Tehnologia de cultură pentru ceapa de Egipt (Rocambole) şi ceapa eşalotă

Ceapa de Egipt este originară din Orientul Apropiat şi are o largă răspândire în ţările riverane Mării Mediterane. În România, după cum prezintă V. Voican şi colaboratorii, se cultivă pe suprafeţe restrânse în jurul centrelor mari, în special în jurul oraşelor Bucureşti, Timişoara şi Cluj.

Ceapa de Egipt sau ceapa rocambole se cultivă pentru consumul în stare verde primăvara de timpuriu, până la apariţia pe piaţă a cepei de stufat. Ceapa de Egipt, deşi este o formă de ceapă comună, este perenă şi prezintă însuşirea că în loc de seminţe formează în inflorescenţă bulbi mici ca un bob de mazăre. Aceşti bulbi aerieni se folosesc la înmulţire. Bulbii sunt ca la ceapa obişnuită, având mărime mijlocie, formă neregulată şi culoare roşie-cărămizie. Nu rezistă la păstrare peste iarnă. Pe un disc tulpinal comun formează mai mulţi bulbi. Tulpinile florale, asemănătoare ca formă şi mărime cu cele de la ceapa obişnuită, apar în anul al 2-lea de la plantare şi apoi în fiecare an, tot timpul cât durează plantaţia, 6-8 ani. În vârful tulpinilor florale se formează bulbilii aerieni. Deci ceapa de Egipt nu formează seminţe. În unele situaţii (secetă şi temperaturi ridicate), o parte din bulbilii din vârful inflorescenţei emit şi ei tulpini florale scurte, în vârful cărora se formează un nou etaj de bulbili. Uneori, din aceşti noi bulbili o parte formează alte tulpini florale şi chiar al treilea etaj de bulbili aerieni. Aceasta este considerată o formă deosebită a cepei de Egipt, ce are denumirea botanică de Allium cepa poliferum.

Cerinţe faţă de factorii de mediu – ceapa de Egipt manifestă pretenţii modeste faţă de factorii de mediu, în special faţă de temperatură şi lumină. Necesită pentru cultură soluri uşoare, potrivit de umede, neutre, îngrăşate cu gunoi de grajd bine descompus. Faţă de regimul de apă are cerinţe limitate, ce se manifestă în special în a doua parte a perioadei de vegetaţie, când se formează bulbii.

Tehnologia de cultivare

Pregătirea terenului – executarea arăturii, în septembrie, la 25-30 cm adâncime, încorporându-se în sol circa 30 t/ha gunoi de grajd bine descompus. Imediat după arătură, se lucrează cu combinatorul pentru a mărunţi bulgării şi a aşază solul până la plantare.
Epoca de plantare – toamna, pe la jumătatea lunii septembrie. Plantarea – bulbii se plantează toamna, câte 2-3 la un loc. Pe suprafeţe restrânse, grădini individuale, se plantează pe teren nemodelat, în rânduri echidistante la 40 cm între rânduri şi 6 cm pe rând, urmărind ca până în anul trei, prin recoltări repetate, să se rărească pe rând la 30 cm.
Adâncimea de plantare – 3-4 cm.
Norma de material – se plantează 800-1.000 bulbili/hectar.
Schema de plantare – pe suprafeţe mari, plantarea se face pe teren modelat în straturi înălţate, cu lăţimea la coronament de 104 cm, câte trei rânduri pe strat, la 40 cm distanţă. Distanţa pe rând, adâncimea de plantare şi norma de bulbili sunt aceleaşi ca la plantarea pe teren nemodelat.

Îngrijirea culturii – de la plantare şi până toamna târziu, când încetează vegetaţia, dacă este nevoie, se irigă de 2-3 ori şi se prăşeşte de mai multe ori spre a evita îmburuienarea culturii. Primăvara, când cultura îşi reia vegetaţia, se prăşeşte ori de câte ori este nevoie şi când frunzele au 4-5 cm înălţime şi se fertilizează cu 100-150 kilograme/hectar azotat de amoniu. Dacă solul nu este suficient de umed, se aplică o udare cu 2-3 zile înainte de fertilizare, cu o normă de 250-300 metri cubi apă/hectar. Dacă udarea nu se face înainte de fertilizare, ea devine obligatorie la scurt timp după aceasta, la 2-3 zile. În anii următori, se aplică aceleaşi lucrări; în plus, după recoltarea bulbilor, în luna august, tulpinile se taie de la bază. În primul an de cultură, din bulbilii plantaţi se dezvoltă bulbi de dimensiuni normale. Dacă nu vor fi recoltaţi, în anul al doilea emit tulpini florifere şi formează bulbili. Plantaţia durează 6-8 ani şi începe să producă chiar din primăvara primului an de cultură. Recoltarea – ceapa verde de Egipt se recoltează prin scoaterea plantelor sau desfacerea unor părţi din tufă. Lucrarea se execută pe timp uscat şi numai când solul este zvântat. După recoltare, plantele se spală, se curăţă frunzele uscate şi se fac legături. Producţia este de 20-30 tone/hectar în primii doi ai de cultură şi de 3045 tone/hectar în anii al 3-lea, al 4-lea şi al 5-lea, după care descreşte la 20 tone/hectar, plantaţia intrând în declin.

Ceapa eşalotă

Din punct de vedere botanic, se consideră că ar fi o variaţie a cepei obişnuite. Este originară din zonele învecinate Mării Mediterane. Se întâlneşte în stare sălbatică în Asia Orientală şi în Orientul Apropiat. Se cultivă de foarte mult timp. Dar cu toate acestea, de-abia în secolul al XVI-lea este menţionată de J. Bauhin sub numele de Ceapă fertilis. În prezent, se cultivă în toate ţările din apusul Europei, iar pe suprafeţe reprezentative, în Rusia şi în China. În România are un areal restrâns, se cultivă pe suprafeţe mici numai în grădinile individuale, în special în Transilvania şi Moldova de Nord. Se cultivă pentru frunzele sale, care primăvara devreme sunt utilizate la prepararea salatelor şi a unor mâncăruri specifice (stufat). De asemenea, bulbii sunt folosiţi la condimentarea diferitelor preparate culinare (sosuri) şi conserve de legume. Frunzele de ceapă eşalotă sunt folosite în acelaşi fel ca şi cele de ceapă de tuns (Allium fistulosum), adică sunt tăiate fin şi folosite la prepararea diferitelor salate, singure sau în amestec cu alte legume (castraveţi, salată, ridichi de lună), ca şi la garnisirea diferitelor preparate cu carne, omlete etc. Ceapa eşalotă este o plantă perenă. Are port pitic, în medie 25-30 cm. Foarte rare sunt cazurile, la unele soiuri viguroase, în care plantele ajung la 60-80 cm. Tulpina florală este asemănătoare cu a cepei obişnuite, goală în interior, însă mai puţin umflată. Nu formează tulpină falsă, cu frunze simple care cresc direct din pământ. În schimb, bulbii cepei eşalote sunt grupaţi mai mulţi la un loc, au formă ovoidă sau turtită şi dimensiuni mult mai mici, fiind acoperiţi cu o membrană aspră de culoare gri-gălbuie. Ceapa eşalotă înfloreşte destul de rar în condiţiile din România, în cursul lunilor iunie-iulie. Florile au culoare albastră dispuse într-o inflorescenţă sub formă de capitul, cu un aspect deosebit de frumos. În general, nu formează seminţe. Adesea, în inflorescenţe, în loc de seminţe se formează bulbili de dimensiuni mici. Din această cauză înmulţirea cepei eşalote se face folosind bulbi şi mai puţin bulbili. Ceapa eşalotă este o plantă rustică, cu pretenţii reduse faţă de căldură (ca bulbi rezistă la minus 8 grade Celsius). În privinţa solului, cultura reuşeşte pe soluri uşoare, nisipoase, alcaline, de curând fertilizate cu gunoi de grajd bine descompus. Nu suportă solurile umede şi acide. În anul culturii, se fertilizează cu circa 300-350 kilograme/ hectar superfosfat, 200 kilograme/ hectar sulfat de potasiu. La acestea se adaugă 100-150 kilograme/hectar azotat de calciu administrat în două reprize în timpul perioadei de vegetaţie.

Tehnologia de cultivare

Pregătirea terenului şi a patului germinativ – se face la fel ca la ceapa obişnuită, cu aplicarea îngrăşămintelor chimice menţionate. Plantarea bulbilor – se poate face fie în toamnă, în perioada septembrie-noiembrie, pe terenuri uşoare, sau în februarie-martie, pe terenuri ceva mai grele. Pentru plantare, se aleg bulbi sănătoşi, de dimensiuni medii şi de regulă alungiţi şi la care li se îndepărtează membranele uscate din vârf, care ulterior pot împiedica răsăritul normal şi uniform. Schema de plantare – în rânduri echidistante, la 20-25 cm şi la 8-10 cm pe rând. Adâncimea de plantare 5-6 cm. Norma de bulbi – 120-1.400 kilograme/hectar. Plantarea se face manual, în şănţuleţele deschise anterior (manual sau mecanic), bulbii se înfig uşor, în poziţie verticală şi se acoperă apoi cu pământ. Lucrările de îngrijire a culturii – sunt cele obişnuite, dar prăşitul şi fertilizarea trebuie efectuate în timp util, pentru a avea culturi libere de buruieni şi bine aprovizionate cu elemente nutritive minerale, în fazele critice. Fertilizarea fazială se face de două ori: prima fertilizare – primăvara, când plantele îşi reiau vegetaţia şi a doua – la 15-20 de zile după prima. Irigarea – nu este necesară la culturile care provin din plantări de toamnă, care se recoltează de timpuriu (luna iunie), în condiţiile unor zone şi ani normali în ceea ce priveşte regimul de precipitaţii. Pentru culturile înfiinţate în primăvară, în anii şi zonele secetoase, se fac două udări cu norme de 250-300 metri cubi apa/hectar, care preced cel puţin (o zi-două) fertilizările faziale. Recoltarea – se face când frunzele s-au îngălbenit şi înmuiat, ceea ce corespunde pentru culturile care provin din plantările de toamnă perioadei 20 iunie-10 iulie, iar pentru cele ce au fost plantate primăvara – 15 august. Tufele de plante se dezrădăcinează, apoi se transportă sub un şopron, unde se lasă 2-3 zile pentru zvântare. După aceea urmează curăţirea bulbilor de pământ şi frunze, sortarea lor după mărime, uscarea şi depozitarea pentru păstrare, care se face în aceleaşi condiţii ca la ceapa obişnuită. Producţia de bulbi condiţionaţi, uscaţi, în culturi reuşite, bine întreţinute şi fără goluri, ajunge la 20-25 tone/hectar.

Victor VĂTĂMANU