Tehnologia de cultură a vişinului

Tehnologia de cultură a vişinului

Considerente generale privind zonarea culturii Vişinul se cultivă în principal pe colinele judeţelor Botoşani, Iaşi, Cluj, Bacău, Mureş, Vaslui, Argeş, Vrancea, Vâlcea şi Dolj. Existp însă şi populaţii de vişin care s-au format şi s-au extins mult în grădinile familiale din zonele de câmpie şi până în cele premontane.  

Perspective

Cultura vişinului (Prunus cerasus L.) este relativ redusă în România. Cea mai mare parte din producţia de fructe se obţine din grădinile populaţiei, unde vişinul se înmulţeşte uşor prin drajoni şi fructifică de timpuriu. În zonele de sud-est şi nordest ale ţării se întâlnesc populaţii, clone şi hibrizi naturali (Prunus cerasus x Prunus fruticosa), cu portul redus precoce şi autofertil, care an de an dau producţii mari de fructe de cea mai bună calitate. Locuitorii acestor zone valorifică mari cantităţi de vişine pe pieţele interne (din Braşov, Constanţa, Covasna, Harghita etc.), dar şi la export. Beneficiind de un sortiment valoros de soiuri autofertile autohtone, portaltoi nanizanţi şi tehnologii de cultură moderne, simplificate şi eficiente şi o mână de lucru ieftină, România poate şi trebuie să extindă într-un ritm destul de rapid cultura superintensivă a vişinului. Aceasta cu atât mai mult cu cât vişinele sunt cerute în cantităţi mari la export.

Calitatea vişinelor

Ponderea culturii vişinului în grădinile familiale rezultă din multitudinea formelor de întrebuinţare a fructelor, ca şi a conţinutului bogat în elemente nutritive, săruri minerale şi vitamine. Vişinele se folosesc la prepararea compoturilor, gemurilor, dulceţurilor, siropurilor, jeleurilor, vinurilor, ca fructe proaspete, congelate sau uscate. Frunzele, florile şi fructele vişinului au însuşiri antiseptice şi de aceea se folosesc foarte mult la conservarea produselor alimentare. Din pedicele fructelor se prepară ceaiuri diuretice şi cu efecte benefice pentru vindecarea bolilor renale, hepatice, cardiovasculare şi diabetice. Vişinele au un conţinut bogat în: substanţă uscată (13,9-23,19 mg%), zaharuri (5-19,4 mg%), aczi organici (0,94-1,9 mg%),  proteine (0,8-1,1 mg%), pectine, substanţe tanoide, potasiu, fosfor, magneziu, calciu, vitamina PP, vitamina E etc.

Sortimentul de soiuri

Producţiile mici de vişine obţinute în perioada 1970-1985 au determinat scoaterea din sortiment a soiurilor autoincompatibile şi introducerea soiurilor autocompatibile, care fructifică în fiecare an şi dau producţii ridicate. Noile soiuri introduse, în marea lor majoritate, au habitusul redus şi se pretează la intesificarea acestei culturi. Cele mai bune au fost obţinute cu soiurile Nana şi Vrâncean (Cepoiu), Ilva, Morella neagră târzie şi Oblacinska, care dau producţii economice folosite pentru industrializare. În grădinile familiale şi în exploataţiile de dimensiuni mai reduse se pot folosi soiuri cu fructul mijlociu sau mare destinat consumului proaspăt, cum sunt: Timpurii de Cluj, Ţarina, Mari timpurii, Mocăneşti 16, Crişana 2, Scuturător.

Portaltoii

Pentru livezile de mare densitate, vişinul de înmulţeşte prin altoire şi drajoni. Soiurile de vişin: Nana, Vrâncean, Ilva şi Morella neagră târzie se altoiesc pe portaltoi franc de vişin selecţionate din populaţiile locale cu habitusul redus şi pe portaltoii VV 1, Meteor şi IPC 1. În zonele secetoase, soiurile mai viguroase plantate în grădinile familiale se altoiesc în principal pe mahaleb.

Specificul înfiinţării plantaţiilor

Plantaţiile de vişin se înfiinţează pe terenuri uşoare şi bine drenate, în sistem intensiv la distanţă de 4 x 3 metri şi superintensiv la distanţă de 3 /1,5 metri. (Cepoiu şi Murvai Monica) Pentru livezile superintensive se folosesc vergi mai puţin viguroase şi cu mugurii axilari în totalitate, pentru că braţele coroanei tufă-vas să fie formate cât mai aproape de nivelul solului. Soiurile Nana şi Vrâncean sunt dirijate sub formă de vas aplatizat, tufa-vas, fus subţire, iar soiul Oblacinska în coroana Pillar. (Cepoi, Hoza, Stănică, Chira)

Particularităţile creşterii şi rodirii. Formarea ramurilor de rod

Creşterea şi rodirea În primii an de livadă, soiurile de vişin au o creştere moderată şi formează un număr mare de lăstari anticipaţi, apoi ritmul de creştere se diferenţiază în funcţie de soi. După vigoarea de creştere şi habitus, soiurile de vişin se pot grupa în: soiuri arborescente şi soiuri arbustoide. Soiurile arborescente realizează pomi înalţi de 5-6 metri, cu trunchiul definit şi coroana globuroasă şi amplă, formată din ramuri permanente şi nepermanente viguroase, mai puţin ramificate, pe care sunt inserate buchete de mai şi ramuri mijlocii. Din această grupă fac parte soiurile: Mari timpurii, Mocanest 16, Crişana 2, Scuturător etc. La soiurile arbustoide, pomii au o înălţime mică (2-3 metri), coroanele globulos-turtite, alcătuite din ramuri lungi şi subţiri, adeseori pletoase. Începând cu anii 3-4 de la plantare, soiurile abustoide încep să drajoneze. Fructificarea se realizează în principal pe ramuri plete şi mai puţin pe ramuri mijlocii şi buchete. Soiurile arbustoide aflate în cultură sunt: Pitic de Iaşi, Vrâncean, Morella neagră târzie etc. Vişinul este o specie precoce, care începe să fructifice din anul 2 de la plantare (soiul Vrâncean). După vârsta intrării pe rod, soiurile de vişin pot fi grupate în: soiuri foarte precoce: Vrâncean; soiuri precoce: Nana, Timpurii de Cluj; soiuri tardive: Mari timpurii, Spaniole.

Formarea şi evoluţia ramurilor de rod

Soiurile de vişin fructică pe ramuri plete, buchete de mai, ramuri mijlocii şi ramuri bifuncţionale. Ramurile plete sunt mai mici şi mai subţiri decât cele de la cireş şi prezintă muguri floriferi, conici, conici alungiţi, ovoizi sau ovo-conici. Fructifică preponderent pe ramuri plete: Crişana 2, Nana, Pitic de Iasim Morela neagră târzie şi Ilva. Evoluţia ramurii pleată, evoluează prin mugurele vegetativ terminal în plete noi, de dimensiuni mai mici. După 4-5 ani de evoluţie monoaxială, înainte de uscare, formează terminal un buchet de mai sau un pinten. Există şansa ca unele soiuri să formeze de-a lungul ramurii plete 1-3 muguri vegetativi, care în timpul fructificării pot da naştere la 1-3 buchete de mai, salvând astfel uscarea mai devreme a ramurii plete. Buchetele de mai sunt mai mici şi mai subţiri decât cele de la cireş şi au o durată de viaţă mai redusă. Buchetele de mai se formează din mugurii axilari ai ramurilor vegetative, mijlocii şi plete (mai rar) şi terminali, când potenţialul de creştere al acestor ramuri a fost consumat în totalitate. Fructifică pe buchete soiurile: Oblacinska, Timpurii de Cluj, Ţarina, Moineşti 16, Scuturător etc. Evoluţia buchetului de mai în funcţie de vigoarea şi numărul de fructe care s-a format, pe el evoluează monoaxial în buchete de mai sau în pinteni, în funcţie de vârstă şi potenţialul de creştere. Ramurile mijlocii sunt specifice soiurilor: Timpurii engleze, Mari timpurii, Spaniole şi mai rar la Mocăneşti şi Spanca. Ele au aceeaşi organizare morfologică ca la cele de cireş, dar sunt mai subţiri şi mai scurte. Evoluţia ramurii mijlocii, dacă sunt tinere şi viguroase, pot forma terminal o mijlocie, lateral 1-2 mijlocii şi 4-5 buchete de mai. Dacă sunt slabe ca vigoare, pot forma cel mult o mijlocie slabă sau un buchet de vârf şi 2-3 buchete de mai (axilar) în 1/3 superioară. Ramura bifuncţională este rezultatul ciupirii lăstarilor (la 10-15 cm) de la soiurile care rodesc pe ramuri plete (soiul Nana). Ramura bifuncţională realizează prin ciupit 4-5 ramuri anticipate, din care 1-2 sunt plete (care fructifică în anul următor) şi 3-4 sunt pinteni sau buchete care refac punctele de creştere, amplifică fructificarea şi previn degarnisirea. Evoluţia ramurii bifuncţională, care fructifică pe plete anticipate, poate forma din buchetele bazale 1-2 plete, care vor putea înlocui pletele (anticipate) care au rodit. În  felul acesta, se asigură un număr mai mare de puncte de rodire faţă de pomii la care nu s-a intervenit prin lucrări în verde.

Tăierile de producţie

Pentru întreţinerea coroanelor vişinului la un nivel productiv se fac tăieri de producţie, prin care se limitează extinderea şarpantelor şi subşarpantelor în afara cadrului proiectat, se reînoieşte semischeletul epuizat, traumatizat sau uscat şi se fortifică formaţiunile fructifere tinere. Reducţiile axului şarpantelor şi subşarpantelor se fac deasupra unor ramuri laterale, orizontale, suficient de viguroase, care să poată prelua energia de creştere şi şă o repartizeze uniform pe formaţiunile de semischelet şi fructifere. Reducţia semischeletului se execută la nivelul unei ramuri anuale vegetative sau de rod, cu un potenţial mare de creştere şi de ramificare. Semischeletul, îmbătrânit şi degarnisit prematur, cu puţine şanse de refacere, se suprimă, iar cel format prin evoluţia pletelor se poate reface, tăindu-l deasupra unei formaţiuni de rod (buchet de mai, ramuri mijlocii). Pentru normarea încărcăturii pomilor cu rod se fac tăieri de reducţie a semischeletului şi de rărire a pletelor şi a ramurilor mijlocii, la distanţă de 15-20 cm una de alta (după vigoare). Aceste tăieri se completează cu lucrări în verde în luna mai, când lăstarii viguroşi se ciupesc la 10-15 cm (când au lungimea de 15-20 cm) pentru obţinerea ramurilor de rod bifuncţionale, şi se suprimă cei de prisos, care îndesesc şi umbresc coroana. Din ultimele cercetări efectuate rezultă că tăierile de producţie se pot face şi vara, după recoltarea fructelor, cu rezultate foarte bune. La aceste tăieri sunt respectate aceleaşi principii şi norme recomandate pentru tăierea din perioada repausului vegetativ. Avantajul tăierii de vară constă în aceea că îmbunătăţeşte regimul de lumină din interiorul coroanei, fortifică mugurii diferenţiaţi şi limitează apariţia gomelor pe secţiunile tăiate ale ramurilor. Aplicarea acestor tăieri prezintă, de asemenea, avantajul că ele pot înlocui total sau parţial tăierile de producţie efectuate în sezonul de iarnă. În zonele mai reci, cu mari pierderi de muguri de rod, din cauza gerurilor şi îngheţurilor de revenire sau cu florile atacate de Monilinia, sunt necesare lucrări de tăiere suplimentare pentru eliminarea ramurilor afectate.

Victor VĂTĂMANU