Tehnologia de cultură pentru pepenele galben

​Pepenele galben este originar din Asia Mijlocie și Afganistan. Vechii greci și romani practicau cultura pepenelui galben în primul secol al erei noastre. În lume se cultivă peste 1 milion de hectare, cu o producție medie de 17,8 tone/anual (Anuarul Statistic FAO). În prezent această cultură este larg răspândită în S.U.A., Rusia, Italia, Japonia, Franța, India, Iran, China și alte țări.

​În România, suprafețele cultivate cu pepene galben sunt însumate cu cele pentru pepenele verde, împreună realizând 42–45 mii hectare și o producție medie de 14–15 tone/hectar.
Pepenele galben se consumă la maturitatea fiziologică în stare proaspătă în salate de fructe sau în alte preparate (dulcețuri, sucuri etc.). Conține un procent de zahăr foarte diferit în funcție de soi și condițiile de cultură (4–15%) săruri minerale, vitamina C (50–60 mg/100 grame) precum și vitaminele B1 și B2. După conținutul în zaharuri și vitamine, pepenele galben este mai valoros decât pepenele verde.
 
Particularități morfologice și biologice
Rădăcina pepenelui galben este puternic ramificată și este mai profundă decât la castraveți, putând atinge adâncimea de 0,6–1 metru. Ramificațiile se întind lateral în jurul plantei pe o distanță care poate ajunge la 2 metri. Datorită acestor particularități, pepenele galben se cultivă cu rezultate bune în zonele aride și călduroase.
Tulpina este târâtoare, la fiecare nod având cârcei lungi ceea ce favorizează prinderea de substratul de cultură. În unele sisteme de cultură (sere, solarii) plantele se palisează.
Florile sunt de sexe diferite, pepenele galben fiind o plantă monoică, totuși la unele soiuri apar și flori hermafrodite. La fel ca și la dovlecel, florile mascule sunt grupate câte 3–6 la un loc, pe noduri, la subsioara frunzelor și apar înaintea florilor femele. Acestea din urmă apar cu deosebire pe ramificațiile de ordin superior și au un ovar globules mare și acoperit de perișori. Polenizarea este entomofilă, la pepenele galben nefiind tipuri cu fructificare partenocarpică.
Fructul este o melonidă de culoare, formă, dimensiuni și gust caracteristic soiului. Pulpa fructelor poate fi albă, verzuie, portocalie sau de alte nuanțe iar consistent poate fi făinoasă, crocantă, zemoasă, fină și parfumată. Semințele au culoarea alb-gălbui, sunt alungite, și seamănă cu cele de castravete. Facultatea germinativă se încadrează în mod normal între 80–90% și se menține 5–6 ani.
 
Cerințe față de factorii de vegetație
Căldura – pretențiile față de căldură ale pepenelui galben sunt asemănătoare cu cele ale castravetelui. Semințele germinează la 12 grade Celsius, iar temperatura optimă de creștere și fructificare este de 25–30 grade Celsius.
Umiditate – cerințele pepenelui galben față de umiditate sunt mai reduse decât la alte specii legumicole, plantele rezistând o anumită perioadă la secetă, datorită sistemului radicular profund și puternic. Cu toate acestea, producțiile se măresc considerabil dacă se poate face irigarea în momente critice pentru apă.
Hrana – reacționează bine la fertilizarea efectuată toamna. Valorifică foarte bine îngrășămintele cu NPK aplicate la fertilizarea de bază și fazială.
Sol – rezultate bune se obțin la pepenii galbeni dacă sunt cultivați pe soluri bine structurate, cu textura mijlocie, fertile, cu structura ușor acidă, cu expoziție favorabilă, feriți de curenți reci de aer.
 
Tehnologia de cultivare a pepenelui galben în câmp
Tehnologia de cultură este asemănătoare cu cea a castraveților. Se folosește metoda de înființare fie prin semănatul direct în câmp fie prin plantare de răsaduri. În privința plantelor premergătoare și a lucrărilor solului cerințele sunt asemănătoare cu cele de la cultura castraveților, inclusiv sistemul de erbicidare.
 
Cultivarea prin semănat direct în câmp
Semănatul în câmp se face atunci când temperatura solului atinge 12–13 grade Celsius, cu tendința de creștere. Schema de semănat este cu un singur rând pe stratul înălțat, pe teren modelat, la 10–15 cm, de marginea coronamentului, semințele fiind distribuite fie echidistant, fie câte 2–3 la cuib. Adâncimea de semănat trebuie să fie de 3–4 cm, ca și la alte specii din aceeași grupă. Norma de semănat este de 3–4 kilograme/hectar.
După înființarea culturii se fac lucrări de îngrijire cu caracter general, specific culturilor semănate direct în câmp. Udarea după semănat, este necesară pentru asigurarea răsăririi plantelor.
Răritul plantelor, în faza de 2–3 frunze adevărate, asigurând o distanță de 30-35 cm între plante pe rând sau, pentru semănatul în cuiburi, câte 2–3 plante la cuib, pentru realizarea unei desimi de 20–24 mii plante/hectar.
Irigări, mai ales în prima parte a perioadei de vegetație, apoi la intervaluri mai mari.
Fertilizarea culturilor efectuate pe terenuri mai puțin fertile, în perioada de creșteri intense a primelor fructe formate, cu 120–150 kilograme/hectar azotat de amoniu și 80–100 kilograme/hectar sulfat de potasiu.
Recoltarea – se începe atunci când fructele își schimbă culoarea și capătă o aromă specifică. Perioada de recoltare și consum se eșalonează din a doua jumătate a lunii iulie și până la sfârșitul lunii august. În alte țări există și soiuri mai tardive, care se recoltează înainte de a ajunge la maturitate, desăvârșindu-se coacerea în timpul păstrării. Fructele sunt foarte perisabile, de aceea se ambalează în lădițe mici, uneori chiar în ambalaje individuale, acordându-se maximă atenție manipulării și transportului. Au durata foarte scurtă de păstrare. Producția este de circa 20–25 tone/hectar.
 
Cultivarea prin răsad
Pentru cultura timpurie în câmp, în vederea obținerii mai devreme a producției, se apelează la metoda de înființare a culturii prin răsad. Vârsta răsadului care se folosește este de 35–40 de zile, se produce prin semănat sau repicat în cuiburi nutritive sau ghivece.
Norma de sămânță pentru producerea răsadului va fi de 2–2,5 kilograme pentru 1 hectar.
Schema de plantare va fi aceeași ca la cultura înființată prin semănat direct, realizând aceeași desime, de 20–24 mii plante/hectar.
Lucrările de îngrijire care se aplică sunt aceleași ca la cultura semănată.
Recoltarea – poate să înceapă cu 10–15 zile mai devreme decât la culturile înființate prin semănat direct, valorificarea pe piață fiind mult mai facilă. Producția este de 25–30 tone/hectar.
 
Victor Vătămanu