuri, frunze, butoni).

Victor VĂTĂMANU