Tehnologia de cultură pentru coacăzul roşu şi alb

Coacăzele sunt preţuite mai ales în grădinile de lângă casă, în primul rând pentru rodirea lor timpurie şi regulate, precum şi pentru diversele moduri de preparare în vederea consumului. În plus, neavând pretenţii la spaţii extinse, pot fi plantate în orice colţişor de grădină, după cum prezintă Heiner Schmid.

Tufe - materialul saditor şi tăierile necesare

La procurarea puieţilor din pepiniere, clientul are de ales între plante cu 3-4, 5-7 sau 8-12 - mlădiţe. Recomandăm achiziţionarea celor cu dezvoltare mijlocie, pentru că în anul plantării oricum nu vor fi utilizate mai mult de 4-5 mlădiţe. Dacă i-ar fi lăsate mai multe mlădiţe, creşterea puternică de noi lăstari nu ar mai fi sigură. Mai mult, pentru uşurarea tăierilor de întinerire, care se vor impune în viitor, este înţelept ca ramurile principale să fie adăugate treptat (în cursul următorilor doi ani). Arbustul va fi plantat cu 5-10 cm mai adânc decât a stat în pământ până atunci. Se aleg apoi 4-5 dintre cele mai viguroase mlădiţe care au între ele o distanţă suficientă. Toate celelalte se retează la nivelul solului. Cele alese pentru păstrare se scurtează la jumătate din lungime pe câte un mugure orientat spre exterior, fără ca deasupra acestuia să rămână con. Dacă vreuna dintre mlădiţe are o poziţie centrală, atunci aceasta se poate tăia cu 2-3 muguri mai sus decât celelalte, având astfel rolul de lăstar central. Asta pentru că şi la arbuşti se poate organiza o coroană piramidală mică.

Taierea educativă (de formare)

La coacăz, frunzele se dezvoltă atât pe porţiuni scurte, cât şi lungi. Cele mai roditoare sunt considerate mlădiţele lungi în vârstă de un an din ai căror muguri se dezvoltă cei mai frumoşi ciorchini din zona bazei. Pe lemn îmbătrânit se dezvoltă ciorchini cu boabe mici şi rare. Prin tăierea de formare aplicată timp de 3-4 ani se urmăresc mai multe scopuri. Astfel, ramurile conducătoare trebuie să devină axe suficient de stabile prin reduceri anuale şi în acelaşi timp să producă suficiente ramificaţii laterale care, de asemenea, impulsionate prin tăieri reductive, contribuie la înmulţirea mlădiţelor fructifere. În plus, prin tăierea reductivă este impulsionată formarea lăstarilor din pământ, dintre care unii sunt folosiţi pentru completarea ramurilor conducătoare. Soiurile de coacăz se deosebesc între ele atât prin modul de creştere, cât şi prin caracteristicile fructelor. La tăieri trebuie ţinut cont de acest lucru. Soiurile cu creştere medie şi care ramifică puţin rodesc abundent, astfel încât tufele ameninţă să se prăbuşească sub greutatea rodului. Aici sunt necesare tăieri reductive puternice în fiecare an. Lăstarii de prelungire de pe ramurile conducătoare vor fi scurtaţi cel puţin până la jumătate din lungimea lor, în timp ce ramificaţiile principale vor fi tăiate până la 3-4 muguri, iar cele secundare până la 2 sau 3. La soiurile cu creştere mai puternică tăierile reductive pe prelungiri vor fi aplicate la 1/3 până la jumătate din lungimi. La soiurile cu creştere puternică şi verticală este suficientă scurtarea doar cu 1/3 din lungime. La toate soiurile cu creşteri mai puternice ramificaţiile laterale de pe ramurile conducătoare şi fructifere pot fi tăiate reductiv până la aproximativ şase muguri. La fiecare tăiere va fi stabilită varga principală, care trebuie să fie în mijlocul celorlalte. Tăierile reductive ale celorlalte ramuri vor fi subordonate în formă de acoperiş faţă de axa centrală. Cele patru sau cinci ramuri conducătoare iniţiale îngrijite până acum în cadrul tăierii educative nu sunt suficiente pentru a putea afirma că arbustul este complet. De aceea, pentru completare, trebuie produse anual una sau două noi ramuri conducătoare din lăstarii răsăriţi din pământ, pentru ca în final să existe până la opt vergi conducătoare. Alegerea ramurilor de completare se face urmărind umplerea golurilor. Ele vor fi tratate în continuare după procedeul descris mai înainte. La prima tăiere, acestea nu vor fi scurtate mai mult de 1/3. Aceşti lăstari de completare pot fi deci cu unul, doi sau chiar trei ani mai tineri decât cei de la început. Aceşti purtători de rod de vârste diferite garantează de-a lungul anilor recolte bogate atât cantitativ, cât şi calitativ. Toţi lăstarii care nu sunt necesari vor fi tăiaţi în fiecare an de la nivelul solului.

Tăieri de întreţinere

La intrarea deplină pe rod se vede dacă măsura de tăiere aplicată a fost cea mai potrivită şi poate fi păstrată în continuare. În cazul unei recolte prea slabe a tufei (sub 5 kilograme) lemnul fructifer trebuie lăsat mai lung şi rărit mai puţin. Dacă dimpotrivă, recolta prea mare frânează creşterea lăstarilor, iar ciorchinii şi boabele rămân mici. Se va aplica o tăiere mai puternică a lemnului fructifer faţă de cât s-a tăiat până atunci. Dacă totul decurge normal, tăierile ulterioare vor fi aplicate în aceeaşi manieră ca până acum.

Tăieri de întinerire

Este recomandabil ca aproximativ din al cincilea an de la plantare, la toate soiurile să fie tăiate de jos una sau două tulpini principale sau să fie transferate pe un lăstar tânăr aflat cât mai spre bază. La soiurile cu creştere slabă, această tăiere a tulpinilor vlăguite trebuie să aibă loc mai devreme, deja în al patrulea an de la plantare, în timp ce la soiurile cu creştere mai puternică această întinerire poate fi întreprinsă de-abia un an mai târziu şi atunci, pe cât posibil, prin deviere pe un lăstar tânăr. Arbuştii care nu au fost tăiaţi niciodată sau foarte rar sunt de regulă prea înalţi. Acest lucru este şi mai evident atunci când tulpinile sunt foarte apropiate una de alta. O întinerire puternică prin devierea axelor principale pe mlădiţe laterale tinere, aflate spre bază, ar fi optimă. Din cauza lipsei de lumină la baza unor astfel de tufişuri neîngrijite, aceşti lăstari de transfer nu prea există, după cum nu prea există nici coarde noi răsărite din pământ. Din această cauză tufele vor fi, în primul rând, rărite puternic. Vor rămâne patru până la cinci tulpini, care vor fi tăiate pe cea mai de jos ramificaţie laterală pe care o au şi îndepărtate spre exterior. Dintre mlădiţele noi răsărite din rădăcină vor fi alese cinci, şase sau chiar şapte, care vor fi tăiate reductiv cu un sfert până la o treime din lungimea lor, pe un mugure orientat în exterior. Dacă tulpinile bătrâne care au fost întinerite încurcă dezvoltarea mlădiţelor noi, atunci vor fi tăiate de jos în vară sau la tăierea din iarnă. Noile tulpini obţinute vor fi supuse operaţiilor de tăiere prezentate până acum. Un îngheţ puternic din timpul iernii poate distruge toate părţile aeriene ale arbustului. Dacă rizomul a rămas neatins, plantele se regenerează rapid.

Tufe susţinute de garduri de sârmă

Coacăzul se pretează foarte bine la această variantă de organizare. Este adevărat că din cauza distanţei relativ mici dintre plante (0,75-1 metru) sunt necesare mai multe plante şi mai multă muncă la plantare, dar recoltele timpurii şi bogate acoperă repede cheltuielile. Ca material saditor sunt potrivite tufele cu 5-7 mlădiţe. Acestea vor fi plantate în aşa fel încât cele mai dezvoltate mlădiţe să fie în dreptul sârmelor. Ceilalţi lăstari mai slabi vor fi tăiaţi de la pământ. Apoi cele 3-4 ramificaţii principale vor fi tăiate la lungimi de 30-40 cm. Lastarii de prelungire ai acestora încep să se dezvolte rapid. În dreptul primei sârme de susţinere ei vor fi răsfiraţi astfel încât să aibă o distanţă de 25 cm între ei şi vor fi legaţi de sârmă. În doar câţiva ani va fi stabilizată înălţimea arbustilor la 1,5-1,6 metri. În acest timp, scopul principal este apariţia ramificaţiilor fructifere scurte sau medii, obţinute prin scurtarea anuală a prelungirilor ramurilor principale cu aproximativ 1/3 din noua creştere la soiurile care se ramifică mai slab. Această tăiere reductivă nu este necesară la soiurile cu o fructificare bună. Lemnul fuctifer scurt de până la 10 cm poate fi ordonat în jurul ramurilor principale şi nu va fi tăiat reductiv. Lemnul fructifer de lungime medie va fi tolerat doar dacă a crescut în poziţii ce fac posibilă legarea de sârme, astfel încât atât el, cât şi lăstarii mai puternici vor fi tăiaţi reductiv la unul sau doi muguri. Lăstarii noi care se formează din aceste conuri pot fi deseori folosiţi la rotaţia lemnului fructifer. Îndată ce vârfurile ramurilor principale depăşesc ultima sârmă sunt necesare devierile pe ramificaţii laterale aflate mai jos. O tăiere aplicată vara, cu două săptămâni înainte de recoltare, s-a dovedit benefică. Astfel, toţi lăstarii crescuţi spre exteriorul gardului vor fi scurtaţi la 3-4 frunze. Aceştia vor dezvolta muguri floriferi la bază. Lăstarii răsăriţi anual din rizom vor fi rupţi cu mâna în fiecare primăvară. Pentru întinerire sunt valabile următoarele practici horticole: ramurile principale vor fi păstrate pe întreaga durată a plantaţiei (12-14 ani) sau după şase ani acestea se întineresc pe un lastar tânăr ori se înlocuiesc cu o mlădiţă nouă crescută din rădăcină. În cazul unui atac de pătare roşie pustulară („Nectria cinnabarina“), tufele vor fi tăiate imediat după recoltare sau cel mai târziu toamna. Astfel se evită rănirile prin tăiere în perioada de infectare, care este decembrie-martie. Lemnul fructifer trebuie îndepărtat şi ars. Rănile mai mari vor fi protejate cu chit.

Arbuşti cu tulpini înalte şi scunde

În afară de situaţia în care mai multe ramificaţii principale se dezvoltă direct din rizom formând o tufă, există şi posibilitate ca arbustul să aibă o singură tulpină bine dezvoltată, pe care se dezvoltă o coroana de ramuri la o anumită distanţă de sol. Conceptul de educare - dacă arbuştilor nu li se acordă nici o atenţie în ceea ce priveşte dirijarea coroanelor, pot apărea dezechilibre mari într-un timp foarte scurt. Experienţa căpătată în îngrijirea pomilor fructiferi este importantă în stabilirea conceptului de formare şi îngrijire a arbuştilor. Astfel, forma cu o singură tulpină având până la cinci ramuri conducătoare (piramidă miniaturală) s-a dovedit a fi funcţională. Forma ideală de organizare a unei tufe este însă cea cu un ax central, vertical, în jurul căruia să fie grupate patru sau cinci ramuri principale, între care să existe unghiuri de 45-90 de grade. Pe acest schelet se va dezvolta lemnul fructifer. Practic, se va alege axa principală care va fi legată vertical de un tutore. Unghiurile celorlalte ramuri principale pot fi controlate prin metode de acum cunoscute. În pepiniere, materialul săditor al coacăzului este oferit cu tulpini de 80-90 cm (tulpini înalte) şi cu tulpini de 40-50 cm (tulpini scunde). Coroanele acestora pot fi considerate corespunzătoare dacă au deja mai mult de trei ramificaţii principale. Se recomandă procurarea puieţilor cu un număr mai mare de ramificaţii principale. După plantare, tulpinile trebuie legate pe un tutore bine înfipt în pământ. Legarea se face o dată în zona punctului de altoire şi a doua cam pe la jumătatea tulpinii. După aceasta se trece la tăierea reductivă: prelungirea tulpinii va fi redusă până la 20-25 cm, iar cele 4-5 ramuri principale alese vor fi tăiate după un con de 60 de grade pornit din vârful deja redus. Tăierile ramificaţiilor principale se vor face deasupra câte unui mugur orientat pe exterior. Celelalte se suprimă.

Tăierea de formare şi întreţinere

La a doua tăiere reductivă trebuie verificat mai întâi dacă este necesar ca numărul de ramificaţii principale să fie întregit sau dacă este necesară o corectare a poziţiei acestora pe verticală. În faza următoare se trece la rărire: mlădiţele concurente, precum şi lăstarii crescuţi la interior sau care sunt prea deşi fac în primul rând obiectul răririi. Ei vor fi îndepărtaţi complet sau vor fi tăiaţi reductiv până la unul sau doi muguri. În final se aplică tăierea reductivă. În ceea ce priveşte lungimea acestei tăieri reductive se face următoarea menţiune: deoarece forţa de creştere a coroanelor pe trunchi obţinută prin altoire este mai mică decât în cazul unei tufe, trebuia făcută o tăiere mai scurtă. Dacă s-a spus că în cazul tufelor prelungirile ramurilor principale să fie tăiate reductiv până la jumătate din lungimea lor, atunci la coroana cu trunchi se va tăia ceva mai mult. Acelaşi lucru este valabil şi pentru ramificaţiile de ordin inferior. Soiurile cu putere vegetativă mai mare pot fi lăsate ceva mai lungi, dar trebuie reduse anual chiar şi după ce coroana a fost deja construită. Un lucru trebuie reţ inut: pentru a asigura o creştere anuală suficientă şi pentru a împiedica o epuizare prematură, creşterea trebuie impulsionată continuu prin tăieri reductive anuale.
 
Tăierea de întinerire

Începând din anul al patrulea, sunt recomandate tăierile de întinerire a coroanei. La aceste tăieri se vor face transferări de ax pe lăstarii tineri crescuţi spre centrul coroanei. Lăstarii crescuţi din pământ sau pe tulpină vor fi îndepărtaţi pentru că ei aparţin portaltoiului, nu altoiului nobil.

Victor VĂTĂMANU