Tehnologia de cultură a unor plante anuale de nutreț

​Furajele sunt de natură animală (făină de carne și sânge, zerul etc.) și de natură minerală (cretă, sare) participă în proporție redusă în hrana animalelor. Cele mai importante sunt nutrețurile de origine vegetală.

​După însușirile lor, furajele se împart în următoarele categorii: - nutrețuri concentrate numite astfel pentru că au o mare putere nutritivă într-un volum mic; în această categorie intră boabele obținute de la diferite culturi: porumb, orz, mazăre etc.; - nutrețuri verzi reprezentate prin masa verde ce se obține de pe pășuni și fânețe, și obținute prin cultivarea plantelor anuale (porumbul, iarba de Sudan, borceagurile) și perene (lucernă, trifoi).
Fânurile care se obțin prin uscarea nutrețurilor verzi; nutrețurile suculente, numite astfel deoarece sunt foarte bogate în apă (porumbul murat, sfecla, dovleacul, pepenele furajer); - paiele și cocenii (nutrețuri grosiere), care au valoare nutritivă mică.
Proporția în care diferite furaje participă în hrana animalelor ne dau structura bazei furajere.
 
Cultura porumbului pentru siloz și masa verde
Cultivarea porumbului pentru siloz, se deosebește puțin de cultura porumbului pentru boabe și anume: - se vor asigura mai ales îngrășăminte cu azot, care dau o creștere viguroasă a plantelor; la semănat se folosesc hibrizi târzii și semitârzii, care dau producții mai mari de masă verde. Pentru a se asigura un procent mai mare de știuleți în regiunile mai nordice ale României se va semăna un amestec format din 75% sămânță de la un hibrid mai tardiv și 25% dintr-un hibrid timpuriu sau semitimpuriu, care se cultivă pentru boabe în unitatea respectivă. Densitatea normală este în jur de 40-50 de mii plante în zonele mai secetoase și 60-70 de mii plante în zonele umede. Recoltatul porumbului pentru siloz se începe la faza de coacere în lapte în așa fel ca recoltarea să se termine până la coacerea în lapte ceară.
Cultivarea porumbului pentru siloz se poate face și în miriștea cerealelor păioase dacă se respectă următoarele reguli: solul este arat imediat după recoltarea plantei premergătoare la adâncimea de 15-18 cm; sub arătură se administrează îngrășăminte chimice (azotat de amoniu 300-400 kg/ha și superfosfat 200-300 kg/ha - se seamănă hibrizii timpurii, la distanța de 70 cm între rânduri, pentru ca plantele să umbrească mai bine terenul, asigurându-se densitatea de 70-80 mii plante/ha. Restul lucrărilor de îngrijire se fac ca la cultura porumbului pentru boabe.
Porumbul pentru masa verde se seamănă la o distanță de 25 cm între rânduri.
Recoltarea începe când plantele au ajuns la înălțimea de 50-60 cm. După ce apare inflorescența plantelor porumbul verde nu mai este bine consumat de animale (rămân tulpinile nefolosite) și este mai economic să fie însilozat.
 
Cultura sorgului
Scopul culturii: sorgul se cultivă pentru obținerea boabelor, ca plantă producătoare de siloz și masa verde sau în scopuri industriale. Importanța economică a sorgului se datorează rezistenței mari la secetă, în zonele cu precipitații puține depășind porumbul prin producția de boabe și masa verde. De asemenea, dă rezultate bune și pe terenurile sărăturoase.
Cerințele plantei față de climă și sol - sorgul este o plantă pretențioasă la căldură. El nu germinează bine decât la temperatura de 15 grade Celsius și se distruge la minus 2 grade Celsius. De-a lungul perioadei de vegetație temperatura cea mai potrivită este de circa 25 grade Celsius.
Sorgul, în special cel cultivat pentru boabe, este foarte rezistent la secetă. De aceea, i se mai spune din această cauza și cămila lumii vegetale.
Solurile cele mai indicate pentru sorg sunt cele profunde, nisipo-lutoase, cu reacție alcalină chiar mai pronunțată.
Cele mai indicate zone pentru cultivarea sorgului sunt zonele nisipoase. Reușește bine pe terenurile sărăturoase din lunca Călmățuiului și din județul Bihor. Pregătirea terenului pentru semănat se face la fel ca pentru porumb. Semănatul se face în epoca a III-a de obicei, între 10-15 mai. Pentru obținerea de masă verde, sorgul se poate semăna și în miriștea cerealelor păioase. Se seamănă la 70 cm distanță între rânduri și la adâncimea de 3-5 cm. Cantitatea de sămânță la hectar este de 8-15 kg la sorgul pentru boabe, 15-25 kg la sorgul pentru nutreț murat și 30-40 kg la sorgul cultivat pentru masa verde. Sorgul de boabe se recoltează când plantele s-au îngălbenit, iar boabele se întăresc și se colorează în alb, galben, roșu (după hibrid). Recoltatul pentru nutreț verde se face înainte de apariția inflorescenței. Tăiatul se face mai înalt la 10-15 cm, pentru ca plantele să se regenereze mai ușor, dând a doua recoltă. Producția de boabe este în jur de 2-5 mii kg/ha, iar cea de masă verde de circa 20-60 de mii kg/ha.
 
Cultura ierbii de Sudan
Iarba de Sudan este o valoroasă plantă producătoare de masă verde și fân, având ca însușiri deosebite: dă producții de 20-30 t masă verde sau 6-8 t/ha fân; regenerează după prima recoltare (cosită sau pășunată); rezistă bine la secetă, putându-se cultiva în zone lipsite de precipitații; reușește pe diferite tipuri de soluri; se poate semăna la diferite epoci, asigurând astfel nutreț verde în perioada când nu-l putem obține de la alte plante; rezistă la pășunatul cu animale, fără să se rărească; se obțin producții mari de sămânță, planta putând astfel să fie ușor înmulțită; nu este pretențioasă față de lucrările de îngrijire.
Iarba de Sudan se poate semăna după diferite plante premergătoare. Este bine să urmeze după porumb, sfeclă sau cereale păioase, bine îngrășate. Terenul se pregătește la fel ca pentru porumb. Se poate semăna în miriștea secarei de toamnă folosită ca masă verde sau în miriștea cerealelor păioase. Se seamănă la o distanță de 12,5 cm între rânduri și la adâncimea de 5-6 cm, producție la hectar de 25-30 kg sămânță. Este foarte indicat semănatul în amestec cu soia (20 kg de iarbă de Sudan și 40-50 kg soia), obținându-se astfel nutreț bogat în proteină.
Recoltarea pentru masa verde (prin pășunare sau cosire) se face la înălțimea de 30-40 cm și până la apariția inflorescenței. Pentru fân se recoltează la începutul apariției inflorescenței, iar pentru siloz la începutul formării semințelor.
Otavele care se obțin prin creșterea plantei după primele recoltări se pășunează. Producția totală de masă verde este de circa 20-30 t/ha.
 
Cultura borceagului
Prin borceag înțelegem amestecul între o cereală păioasă (ovăz, secară, orz, grâu) și o leguminoasă anuală (măzăriche, mazăre furajeră). Cele mai folosite borceaguri în România sunt: borceagul de toamnă, obținut din secară și măzărichea (mazărea) de toamnă și borceagul de primăvară, obținut din ovăz și măzărichea de primăvară. Borceagul de toamnă este un nutreț timpuriu primăvara asigurând furajarea animalelor la începutul lunii mai. Borceagul de primăvară este un bun nutreț la începutul lunii iunie, înainte de a putea folosi porumbul sau iarba de Sudan. Borceagul de toamnă se seamănă după plante cu recoltare timpurie, pregătirea terenului făcându-se la fel ca pentru secară. Semănatul se face la sfârșitul lunii august-începutul lunii septembrie. Dacă nu este apă în sol se poate întârzia semănatul până la începutul lunii octombrie. Se seamănă la o distanță de 12,5 cm între rânduri și adâncimea de 4-6 cm, dând la un hectar un amestec de 70-90 kg măzăriche (mazăre) de toamnă și 50-70 kg secară.
Borceagul de primăvară se seamănă după diferite plante premergătoare, mai puțin după sfeclă. Terenul se pregătește la fel ca pentru ovăz. Semănatul se face cât mai devreme, la 12,5 cm între rânduri și 4-5 cm adâncime, folosind 80-100 kg sămânță de măzăriche și 50-70 kg ovăz la ha. Semințele trebuie bine amestecate deoarece în cutia semănătorii boabele de măzăriche se strecoară spre fund, fiind mai rotunde și mai grele. Recoltarea pentru masa verde se face după necesități, de la înălțimea de 30-40 cm și până la apariția inflorescenței la cereale.
Pentru fân se recoltează atunci când încep să apară inflorescențele la secară sau ovăz. Dacă măzărichea este în perioada de înflorire se obține un fân de foarte bună calitate.
Borceagul poate fi pășunat, animalele consumându-l foarte bine, însă terenul nu trebuie să fie moale (umed), deoarece plantele sunt calcate, pierzându-se până la 40% din recoltă.
 
Victor Vătămanu