Tehnologia de cultură pentru meiul furajer

Cercetările au evidenţiat faptul că reuşita unei culturi succesive este condiţionată de rezerva de apă existentă în sol la pregătirea patului germinativ pentru cultura succesivă. În acest context, se pot produce cantităţi economice de furaj numai când rezerva de apă în stratul biologic activ (0-80 cm) poate asigura o răsărire normală a plantelor şi dezvoltarea acestora în următoarele 20-25 de zile.

Pe de altă parte, se cere ca, de la răsărirea plantelor şi până la recoltare, să se însumeze minimum 750 de grade Celsius (grade active). Aceste condiţii se întâlnesc în proporţie de 50-60% din ani în zonele de câmpie, când semănatul se face după cerealele de toamnă. În zonele colinare, meiul se poate extinde în cultură după cerealele de toamnă, acolo unde temperatura medie anuală este mai mare de 9,5 grade Celsius şi unde, de la semănatul culturii succesive de mei şi până la venirea brumelor, se însumează minimum 750 de grade Celsius şi cel puţin 150-180 mm apă.

Amplasarea culturii

În condiţii fără irigare, meiul în cultură succesivă urmează după orz şi grâul de toamnă. Poate să urmeze şi după secara pentru furaj şi boabe, dar şi după borceaguri şi cartofi timpurii. În regim irigat, meiul în cultură succesivă urmează pe ultimele suprafeţe eliberate de cereale de toamnă.

Aplicarea îngrăşămintelor şi amendamentelor

Singurul îngrăşământ necesar pentru cultura succesivă de mei este azotul. Doza economică este de 50-60 kilograme N/hectar în cultură neirigată şi 60-80 kilograme N/hectar în cultură irigată. De regulă, îngrăşămintele fosfatice şi potasice administrate culturii principale satisfac exigenţele şi pentru cultura succesivă de mei; când însă dozele administrate au fost modeste, fertilizarea suplimentară cu 40-50 kilograme P2O5/hectar, iar pe solurile acide şi cu 30-40 kilograme K2O/hectar, conduce la obţinerea unor sporuri economice de producţie. Meiul nu se comportă satisfăcător pe soluri al căror pH este mai mic de 5,5-5,8; în aceste condiţii este necesară intervenţia cu amendamente, care se vor aplica în cantităţi corespunzătoare la interval de 8-10 ani.

Lucrările solului

Lucrarea solului prin arătură nu este indicată, necesitând un consum mare de energie şi întârziind semănatul. Pregătirea solului prin lucrări superficial făcute cu grapa cu discuri (3-4 lucrări cu GD - 4,0 sau GD - 3,2) conduce la realizarea unui pat germinativ satisfăcător şi într-un timp scurt; ultima lucrare cu grapa cu discuri se face în agregat cu tăvălugul inelar; arderea prealabilă a miriştii este utilă, dar nu este indicată. Pe solurile tasate sau încărcate cu multe resturi vegetale, pregătirea solului se poate face eficient cu grapa cu discuri de mare capacitate (GD - 6,4 sau GD - 4,2) O lucrare economică se poate face şi cu cizelul, mai ales pe terenuri fără multe resturi vegetale. În aceste cazuri, pregătirea patului germinativ se face prin lucrări repetate (1-2 lucrări) cu GD - 4,0 sau GD - 3,2 în agregat cu tăvălugul inelar.

Sămânţa şi semănatul

Epoca de semănat - se impune efectuarea semănatului cât mai repede posibil după pregătirea patului germinativ, cunoscând că fiecare zi de întârziere la semănat echivalează cu 4-5 zile de toamnă. Pentru înscrierea în intervalul termic, limita maximă a semănatului este 15 iulie pentru zonele de câmpie şi 6-10 iulie pentru zonele colonare. Densitatea optimă de semănat - este de 24-25 kilograme sămânţa utilă/hectar. Semănatul se face în rânduri normale (12,5 cm), iar sămânţa se încorporează în sol la adâncimea de 2-2,5 cm.

Lucrările de întreţinere a culturii

Combaterea buruienilor - buruienile dicotiledonate anuale se combat eficient cu erbicidele recomandate de specialiştii agronomi, înainte de începutul fazei de împăiere, când buruienile se află în faza de rozetă. Combaterea bolilor şi dăunătorilor - meiul este sensibil la atacul tăciunelui, motiv pentru care, înainte de semnat, sămânţa se va trata cu produsele fungicide recomandate de specialiştii fitosanitari judeţeni. Irigarea - pe suprafeţele agricole cu posibilităţi de irigare, în anii secetoşi, prima udare se aplică imediat după semănat cu normă de 30-35 mm. Udările următoare se aplică la interval de 15-18 zile, cu norme de 45-55 mm. Ultima udare se face la începutul înspicatului. În continuare, pentru a preveni căderea plantelor, irigarea nu se va mai face.

Recoltarea

Pentru furajarea rumegătoarelor, epoca optimă de recoltare este în faza de lapte-ceară, când conţinutul plantelor în substanţă uscată este de 28-38%. Recoltarea plantelor se face direct din lan, cu combinele din dotare, masa fiind tocată cât mai mărunt posibil. Menţionăm că meiul recoltat în faza de lapte-ceară sau în faze mai timpurii se poate însiloza uşor, plantele fiind bogate în zaharuri solubile. În urma însilozării rezultă un nutreţ de bună calitate, consumat cu plăcere de bovine şi ovine. Producerea fânului de mei este posibilă, deşi ea este mai puţin indicată. Când se intenţionează producerea fânului de mei, masa vegetală se recoltează pe parcursul fazei de burduf. Masa cosită cu vindroverul se lasă în brazde cât mai largi, care se întorc după 3-4 zile. Balotarea fânului se face când umiditatea este de cel mult 18%.

Particularităţile producerii de sămânţă

Fiind o cultură cu perioadă scurtă de vegetaţie, meiul poate să producă sămânţă în aproape toate zonele ecologice din ţară. Planta întâlneşte condiţii bune de vegetaţie pe cernoziomuri, pe soluri aluvionare, dar şi pe soluri acide, permeabile, unde temperatura medie anuală este mai mare de 7,5-8 grade Celsius. Aceste condiţii se întâlnesc atât în sudul ţării, cât şi în Câmpia Transilvaniei şi Moldova. Vor fi considerate bune premergătoare pentru meiul de sămânţă cerealele de toamnă şi de primăvară, plantele anuale furajere, floarea-soarelui, hibrizii timpurii şi semitimpurii de porumb, sfecla, cartofii etc. După mei, urmează în rotaţie, de regulă, cerealele de toamnă. Meiul pentru sămânţă se comportă bine pe soluri care conţin minimum 7 mg fosfor mobil şi 18 mg potasiu mobil/100 grame sol. Dozele de îngrăşăminte fosfatice şi potasice se vor stabili după formulele indicate în stabilirea acestora. În lipsa datelor de cartare agrochimică, în raport cu fertilizarea plantei premergătoare şi tipul de sol, se vor aplica sub lucrarea de bază a solului 50-80 kilograme P2O5/hectar, iar pe solurile acide şi 50-60 kilograme K2O/hectar. Obţinerea unor producţii mari de sămânţă este condiţionată de fertilizarea cu îngrăşăminte azotate; doza optimă de azot este de 50-70 kilograme/hectar, care se aplică sub ultima lucrare de pregătire a patului germinativ. Privitor la lucrările solului pentru meiul de sămânţă, acestea sunt aceleaşi ca şi în cazul culturii de iarbă de Sudan. Meiul, fiind o plantă termofilă, va fi însămânţat când temperatura din stratul de încorporare a seminţei depăşeşte 12 grade Celsius. În anii normali, aceste condiţii se întâlnesc în intervalul 15-25 aprilie în zonele de câmpie şi 25 aprilie-5 mai în zonele colinare. Meiul dă producţii mari de sămânţă când semănatul se face în rânduri la 25 cm, cu norma de sămânţa utilă de 14-15 kilograme/hectar. Când se dispune de cantităţi mici de sămânţă sau când începe generalizarea unui soi nou, semănatul se poate face şi în rânduri la 50 cm, cu o normă de sămânţa utilă de 6-8 kilograme/hectar. Încorporarea seminţei în sol se face la 2-2,5 cm. Este foarte important că înainte de semănat sămânţa să fie tratată cu un produs fungicid recomandat de specialiştii fitosanitari judeţeni. Combaterea buruienilor se face cu produse indicate de specialiştii agronomi, în faza de rozetă a buruienilor, înainte de începerea împăierii meiului. Pe suprafeţe cu posibilităţi de irigare, în anii secetoşi, la începutul fazei de burduf, se aplică o udare stimulativă de 40-45 mm. Recoltarea meiului pentru boabe se face atunci când 85-90% din seminţe sunt tari, cu combina de cereale reglată corespunzător.

Victor VĂTĂMANU