REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Tehnologia de cultură pentru producerea de sămânţă la grâul de toamnă

1/8/2021

0 Comments

 
Picture
Pentru a obţine sămânţă de calitate superioară, pe lângă aplicarea unor metode de selecţie conservativă, se impune şi folosirea unor tehnologii specifice loturilor semincere. 
Acestea au în vedere realizarea următoarelor obiective: menţinerea structurii genetice, a capacităţii de producţie şi a însuşirilor de adaptare ale soiului la nivelul iniţial; menţinerea stării sanitare a seminţelor; înmulţirea rapidă a noilor soiuri în vederea extinderii în producţie; asigurarea în fiecare an a cantităţii de sămânţă necesară realizării suprafeţelor şi structurilor prevăzute.

Tehnologia culturii grâului pentru sămânţă cuprinde un complex de măsuri agrofitotehnice şi lucrări speciale, care au în vedere producerea unor cantităţi însemnate de seminţe cu valoare biologică ridicată şi cu indici de calitate superiori. Deşi în multe privinţe aceasta este asemănătoare grâului pentru consum, prezintă şi unele particularităţi evidente, legate în special de asigurarea purităţii biologice.

Alegerea terenului

Pentru loturile semincere, destinate producerii de sămânţă din toate categoriile biologice, se aleg terenuri cu fertilitate ridicată, plane, pe cât posibil ferite de inundaţii, băltiri, curate de buruieni şi dacă este posibil, irigate.

Izolarea

Pentru a evita impurificările biologice sau mecanice, spaţiul de izolare la toate categoriile biologice pentru grâul de toamnă este de minimum 4 metri între categoriile biologice ale aceluiaşi soi sau între diferite soiuri de grâu comun, dar şi între acestea şi alte specii de cereale păioase, cu excepţia grâului durum, faţă de care distanţa de izolare trebuie să fie de minimum 150 de metri. Pentru grâul durum, loturile semincere se izolează la minimum 4 metri între categoriile biologice ale aceluiaşi soi, minimum 100 de metri faţă de soiuri de grâu durum, dar şi faţă de grâul comun şi de 4 metri faţă de alte culturi de cereale păioase.

Rotaţia

În vederea prevenirii impurificării cu samulastră, a răspândirii bolilor şi dăunătorilor specifici cerealelor păioase şi îmbunătăţirii proprietăţilor solului, loturile semincere de grâu trebuie să se încadreze în rotaţii de minimum 3 ani, în care grâul pentru sămânţă să nu revină după el însuşi sau după alte cereale păioase la un interval mai mic de 2 ani. Se va ţine cont ca, acolo unde s-a semnalat malură pitică, să nu se amplaseze loturi semincere. Lucrările solului, fertilizarea, pregătirea seminţei, epoca de semănat, distanţa între rânduri, norma de sămânţă şi adâncimea de semănat sunt cele recomandate pentru cultura grâului de consum.

Modul de semănat

Pentru a evita distrugerea plantelor prin trecerile repetate cu mijloace mecanice terestre în cursul perioadei de vegetaţie, în vederea efectuării diferitelor lucrări prevăzute în tehnologia de producere a seminţelor (fertilizări faziale, tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor, purificări biologice), lucrări care totalizează 6-8 treceri prin lan, se recomandă ca loturile semincere pentru producerea de sămânţă Prebaza II şi Bază să fie semănate în benzi late de circa 2 metri cu intervale de 30-35 cm, care se realizează prin suspendarea a două tuburi de la semănătoare. Loturile semincere de producere a seminţelor din categoria „Certificată“ vor fi semănate astfel încât să realizeze culoare pe urma pneurilor tractoarelor (1 x 12 m, 1 x 16 m).

În acest scop, la distanţele respective (12 sau 16 metri) se suspendă două tuburi pentru realizarea culoarelor de 30-35 cm. Acest mod de semănat 
are următoarele avantaje: - nu se distrug prin călcare un număr mare de plante, mai ales când unele tratamente să fac în perioada de înspicare şi după aceasta; - se evită greşelile care au loc în mod frecvent în executarea acestei lucrări; se fac economii de forţă de muncă prin suprimarea lucrărilor de jalonare; - se facilitează irigarea, întrucât aripile de ploaie de udare se aşază pe aceste cărări, evitându-se distrugerea plantelor.

Combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor

În loturile semincere de grâu combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor are importanţă deosebită întrucât producţia şi calitatea seminţelor sunt puternic influenţate de aceşti factori. Un rol deosebit în diminuarea activităţii nefavorabile a acestora îl are lupta integrată. Astfel, prin combinarea măsurilor agrotehnice cu cele de combatere chimică, se obţine sămânţă cu indici de calitate corespunzători şi în cantităţi planificate. Combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor se face la fel ca pentru cultura grâului pentru consum. Pe lângă lucrările de combatere prevăzute în tehnologia de cultură a loturilor semincere (respectarea asolamentelor, lucrarea corectă a solului), se realizează şi combaterea chimică a buruienilor.

Erbicidele selective pentru cultura grâului din loturile semincere 
se vor folosi în funcţie de compoziţia floristică a speciilor dominante, recomandându-se aplicarea mai multor produse. Pentru reducerea atacului patogenilor şi dăunătorilor din loturile semincere de grâu, se recomandă aplicarea unui sistem de combatere integrată, în cadrul căruia, alături de diferite măsuri agrotehnice, importanţă prezintă tratamentele chimice efectuate la sămânţă, dar şi în perioada de vegetaţie. Amplasarea loturilor semincere de grâu influenţează puternic nivelul atacului patogenilor transmisibili prin sămânţă (mălura comună, tăciunele, fuzarioza) şi al dăunătorilor (gândacul ghebos şi viermele-sârmă). În acest sens, nu trebuie amplasat lotul semincer după premergătoare păioase care au prezentat un grad ridicat de infecţii şi infestări cu aceşti patogeni şi dăunători. Asolamentul în care grâul urmează după leguminoase este o metodă foarte eficace de prevenire a atacului multor boli şi dăunători. Fertilizarea optimă cu N, P, K, semănatul a 2-3 soiuri în fiecare unitate, folosirea soiurilor rezistente, respectarea desimii plantelor şi a distanţei dintre rânduri reprezintă elementele tehnologice care contribuie la reducerea patogenilor foliari (Erysyphe, Puccinia, Septoria etc.). Pentru prevenirea atacului de patogeni transmisibili prin sămânţa (mălură, tăciune), se recomandă tratarea seminţelor cu diferite produse fitofarmaceutice.

Pentru combaterea bolilor foliare şi a dăunătorilor se efectuează tratamente la avertizările date de centrele pentru protecţia plantelor, pentru acestea folosindu-se produse omologate. La loturile semincere de grâu la care se înregistrează atacul de gândac ghebos, ploşniţa cerealelor şi cărăbuşeii cerealelor, de peste 5 exemplare/metrul pătrat, se va aplica unul din produsele recomandate de către specialiştii fitosanitari. În cazul atacului cu gândacul bălos al ovăzului, când sunt 10 exemplare/ metrul pătrat la adulţi hibernaţi şi 250 exemplare/metrul pătrat în vetre în cazul larvelor, loturile semincere vor fi, de asemenea, tratate.

Purificarea biologică

Este o lucrare specifică loturilor semincere, căreia trebuie să i se acorde atenţie deosebită, în toate verigile procesului de producere a seminţei. Prin efectuarea corectă a acestei lucrări, trebuie să se obţină o puritate biologică corespunzătoare seminţelor, minim 99,9% pentru loturile Prebază II, 99,8% pentru cele Bază şi 99,5% pentru sămânţă Certificată I. Prin purificarea biologică se urmăreşte eliminarea din lanul de grâu a tuturor plantelor netipice, a celor aparţinând altor soiuri de grâu sau altor specii de cereale păioase. În acest scop, se execută cel puţin două purificări biologice în fiecare lot semincer. Prima, imediat după înspicare, când se elimină din cultura de bază plantele altor specii de cereale, şi a doua la începutul coacerii în pârgă, când se pot distinge cu uşurinţă caracteristicile soiului de bază, precum şi cele ale altor soiuri din cadrul aceleiaşi specii. Pentru ca purificarea biologică să fie eficientă, trebuie că toate plantele străine să se elimine prin smulgerea întregii plante şi nu prin „spicuire“. În acest fel sunt eliminaţi şi fraţii care fructifică mai târziu. La prima purificare biologică, plantele smulse se lăsă pe sol, deoarece în faza de înspicare seminţele nu sunt încă formate şi nu există pericolul de impurificare. La a doua purificare, plantele smulse se adună în saci şi se scot din lan, deoarece în această fază seminţele sunt ajunse la maturitate fiziologică şi au capacitatea de a germina şi de a impurifica soiul de bază. În general, prin purificare se elimină plantele aristate din lanurile de grâu cu spice nearistate şi invers, spicele de altă culoare şi forme distincte, plantele mai înalte, precum şi plante aparţinând altor specii de cereale păioase. După efectuarea lucrărilor de purificare biologică, lanul trebuie să aibă o puritate în conformitate cu normele stabilite.

Recoltarea

Modul de recoltare al loturilor semincere de grâu prezintă importanţă deosebită pentru evitarea pierderilor şi asigurarea calităţii seminţelor. Recoltarea loturilor semincere se face la timpul optim, adică în faza de maturitate deplină, când seminţele au 15% umiditate. Recoltarea se face cu combine reglate corespunzător pentru evitarea pierderilor, vătămărilor şi amestecurilor mecanice.

Uscarea, condiţionarea şi păstrarea seminţelor 

Calitatea seminţelor de grâu, sub aspectul purităţii fizice şi a germinaţiei şi vigorii, este determinată în mare măsură de modul în care se efectuează uscarea, condiţionarea şi păstrarea acestora. Întrucât în aceste faze tehnologice se pot produce impurităţi, din cauza amestecurilor mecanice, se va lucra cu grijă deosebită astfel încât sămânţa rezultată să corespundă indicilor fizici prevăzuţi în normele în vigoare. Sămânţa de grâu recoltată cu umiditate mai mare de 14% trebuie uscată imediat, întrucât orice întârziere contribuie la reducerea germinaţiei şi vigorii seminţelor. Uscarea se poate face în instalaţii speciale, prin folosirea aerului cald sau aeraţiei naturale prin lopătare. La uscarea în instalaţii industriale se vor lua măsuri de curăţare perfectă a acestora de alte seminţe, precum şi de respectarea regimului termic de uscare, deoarece folosirea unei temperaturi de peste 40°C afectează viabilitatea embrionului seminţelor, iar sub acest nivel ritmul de uscare se reduce. Condiţionarea seminţelor se face în instalaţii speciale sau cu selectoarele din dotarea unităţii respective, concomitent cu începerea recoltatului.

După ce se condiţionează, sămânţa se ambalează în saci noi, se etichetează cu etichete duble, o parte a acestora rămânând în afară şi cealaltă parte în interiorul sacului. Pe etichete se scriu: unitatea producătoare şi cea prelucrătoare, specia, soiul şi categoria biologică, anul producţiei, cantitatea netă de sămânţă, numărul lotului şi specificarea dacă sămânţa este tratată sau nu. În timpul păstrării se vor lua toate măsurile necesare asigurării unor seminţe de calitate superioară.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE