Tehnologia de cultură pentru coada şoricelului (Achillea millefolium L.)

În ceea ce priveşte istoricul genului, trebuie amintit că numele acestuia este latinizarea grecescului „Achilleia“, nume creat în cinstea eroului Achilles, care, învăţând arta tămăduirii bolilor de la centaurull Chiron, a folosit această plantă pentru vindecarea bolilor lui Telephos; „millefolium“ poate însemna o mie de frunze, datorită faptului că frunzele sale sunt divizate în multe lacinii.

În ceea ce priveşte importanţa culturii de coada şoricelului, aceasta este utilizată în industria alimentară la aromatizarea lichiorurilor, în industria cosmetică la fabricarea parfumurilor şi în industria farmaceutică. De o mare importanţă este şi faptul că această plantă este o bună specie meliferă, mierea obţinută având o mare căutare. Arealul de cultivare a acestei plante este cuprins în mare parte în zonele temperate ale Europei, dar se întâlneşte şi în zone din Asia şi America de Nord. Coada şoricelului este o specie larg răspândită mai ales în flora spontană, dar posedă şi o mare plasticitate ecologică, ea putând fi întâlnită de la şes până la munte, chiar şi la o altitudine de peste 100 de metri. În România, coada şoricelului se cultivă cu preponderenţă în sud-vestul ţării, unde, datorită condiţiilor pedo-agro-climatice, se acumulează mai mult ulei volatil. Ca principii active, de la coada şoricelului ne interesează atât părţile aeriene (Herba Milefolii), cât şi florile (Flores Milefolii), care conţin ulei volatil de culoare albastră (0,34-1,40 %). Acest ulei volatil este bogat în azulene, şi în special în chamazulena, proazulene, reprezentate prin achilină, milefolină, taninuri, flavonoide, proteine, aminoacizi, rezine, vitamine, acizi organici. Din punct de vedere farmaceutic, planta de coada şoricelului are o acţiune farmacologică stomatică, astringentă, antiinflamatoare, calmantă şi uşor aseptică, tonic amară, cicatrizantă şi colereic-colagonă. În ceea ce priveşte relaţiile plantă-factori de vegetaţie, prezentăm în continuare, pe scurt, importanţa unor factori determinanţi pentru cultura de coada şoricelului. Astfel, în ceea ce priveşte cerinţele faţă de temperatură, amintim că această plantă este o specie termofilă, care rezistă bine la temperaturile joase din perioada iernii (rezistenţă bună la geruri); în acelaşi timp, trebuie precizată rezistenţa şi la temperaturile ridicate din timpul lunilor de vară (rezistenţă bună la condiţiile de arşiţă şi secetă din sud-vestul ţării). Cerinţele faţă de umiditate se rezumă la cultivarea plantei în condiţii de climă caldă şi umedă; aceste cerinţe conduc la creşterea conţinutului în azalene şi, implicit, prin acestea creşte calitatea uleiul volatil obţinut de la planta de coada şoricelului. Faţă de lumină, planta coada şoricelului are cerinţe mai mari, lumina favorizând acumularea uleiului volatil şi a proazalenelor în timpul fenofezei de dezvoltare înflorit. Trebuie precizat faptul că planta reacţionează puternic la schimbarea condiţiilor de lumină, lipsa parţială sau totală ducând la dispariţia plantei. Solul reprezintă un element foarte important în reuşita culturii de coada şoricelului; în funcţie de caracteristicile solului, planta asigură obţinerea unui ulei volatil de calitate. Coada şoricelului preferă soluri, în special nisipoase, cu textură mijlocie. Ceea ce este foarte important este faptul că pH-ul solului nu influenţează conţinutul în azalene. Rotaţia culturii - planta de coada şoricelului este o specie perenă, care se poate menţine în cultură timp de cel puţin 4-5 ani. În condiţiile în care planta intră într-un asolament de culturi, ea se asociază cu specii furajere perene.

Fertilizarea culturii de coada şoricelului aplicată corect şi în funcţie de cerinţele plantei poate să conducă la obţinerea unei bune recolte şi implicit la mărirea cantităţii de ulei volatil. Aplicarea îngrăşămintelor începe odată cu executarea arăturii de bază, când se pot aplică îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu. Cantităţile în care se aplică aceste macroelemente sunt: P2O5 = 50-60 kilograme/hectar şi, respectiv, K2O = 30 kilograme/hectar. Elementul fertilizant azot se aplică în cantitate de 70-80 kilograme/hectar. Azotul poate fi administrat fazial: o anumită cantitate poate fi administrată la semănat, iar restul în timpul vegetaţiei sau numai în timpul vegetaţiei aplicat la diferite faze fenologice. Lucrările solului la cultura de coada şoricelului încep imediat după recoltarea culturii premergătoare, în condiţiile în care există suficientă umiditate în sol şi se poate ara terenul destinat culturii. Arătura se execută la adâncimea de 22-25 cm. Imediat după executarea arăturii, se poate aplica o trecere cu discul pentru a uniformiza arătură şi a distruge bulgării de dimensiuni mai mari. După trecerea cu discul, urmează o lucrare cu nivelatorul şi, în cazul în care încă mai avem bolovani de dimensiuni mai mari, se poate aplica o lucrare de mărunţire cu combinatorul. În preziua semănatului, este indicat a se aplica o lucrare cu tăvălugul, care are rolul de a pune în contact particulele de sol, în vederea păstrării umidităţii în sol. Semănatul constituie lucrarea de mare importanţă pentru cultura de coada şoricelului. În ceea ce priveşte data semănatului, trebuie amintit că semănatul se poate face în două perioade distincte, şi anume: în luna august-septembrie (în aceste condiţii planta de coada şoricelului intră în perioada de iarnă în faza de rozetă) sau în pragul iernii. Distanţa la care se seamănă seminţele de coada şoricelului este de 50-62,5 cm între rânduri, pentru a se putea asugura efectuarea praşilelor mecanice între rânduri. Adâncimea de semănat este de circa 0,5 cm, mai precis aproape de suprafaţa solului. Această adâncime se poate asigura prin folosirea limitatoarelor de adâncime montate pe brăzdarele semănătorilor de tip SUP 21 sau SUP 29. Cantitatea de sămânţă folosită la semănat este de circa 3 kilograme/hectar, sămânţă care trebuie să aibă în mod obligatoriu, următoarele caracteristici: puritate fizică = 50-70% şi germinaţia de circa 50-65%. O verigă foarte importantă în reuşita culturii de coada şoricelului o reprezintă lucrările de îngrijire. Prima lucrare care se execută imediat după semănat este tăvălugirea semănăturii, în vederea asigurării contactului direct între seminţele semănate şi particulele de sol. Astfel, se asigură germinaţia şi dezvoltarea plantelor în bune condiţii, în special când solul are o rezervă cel puţin minimă de umiditate. Imediat după răsărirea plantelor, când plantele de coada şoricelului au înălţimea de circa 5-8 cm, se va executa operaţiunea de plivit pe rând. Tot în această perioadă se execută şi răritul plăntuţelor răsărite, lăsând un interval de 12-15 cm între plăntuţe.

După răsărirea plantelor, se poate face o combatere a buruienilor prin aplicarea de erbicide specifice, indicate de specialiştii agronomi din zonă. Pentru combaterea integrată a buruienilor sunt necesare şi praşile mecanice executate cu cultivatorul, la care se montează discuri de protecţie pentru a nu vătăma plantele. În timpul vegetaţiei sunt necesare şi praşilele manuale, pentru a corecta praşilele mecanice. Acestea pot fi în număr de 2-3 în timpul vegetaţiei, până la recoltare, şi una după ce s-a executat recoltarea frunzelor şi a inflorescenţelor. În condiţiile în care se urmăreşte obţinerea de sămânţă prin cultivarea loturilor semincere, obligatoriu se execută purificatul biologic, care urmăreşte înlăturarea plantelor bolnave de coada şoricelului. Recoltarea culturii de coada şoricelului prezintă importanţă deoarece alegerea momentului recoltării este determinantă în obţinerea unei recolte bune. Astfel, trebuie specificat că frunzele tinere sunt cele mai bogate în azalene şi în ulei volatil. Pentru a avea un conţinut maxim în aceste elemente, este necesar ca recoltatul să se execute între orele 11 şi 14. În ceea ce priveşte inflorescenţele, trebuie precizat că acestea se recoltează când majoritatea florilor din antodii sunt deschise. Recoltarea inflorescenţelor se face în zile senine şi calde, în ore cu insolaţie maximă. Inflorescenţele se recoltează manual sau eventual cu secera. Înălţimea de tăiere a inflorescenţelor este la nivelul ramificării. Dacă vorbim despre recoltarea herbei, aceasta se poate face cu cositoarea mecanică, lucrare care înseamnă recoltare corectă şi limitată în timp. Uscarea se poate face la umbră, în strat subţire de circa 3-5 cm. Recolta se depozitează în şoproane speciale pentru uscare, în condiţii de igienă perfectă. Uscare se poate face şi în uscătoare de tip industrial, la o temperatură de circa 35 de grade Celsius, obţinând astfel o cantitate de circa 10-40 qintale/hectar de herba şi circa 5-6 qintale/hectar de inflorescenţe. Pentru păstrarea timp mai îndelungat, este necesar ca recolta obţinută să fie ambalată în saci de pânză rară; în astfel de condiţii, recolta se poate păstra timp de circa un an.

Victor VĂTĂMANU