Tehnologia de cultură pentru orzoaica de primăvară

Gradul de favorabilitate pentru cultura orzoaicei de primăvară este determinat în primul rând de regimul termic şi precipitaţiile căzute în perioada martie-iulie şi în al doilea rând de caracteristicile pedologice ale zonei.

Zona foarte favorabilă include Ţara Bârsei, depresiunea Sf. Gheorghe şi Târgu Secuiesc, depresiunile Oltului, Someşului şi Mureşului şi Podişul Sucevei. În zona favorabilă se încadrează văile Crişurilor, unele porţiuni din Podişul Someşului, Valea Siretului, precum şi terenurile situate în zona colinară, precarpatică din Moldova. Puţin favorabile pentru orzoaica de primăvară sunt zonele cu climat continental accentuat din Moldova şi Muntenia, terenurile cu soluri cu reacţie acidă, greu permeabile pentru apă din zona dealurilor piemontane din vestul ţării, precum şi solurile uşoare, nisipoase, cu capacitate redusă de reţinere a apei.
 
Amplasarea culturii

Întreaga suprafaţă de orzoaică de primăvară se recomandă a fi amplasată în cadrul rotaţiei culturilor din asolamentele organizate. Pentru realizarea unor producţii economice este necesară încadrarea culturilor într-o rotaţie de minimum 3-4 ani. În ordinea favorabilităţii, premergătoarele pentru orzoaică de primăvară sunt: foarte  bune - cartoful şi sfecla de zahăr bine întreţinute şi fertilizate; bune - soia, floarea-soarelui şi porumbul erbicidat raţional (fără efect rezidual al erbicidelor triazinice); satisfăcătoare - ovăzul şi grâul în anul I de cultură, care să nu fi prezentat un grad ridicat de îmburuienare. Se va evita amplasarea orzoaicei de primăvară în monocultură, chiar şi în primul an, după orz şi orzoaica de toamnă şi grâu în anul al II-lea. După leguminoase perene, este de preferat ca orzoaica să urmeze în al II-lea an.
 
Aplicarea îngrăşămintelor şi amendamentelor

Datorită perioadei mai scurte de vegetaţie, cerinţele orzoaicei de primăvară faţă de îngrăşăminte sunt în general mai reduse, această plantă putând valorifica bine efectul remanent al îngrăşămintelor aplicate culturii premergătoare. În funcţie de fertilitatea fosfatică a solului, de aportul în fosfor al îngrăşămintelor organice şi minerale aplicate culturilor premergătoare şi de nivelul producţiei scontate, se recomandă aplicarea a 30-70 kg P2O5/ hectar, ţinând cont de consumul specific al culturii (15 kg P2O5/tonă boabe). Pe solurile cu un conţinut mai mic de 25 ppm P, doza de fosfor se va majora cu 20 kg P2O5/hectar. Pe solurile deficitare, în ceea ce priveşte conţinutul în potasiu (un conţinut în potasiu schimbabil mai mic de 150 ppm) se vor administra doze de 40-50 kg K2O/hectar. În cazul în care orzoaica urmează după cartofi sau sfeclă de zahăr, la care s-au administrat doze mai mari de 30-40 tone/hectar gunoi de grajd + NPK, nu se vor asplica îngrăşăminte cu azot. După premergătoare bine fertilizate chimic şi organic, doza de azot nu va depăşi 50 kg N/hectar. Pe solurile sărace, după premergătoare mari consumatoare de azot şi slab fertilizate, se recomandă aplicarea unor doze de până la 70-80 kg N/hectar. Excesul de azot poate determina căderea plantelor şi deprecierea calităţii tehnologice a producţiei. Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se vor aplica toamna sub arătura de baza, iar cele cu azot primăvară, la pregătirea terenului pentru semănat. Pe solurile acide, la un interval de 5-6 ani, se vor administra 3-5 tone/hectar amendamente calcaroase, toamna sub arătura de baza, preferabil culturilor premergătoare.
 
Lucrările solului

Lucrările solului pentru cultura orzoaicei de primăvară se diferenţiază în funcţie de planta premergătoare. După recoltarea premergătoarelor timpurii, solul se lucrează imediat cu grapa cu discuri şi se efectuează arătura mai târziu, când mijloacele mecanice devin disponibile sau respectiv refacerea umidităţii solului asigură executarea unor lucrări de bună calitate. În continuare, solul se lucrează superficial, de regulă după ploi, în scopul mărunţirii bulgărilor, nivelării terenului, distrugerii buruienilor şi facilitării pregătirii patului germinativ în primăvară. După premergătoare care eliberează terenul târziu, se procedează la mărunţirea resturilor vegetale prin discuire şi se trece la efectuarea arăturii. Se recomandă discuirea arăturii încă din toamnă, pentru simplificarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ, având în vedere faptul că orzoaica de primăvară se însămânţează în prima urgenţă. Pregătirea patului germinativ se efectuează în ziua sau preajma semănatului, prin lucrări superficiale cu combinatorul sau cu grapa cu discuri (în funcţie de gradul de tasare a solului), pentru a realiza o suprafaţă nivelată, cu un strat de sol bine mărunţit pe adâncimea de semănat.
 
Sămânţa şi semănatul

La semănat se foloseşte sămânţă certificată din soiurile zonate, cu valoare culturală conform prevederilor în vigoare. Epoca de semănat se plasează cât mai devreme, în prima urgenţă, de îndată ce condiţiile climatice şi starea terenului permit executarea unor lucrări de bună calitate. Densitatea de semănat, în funcţie de calitatea patului germinativ şi de rezistenţa la cădere a soiului cultivat, este de 400-500 boabe germinabile/metrul pătrat. În primăverile secetoase, norma de sămânţă va fi majorată cu 10%. Adâncimea de semănat este de 3-4 cm, iar distanţă dintre rânduri de 12,5 cm. În cazul când perioada de semănat este secetoasă, pământul este uscat şi afânat, se recomandă ca după semănat să se facă o tăvălugire uşoară.
 
Lucrările de întreţinere a culturii

Combaterea buruienilor - orzoaica de primăvară este sensibilă la îmburuienare, concurând mai slab cu buruienile în prima fază de vegetaţie. Alegerea judicioasă a plantelor premergătoare, întreţinerea corespunzătoare a acestora, precum şi asigurarea unui nivel calitativ ridicat lucrărilor de pregătire a solului şi semănatului constituie măsuri esenţiale pentru prevenirea îmburuienării excesive. În cadrul  combaterii chimice a buruienilor, se recomandă aplicarea diferenţiată a unor erbicide specifice în funcţie de structura îmburuienării: soluri cu buruieni sensibile la 2,4 D (în acest caz erbicidele se aplică în faza de înfrăţire a orzoaicei până la formarea primului internod, temperatura aerului în timpul tratamentului trebuie să fie de minimum 15 grade Celsius); soluri cu lanuri infestate cu buruieni rezistente la 2,4 D. Prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor - în vederea protejării faţă de atacul patogenilor care se transmit prin sămânţă şi sol, se va asigura un tratament al sămânţei cu unul din produsele recomandate de specialiştii agronomi din zonă. În cazul culturilor amplasate pe sole care sunt cunoscute ca având densităţi mari de larve ale gândacilor pocnitori, se impune tratarea seminţelor cu un insecto-fungicid. Pentru combaterea bolilor foliare, prin tratamente în vegetaţie la avertizare, se recomandă unul dintre fungicidele recomandate prin buletinul de avertizare. Gândacul ovăzului, dăunător polifag al cerealelor păioase, întâlnit în toată ţara, este capabil să producă pagube prin distrugerea aparatului foliar, atât ca adult hibernant, cât şi ca larvă. Atacul se manifestă, de regulă, în vetre. Pragul economic de dăunare este de 10 exemplare/metrul pătrat la adulţii hibernanţi şi de 250 exemplare/metrul pătrat în cazul larvelor, densitate înregistrată în vetre. Tratamentele se vor aplica parţial sau total pe întreaga solă, în funcţie de proporţia pe care o reprezintă aceste vetre în lan. Produsele utilizate sunt cele recomandate şi pentru distrugerea ploşniţelor cerealelor şi prezente în cultura grâului
 
Recoltarea

Alegerea fazei optime de recoltare trebuie să asigure, pe de o parte, reducerea la minimum a pierderilor care pot surveni fie prin treierat incomplet, fie prin scuturare, iar, pe de altă parte, condiţii optime pentru păstrarea producţiei. Ambele cerinţe sunt satisfăcute la coacerea deplină, când boabele ating umiditatea de 14-15%. Recoltarea poate începe mai devreme, când umiditatea boabelor a atins 18%, dar în acest caz trebuie luate măsuri de uscare prin lopătare, aerare activă, solarizare etc., având în vedere că depozitarea boabelor cu umiditate mai mare de 15%, chiar pentru o perioadă scurtă, poate avea efecte negative asupra calităţii şi germinaţiei. Recoltarea trebuie să se efectueze într-un timp cât mai scurt, deoarece atunci când umiditatea boabelor scade sub 12%, creşte riscul pierderilor prin scuturare şi frângerea paiului sub spic. Reglarea combinelor trebuie făcută de mai multe ori în cursul zilei, astfel încât să se reducă la minimum pierderile de recoltă şi să se asigure o puritate cât mai ridicată şi cel mult 2% boabe sparte.

Victor VĂTĂMANU