Tehnologia de cultură pentru mur

Murul se cultivă pe suprafeţe mici, deoarece creşte spontan pe suprafeţe întinse, iar cantitatea cea mai mare de fructe este obţinută din flora spontană. De altfel, murul a fost introdus în cultură abia la începutul secolului trecut de către englezi şi americani. În România, după cum prezintă Lenuţa Chira, murul a fost introdus în cultură în anul 1979, când s-au înfiinţat primele plantaţii comerciale la Băiculeşti, Mărăcineni, Băileşti, Floreşti şi Petroşani.

Murul cultivat, spre deosebire de cel care creşte în flora spontană, este mult mai pretenţios faţă de factorii naturali. Murul cultivat în zonele cu climat temperat continental creşte şi fructifică bine numai pe terenurile adăpostite, pe versanţii sudici, est-sudici şi estici, cu umiditate suficientă. Pe terenurile cu expoziţie însorită, calitatea fructelor este superioară, iar tulpinile se lignifică suficient până la venirea iernii.

Obţinerea materialului săditor

a) Înmulţirea prin marcote este o metodă folosită mai mult pentru murul sălbatic. Vârful tulpinilor, odată venit în contact cu solul, emite rădăcini şi dă naştere unei noi plante. Acest procedeu dă rezultate bune la soiurile târâtoare. În acest scop, se lasă vârful tulpinilor pe pământ la sfârşitul lunii august, care înrădăcinează până la venirea iernii. Primăvara, vârfurile înrădăcinate se scot cu sapa cu o porţiune de tulpină de 30 cm. Marcotele obţinute au un sistem radicular foarte bogat. La mur se practică cu succes marcotajul ocazional, care constă în aplecarea tulpinilor pe direcţia rândului şi acoperirea lor cu un strat de 5-6 cm pământ, cu excepţia vârfului, care se dirijează în poziţie verticală. Operaţiunea se efectuează la sfârşitul verii. Primăvara, tulpinile se dezgroapă cu atenţie şi se fragmentează în funcţie de rădăcinile care au apărut, obţinându-se în medie 5-7 plante.

b) Înmulţirea prin drajoni - se practică mai puţin la mur, comparativ cu zmeurul, deoarece nu are capacitate mare de a forma drajoni. Soiurile de mur care drajonează sunt în număr mic. Drajonii formaţi se recoltează toamna sau primăvara, se formează şi se stratifică în nisip umed.

c) Înmulţirea prin butaşi de rădăcină - rădăcinile destinate obţinerii de butaşi se scot toamna cu cazmaua sau cu plugul. Rădăcinile mai groase de 4 mm se fasonează în formă de butaşi, cu lungimea de 10 cm, se leagă în pachete şi se stratifică în nisip umed. Butaşii se plantează primăvara în spaţii protejate, în ghivece sau lădiţe, într-un amestec de turbă şi nisip în proporţii egale sau chiar în câmp direct. Pentru plantarea în câmp se deschid rigole cu adâncimea de 6-8 cm, distanţate la 1 metru între ele, în care se aşază butaşii de rădăcină în poziţie oblică, câte 10-12 la un metru liniar. Peste butaşi se pune un strat subţire de mraniţă, după care se acoperă cu pământ. După 20-25 de zile de la plantare, apar primii lăstari. Pe parcursul perioadei de vegetaţie, se aplică lucrările obişnuite de întreţinere.

d) Înmulţirea prin butaşii de tulpină - se practică, în special, pentru obţinerea materialului săditor la soiurile de mur fără ghimpi. Butaşii se obţin prin fasonarea creşterilor anuale.

e) Înmulţirea prin butaşi verzi - se face în prima jumătate a lunii iunie şi necesită spaţii protejate (sere, răsadniţe, solarii) pentru înrădăcinare. Butaşii verzi se obţin prin tăierea vârfurilor de creştere. Lungimea unui butaş trebuie să fie de 6-7 cm, recoltarea, păstrarea şi manipularea lui se fac cu mare atenţie, pentru a nu-şi pierde turgescenţa. După ce se îndepărtează toate frunzele, cu excepţia celei din vârf, se plantează la adâncimea de 2-3 cm şi la distanţă de 8/4 cm, revenind la metrul pătrat în jur de 300 de butaşi. Ca substrat de înrădăcinare se folosesc turba, nisipul, perlitul, singure sau în amestec. Se va avea grijă ca după plantare să se asigure o umiditate atmosferică ridicată (95-98%), iar după apariţia rădăcinilor se reduce treptat umiditatea atmosferică. După ce lăstarii au ajuns la 15-20 cm, plantele se călesc 2-3 săptămâni, după care se scot în aer liber până toamna.

f) Înmulţirea prin butaşi lemnificaţi - tulpinile recoltate toamna se fasonează la 50-70 cm şi se stratifică în nisip umed sau se păstrează în pungi duble de polietilenă, în încăperi cu temperaturi de 1-2 grade Celsius. Pe timpul iernii, din tulpinile stratificate se confecţionează butaşi cu 1-2 ochi, care se pun din nou la păstrare fie în nisip, fie în camera frigorifică, în poziţie verticală, pentru a uşura calusarea. Plantarea butaşilor se face în spaţii protejate, în lădiţe, într-un amestec de turbă şi nisip (proporţii egale). Primăvara, după încălzirea vremii şi alungirea lăstarilor, lădiţele se scot afară, iar în momentul când rădăcinile au crescut şi au ocupat tot spaţial din lădiţe, plantele se transplantează afară pe un pat de fortificare fertilizat cu mraniţă. Pe timpul verii se fac lucrări curente de udare, plivire, tratamente fitosanitare, iar lăstarii se scurtează la 40-50 cm. Înmulţirea prin altoire se practică destul de rar şi se execută în triangulaţie, cu ramura detaşată cu 1-2 ochi, pe fragmente de rădăcină de 10 cm. În cazuri cu totul speciale, pentru înmulţirea unui soi valoros se poate executa despărţirea tufelor.

Întreţinerea solului, fertilizarea şi irigarea plantaţiilor de mur

La cultura murului, întreţinerea şi lucrările solului sunt aceleaşi ca şi la zmeur. Deoarece murul rodeşte abundent, trebuie susţinut printr-un sistem de fertilizare raţională a solului, alături de o bună lucrare a lui. Murul prezintă cerinţe mari faţă de elementele nutritive care trebuie asigurate încă de la plantare. Este necesar astfel ca fertilizarea solului să înceapă cu planta premergătoare, se continuă la pregătirea terenului şi apoi pe toată durata perioadei de producţie. După înfiinţarea plantaţiei, prima fertilizare de bază se face la 2 ani, după care se repetă din 2 în 2 ani. Ea constă în aplicarea a 30-40 tone la hectar de gunoi de grajd, 300-400 kilograme/hectar sare potasică şi 300 kilograme/hectar superfosfat. Îngrăşămintele se împrăştie pe toată suprafaţa şi se încorporează la 6-7 cm adâncime cu sapa pe rândul de plante şi la 12-14 cm cu plugul pe interval. În anii în care nu se aplică fertilizări de bază, cum am menţionat mai sus, se aplică îngrăşăminte cu azot şi în special azotat de amoniu, în cantitate de 120 kilograme/hectar, distribuit pe toată suprafaţa, dar în două reprize: 2/3 din cantitate se aplică primăvara timpuriu şi 1/3 în timpul înfloritului. Pentru fertilizarea suplimentară se pot folosi şi îngrăşăminte lichide de la complexele de păsări sau animale, care se diluează cu 3-4 părţi apă. Referitor la cerinţele pentru apă ale murului, este cunoscut faptul că această specie necesită apă de la plantare, pe toată perioada de vegetaţie şi chiar în perioada de maturare a fructelor. Lipsa apei determină o polenizare defectuoasă, formarea de fructe mici, diforme, acre, iar o parte nu ajunge la maturitate şi se usucă. De asemenea, tulpinile vegetează slab, sunt subţiri, nu mai formează creşteri laterale, fiind influenţată negativ şi producţia anului următor. Irigarea se realizează la fel ca la celelalte specii pomicole: pe brazde, prin aspersiune, prin picurare. De obicei, prima irigare se face primăvara, dacă se constată lipsa de umiditate, şi se continuă la interval de 2-3 săptămâni dacă este nevoie. Irigarea se execută în toată perioada de vegetaţie, cu o normă de udare de 300-400 metri cubi/ hectar apă, cu recomandarea ca după jumătatea lunii septembrie să nu se mai efectueze, deoarece vegetaţia se prelungeşte, iar tulpinile nu se lignifică corespunzător.

Bolile, dăunătorii şi combaterea lor

a) Boli
Rugina murului - este cel mai frecvent întâlnită. Apare pe frunze şi lăstari, pe tot parcursul perioadei de vegetaţie. Se prezintă sub forma unor pete galbene pe partea superioară a frunzei, iar pe partea inferioară, în dreptul petelor, apar pustule mici galbene-portocalii, care spre toamnă se înnegresc. Frunzele puternic atacate cad prematur. Pentru reducerea focarului de infecţie se recomandă strângerea şi arderea frunzelor bolnave. Pentru combaterea chimică, în perioada de vegetaţie se pot folosi diferite produse indicate de specialiştii fitosanitari judeţeni. Putregaiul cenuşiu al fructelor, produs de ciuperca Botrytis cinerea, atacă mai ales fructele şi se manifestă prin mumificarea şi putrezirea lor în întregime. Pentru combatere se vor efectua tratamente fitosanitare la avertizare, începând cu faza de creştere a lăstarilor şi până la cea de creştere a fructelor. Pătarea albă a frunzelor de mur - boala este provocată de o ciupercă, simptomele apar primăvara pe frunze, sub forma unor pete circulare sau neregulate, la început de culoare violacee, iar mai târziu cenuşiu-albicioasă. Cancerul lăstarilor - cauzează excrescenţe vizibile în partea de jos a acestora. Lăstarii atacaţi se taie şi se ard, iar materialul pentru înmulţire nu se va lua din plantaţiile infestate.

b) Dăunătorii
Molia murelor - atacă fructele aproape coapte, care rămân roşii şi tari şi nu mai ajung la maturitate, pierzându-şi valoarea comercială. Se tratează cu produse pe bază de sulf, în momentul când lăstarii au 40 cm şi ultimul tratament în plină floare. Gărgăriţa mugurilor - apare în lunile iulie-august, roade pedunculii florali, care se usucă şi cad. Adulţii atacă mugurii şi frunzele tinere. Înainte de înflorire se stropeşte cu un insecticid. Gândacul mare al florilor de mur - apare în fructe (ca şi la zmeur) sub formă de larve mici, albe, ieşite din ouăle depuse în floare. Adulţii se hrănesc cu organele florale, apoi cu receptaculul, pe care-l perforează. Afidele - sunt vectori ai virusurilor care atacă vârful lăstarilor şi frunzele care se răsucesc. Se combat cu ajutorul insecticidelor.

Recoltarea

Maturarea şi recoltarea murelor încep în prima decadă a lunii iulie pentru soiurile cu coacere timpurie şi durează 25-30 de zile, iar pentru celelalte soiuri, de la jumătatea lunii august, eşalonându-se pe o perioadă de 55-60 de zile. Murele sunt fructe perisabile. Momentul optim de recoltare este atunci când se desprind uşor, ceea ce corespunde începutului coacerii depline. Ca şi zmeura, murele se recoltează pe timp răcoros, uscat sau dimineaţa, după ce s-a ridicat roua. Recoltarea se face în coşuleţe de 250-400 grame, care se pun în navete şi se depozitează în camere sau mijloace de transport frigorifice. Recoltarea murelor se face manual, eşalonat, din 4 în 4 zile sau o dată pe săptămână. Ele se pot păstra maximum 2-3 zile, la temperatură de 3-4 grade Celsius. Din cauza perisabilităţii, murele se consumă în stare proaspătă, în cantităţi foarte reduse, restul se prelucrează sub formă de suc, sirop, dulceaţă, gem, marmeladă, compot, jeleu, peltea, lichior, congelate etc.

Victor VĂTĂMANU