Cimbrul de grădină este o specie aromatică ce conține ulei volatil în întreaga plantă. Se utilizează, așa după cum prezintă E. Păun, în scopuri medicinale, pentru stimularea poftei de mâncare, în tratamentul bronșitelor cronice și al dispepsiilor, precum și ca aromatizant și condiment în industria alimentară.
Ca organ utilizat, se folosește herba de cimbru de grădină (Herba Saturejae). În herba se găsește ulei volatil, principiul activ, cu un conținut de 0,3-2%. Componenții principali din uleiul volatil sunt carvacrolul, timolul, depentenul și fenolenul. În herba s-au identificat acizi triterpenici, acizii oleanoleic și ursolic, acidul rosmarinic, care este depsida acidului cafeic și a acidului alfa/hidroxi dihidrocafeic. S-au mai decelat taninuri 4-8%, mucilagii, zaharuri, rășini, beta sitosterină. Datorită uleiului volatil, herba are acțiune stomahică, antispasmodică, carminativă, expectorantă, astringentă și cicatrizantă. Satureja Hirtensis este o specie anuală, erbacee. Rădăcina este foarte pivotantă, puternic ramificată, de 30-50 cm lungime, lignificată la bază. Ramificațiile sunt alterne, pubescente, cu nuanță violacee. Frunzele sunt lanceolate, sesile, glabre, situate opus pe tulpină. Florile au corola bilobată, de culoare violacee cu diferite nuanțe, de la roz până la alb, și caliciul fin, zimțat; sunt grupate câte 3-6, fiind situate spre vârful ramificațiilor, la subsuoara frunzelor. Specia înflorește în lunile iunie și iulie. Fructul este format din patru nucule lucioase, de culoare brună, situate în caliciul persistent. Sămânța este mică, ovală, cenușie, cu o nuanță verzuie. Cimbrul de grădină se aseamănă cu alte specii ale genului Thymus, cu care adesea se confundă: Thymus serpyllum L. și Thumus vulgaris L. Ca soiuri de cimbru de grădină se cunosc specia Satureja montana L. din Franța, care este cimbrul cu frunze mari, provenită din Senegal, iar în România este extinsă în cultura populația locală specia D.e Coconi. Cimbrul de grădină este originar din zona Mării Mediterane, unde este răspândit în flora spontană. Se cultivă în unele țări din Europa. Zonele de cultură cele mai favorabile în România sunt: Câmpia Bărăganului, Câmpia Burnazului și Câmpia Olteniei.
Particularități și cerințe biologice:
– temperatura – fiind o specie originară din zona mediteraneană, solicită temperaturi ridicate, care sunt factor limitativ pentru zonarea speciei. Temperatura ridicată influențează favorabil acumularea uleiului volatil în plantă. Este o specie sensibilă la temperaturile scăzute din primăvară și la brumele târzii;
– lumina – cimbrul de grădină reacționează favorabil la lumină, aceasta influențând pozitiv dezvoltarea plantelor și acumularea uleiului volatil;
– apa – specia este relativ rezistentă la secetă și solicită, în general, o umiditate moderată în sol, exceptând prima parte a perioadei de vegetație, când manifestă cerințe mai mari față de acest factor. În condiții de umiditate moderată, îmbinată cu temperaturi caracteristice zonei din sudul țării, în plante se acumulează o cantitate sporită de ulei volatil. În verile secetoase, când la seceta solului se adăugă și seceta atmosferică, plantele își reduc ritmul de creștere și producția de materie primă vegetală este mai redusă;
– solul – cele mai indicate sunt solurile cu textură mijlocie, permeabile, cu apă freatică mai în profunzime. Nu sunt indicate solurile grele, argiloase, reci.
Tehnologia de cultivare
Locul în asolament – fiind o specie anuală, cimbrul de grădină poate fi inclus în asolamentul de câmp format din plante medicinale sau în asolament mixt. Specia va reveni pe același loc numai după 4 ani. Ca plante premergătoare, cele mai recomandate sunt leguminoasele, cerealele și prășitoarele.
Fertilizarea – cimbrul de grădină formează o cantitate importantă de materie primă vegetală și consumă elemente fertilizante în cantități însemnate. Hornok recomandă aplicarea a 50-60 kilograme de P2O5 kilograme la hectar, 60-80 kilograme de K2O la hectar și 50-80 kilograme N la hectar. Dozele menționate se vor aplica diferențiat în funcție de tipul de sol și de planta premergătoare. Fosforul și potasiul se administrează toamna sub arătură, iar azotul primăvara, înainte de pregătirea patului germinativ.
Pregătirea solului – lucrările care urmează a se efectua se diferențiază după epoca de recoltare a plantei premergătoare și după gradul de umiditate al solului. Astfel, dacă planta premergătoare se recoltează vara, după înlăturarea resturilor vegetale, terenul se ară la adâncimea de 22-25 cm, dacă există suficientă umiditate în sol. În caz contrar, solul se discuiește și se ară după prima ploaie. După plante care se recoltează târziu, se execută arătura adâncă la 22-25 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată.
Modul de înmulțire – cimbrul de grădină se înmulțește prin semințe semănate direct în câmp.
Epoca de semănat – cea mai bună epocă de semănat se consideră cea de la începutul lunii aprilie, specia fiind sensibilă la temperaturi scăzute. Hornok recomandă semănatul când în sol se realizează temperaturi de 14-16 grade Celsius.
Distanța și adâncimea de semănat – distanța optimă de semănat este de 40-50 cm. Rezultatele cercetărilor efectuate la Fundulea evidențiază ca optimă distanța de 50 cm între rânduri. Adâncimea de semănat oscilează între 1 și 1,5 cm, în funcție de tipul de sol și de starea de umiditate a acestuia. În perioada semănatului este indicată limita maximă pentru solurile ușoare, precum și pentru cele cu umiditate redusă.
Norma de sămânță – se recomandă cantitatea de 4-6 kilograme la hectar, în funcție de modul de pregătire al patului germinativ și de rezerva de umiditate din sol. Rezultatele cercetărilor efectuate la Fundulea evidențiază ca optimă cantitatea de 4 kilograme la hectar. Sămânța trebuie să se încadreze în indicii de calitate prevăzuți în STAS 4776-82, astfel ca puritatea fizică să fie de minimum 70-85%, iar germinația de minimum 50-79% pentru clasele 1 și a 2-a. Semănatul se va executa cu semănătorile SUP-21 sau SUP-29, prevăzute cu distribuitoare pentru semințe mici și limitatoare de adâncime la brăzdare.
Lucrările de întreținere – după conturarea rândurilor, se plivesc buruienile, iar între rânduri se execută prașile mecanice, cu discuri protectoare, sau prașile manuale, în cadrul unor suprafețe mai mici. Lucrările se repetă de 2-3 ori, în funcție de gradul de îmburuienare al terenului. Cercetările efectuate în Germania de Pank și colaboratorii, timp de 5 ani, au evidențiat că erbicidele aplicate au fost bine suportate de cimbrul de grădină și nu au influențat negativ producția de herba, conținutul în ulei volatil și conținutul în fenoli. În herba proaspătă nu s-au găsit reziduuri toxice. Utilizarea acestor substanțe aplicate prin tratamente în stadiul de șase frunze a contribuit la reducerea semnificativă a forței de muncă necesare. Dintre boli, cea mai frecventă și mai păgubitoare este rugina, produsă de Puccinia menthae, care se manifestă prin apariția unor pete brune pe frunze. Aceasta duce la pierderea unei cantități însemnate de frunze, ceea ce are ca urmare reducerea producției de materie primă vegetală cu circa 20-40%, precum și a calității, prin schimbarea raportului dintre frunze și tulpini. Rugina contribuie și la distrugerea glandelor oleifere de pe suprafața frunzei. Pentru prevenirea bolii trebuie respectate măsurile de igienă fitosanitară și evitarea realizării unei desimi exagerate a culturii. Frecvent întâlnite în culturile de cimbru de grădină sunt speciile parazite de cuscută. Pentru a evita extinderea acestora, se va utiliza la semănat sămânță decuscutată, iar vetrele de cuscută care apar în cultură se vor distruge prin ardere. Până în prezent nu s-au identificat în culturile de cimbru de grădină dăunători care să producă pagube însemnate.
Recoltarea
Epoca de recoltare – studiul dinamicii conținutului în ulei volatil în decursul perioadei de vegetație a dus la concluzia că acesta atinge valori maxime în perioada înfloririi. Timolul, unul dintre cei doi componenți principali ai uleiului volatil, se acumulează la un nivel ridicat până la faza de înflorire, în timp ce concentrația terpenelor se reduce. Producția de ulei volatil, realizată pe seama producției de herba și a conținutului în ulei volatil, atinge valori maxime în timpul înfloririi. Rezultatele menționate duc la concluzia că epoca optimă de recoltare se situează în faza de înflorire în masă a culturii. În cazul în care suprafața care urmează a fi recoltată este mare (de ordinul hectarelor), se recomandă ca recoltarea să înceapă când 50-60% din plante au înflorit, pentru ca întreaga suprafață să se încadreze în epoca optimă de recoltare. Cimbrul destinat producerii de sămânță se recoltează în faza în care la 70% din inflorescențe semințele au ajuns la maturitatea fiziologică și prezintă o culoare caracteristică.
Modul de recoltare – recoltarea se poate face manual, cu secera, în cazul unor suprafețe mici, la înălțimea de 5-7 cm de la sol, sau cu cositoarea mecanică. Producția care se poate realiza oscilează între 100 și 150 de qintale materie vegetală în stare proaspătă la hectar.
Prelucrarea materiei prime – după recoltare, uscarea se poate face la umbră, plantele fiind așezate în strat subțire pe rame, sau în uscătoare la temperatura de 35 de grade Celsius. De pe un hectar se poate realiza o producție de herba uscată de 20-25 qintale, raportul de uscare fiind de 4-5:1.
Ambalarea, păstrarea – plantele uscate se ambalează în saltele de pânză rară și se păstrează în încăperi curate și uscate.
Victor VĂTĂMANU
