Tehnologia de cultură pentru producerea de sămânţă la raigrasul aristat

Cercetările efectuate în România au demonstrat că raigrasul aristat semănat la începutul toamnei produce lăstari generativi la toate coasele, iar numărul de lăstari fertili este dependent de numărul de fraţi la intrarea în iarnă.

În aceste condiţii, I. Moga şi colaboratorii au prezentat faptul că primele cercetări întreprinse la Fundulea şi la Secuieni - Roman, în regim irigat, au demonstrat posibilitatea obţinerii unor producţii mari de sămânţă, într-o perioadă de numai 10 luni (semănat în perioada 1-12 septembrie, iar sămânţa s-a produs în anul I de vegetaţie la coasa I).

În tehnologia tradiţională, când semănatul se face primăvara şi sămânţa se produce în anul al doilea la coasa I, deci în doi ani, producţiile au fost modeste la Fundulea (unde plantele au fost afectate de ger) şi mai mari în Câmpia Moldovei (unde plantele au fost protejate peste iarnă de un strat persistent de zăpadă). Aceste rezultate au atestat posibilitatea înmulţirii rapide a seminţei, fapt ce a stat la baza extinderii culturii de raigras aristat pentru furaj. Cercetările întreprinse de Barnard în domeniul vernalizării au relevat că în cazul raigrasului aristat temperaturile scăzute nu sunt absolut obligatorii; în schimb, pentru a înflori, la începutul fazei de burduf şi pe parcursul înspicatului, plantele reclamă o perioadă cu zile lungi. Durata critică a lungimii zilei diferă în funcţie de soi, ea fiind mai mare la soiurile tardive.

Raigrasul aristat este o plantă alogamă anemofilă, fapt ce facilitează o polenizare corectă. Cerinţele de climă şi sol ale raigrasului aristat pentru sămânţă sunt asemănătoare ce cele menţionate pentru producerea furajului. Pentru obţinerea unor producţii mari de sămânţă sunt necesare cel puţin 650 mm precipitaţii uniform repartizate pe parcursul perioadei de vegetaţie şi o temperatură medie anuală de peste 7-7,5 grade Celsius. Un rol important îl au precipitaţiile ce cad în intervalul cuprins între începutul fazei de burduf şi mijlocul fazei de lapte, când consumul de apă pe zi depăşeşte 3 mm. În acest interval de timp temperaturile de 20-25 de grade Celsius favorizează un înspicat abundent. Fertilitatea lăstarilor este dependentă şi de condiţiile de nutriţie, care reclamă un consum destul de mare de elemente nutritive. Datorită plasticităţii sale biologice, raigrasul aristat poate să producă sămânţă în aproape toate zonele ecologice din ţară şi pe toate tipurile de sol.

Condiţiile cele mai favorabile pentru producerea de sămânţă se întâlnesc în Câmpia Dunării, Dobrogea, sudul Moldovei şi Câmpia Banatului, în regim irigat, unde se pot produce două recolte de sămânţă sau o recoltă timpurie de furaj şi două recolte de sămânţă. În aceste zone, condiţiile de temperatură pe parcursul coacerii şi recoltării sunt foarte favorabile, fapt ce uşurează treieratul şi condiţionarea seminţei. În zonele colinare cu veri relativ secetoase, pe cernoziomuri şi soluri aluvionare, raigrasul aristat produce o recoltă abundentă de sămânţă din coasa I. În zonele colinare umede se întâlnesc condiţii favorabile de formare a seminţelor, dar aici există uneori riscul unor perioade umede pe parcursul recoltării; când însă prima coasă se recoltează de timpuriu pentru producerea furajului, coasa a II-a se înscrie în condiţii climatice mai favorabile, fapt ce face posibilă producerea seminţei şi în aceste zone.

Rotaţia culturii - nu s-au executat experienţe speciale cu privire la locul pe care ar trebui să-l ocupe lotul semincer de raigras aristat în cadrul asolamentului. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că lotul semincer de raigras aristat se poate amplasa după orice culturi anuale care eliberează terenul de timpuriu şi care permit o bună pregătire a patului germinativ. Premergătoarele cele mai bune sunt culturile anuale furajere şi prăşitoarele timpurii care eliberează terenul până la începutul lunii august. Sunt excelente premergătoare pentru lotul semincer de raigras aristat şi mazărea pentru boabe şi pentru păstăi, dar şi cartofii timpurii. După raigras aristat pentru sămânţă urmeză, de regulă, culturi de primăvară, care se însămânţează în urgenţa a doua.

Îngrăşăminte - lotul semincer de raigras aristat are faţă de îngrăşământ exigenţe asemănătoare culturii de raigras aristat pentru furaj. Producţiile cele mai economice se obţin când conţinutul solului în fosfor mobil este de 7-8 mg/100 grame; pentru calcularea necesarului de îngrăşământ fosfatic se poate folosi formula matematică indicată de Hera şi colaboratorii, iar în lipsa datelor de cartare agrochimică se aplică P50-60 (P2O5) pe cernoziomuri şi P70- 80 pe restul tipurilor de sol. Îngrăşământul potasic este necesar numai pe solurile acide amendate al căror conţinut în potasiu schimbabil este mai mic (15-16 mg/100 grame); calculul necesarului de îngrăşământ potasic se face tot după formula matematică indicată de către Hera şi colaboratori; pe solurile acide se aplică formula K50-70 (K2O). Fertilizarea cu îngrăşăminte azotate trebuie astfel condusă încât plantele să se dezvolte echilibrat, evitându-se dozele care determină căderea timpurie a plantelor. Cercetările întreprinse la Fundulea şi în alte zone ecologice au evidenţiat necesitatea aplicării unei doze de N70-80 pentru coasa I şi N50-60 pentru coasele următoare. Când raigrasul aristat urmează în rotaţie în primii doi ani după leguminoase perene sau anuale sau după culturi fertilizate organic, dozele de azot indicate mai sus se reduc cu 40-50%. Administrarea azotului se face în exclusivitate pe sol îngheţat înainte de pornirea plantelor în vegetaţie sau imediat după cosiri, când sămânţa se produce la coasele II şi III.

Lucrările solului - exigenţele raigrasului aristat pentru sămânţă faţă de adâncimea de semănat sunt modeste; această cultură se comportă bine şi în situaţia în care stratul de sol de sub nivelul de încorporare a seminţei este relativ compact. Această situaţie se explică prin sistemul radicular fasciculat şi în acelaşi timp şi foarte robust, care se caracterizează printr-un grad ridicat de penetrare. În schimb, raigrasul aristat este exigent faţă de nivelul de pregătire a patului germinativ, care se cere să fie bine mărunţit şi afânat sub nivelul de încorporare a seminţei şi bine aşezat în stratul de încorporare a seminţei. S-a constatat că în diferite zone ecologice raigrasul aristat a fost semănat într-un sol arat, la care patul germinativ a fost pregătit prin discuiri repetate; comparativ, s-a făcut şi pregătirea solului în exclusivitate prin lucrări superficiale, realizate cu grapa cu discuri. Pregătirea solului în exclusivitate prin lucrări superficiale a dat o producţie egală cu situaţia în care lucrarea solului a constat dintr-o arătură normală şi pregătirea patului germinativ s-a făcut prin lucrări superficiale. Reuşita culturii de raigras aristat şi nivelul producţiei sunt condiţionate de gradul de aşezare a solului din stratul de încorporare a seminţei.

Tăvălugirea solului înainte de semănat prezintă avantaje semnificative, exprimate prin posibilitatea încorporării seminţei la adâncimea dorită şi prin punerea seminţei în contact cât mai intim cu solul şi deci printr-o aprovizionare mai bună cu apă. În această situaţie, în regim neirigat, producţia creşte cu până la 32% faţă de varianta netăvălugită, fapt pentru care această operaţie apare ca o măsură deosebit de utilă. Această lucrare se impune şi în regim irigat, unde efectul favorabil se materializează prin posibilitatea încorporării seminţei la o adâncime uniformă. După premergătoare, care eliberează terenul până la mijlocul verii, care lasă terenul liber de resturi vegetale, dar şi după cerealele de toamnă, pregătirea solului pentru semănat se poate efectua prin lucrări repetate cu grapa cu discuri; repetarea lucrării de discuire se face perpendicular pe lucrarea anterioară. Pregătirea patului germinativ cu grapa cu discuri se face cât mai repede după efectuarea arăturii, pentru a se profita de prezenţa apei din stratul de la suprafaţă, când calitatea patului germinativ va fi superioară. În toate situaţiile, ultima lucrare cu grapa cu discuri se face în agregat cu tăvălugul.

Semănatul - pentru ca plantele să reziste bine la temperaturi scăzute şi să formeze un număr sporit de lăstari generativi, de la semănat şi până la intrarea în iarnă sunt necesare 700-900 de grade Celsius. Pentru încadrarea între aceste limite, epoca optimă de semănat se înscrie între 1 şi 12 septembrie în zonele de câmpie şi între 20 august şi 5 septembrie în zonele colinare. Densitatea optimă de semănat este cea de 400-500 de seminţe germinabile la metrul pătrat, când se seamănă în rânduri la 25 cm (12-14 kg/hectar de sămânţă utilă) sau 150-250 de seminţe germinabile la metrul pătrat când se seamănă în rânduri echidistante la 50-60 cm (7-8 kg/hectar); semănatul în rânduri distanţate este indicat când se dispune de sămânţă puţină şi când se începe generalizarea unui nou soi. Încorporarea seminţei în sol se face la adâncimea de 2-3 cm.

Lucrări de întreţinere - folosirea tăvălugului înainte şi după semănat este necesară pentru punerea seminţei în contact mai intim cu solul şi pentru facilitarea unei răsăriri mai rapide şi uniforme. Combaterea buruienilor dicotiledonate se face cu sare DMA sau alte erbicide indicate de către specialiştii agronomi, cu dozele indicate şi la momentul optim de aplicare; tratamentul se face toamna sau primăvara în raport de speciile de buruieni existente în cultură şi de gradul de îmburuienare.

Irigarea - în zonele de câmpie din sudul ţării reuşita lotului semincer este condiţionată de irigare. În aceste zone, după semănat, se aplică o udare de 30-35 mm, care în toamnele secetoase se repetă după 8-12 zile. Rezerva de apă acumulată în sol pe parcursul sezonului rece satisface, de regulă, exigenţele coasei I pentru apă. Când rezerva de apă la desprimăvărare este mică sau când primăvara este secetoasă, se administrează 1-2 udări de 50-60 mm, înainte de faza de burduf; când sămânţa se produce la coasele II şi III, după recoltarea coasei precedente, se aplică o udare de 60-70 mm, care în anii secetoşi se repetă după 12-14 zile.

Recoltarea - se face, de preferinţă, cu combina, direct din lan. Acest lucru este facilitat de o uşoară cădere a plantelor la mijlocul fazei de lapte a boabelor, datorită spicelor încărcate cu multă sămânţă. Prin această lucrare uşoară se evită scuturarea seminţei prin vânt şi se permite amânarea treieratului până ce boabele ajung la un conţinut de umiditate mai mic de 25%, când uscarea în continuare se poate face în şoproane sau magazii speciale, unde sămânţa se pune în straturi de 20-25 cm; stratul de sămânţă se lopătează de mai multe ori pe parcursul a 2-3 zile, când umiditatea coboară până la 14-15%. În zile însorite, uscarea se poate face şi pe platforme betonate sau drumuri asfaltate necirculate, când umiditatea scade la nivelul dorit în timp mai scurt. Recoltarea în două faze este mai puţin indicată; în cazul în care se apelează la această modalitate, tăierea plantelor cu vindroverul se face la umiditatea seminţei de 40-50%, operaţia efectuându-se dimineaţa, pe rouă, pentru evitarea scuturării. Treieratul se face după 2-3 zile, din brazdă, cu combina prevăzută cu ridicător. Pentru diminuarea scuturării seminţei este de dorit ca treieratul să se facă dimineaţa, până la orele 10-11, şi după-amiaza, după ora 16. În continuare, sămânţa se usucă la fel ca şi în cazul recoltării direct din lan.

Victor VĂTĂMANU