Tehnologia de cultură pentru cicoare (Cichorium intybus L.)

Cicoarea se cultivă în primul rând pentru rădăcinile sale, din care se prepară diferite produse alimentare, sub formă de înlocuitori de cafea sau băuturi reconfortante şi aperitive, cu acţiune tonică şi favorabilă digestiei. Cicoarea „solubilă“ se foloseşte precum cafeaua „instant“. Produsele de cicoare intră în compoziţia unor preparate medicamentoase, cu acţiune tonic-stomahică.

Rotaţia culturii

Ca şi sfecla de zahăr, cicorea se cultivă în primul rând după cerealele de toamnă sau după orzoaica de primăvară. Cicoarea se autosuportă, putând fi cultivate pe acelaşi teren ani de-a rândul. Ea nu este atacată de nematozi şi opreşte difuzarea acestora. Pentru aceste motive, cicoarea se cultivă în rotaţie cu sfecla de zahăr pe terenurile infestate de asemenea dăunători. Rezultatele unor experienţe efectuate la Milano arată că cicoarea se poate semăna şi că o a doua cultură, după o plantă ce se recoltează timpuriu, dar numai în condiţii de irigare. După cicoare este indicat să se cultive plante de nutreţ anuale sau plante prăşitoare, pentru a distruge, prin cosire sau praşile, lăstarii care pornesc din rădăcinile rămase în pământ la recoltare.

Fertilizarea

Cicoarea consumă cantităţi însemnate de elemente nutritive şi reacţionează bine la aplicarea îngrăşămintelor. La o tonă de rădăcini, cu producţia corespunzătoare de frunze, extrage din sol 4-4,5 kg N, 1,3-1,5 kg P2O5 şi 4,5-4,8 kg K2O. Nevoia de elemente nutritive la cicoare se satisface administrând atât îngrăşăminte organice, cât şi minerale. Gunoiul de grajd se dă direct cicorii în cantitate de 15-20 tone/hectar, încorporate sub brazda din toamnă sau se dă plantei premergătoare. În Câmpia Bârsei, unde se cultivă peste 80% din suprafaţa ocupată de cicoare în România, s-au obţinut cele mai bune rezultate când din îngrăşămintele folosite nu a lipsit potasiul. S-au obţinut sporuri semnificative de producţie chiar numai cu potasiu, ceea ce nu s-a întâmplat cu azotul şi fosforul. Îngrăşămintele azotate şi fosfatice au asigurat sporuri semnificative de producţie după cum îngrăşământul potasic a participat, în combinaţie, în cantitate mai mică sau mai mare. Producţiile cele mai ridicate s-au obţinut când s-au aplicat următoarele cantităţi: 66 kg/ha azot, 32-48 kg/ha fosfor şi 120 kg/ ha potasiu (N:P:K = 1:0,5-0,7:1,8). Ponderea cea mai mare în raportul N:P:K revine potasiului (30-50 kg/ha N; 50-80 kg/ha P2O5; 80-100 kg/ha K2O). În Franţa, s-au aplicat şi microelemente. În sol normal, s-au recomandat: 120-140 kg/ha N, 8090 kg/ha P2O5 şi 180-200 kg/ha K2O, 50 kg/ha MgO şi 1-4 stropiri foliare cu bor. Cum se constată din datele citate, în cultura cicorii se administrează toate cele trei macroelemente, rolul preponderent în raportul N:P:K revenind obligatoriu potasiului.

Lucrările solului

Pentru cicoare, solul se pregăteşte ca şi pentru sfecla de zahăr. Primăvara, datorită faptului că cicoarea se seamănă mai târziu, solul se lucrează de două ori: timpuriu, la desprimăvărare, cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili şi obligatoriu înainte de semănat cu combinatorul. Patul germinativ pe care se seamănă cicoarea trebuie să fie foarte bine mărunţit, nivelat şi aşezat, pentru a nu se îngropa sămânţa prea adânc.

Sămânţa şi semănatul

Sămânţa de cicoare are, în general, capacitate germinativă redusă, în jurul a 70%. Drajarea seminţei constituie o măsură de însemnătate deosebită pentru semănatul la distanţe egale pe rând, reducând pe această cale cheltuielile cu răritul plantelor. Epoca de semănat - cicoarea se seamănă la aproximativ 25 de zile de la data când se poate intra în câmp. Cercetările efectuate la Braşov au evidenţiat că cicoarea trebuie semănată când în sol, la adâncimea de 5 cm, se realizează temperatura de 8-10 grade Celsius. Calendaristic, aceste condiţii se realizează în Depresiunea Bârsei, de regulă între 20 şi 30 aprilie. Epoca de semănat influenţează pronunţat densitatea culturii şi producţia de rădăcini. Însămânţând prea devreme, un număr foarte mare de plante emite lăstari floriferi în anul întâi de cultură (65-70%), fapt ce determină reducerea şi deprecierea calităţii producţiei. Întârzierea semănatului cu 15-20 de zile conduce la reducerea producţiei cu peste 30%.

Densitatea - la cicoare, densitatea culturii este mult mai mare decât la sfecla de zahăr. Se menţionează, în urma unor cercetări mai vechi limitele a 200-330 mii plante/ha. Rezultate mai recente evidenţiază producţia de 40 tone/ha rădăcini la densitatea de 201-202 mii plante/ha (20 plante/mp). Se pot lua în considerare ca limite ale densităţii optime a culturii de cicoare 19-23 plante/mp (190-230 mii plante/ha), la o fertilizare de 60 kg/ha N, 30 kg P2O5 şi 120 kg/ha K2O. Pentru realizarea densităţii optime a culturii (plante recoltabile) se cere densitatea de răsărire de cel puţin 40 plante/mp şi densitatea după rărire de cel puţin 22 plante/mp. Cantitatea de seminţe la hectar pentru a se ajunge la densitatea optimă (plante recoltabile) este de 3-5 kg, în funcţie de capacitatea de germinaţie şi de condiţiile de răsărire. Cu cantitatea de seminţe de 5 kg/ha se obţine o densitate optimă a culturii, prin efectuarea însă la timp a lucrării de rărit, pentru care sunt necesare peste 70 zile om/ ha. Drajarea seminţelor de cicoare pentru semănat determină reducerea cantităţii de seminţe la hectar la numai 1,25 kg sau la 7-8 kg/ha sămânţa drajată, semănat cu semănătoarea de precizie. În acest caz, pentru lucrarea de rărit se consumă mai puţin de 25 zile om/ha.

Distanţa între rânduri - cicoarea, având o suprafaţă de asimilaţie mai redusă decât a sfeclei de zahăr, se poate semăna între rânduri la 30 cm. Cum lucrările de îngrijire ale solului la această distanţă se efectuează cu dificultate şi cu productivitate redusă, se practică distanţa de 45 cm, urmând ca între plante pe rând să se asigure, după rărire, distanţa de 10-11 cm. Semănatul seminţei drajate se efectuează cu semănătoarea de precizie SPC (sau alte tipuri de maşini) reglate la distanţă între seminţe pe rând sub 10 cm, întrucât capacitatea de germinaţie a seminţei este redusă. Distanţa între plante pe rând de 10-11 cm se asigură prin rărire, lucrare care se execută mult mai uşor la semănatul de precizie cu sămânţă drajată. Sămânţa nedrajată se seamănă cu semănătoarea obişnuită, adaptată pentru seminţe mici, prevăzută la fiecare tub cu role de tasare. Adâncimea de semănat la cicoare este mică, cuprinsă, în funcţie de textura solului şi condiţiile de răsărire, între 0,5 şi 1,5 cm.

Lucrările de îngrijire

Combaterea buruienilor se realizează prin praşile mecanice cu viteză redusă şi cu discuri de protecţie cât timp plantele sunt mici şi prin praşile manuale şi pliviri pe rând. Prima praşilă se execută imediat ce se cunosc rândurile, la adâncimea de 3-4 cm. Sunt necesare 3-4 praşile, în funcţie de vegetaţia plantelor şi de apariţia buruienilor. La prăşit printre rânduri, pe suprafeţe mai mici, se folosesc cu rezultate foarte bune sapele Wolf sau sapele de mână. Cu ocazia ultimelor praşile se smulg şi plantele care au format tulpini florale, deoarece rădăcinile acestora pierd din valoarea tehnologică.

Peste 90% din speciile de buruieni anuale şi perene se pot combate cu ajutorul erbicidelor. Astfel, în culturile de cicoare infestate numai cu specii de buruieni anuale se folosesc erbicide pe bază de cycloat, asociate cu erbicidele pe bază de lenacil. Această combinaţie (în funcţie de conţinutul solului în humus) asigură o foarte bună combatere a buruienilor şi un grad de fitotoxicitate asupra cicorii foarte redus. În variantele cu combinaţiile rezultate din această combinaţie producţia de cicoare a reprezentat 93% din varianta în care buruienile s-au distrus prin praşile. În culturile de cicoare infestate şi cu buruieni dicotiledonate perene se recomandă tratarea (pe vetre de buruieni) cu erbicidele recomandate de specialiştii agronomi din zonă. De asemenea, se vor aplica erbicidele recomandate în literatura de specialitate pentru solele infestate cu Agropyron repens, când plantele de pir au înălţimea de 12-15 cm. Răritul - în cultura de cicoare este lucrare obligatorie, ca şi la sfecla de zahăr, indiferent dacă la semănat s-a folosit sămânţă drajată sau nedrajată. Folosirea seminţei drajate reduce însă forţa de muncă pentru rărit la mai puţin de 25 zile om/ha. Răritul se execută când plantele au patru frunze. Întârzierea la şase frunze reduce producţia de rădăcini cu circa 23-24 qintale/ha.

Recoltarea

În Câmpia Bârsei, cicoarea ajunge la maturitatea de recoltare spre jumătatea lunii octombrie. Maturitatea tehnologică este pusă în evidenţă de îngălbenirea frunzelor şi de conţinutul cel mai ridicat al rădăcinilor în inulină. De asemenea, la maturitatea tehnologică, rădăcina ruptă lasă să se scurgă cu uşurinţă o cantitate apreciabilă de suc lăptos. Urmând dinamica de creştere a rădăcinilor de cicoare, s-a ajuns la concluzia că recoltatul trebuie efectuat la mijlocul lunii octombrie. Mai târziu, pământul îngheaţă, din care cauză recoltatul se face mai greu. Multe rădăcini rămân nescoase sau se rup. În anii când, din motive de ordin organizatoric, recoltarea nu se poate face în jurul datei de 15 octombrie, ea poate începe, în acest caz, imediat după 1 octombrie şi se continuă o perioadă mai lungă de timp, până înainte de îngheţarea solului. Recoltarea se face cu furci speciale (precum cele pentru sfeclă), cu cazmale, cu plugul sau maşina de recoltat sfeclă. Trebuie dată mare atenţie recoltării, pentru a nu se răni rădăcinile, deoarece pierd din latex, fapt ce duce la deteriorarea însuşirilor tehnologice. După recoltare, rădăcinile se decoletează prin taierea frunzelor cu o mică porţiune de colet, se adună grămezi şi se acoperă cu frunze. În cel mai scurt timp posibil, după recoltare, producţia trebuie transportată la fabrică, în vederea industrializării.

Victor VĂTĂMANU