Tehnologia de cultură pentru cimbrul de grădină - Satureja hortensis L.

Cimbrul de grădină este o specie aromatică ce conţine ulei volatil în întreaga plantă. Se utilizează, aşa după cum prezintă E. Păun, în scopuri medicinale, pentru stimularea poftei de mâncare, în tratamentul bronşitelor cronice şi al dispepsiilor, precum şi ca aromatizant şi condiment în industria alimentară.

Ca organ utilizat, se foloseşte herba de cimbru de grădină (Herba Saturejae). În herba se găseşte ulei volatil, principiul activ, cu un conţinut de 0,3-2%. Componenţii principali din uleiul volatil sunt carvacrolul, timolul, depentenul şi fenolenul. În herba s-au identificat acizi triterpenici, acizii oleanoleic şi ursolic, acidul rosmarinic, care este depsida acidului cafeic şi a acidului alfa/hidroxi dihidrocafeic. S-au mai decelat taninuri 4-8%, mucilagii, zaharuri, răşini, beta sitosterină. Datorită uleiului volatil, herba are acţiune stomahică, antispasmodică, carminativă, expectorantă, astringentă şi cicatrizantă. Satureja Hirtensis este o specie anuală, erbacee. Rădăcina este foarte pivotantă, puternic ramificată, de 30-50 cm lungime, lignificată la bază. Ramificaţiile sunt alterne, pubescente, cu nuanţă violacee. Frunzele sunt lanceolate, sesile, glabre, situate opus pe tulpină. Florile au corola bilobată, de culoare violacee cu diferite nuanţe, de la roz până la alb, şi caliciul fin, zimţat; sunt grupate câte 3-6, fiind situate spre vârful ramificaţiilor, la subsuoara frunzelor. Specia înfloreşte în lunile iunie şi iulie. Fructul este format din patru nucule lucioase, de culoare brună, situate în caliciul persistent. Sămânţa este mică, ovală, cenuşie, cu o nuanţă verzuie. Cimbrul de grădină se aseamănă cu alte specii ale genului Thymus, cu care adesea se confundă: Thymus serpyllum L. şi Thumus vulgaris L. Ca soiuri de cimbru de grădină se cunosc specia Satureja montana L. din Franţa, care este cimbrul cu frunze mari, provenită din Senegal, iar în România este extinsă în cultura populaţia locală specia D.e Coconi. Cimbrul de grădină este originar din zona Mării Mediterane, unde este răspândit în flora spontană. Se cultivă în unele ţări din Europa. Zonele de cultură cele mai favorabile în România sunt: Câmpia Bărăganului, Câmpia Burnazului şi Câmpia Olteniei.

Particularităţi şi cerinţe biologice:

- temperatura - fiind o specie originară din zona mediteraneană, solicită temperaturi ridicate, care sunt factor limitativ pentru zonarea speciei. Temperatura ridicată influenţează favorabil acumularea uleiului volatil în plantă. Este o specie sensibilă la temperaturile scăzute din primăvară şi la brumele târzii;

- lumina - cimbrul de grădină reacţionează favorabil la lumină, aceasta influenţând pozitiv dezvoltarea plantelor şi acumularea uleiului volatil;

- apa - specia este relativ rezistentă la secetă şi solicită, în general, o umiditate moderată în sol, exceptând prima parte a perioadei de vegetaţie, când manifestă cerinţe mai mari faţă de acest factor. În condiţii de umiditate moderată, îmbinată cu temperaturi caracteristice zonei din sudul ţării, în plante se acumulează o cantitate sporită de ulei volatil. În verile secetoase, când la seceta solului se adăugă şi seceta atmosferică, plantele îşi reduc ritmul de creştere şi producţia de materie primă vegetală este mai redusă;

- solul - cele mai indicate sunt solurile cu textură mijlocie, permeabile, cu apă freatică mai în profunzime. Nu sunt indicate solurile grele, argiloase, reci.

Tehnologia de cultivare

Locul în asolament - fiind o specie anuală, cimbrul de grădină poate fi inclus în asolamentul de câmp format din plante medicinale sau în asolament mixt. Specia va reveni pe acelaşi loc numai după 4 ani. Ca plante premergătoare, cele mai recomandate sunt leguminoasele, cerealele şi prăşitoarele.

Fertilizarea - cimbrul de grădină formează o cantitate importantă de materie primă vegetală şi consumă elemente fertilizante în cantităţi însemnate. Hornok recomandă aplicarea a 50-60 kilograme de P2O5 kilograme la hectar, 60-80 kilograme de K2O la hectar şi 50-80 kilograme N la hectar. Dozele menţionate se vor aplica diferenţiat în funcţie de tipul de sol şi de planta premergătoare. Fosforul şi potasiul se administrează toamna sub arătură, iar azotul primăvara, înainte de pregătirea patului germinativ.

Pregătirea solului - lucrările care urmează a se efectua se diferenţiază după epoca de recoltare a plantei premergătoare şi după gradul de umiditate al solului. Astfel, dacă planta premergătoare se recoltează vara, după înlăturarea resturilor vegetale, terenul se ară la adâncimea de 22-25 cm, dacă există suficientă umiditate în sol. În caz contrar, solul se discuieşte şi se ară după prima ploaie. După plante care se recoltează târziu, se execută arătura adâncă la 22-25 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată.

Modul de înmulţire - cimbrul de grădină se înmulţeşte prin seminţe semănate direct în câmp.

Epoca de semănat - cea mai bună epocă de semănat se consideră cea de la începutul lunii aprilie, specia fiind sensibilă la temperaturi scăzute. Hornok recomandă semănatul când în sol se realizează temperaturi de 14-16 grade Celsius.

Distanţa şi adâncimea de semănat - distanţa optimă de semănat este de 40-50 cm. Rezultatele cercetărilor efectuate la Fundulea evidenţiază ca optimă distanţa de 50 cm între rânduri. Adâncimea de semănat oscilează între 1 şi 1,5 cm, în funcţie de tipul de sol şi de starea de umiditate a acestuia. În perioada semănatului este indicată limita maximă pentru solurile uşoare, precum şi pentru cele cu umiditate redusă.

Norma de sămânţă - se recomandă cantitatea de 4-6 kilograme la hectar, în funcţie de modul de pregătire al patului germinativ şi de rezerva de umiditate din sol. Rezultatele cercetărilor efectuate la Fundulea evidenţiază ca optimă cantitatea de 4 kilograme la hectar. Sămânţa trebuie să se încadreze în indicii de calitate prevăzuţi în STAS 4776-82, astfel ca puritatea fizică să fie de minimum 70-85%, iar germinaţia de minimum 50-79% pentru clasele 1 şi a 2-a. Semănatul se va executa cu semănătorile SUP-21 sau SUP-29, prevăzute cu distribuitoare pentru seminţe mici şi limitatoare de adâncime la brăzdare.

Lucrările de întreţinere - după conturarea rândurilor, se plivesc buruienile, iar între rânduri se execută praşile mecanice, cu discuri protectoare, sau praşile manuale, în cadrul unor suprafeţe mai mici. Lucrările se repetă de 2-3 ori, în funcţie de gradul de îmburuienare al terenului. Cercetările efectuate în Germania de Pank şi colaboratorii, timp de 5 ani, au evidenţiat că erbicidele aplicate au fost bine suportate de cimbrul de grădină şi nu au influenţat negativ producţia de herba, conţinutul în ulei volatil şi conţinutul în fenoli. În herba proaspătă nu s-au găsit reziduuri toxice. Utilizarea acestor substanţe aplicate prin tratamente în stadiul de şase frunze a contribuit la reducerea semnificativă a forţei de muncă necesare. Dintre boli, cea mai frecventă şi mai păgubitoare este rugina, produsă de Puccinia menthae, care se manifestă prin apariţia unor pete brune pe frunze. Aceasta duce la pierderea unei cantităţi însemnate de frunze, ceea ce are ca urmare reducerea producţiei de materie primă vegetală cu circa 20-40%, precum şi a calităţii, prin schimbarea raportului dintre frunze şi tulpini. Rugina contribuie şi la distrugerea glandelor oleifere de pe suprafaţa frunzei. Pentru prevenirea bolii trebuie respectate măsurile de igienă fitosanitară şi evitarea realizării unei desimi exagerate a culturii. Frecvent întâlnite în culturile de cimbru de grădină sunt speciile parazite de cuscută. Pentru a evita extinderea acestora, se va utiliza la semănat sămânţă decuscutată, iar vetrele de cuscută care apar în cultură se vor distruge prin ardere. Până în prezent nu s-au identificat în culturile de cimbru de grădină dăunători care să producă pagube însemnate.

Recoltarea

Epoca de recoltare - studiul dinamicii conţinutului în ulei volatil în decursul perioadei de vegetaţie a dus la concluzia că acesta atinge valori maxime în perioada înfloririi. Timolul, unul dintre cei doi componenţi principali ai uleiului volatil, se acumulează la un nivel ridicat până la faza de înflorire, în timp ce concentraţia terpenelor se reduce. Producţia de ulei volatil, realizată pe seama producţiei de herba şi a conţinutului în ulei volatil, atinge valori maxime în timpul înfloririi. Rezultatele menţionate duc la concluzia că epoca optimă de recoltare se situează în faza de înflorire în masă a culturii. În cazul în care suprafaţa care urmează a fi recoltată este mare (de ordinul hectarelor), se recomandă ca recoltarea să înceapă când 50-60% din plante au înflorit, pentru ca întreaga suprafaţă să se încadreze în epoca optimă de recoltare. Cimbrul destinat producerii de sămânţă se recoltează în faza în care la 70% din inflorescenţe seminţele au ajuns la maturitatea fiziologică şi prezintă o culoare caracteristică.

Modul de recoltare - recoltarea se poate face manual, cu secera, în cazul unor suprafeţe mici, la înălţimea de 5-7 cm de la sol, sau cu cositoarea mecanică. Producţia care se poate realiza oscilează între 100 şi 150 de qintale materie vegetală în stare proaspătă la hectar.

Prelucrarea materiei prime - după recoltare, uscarea se poate face la umbră, plantele fiind aşezate în strat subţire pe rame, sau în uscătoare la temperatura de 35 de grade Celsius. De pe un hectar se poate realiza o producţie de herba uscată de 20-25 qintale, raportul de uscare fiind de 4-5:1.

Ambalarea, păstrarea - plantele uscate se ambalează în saltele de pânză rară şi se păstrează în încăperi curate şi uscate.

Victor VĂTĂMANU