Tehnologia de cultură pentru laur (laur păros, laur indian) - Datura innoxia Mill.

Specia Datura innoxia Mill. a fost mult întrebuinţată ca plantă medicinală în America Centrală, încă din antichitate, după cum prezintă E. Păun şi colaboratorii.

Ea a fost întâlnită în literatura de specialitate sub denumirea de laur indian, ca urmare a utilizării plantei de către triburile de indieni din America Centrală, în medicina populară şi în ritualurile religioase. De aceea, de multe ori a fost confundată cu Datura Metel L., cunoscută tot sub numele de laur indian, specie însă originară din India şi întrebuinţată pentru aceleaşi proprietăţi calmante, narcotice, antispasmodice de către băştinaşi.

Locul în asolament - Datura innoxia, cultivându-se ca plantă anuală, în asolament poate urma după plante prăşitoare sau cereale, alte culturi îngrăşate cu gunoi de grajd, dar nu după cartofi sau tomate cu care are boli comune, în special viroze. Revenirea pe acelaşi teren va avea loc numai după 5 ani, monocultura nefiind indicată din cauza infestării solului cu boli şi dăunători.

Fertilizarea - numeroase cercetări au evidenţiat efectul favorabil manifestat de îngrăşămintele cu azot, aplicate singure, asupra creşterii producţiei de materie primă vegetală, dar mai ales în combinaţie cu îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu. După unii autori, sub influenţa îngrăşămintelor minerale, conţinutul în alcaloizi din părţile aeriene ale plantelor nu se modifică, sporirea producţiei de principii active realizându-se pe seama măririi producţiei de materie primă vegetală. Alţi autori consideră că la doze medii de azot şi la doze ridicate de fosfor conţinutul în alcaloizi sporeşte. Unii cercetători au constatat o creştere a conţinutului în alcaloizi prin aplicarea sub formă de KNO3. Potasiul are o acţiune negativă asupra alcaloizilor la Datura innoxia. Salinizarea solului cu cloruri sau sulfaţi a determinat creşterea conţinutului în alcaloizi în frunze şi scăderea acestuia în seminţe, tulpini şi rădăcini. În culturile de laur păros destinate obţinerii de capsule şi seminţe, cele mai mari sporuri de producţie s-au obţinut prin administrarea gunoiului de grajd 20-40 tone/hectar şi a îngrăşămintelor minerale: 60 kilograme N/hectar, 90 kilograme P2O5/hectar, 60 kilograme K2O/hectar. Astadjov şi colaboratorii indică doze mai mari de gunoi de grajd, de 30-50 tone/hectar, precum şi de îngrăşăminte minerale NPK în raport de 1:2:1. Hornok recomandă pentru obţinerea de herba aplicarea a 30-40 kilograme N/hectar, 40-60 kilograme P2O5/hectar şi 60-80 kilograme K2O/hectar. Cercetările efectuate în România pe cernoziomul mediu levigat de la Fundulea au evidenţiat influenţa pozitivă a îngrăşămintelor cu azot asupra plantelor de laur păros. (Maria Verzea şi colaboratorii) Dozele cele mai eficiente au fost cele de 90-120 kilograme/hectar s.a., acestea contribuind la realizarea unor sporuri de 17-20% la producţia de herba. Administrarea îngrăşămintelor cu azot pe agrofonduri cu P60 şi P60K80 este intens corelată cu sporuri de producţie până la 90-120 kilograme N/hectar. Îngrăşămintele cu fosfor în doză de 60 kilograme/hectar s.a. au influenţat în mod pozitiv conţinutul în alcaloizi, în timp ce îngrăşămintele cu azot, în absenţa fosforului şi potasiului, au dus la micşorarea acestuia. Producţiile cele mai mari de alcaloizi s-au obţinut atât pe seama conţinutului ridicat determinat de agrofondul de 60 kilograme P2O5/hectar, cât şi pe seama creşterii producţiei de herba uscată la hectar, pe agrofondul cu P60K60. Administrarea numai a 90 de kilograme azot/hectar s.a. în mod fracţionat, primăvara devreme - 60 kilograme/hectar şi la butonizare - 30 kilograme/hectar, este tot atât de eficace ca şi doza de 120 kilograme azot/ hectar s.a. aplicată integral. (Maria Verzea) Hotin şi colaboratorii recomandă aplicarea în faza de 5-7 frunze adevărate de laur păros atacate 60 kilograme/hectar azot, fosfor şi potasiu, iar în faza de butonizare, cu ocazia praşilei între rânduri, a 30 kilograme/hectar N. Dintre microelemente, s-a constat că Zn 0,5% şi Mn 0,5% au avut efect pozitiv asupra conţinutului şi producţiei de alcaloizi totali la plantele de laur păros cultivate pe ceroziomul cambic tipic de la Secuieni.

Pregătirea solului - după plante premergătoare timpurii se execută direct arătura la 22-25 cm, când starea de umiditate a solului permite efectuarea în bune condiţii a acestei lucrări. Dacă solul nu are suficientă umiditate, se execută mai întâi o lucrare cu grapa cu discuri, urmând ca arătura de bază să se facă în momentul în care nivelul aprovizionării cu apă se îmbunătăţeşte. După recoltarea plantelor premergătoare târzii se ară la 22-25 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată. Primăvara, de îndată ce pământul s-a zvântat, se nivelează arătura şi se grăpează cu grapa cu colţi reglabili. Până la semănat se execută 1-2 lucrări cu combinatorul CPG-3 sau CPG-4, pentru realizarea unui pat germinativ de bună calitate, afânat, mărunţit, nivelat şi fără buruieni. Pregătirea patului germinativ se poate face şi cu grapele cu discuri GD-4 sau GD-3,2 în agregat cu tractorul, urmate de câmpuri de grape cu colţi reglabili sau cu bare nivelatoare.

Modul de înmulţire -  laurul păros se înmulţeşte prin seminţe. Procesul de germinare a seminţelor poate fi accelerat prin menţinerea seminţelor înainte de semănat, timp de 3 zile, la temperaturi ridicate de 35 de grade Celsius sau în nisip umed, la 18-20 de grade Celsius, timp de 20 de zile.

Epoca de semănat - pentru laurul păros epoca optimă de semănat este primăvara, în luna aprilie, când temperatura solului ajunge la 7-8 grade Celsius. În cazul semănatului în pragul iernii, răsărirea este foarte neuniformă, cu multe goluri, eşalonată pe o perioadă mare de timp. Producţiile de fructe şi seminţe sunt mult inferioare plantelor obţinute din culturi semănate primăvara. Experienţele efectuate în România au arătat că în sudul ţării laurul păros se poate semăna în tot cursul lunii aprilie şi, de asemenea, şi mai târziu, în condiţii de irigare, după altă cultură.

Distanţa şi adâncimea de semănat - pentru obţinerea de herba, laurul păros se seamănă în rânduri la distanţă de 50 cm. Cercetările efectuate la Fundulea au evidenţiat ca optimă distanţă de 60 cm între rânduri. Aceeaşi distanţă este indicată şi de Hotin şi colaboartorii, şi de Hornok. Pentru obţinerea de fructe sau de seminţe, laurul păros se seamănă la distanţă de 70 cm între rânduri. În România, culturile de laur păros destinate producerii de seminţe utilizate ca material de înmulţire se realizează prin însămânţarea la distanţă de 70 cm între rânduri. Adâncimea de semănat variază în funcţie de structura şi umiditatea solului, de la 2-3 cm pe solurile grele şi umede la 4 cm pe solurile uşoare şi 5 cm pe cele uscate.

Norma de sămânţă - pentru culturile de la care se obţine herba, norma este de 10-12 kilograme/hectar. În cazul culturilor destinate producerii de seminţe sau de la care se recoltează capsulele imature, se va utiliza o cantitate de 7-8 kilograme/hectar. Norma de sămânţă poate fi redusă la 4-5 kilograme/hectar dacă pe suprafeţe mici se seamănă în cuiburi la 70x30 cm sau la 70x40 cm. La semănat se vor folosi numai seminţe cu indicii de calitate corespunzători prevederilor STAS: seminţele din clasele 1 şi a 2-a trebuie să aibă puritatea fizică de minimum 95% şi, respectiv, 90%, iar germinaţia de minimum 80% şi, respectiv, 65%.

Lucrările de întreţinere - din cauza necesităţi unei perioade îndelungate de la semănat până la răsărire (15-20 de zile), precum şi a unui ritm foarte lent de creştere în primele două luni de vegetaţie, trebuie să se acorde o atenţie deosebită lucrărilor de combatere a buruienilor, deoarece chiar şi o îmburuienare de scurtă durată poate compromite cultura de laur păros. Combaterea buruienilor de face prin erbicidare, asociată cu o lucrare de plivit şi cu 2-3 praşile manuale şi mecanice, atât înainte de înflorit, cât şi după prima recoltă. Erbicidarea culturilor se efectuează înainte de semănat cu substanţele (erbicidele) indicate de specialiştii agronomi din zonă. Eficacitatea erbicidelor este mai ridicată dacă terenul pe care este amplasată cultura nu este infestat cu buruieni din familia Cruciferae. În absenţa erbicidelor, în perioada de la semănat la răsărire terenul se grăpează perpendicular pe direcţia rândurilor. În culturile destinate producerii de seminţe sau de capsule imature se execută răritul plantelor pe rând, la 30-40 cm, când acestea au 4-5 frunze adevărate.

Boli, dăunători. Combatere - dintre boli, cea mai frecvent întâlnită în culturile de laur păros este pătarea frunzelor şi capsulelor, produsă de ciuperca Alternaria crassa Sacc (Rands.). Boala apare mai întâi pe frunzele bazale, ca pete circulare sau de formă neregulată, de culoare brun-deschisă, cu zone concentrice, care se măresc treptat şi pot să conflueze la un atac puternic. Cu timpul, ţesuturile se necrozează şi se desprind de restul limbului neatacat. Frunzele puternic atacate se usucă şi cad, mai ales cele de la baza plantei. Boala se extinde şi pe frunzele superioare, iar în condiţii persistente de umiditate apare şi pe capsule şi pe restul caliciului, existent la baza capsulelor ca un guleraş, tot sub formă de pete cenuşii, apoi negre, adâncite, de formă neregulată, ajungând până la 3 cm în diametru. Seminţele din interiorul capsulei sunt cuprinse de miceliul negricios al ciupercii. Putregaiul rădăcinilor este produs de Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de By.

Pentru prevenirea atacului, se recomandă aplicarea măsurilor de igienă culturală şi respectarea unui asolament raţional. În ultimii ani, în culturile de laur păros se semnalează frecvent viroze şi microplasmoze specifice solanaceelor. Pentru prevenirea infecţiei virusurilor, se recomandă după recoltarea laurului păros distrugerea prin ardere a tuturor resturilor de plante, aplicarea unei rotaţii raţionale şi a unei agrotehnici corespunzătoare, distrugerea plantelor-gazdă spontane, care constituie focare de infecţie. Mijlocul cel mai eficient de combatere a virozelor este cultivarea de soiuri rezistente. Ca dăunători, în culturile de laur păros s-au identificat 15 specii de insecte şi o specie de acarian tetranychid, toate cu caracter polifag. Impotanţă practică au prezentat viermii-sârmă (larvele de Agriotes spp.), care în urma atacului au influenţat puternic starea fitosanitară a culturilor în primele faze de vegetaţie. Larvele de noctuide - buha verzei, buha cruciferelor, buha semănaturilor şi buha solanaceelor - au produs pagube fără importanţă economică. Păduchele verde al piersicului şi cicadele au rol important în transmiterea virozelor. Pentru prevenirea atacului de dăunători sunt necesare respectarea asolamentului şi aplicarea măsurilor agrotehnice adecvate.

Recoltare - în urma cercetărilor efectuate în ţara noastră de către Păun şi Viorica Cucu, s-a stabilit că materia primă cea mai indicată pentru industrie este herba, atât din punct de vedere al producţiei, al calităţii, cât şi din punct de vedere economic. Cercetările efectuate în România au condus la recomandarea ca materia primă vegetală de laur păros să se recolteze când plantele au flori pe etajul III şi capsule imature pe primele două etaje, asigurându-se astfel un nivel ridicat al conţinutului în alcaloizi, precum şi o producţie sporită de herba la hectar. În cazul când materia primă este constituită din capsule imature, recoltarea se execută în momentul în care acestea au dimensiunile maxime şi sunt de culoare verde. Cei mai mulţi cercetători au stabilit că orele cele mai potrivite pentru recoltare sunt cele din prima jumătate a zilei, deoarece dimineaţa conţinutul în alcaloizi este cel mai mare.

Victor VĂTĂMANU