Tehnologia de cultura pentru hrean - Armoracia rusticana

Hreanul provine din partea de sud-est a Europei, din zona limitrofă a Mării Mediterane şi din Asia de Vest. Hreanul este răspândit în toate zonele favorabile, unde ocupă suprafeţe mai mari sau mai mici. Partea comestibilă este rădăcina puternic dezvoltată, pivotantă, cu lungimea de peste 30-40 cm, care se consumă în stare proaspătă sau industrializată.

---

Particularităţi morfologice şi biologice

Rădăcina - hreanul este o plantă viguroasă, cu rădăcină pivotantă, de culoare alb-gălbuie la exterior, ramificată mai mult sau mai puţin, în funcţie de natura terenului şi vârsta plantelor. Are pulpa albă, cărnoasă, cu gust picant şi conţinut ridicat de vitamina C (peste 70 mg/100 grame material proaspăt), mare tensiune de vaporizare a substanţelor aromate şi fitoncide pe bază de izomeri de cyanat. Fiind puternic bactericid şi bacteriostatic, se utilizează şi în industria produselor legumicole murate, cărora le asigură consistenţă şi aromă şi previne deprecierea soluţiilor conservante.

Frunza are dimensiuni foarte mari, este oval-lanceolată, marginea este uşor ondulată, are culoarea verde închisă, lucioasă. Tulpina florală poate atinge înălţimea de 0,9-1,2 metri, este ramificată şi are fruze fimbriate (ca Hreanul provine din partea de sud-est a Europei, din zona limitrofă a Mării Mediterane şi din Asia de Vest. Hreanul este răspândit în toate zonele favorabile, unde ocupă suprafeţe mai mari sau mai mici. Partea comestibilă este rădăcina puternic dezvoltată, pivotantă, cu lungimea de peste 30-40 cm, care se consumă în stare proaspătă sau industrializată. frunza de ferigă). Floarea este albă şi mică. Fructul este de tip silicvă, de regulă cu seminţe sterile. În România, în lista oficială este înscrisă o singură populaţie locală: De Vidra.

Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie

Faţă de căldură şi, în general, faţă de factorii de mediu, planta de hrean este puţin pretenţioasă, reuşind în toate zonele de cultură. Rezistă la gerurile din timpul iernii fără măsuri speciale de protecţie. Are cerinţe modeste faţă de factorul lumină; de aceea, hreanul se poate cultiva şi în locuri parţial umbrite. Faţă de umiditate, hreanul se dovedeşte a fi sensibil la excesul de apă, apă provenită din precipitaţii sau din fluxul freatic; ca urmare, terenul de cultură trebuie să prezinte apa freatică la adâncime mai mare.

Faţă de factorul hrană, hreanul pretinde terenuri bine aprovizionate cu elemente nutritive, pe solurile mai uşoare fiind necesară o fertilizare moderată cu îngrăşăminte organice cu o doză de 30-40 tone de gunoi de grajd/hectar. Faţă de sol, hreanul creşte bine pe orice sol, dar solul influenţează calitatea rădăcinilor, ca grad de dezvoltare şi ramificare, dar mai cu seamă la recoltarea rădăcinilor. De aceea, amplasarea culturii se face pe terenuri profunde, cu textură mijlocie, afânate profund.

Obţinerea materialului pentru plantare

Materialul biologic pentru plantare se obţine din ramificaţiile rădăcinii, secţionate sub formă de butaşi, în lungime de 12-15 cm. Acestea poartă muguri dorminzi din care vor rezulta noile plante. Butaşii se pun la forţare, asigurând un substrat bun de înrădăcinare şi umiditate. După un timp, fiecare butaş va forma lăstari şi rădăcini.

În situaţia insuficienţei materialului iniţial de plantare, se poate efectua producerea de butaşi în spaţii protejate (sere, răsadniţe sau solarii), din secţiuni de rădăcină sub formă de rondele, de circa 2-5 cm grosime, cu mugure dormind, aşezate în poziţie normală pe substrat pentru răsaduri, constituit din 40% mraniţă, 40% pământ de ţelină şi 20% nisip, fiind apoi acoperite cu amestec nutritiv, la care se adăugă 25-30% turbă, pentru menţinerea umidităţii, în limita a 65-80% din IUA (intervalul umidităţii active).

Durata pentru obţinerea butaşilor înrădăcinaţi este de 45-50 de zile. Se pot obţine circa 350-400 de butaşi înrădăcinaţi la metrul pătrat. În micile gospodării se practică forţarea rădăcinilor mici şi subţiri, inapte consumului, folosind ghivece improvizate din pungi de polietilenă, până la pornirea mugurilor în vegetaţie, după care se lasă un singur mugure. Hreanul se plantează la locul de cultură în perioada martie-aprilie.

Înfiinţarea culturii

Modelarea terenului - culturile de hrean se realizează pe straturi înălţate sau biloane. În acest mod, rădăcinile se vor forma mai puţin adânc, iar recoltarea va fi mai uşoară.
Plantarea - butaşii înrădăcinaţi se plantează pe coronament sau în treimea superioară a bilonului.
Schema de plantare - distanţa dintre rânduri - va fi de 70-80 cm, iar între plante pe rând la 30-35 cm.

Lucrările de întreţinere

Irigarea - este necesară, în primul rând, după plantare, pentru prinderea butaşilor înrădăcinaţi. În timpul vegetaţiei, se irigă de 2-3 ori, până ce plantele devin viguroase, cu normă de udare moderată, de 250-350 de metri cubi de apă la hectar.
Prăşitul - pentru menţinerea terenului curat de buruieni şi afânat, la adâncime din ce în ce mai mare, pe 6-12 cm.

Recoltarea
Începe cu anul al doilea de cultură, pe măsura necesarului de valorificare sau consum, iar pentru valorificare, în timpul iernii, rădăcinile recoltate toamna se păstrează stratificate în nisip, în lipsa luminii. Producţia posibilă a se obţine oscilează între 20 şi 25 de tone la hectar, în funcţie de desimea culturii, natura terenului şi nivelul de întreţinere a acestuia.

Victor VĂTĂMANU