Tehnologia de cultură pentru piretru - Pyrethrum cinerariaefolium Trev.

Piretrul este cultivat în foarte multe ţări datorită piretrinelor obţinute din flori, care sunt utilizate ca insecticid. Acţiunea insecticidă a fost pusă în evidenţă în anul 1840, la Dubrovnic, după cum prezintă E. Păun şi colaboratorii. Această specie a fost introdusă în cultură în anul 1900, când ocupa o suprafaţă de 300 de hectare; după 30 de ani, cultura s-a extins la circa 6.000 de hectare, apoi suprafeţele s-au restrâns.

În România, ca şi în Bulgaria, există date care atestă cultivarea specie începând din anul 1940. Florile conţin piretrinele I şi II şi cinerinele I şi II, substanţe foarte toxice pentru insecte şi cu totul neotrăvitoare pentru om şi animalele cu sânge cald. Piretrina I este de 2,5 ori mai toxică decât piretrina II. Cinerinele au acţiune asemănătoare cu a piretrinelor, dar sunt de două ori mai puţin toxice. Sunt utilizate ca insecticide şi pentru combaterea paraziţilor intestinali la om şi animale.

Locul în asolament Pentru piretru, cele mai potrivite premergătoare sunt prăşitoarele îngrăşate cu gunoi de grajd foarte bine fermentat, cum ar fi: porumbul, sfecla de zahăr etc. Acestea satisfac cerinţele plantei pentru îngrăşămintele naturale şi lasă terenul curat de buruieni, condiţie obligatorie pentru reuşita culturii Bune premergătoare sunt, de asemenea, şi cerealele de toamnă, culturile timpurii pentru masă verde sau leguminoasele. Piretrul va reveni pe acelaşi teren după 6-7 ani.

Fertilizarea – piretrul reacţionează favorabil la aplicarea îngrăşămintelor minerale. Se recomandă ca, o dată cu arătura adâncă, să se încorporeze în sol 60-90 kilograme fosfor/hectar substanţă activă şi 30-60 kilograme potasiu/hectar substanţă activă. Primăvara se administrează 20-30 kilograme azot/hectar substanţă activă. Efectul îngrăşămintelor minerale s-a evidenţiat pregnant în anul al III-lea de vegetaţie, când şi potenţialul productiv al plantelor a fost maxim. Aplicarea a 2/3 din îngrăşămintele cu azot în timpul vegetaţiei a dus la obţinerea unui număr mai mare de ramificaţii şi inflorescenţe pe tufă. Un surplus de azot în perioada de toamnă are efect negativ asupra rezistenţei plantelor la iernare. După unii autori, este contraindicată îngrăşarea directă cu gunoi de grajd.

Pregătirea solului – lucrările de bază şi de pregătire a terenului în vederea însămânţării sau plantării trebuie terminate cu cel puţin 2-3 săptămâni înainte, pentru ca terenul să se poată aşeza bine. Imediat după recoltarea plantei premergătoare, dacă solul are umiditate suficientă, se execută arătura adâncă la 28-30 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelată. Dacă solul este uscat, după recoltarea plantei premergătoare se execută mai întâi o lucrare superficială cu grapa cu discuri. Pregătirea terenului în vederea semănatului sau a plantării se face cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili. Înainte de semănat, terenul se tăvălugeşte.

Modul de înmulţire – culturile de piretru se pot realiza cu bune rezultate prin semănatul direct în câmp. Dimensiunile reduse ale seminţei, creşterea lentă a plăntuţelor, amplasarea în zone cu primăveri reci, secetoase, pe terenuri slab structurate şi îmburuienate, în care răsărirea seminţelor este nesigură, îi determină pe mulţi cercetători să recurgă la înmulţirea prin răsad. Înmulţirea prin răsad a piretrului contribuie la fixarea nisipurilor mobile şi la prevenirea eroziunii solurilor. Culturile de piretru se pot realiza şi prin plantatul materialului rezultat prin despărţirea tufelor. Prin secţionare longitudinal se obţin dintr-o tufă 4-20 de plăntuţe cu rădăcini, care se plantează la locul definitiv primăvara, înainte de pornirea în vegetaţie. O metodă foarte rapidă şi avantajoasă de înmulţire a piretrului o reprezintă utilizarea tehnicii culturilor de ţesuturi (Luis).

Epoca de semănat-plantat – semănatul direct în câmp are loc primăvara devreme sau în pragul iernii, înainte de îngheţ cu 10-12 zile. În Rusia, s-au obţinut rezultate bune prin semănatul direct în sol atât în pragul iernii, cât şi primăvara, în acest caz prin pregătirea specială a seminţelor (umectate şi apoi uscate). Evdochia Coiciu indică, în afară de epoca din pragul iernii, şi posibilitatea semănatului în timpul verii, în condiţii de umiditate corespunzătoare.

În cazul înmulţirii prin răsad, materialul necesar pentru plantare se realizează în straturi reci. Semănatul în straturi reci se face în luna iunie, iar plantatul răsadurilor în câmp are loc toamna, la sfârşitul lunii august în zonele nordice şi la începutul lunii septembrie în zonele sudice. În anii secetoşi se recomandă ca plantatul să se execute primăvara foarte devreme.

Distanţa şi adâncimea de semănat-plantat – direct în câmp, piretrul se seamănă în rânduri distanţate la 60-70 cm şi cu adâncimea de 0,5-1 cm. În Rusia, au fost studiate diferite metode de semănat în cuiburi şi în rânduri, fără rărirea semănăturii, în ultimul caz obţinându-se cele mai ridicate producţii de inflorescenţe. Unii autori consideră ca optimă adâncimea de semănat la 2-3 cm; pe solurile uşoare şi în condiţii de secetă, adâncimea recomandată de aceştia este de 3 cm, iar pe solurile grele de 1-2 cm. În straturi reci, însămânţarea se face la distanţă de 8-10 cm între rânduri şi la adâncimea de 0,5 cm. Plantatul se execută manual, în rânduri, la 70 cm şi la distanţă de 30 cm între plante pe rând, în fiecare cuib introducându-se 2-3 fire. În Bulgaria s-a folosit maşina de plantat cu discuri elastice, la distanţe de 140 cm între rânduri şi la 30-35 cm între plante pe rând (2.200-2.300 plante/hectar), în scopul folosirii unor elemente din tehnologia lavandei, cum ar fi lucrările de întreţinere şi de recoltare.

Norma de sămânţă-răsad – pentru culturile însămânţate primăvara se utilizează o normă de 6-7 kilograme seminţe/hectar. Aceasta se va mări cu 10-20% în cazul semănatului în pragul iernii. La însămânţarea în straturi reci se folosesc 4-5 grame sămânţă/metrul pătrat. Pentru plantarea unui hectar se utilizează răsadul obţinut de pe 150 metri pătraţi de straturi. Pentru semănat se vor folosi numai seminţe ai căror indici de calitate corespund STAS 4776-82: puritatea fizică a seminţelor din clasele I şi II de minimum 85-95% şi germinaţia de minimum 50-65%. Pentru obţinerea de răsad, straturile se acoperă, imediat după semănat, cu un strat foarte subţire de mraniţă.

Lucrările de întreţinere – culturile de piretru se menţin 3-4 ani. Plantele răsar după 10-15 zile de la însămânţare şi sunt foarte firave şi mărunte. Formarea crustei la suprafaţa solului şi îmburuienarea sunt foarte periculoase în această perioadă. Cât mai timpuriu posibil se execută afânarea solului între rânduri şi plivirea buruienilor. Înaintea răsăririi plantelor, prima mobilizare a solului se face lăsându-se benzi de protecţie de 5-8 cm pe laturile rândurilor. În anul I, plivirea buruienilor se va executa de 2-3 ori, iar praşilele mecanice şi manuale vor fi în număr de minimum 3-4. O mare importanţă are completarea golurilor cu răsad produs în straturi sau cu plante rezultate din porţiunile mai dese. Lucrarea se execută în primăvara următoare apariţiei golurilor, cât mai devreme. Începând cu anul al II-lea de cultură, în plantaţiile de piretru se vor executa 2-3 praşile mecanizate între rânduri şi 1-2 praşile manuale pe rând, numărul lucrărilor depinzând de gradul de îmburuienare existent. Primăvara devreme se taie toate resturile vegetale uscate, se adună şi se elimină din câmp. Combaterea buruienilor se poate face şi pe cale chimică, utilizând substanţele (erbicidele) recomandate de specialiştii agronomi din zonă. Dintre boli s-au identificat pe butonii florali şi pe înflorescenţe micoze produse de Ramularia spp., Alternaria spp., Ascochyta spp. De asemenea, s-a semnalat putrezirea rădăcinilor şi a coletului, produsă de Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) De Bary. În unele ţări s-a observat destul de frecvent şi atacul produs de Fusarium spp. (putregaiul uscat al rădăcinilor) şi de Oidium erysiphoides Fr. (făinarea). În România au fost semnalate micoze produse de Puccinia pyretri (Wallr.) Rabenh şi Diplodia chrysanthemella Ikata. Dintre dăunători au fost semnalaţi nematozi (Meloidogyne spp.), tripsi (Thrips tabaci Lindeman) şi păienjeni (Tetranychus spp.), care nu au produs la plantele de piretru pagube de importanţă economică. În Bulgaria, s-au evidenţiat pagube provocate de unii dăunători, cum ar fi: greierul de stepă, care, atât în faza de adult, cât şi de larvă, produce pagube prin roaderea tulpinilor, frunzelor şi mugurilor; gărgăriţa rădăcinilor de lucernă, care se hrăneşte cu frunze, muguri şi tulpini tinere, iar larvele distrug rădăcinile; gărgăriţa frunzelor de lucernă, care distruge frunzele şi vârfurile plantelor. Pentru prevenirea atacului de boli şi dăunători se recomandă respectarea severă a măsurilor de igienă culturală şi revenirea piretrului pe acelaşi teren după 6-7 ani.

Recoltarea - epoca de recoltare – recoltarea inflorescenţelor de piretru începe din anul al II-lea de cultură, când 50% din florile ligulate periferice albe s-au deschis şi au poziţie orizontală, efectuându-se în zile cu soare. Durata acestei perioade este de 3-5 zile. Recoltarea mai timpurie duce la pierderi de producţie, dar şi de calitate. La recoltarea mai târzie, când toate florile s-au deschis, se obţine o materie primă vegetală de calitate mai inferioară. Ca moment diurn se recomandă ca recoltarea să se efectueze în prima jumătate a zilei, când plantele conţin cea mai mare cantitate de piretrine.

Modul de recoltare – inflorescenţele de piretru se recoltează cu mâna sau cu ajutorul unui pieptene special, asemănător celui de recoltat flori de muşeţel. Există şi anumite maşini de provenienţă străină pentru recoltat piretru. Materia primă vegetală este constituită din inflorescenţe recoltate cu sau fără pedunculi, dar în unele cazuri poate fi reprezentat şi de vârfurile înflorite ale plantelor, cu frunze (herba). În acest din urmă caz raportul flori:frunze:pedunculi trebuie să fie 30:25:45. Recoltarea inflorescenţelor se face într-o singură etapă, dar se pot face recoltări repetate: mai întâi inflorescenţele şi apoi herba. Conţinutul în piretrine se încadrează în limitele de 0,5-1,5% în inflorescenţe uscate, de 0,1-0,3% în frunze şi de 0,05-0,2% în tulpini. De pe un hectar cultivat cu piretru se obţin, în medie, 17-32 qintale inflorescenţe proaspete/hectar, dar se pot realiza şi producţii de 45-60 qintale/hectar sau mai mari. Seminţele se recoltează la începutul maturării depline, în prima parte a zilei, pentru a evita pierderile prin scuturare. Producţia de seminţe oscilează între 2 şi 6 qintale/hectar.

Prelucrarea materiei prime – uscarea – inflorescenţele se usucă în poduri care se încălzesc puternic, în încăperi bine aerisite sau direct la soare, timp de o zi, după care se finalizează uscarea la umbră. Uscarea are loc în straturi subţiri de 2-3 cm, care se întorc des. Se poate utiliza şi uscarea artificială la temperaturi de 30 de grade Celsius sau chiar la 80 de grade Celsius. Uscarea nu trebuie să dureze mai mult de 4-5 zile, pentru a nu se înnegri inflorescenţele. Randamentul la uscare este de 3,5-4,5:1. Producţia de inflorescenţe uscate ajunge la 15-18 qintale/ hectar sau mai mult, dar, în general, acestea oscilează între 5 şi 8 qintale/hectar.

Ambalarea, păstrarea – din inflorescenţele uscate se elimină impurităţi ca: inflorescenţe brunificate, resturi de frunze, tulpini, ramificaţii, pedunculi mai lungi de 10 cm, toate corpurile străine organice şi minerale. După ambalare, în saltele de pânză rară sau în baloturi, materia primă vegetală se păstrează în încăperi curate, bine aerisite şi uscate.

Victor VĂTĂMANU