|
|
Ceapa de Egipt este originară din Orientul Apropiat și are o largă răspândire în țările riverane Mării Mediterane. În România, după cum prezintă V. Voican și colaboratorii, se cultivă pe suprafețe restrânse în jurul centrelor mari, în special în jurul orașelor București, Timișoara și Cluj. |
Ceapa de Egipt sau ceapa rocambole se cultivă pentru consumul în stare verde primăvara de timpuriu, până la apariția pe piață a cepei de stufat. Ceapa de Egipt, deși este o formă de ceapă comună, este perenă și prezintă însușirea că în loc de semințe formează în inflorescență bulbi mici ca un bob de mazăre. Acești bulbi aerieni se folosesc la înmulțire. Bulbii sunt ca la ceapa obișnuită, având mărime mijlocie, formă neregulată și culoare roșie-cărămizie. Nu rezistă la păstrare peste iarnă. Pe un disc tulpinal comun formează mai mulți bulbi. Tulpinile florale, asemănătoare ca formă și mărime cu cele de la ceapa obișnuită, apar în anul al 2-lea de la plantare și apoi în fiecare an, tot timpul cât durează plantația, 6-8 ani. În vârful tulpinilor florale se formează bulbilii aerieni. Deci ceapa de Egipt nu formează semințe. În unele situații (secetă și temperaturi ridicate), o parte din bulbilii din vârful inflorescenței emit și ei tulpini florale scurte, în vârful cărora se formează un nou etaj de bulbili. Uneori, din acești noi bulbili o parte formează alte tulpini florale și chiar al treilea etaj de bulbili aerieni. Aceasta este considerată o formă deosebită a cepei de Egipt, ce are denumirea botanică de Allium cepa poliferum.
Cerințe față de factorii de mediu – ceapa de Egipt manifestă pretenții modeste față de factorii de mediu, în special față de temperatură și lumină. Necesită pentru cultură soluri ușoare, potrivit de umede, neutre, îngrășate cu gunoi de grajd bine descompus. Față de regimul de apă are cerințe limitate, ce se manifestă în special în a doua parte a perioadei de vegetație, când se formează bulbii.
Tehnologia de cultivare
Pregătirea terenului – executarea arăturii, în septembrie, la 25-30 cm adâncime, încorporându-se în sol circa 30 t/ha gunoi de grajd bine descompus. Imediat după arătură, se lucrează cu combinatorul pentru a mărunți bulgării și a așază solul până la plantare.
Epoca de plantare – toamna, pe la jumătatea lunii septembrie. Plantarea – bulbii se plantează toamna, câte 2-3 la un loc. Pe suprafețe restrânse, grădini individuale, se plantează pe teren nemodelat, în rânduri echidistante la 40 cm între rânduri și 6 cm pe rând, urmărind ca până în anul trei, prin recoltări repetate, să se rărească pe rând la 30 cm.
Adâncimea de plantare – 3-4 cm.
Norma de material – se plantează 800-1.000 bulbili/hectar.
Schema de plantare – pe suprafețe mari, plantarea se face pe teren modelat în straturi înălțate, cu lățimea la coronament de 104 cm, câte trei rânduri pe strat, la 40 cm distanță. Distanța pe rând, adâncimea de plantare și norma de bulbili sunt aceleași ca la plantarea pe teren nemodelat.
Îngrijirea culturii – de la plantare și până toamna târziu, când încetează vegetația, dacă este nevoie, se irigă de 2-3 ori și se prășește de mai multe ori spre a evita îmburuienarea culturii. Primăvara, când cultura își reia vegetația, se prășește ori de câte ori este nevoie și când frunzele au 4-5 cm înălțime și se fertilizează cu 100-150 kilograme/hectar azotat de amoniu. Dacă solul nu este suficient de umed, se aplică o udare cu 2-3 zile înainte de fertilizare, cu o normă de 250-300 metri cubi apă/hectar. Dacă udarea nu se face înainte de fertilizare, ea devine obligatorie la scurt timp după aceasta, la 2-3 zile. În anii următori, se aplică aceleași lucrări; în plus, după recoltarea bulbilor, în luna august, tulpinile se taie de la bază. În primul an de cultură, din bulbilii plantați se dezvoltă bulbi de dimensiuni normale. Dacă nu vor fi recoltați, în anul al doilea emit tulpini florifere și formează bulbili. Plantația durează 6-8 ani și începe să producă chiar din primăvara primului an de cultură. Recoltarea – ceapa verde de Egipt se recoltează prin scoaterea plantelor sau desfacerea unor părți din tufă. Lucrarea se execută pe timp uscat și numai când solul este zvântat. După recoltare, plantele se spală, se curăță frunzele uscate și se fac legături. Producția este de 20-30 tone/hectar în primii doi ai de cultură și de 3045 tone/hectar în anii al 3-lea, al 4-lea și al 5-lea, după care descrește la 20 tone/hectar, plantația intrând în declin.
Ceapa eșalotă
Din punct de vedere botanic, se consideră că ar fi o variație a cepei obișnuite. Este originară din zonele învecinate Mării Mediterane. Se întâlnește în stare sălbatică în Asia Orientală și în Orientul Apropiat. Se cultivă de foarte mult timp. Dar cu toate acestea, de-abia în secolul al XVI-lea este menționată de J. Bauhin sub numele de Ceapă fertilis. În prezent, se cultivă în toate țările din apusul Europei, iar pe suprafețe reprezentative, în Rusia și în China. În România are un areal restrâns, se cultivă pe suprafețe mici numai în grădinile individuale, în special în Transilvania și Moldova de Nord. Se cultivă pentru frunzele sale, care primăvara devreme sunt utilizate la prepararea salatelor și a unor mâncăruri specifice (stufat). De asemenea, bulbii sunt folosiți la condimentarea diferitelor preparate culinare (sosuri) și conserve de legume. Frunzele de ceapă eșalotă sunt folosite în același fel ca și cele de ceapă de tuns (Allium fistulosum), adică sunt tăiate fin și folosite la prepararea diferitelor salate, singure sau în amestec cu alte legume (castraveți, salată, ridichi de lună), ca și la garnisirea diferitelor preparate cu carne, omlete etc. Ceapa eșalotă este o plantă perenă. Are port pitic, în medie 25-30 cm. Foarte rare sunt cazurile, la unele soiuri viguroase, în care plantele ajung la 60-80 cm. Tulpina florală este asemănătoare cu a cepei obișnuite, goală în interior, însă mai puțin umflată. Nu formează tulpină falsă, cu frunze simple care cresc direct din pământ. În schimb, bulbii cepei eșalote sunt grupați mai mulți la un loc, au formă ovoidă sau turtită și dimensiuni mult mai mici, fiind acoperiți cu o membrană aspră de culoare gri-gălbuie. Ceapa eșalotă înflorește destul de rar în condițiile din România, în cursul lunilor iunie-iulie. Florile au culoare albastră dispuse într-o inflorescență sub formă de capitul, cu un aspect deosebit de frumos. În general, nu formează semințe. Adesea, în inflorescențe, în loc de semințe se formează bulbili de dimensiuni mici. Din această cauză înmulțirea cepei eșalote se face folosind bulbi și mai puțin bulbili. Ceapa eșalotă este o plantă rustică, cu pretenții reduse față de căldură (ca bulbi rezistă la minus 8 grade Celsius). În privința solului, cultura reușește pe soluri ușoare, nisipoase, alcaline, de curând fertilizate cu gunoi de grajd bine descompus. Nu suportă solurile umede și acide. În anul culturii, se fertilizează cu circa 300-350 kilograme/ hectar superfosfat, 200 kilograme/ hectar sulfat de potasiu. La acestea se adaugă 100-150 kilograme/hectar azotat de calciu administrat în două reprize în timpul perioadei de vegetație.
Tehnologia de cultivare
Pregătirea terenului și a patului germinativ – se face la fel ca la ceapa obișnuită, cu aplicarea îngrășămintelor chimice menționate. Plantarea bulbilor – se poate face fie în toamnă, în perioada septembrie-noiembrie, pe terenuri ușoare, sau în februarie-martie, pe terenuri ceva mai grele. Pentru plantare, se aleg bulbi sănătoși, de dimensiuni medii și de regulă alungiți și la care li se îndepărtează membranele uscate din vârf, care ulterior pot împiedica răsăritul normal și uniform. Schema de plantare – în rânduri echidistante, la 20-25 cm și la 8-10 cm pe rând. Adâncimea de plantare 5-6 cm. Norma de bulbi – 120-1.400 kilograme/hectar. Plantarea se face manual, în șănțulețele deschise anterior (manual sau mecanic), bulbii se înfig ușor, în poziție verticală și se acoperă apoi cu pământ. Lucrările de îngrijire a culturii – sunt cele obișnuite, dar prășitul și fertilizarea trebuie efectuate în timp util, pentru a avea culturi libere de buruieni și bine aprovizionate cu elemente nutritive minerale, în fazele critice. Fertilizarea fazială se face de două ori: prima fertilizare – primăvara, când plantele își reiau vegetația și a doua – la 15-20 de zile după prima. Irigarea – nu este necesară la culturile care provin din plantări de toamnă, care se recoltează de timpuriu (luna iunie), în condițiile unor zone și ani normali în ceea ce privește regimul de precipitații. Pentru culturile înființate în primăvară, în anii și zonele secetoase, se fac două udări cu norme de 250-300 metri cubi apa/hectar, care preced cel puțin (o zi-două) fertilizările faziale. Recoltarea – se face când frunzele s-au îngălbenit și înmuiat, ceea ce corespunde pentru culturile care provin din plantările de toamnă perioadei 20 iunie-10 iulie, iar pentru cele ce au fost plantate primăvara – 15 august. Tufele de plante se dezrădăcinează, apoi se transportă sub un șopron, unde se lasă 2-3 zile pentru zvântare. După aceea urmează curățirea bulbilor de pământ și frunze, sortarea lor după mărime, uscarea și depozitarea pentru păstrare, care se face în aceleași condiții ca la ceapa obișnuită. Producția de bulbi condiționați, uscați, în culturi reușite, bine întreținute și fără goluri, ajunge la 20-25 tone/hectar.
Victor VĂTĂMANU
