Tehnologia de cultura pentru loboda de gradina (Atriplex hortense L.)

Loboda de grădină este o plantă anuală, fiind înrudită îndeaproape cu loboda sălbatică (Atriplex patula, buruiana specifică terenurilor cu fertilitate naturală ridicată sau care au fost recent fertilizate cu bălegar). Se presupune că loboda de grădină, după cum afirmă V. Voican şi colab. (2002), provine din planta sălbatică Atriplex nitens Schlfur, care este răspândită în partea de nord a Europei, Caucaz şi Asia Centrală până în Liberia.

---

Este cunoscută în cultură încă din antichitate, în Evul Mediu având o largă răspândire, fiind foarte apreciată de consumatori. Cu timpul, şi-a pierdut din importanţă, pe măsură ce spanacul s-a răspândit mai mult.

În prezent, se cultivă în toate ţările mari consumatoare de legume verdeţuri. Fiind rezistentă la frig, loboda este printre primele legume verdeţuri care apar primăvara, umplând un gol în aprovizionarea cu legume proaspete. În România, se cultivă în toate zonele, cu o prezenţă susţinută în alimentaţie la oraşe şi la sate, în special în lunile de primăvară şi de la începutul verii. Toamna se consumă mai puţin, deoarece din cauza căldurilor din vară se obţine o producţie mică şi calitativ inferioară, frunzele pierzându-şi frăgezimea.

Loboda de grădină se cultivă pentru frunzele sale, cu precădere cele tinere (cât sunt mai tinere, uneori chiar din faza cotiledonară), care sunt consumate în stare proaspătă, la pregătirea diferitelor preparate culinare, ciorbe, mâncăruri diferite cu carne, piureuri cu ochiuri, carne sau frigănele, pilafuri, sărmăluţe de post etc. De asemenea, datorită coloritului diferit (galben, verde, roşu) şi viu al frunzelor se utilizează în stare crudă la ornarea şi garnisirea diferitelor preparate de carne friptă. Are o valoare alimentară apropiată de cea a spanacului, cu valoarea energetică echivalentă cu a acestuia, 22 de calorii la 100 de grame.

Loboda de grădină este o plantă erbacee anuală. Rădăcina este pivotantă şi ramificată puternic. Tulpina ajunge până la 1-1,5 metri înălţime. Frunza este de două feluri: frunzele inferioare sunt cordiforme - triunghiulare, dinţate pe margini, iar cele superioare au formă dreptunghiulară, adesea ascuţite, cu marginea întreagă şi limbul gofrat. Caracteristic pentru această specie este faptul că are frunzele mari, cărnoase, catifelate, elastice, fără luciu şi, în funcţie de forma botanică, au culoare verde închis, verde-gălbui şi roşu-violet. Inflorescenţa - planta înfloreşte în cursul lunii iunie, inflorescenţa este un panicul cu numeroase flori hermafrodite.

Fructul este o achenă rotund turtită, puţin aripată, de culoare galben-verzuie, aspră la pipăit, cu lungimea de 4-8 mm şi lăţimea de 1,5-2 mm grosime. În funcţie de condiţiile de vegetaţie, loboda formează seminţe diferite ca aspect şi culoare, unele mai gălbui, altele negricioase. Ultimele nu sunt bune pentru înmulţire, fiind lipsite de facultate germinativă. Într-un gram intră 250-300 de seminţe, iar MMB este egală cu 4-6 grame. Facultatea germinativă este foarte scăzută, 25%, şi se păstrează 1-2 ani.

În ceea ce priveşte soiurile de lobodă de grădină, nu se poate vorbi despre acestea, deoarece se întâlnesc trei forme de lobodă: verde (Atriplex hortensis f. Viridis) - de culoare verde-închisă; galbenă (Atriplex hortensis f. Lutea) - de culoare verde-gălbuie; roşie (Atriplex hortensis f. Rubra) - de culoare roşiatică. La cultivatorii amatori se întâlneşte un soi vechi - Bon Renri - originar din Franţa, care se deosebeşte de loboda obişnuită prin aceea că este o specie perenă, care se înmulţeşte prin despărţire de tufe. Are frunze mari, de culoare verdedeschisă, care se folosesc în acelaşi fel ca şi cele de lobodă obişnuită.

Cerinţele faţă de condiţiile de mediu
Loboda este o plantă cu cerinţe modeste faţă de complexul factorilor de vegetaţie. Creşte bine atât în locurile umbrite, cât şi în cele expuse la soare. Fiind o plantă rezistentă la frig, se poate semăna şi toamna, în preajma iernii, sau primăvara timpuriu, putând beneficia de umiditatea din sol acumulată în timpul iernii. Loboda este o plantă care necesită soluri afânate, revene, bogate în substanţe fertilizante şi lucrate adânc. Reuşeşte bine pe solurile fertile, uşoare sau semigrele, bogate în humus (4-5%) şi cu un pH cuprins între 6 şi 7,5. Terenurile trebuie să fie plane, uşor înclinate, nivelate cât mai bine, cu posibilităţi de irigare, lipsite de buruieni.

Tehnologia de cultivare
Loboda de grădină se cultivă prin semănare direct în câmp. Terenul pentru cultură se pregăteşte la fel ca şi la spanac, prin lucrări de toamnă (desfiinţarea culturii premergătoare şi strângerea resturilor vegetale ale acestora, nivelare, arătură adâncă) şi de primăvară, pentru pregătirea patului germinativ.

Pentru lobodă, cele mai bune premergătoare sunt prăşitoarele care au fost bine fertilizate cu gunoi de grajd, cum ar fi: tomate, castraveţi, varză etc. De asemenea, sunt considerate ca bune premergătoare pentru lobodă şi ceapa verde, salata şi spanacul. Având o perioadă de vegetaţie relativ scurtă în sistemul culturilor succesive, este folosită pe locul de cultură anterioară la unele culturi de bază care se plantează târziu în câmp, precum ardeiul şi tomatele. Se poate cultiva pe teren nemodelat, pe suprafeţe restrânse, în special în grădinile cultivatorilor individuali, ca şi pe teren modelat, în straturi înălţate, cu lăţimea la coronament de 104 cm. Semănatul pe teren nemodelat se face în rânduri echidistante la 40-50 cm distanţă, iar pe teren modelat câte două benzi pe un strat, a câte două rânduri, cu distanţa între rânduri de 20 cm, iar între benzi de 40 cm, cu zone de protecţie la rigole de 12 cm. Semănatul se face mecanic, cu semănătoarea SUP - 21 în agregat cu un tractor mic (tip L-445).

Epoca de înfiinţare - loboda de grădină se poate înfiinţa pe perioadă mai lungă din an, ca şi spanacul, de exemplu: semănat toamna devreme, la sfârşitul lunii august-începutul lunii septembrie, pentru a se recolta la 10-20 octombrie; semănat toamna târziu, la 12-20 octombrie, pentru a se recolta primăvara, pe la jumătatea lunii aprilie; semănat în primăvară, foarte timpuriu, în luna martie, pentru a se recolta în luna mai.

Norma de sămânţa este de 8-10 kilograme la hectar. Adâncimea de semănat variază între 1,5 şi 2 cm. Se poate însămânţa eşalonat din martie şi până la finele lui septembrie. Ca lucrări de îngrijire, se aplică 1-2 praşile, fertilizarea se face cu 75-100 de kilograme la hectar de azotat de amoniu aplicat imediat după răsărire, răritul (numai în cazul în care se urmăreşte recoltarea eşalonată a frunzelor de pe tulpini), la 15-20 cm de plantă pe rând, irigarea o dată sau de două ori şi numai în caz de secetă, cu norme de irigat de 200-250 metri cubi apă la hectar la o udare.

Plantele care rezultă de la rărit se valorifică la consum. Cu cât acesta se face mai devreme (plantă cu 2-3 frunze în rozetă), cu atât mai mult sunt apreciate de consumatori. Cultivată pe suprafeţe mari, loboda nu se răreşte, ci se recoltează doar prin smulgere, când plantele au 3-5 frunze normale. În acest caz, se cultivă în sistemul culturilor succesive, fiind o cultură anterioară culturilor de tomate, ardei, vinete, fie succesivă pentru varza timpurie, conopida timpurie, mazăre şi fasole de grădină. Atunci când plantele se lasă să  formeze tulpini, recoltarea frunzelor se face treptat, la 2-4 zile, începând din momentul în care au ajuns la mărimea şi calitatea cerute de piaţă.

Producţia de lobodă de grădină
variază de la 25-30 de tone la hectar, când se recoltează prin smulgere, la 40-50 de tone la hectar, când se face recoltarea frunzelor de pe tulpini.

Victor VĂTĂMANU

revista, agricultura, vegetal, tehnologie, cultura, loboda de gradina (atriplex hortense l.)