Tehnologia de cultură pentru Rheum palmatum L. - Revent

Reventul este una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute de omenire. După cum prezintă Emil Păun şi colaboratorii, în China reventul este amintit cu 3.000 de ani î.e.n., iar Dioscoride, Galen şi Pliniu, ca medicii arabi din Evul Mediu îl cunoşteau şi îl apreciau pentru proprietăţile sale purgative, stomahice şi tonice.

De la revent se folosesc rizomul şi rădăcina. Substanţele minerale sunt prezente în cantitate mare (8-12%), în special oxalat de calciu (Paris şi Moyse). Principiile active ale materiei prime sunt derivaţii antracenici care îi conferă acţiunea purgativă. O a doua grupă de principii active sunt tanoidele, care conferă materiei vegetale acţiune astringentă. Reventul nu se va administra bolnavilor cu constipaţie rebelă, deoarece purgaţia este de cele mai multe ori urmată de constipaţie.

Locul în asolament - având în vedere perenitatea speciei, reventul se cultivă în afara asolamentului. Dintre premergătoare sunt bune acelea care părăsesc devreme terenul şi îl lasă curat de buruieni. Aceste cerinţe sunt legate în special de modul de înmulţire a reventului, pretenţiile sale faţă de specia de cultură ca atare nefiind deosebite. Revenirea culturii pe aceeaşi solă nu trebuie să se facă mai devreme de 5-7 ani.

Fertilizarea - având un sistem radicular puternic şi partea aeriană bine dezvoltată, planta are nevoie de o cantitate mare de substanţe hrănitoare. Unele cercetări au stabilit că reventul trebuie puternic fertilizat chiar pe solurile bogate în substanţe nutritive. (Sofonea; Itkov). Studiile efectuate de Heeger remarcă faptul că fertilizarea nu contribuie la sporirea conţinutului în antrachinone din rădăcini. Problema nefiind suficient elucidată, pentru obţinerea unor producţii mari de rădăcini se recomandă aplicarea de îngrăşăminte, mai ales de fosfor şi potasiu, potrivit nevoii plantelor şi specificului culturii, care durează câţiva ani. Astfel, la înfiinţarea culturii se vor aplica 80-100 kg fosfor la hectar substanţă activă. În fiecare toamnă, începând cu anul I, se mai administrează câte 45-50 kg fosfor la hectar substanţă activă. În primăvara anului I se dă azotul în doză de 60-70 kg/ha substanţă activă. În fiecare an, în cursul perioadei de vegetaţie, dozele de azot se reduc la 40-50 kg/ha substanţă activă. Nevoile plantei pentru potasiu sunt destul de mari, dar pentru situaţia solurilor din ţara noastră dozele vor fi moderate, 40-50 kilograme la hectar substanţă activă. Ele se menţin la acelaşi nivel şi în cazul fertilizării în toamnele fiecărui an pe perioada de vegetaţie a culturii. Reventul este o specie recunoscătoare faţă de calciu. Pe solurile cu un pH de 5 sau mai scăzut, se aplică amendamente cu 3-3,5 tone de calcar măcinat la hectar. Gunoiul de grajd se impune în formulele de fertilizare a reventului ca sursă de materie hrănitoare şi ca mijloc de îmbunătăţire a calităţii solurilor mai reci şi mai umede din zonele de cultură. Dozele adecvate sunt cuprinse între 25 şi 30 t/ha şi se aplică sub arătura de bază. După cum s-a menţionat, fertilizarea anuală cu îngrăşăminte minerale se face toamna pentru potasiu şi fosfor şi primăvara pentru azot; încorporarea acestora se face cu prilejul praşilelor mecanice.

Pregătirea solului - fiind o plantă care rămâne pe acelaşi loc 3-5 ani şi având un sistem radicular profund, lucrarea de bază a solului se va executa cel puţin la adâncimea de 28-32 cm, imediat după recoltarea plantei premergătoare. Dacă gradul de umiditate al solului este redus, se recomandă să se facă o arătură superficială sau o discuire, urmând ca lucrarea de bază să se execute când starea de umiditate a terenului permite. Grija de a realiza o lucrare corespunzătoare este mai deosebită în situaţiile când reventul se seamănă în luna august. Pregătirea patului germinativ, care are în vedere uniformitatea, mărunţirea solului, se execută cu combinatorul sau cu grapa cu colţi reglabili. În funcţie de starea terenului ca uniformitate şi umiditate, lucrările de pregătire a patului germinativ se completează prin tăvălugire.

Modul de înmulţire - înmulţirea reventului se face prin sămânţă sau pe cale vegetativă. Această din urmă metodă se foloseşte în special în lucrările de ameliorare, când se urmăreşte menţinerea caracterelor valoroase ale materialului de înmulţire. Înmulţirea generativă poate avea loc prin semănatul direct în câmp sau prin răsad produs în straturi reci sau paturi semicalde.

Epoca de semănat-plantat - semănatul direct în câmp dă rezultate satisfăcătoare şi oferă condiţii de obţinere a unei eficienţe economice sporite. Epoca cea mai potrivită pentru aceasta este luna august. În acest caz, singurul factor care intervine în limitarea reuşitei culturii este lipsa umidităţii. De aceea, în astfel de situaţii se alege însămânţarea, tot în luna august, dar în strat rece, unde se poate interveni prin udare atât la însămânţare, cât şi după aceea, dacă este nevoie. Cu rezultate mai puţin satisfăcătoare se poate aplica şi semănatul direct în pragul iernii. Epoca de primăvară a semănatului se va practica în cazuri extreme. În paturi semicalde semănatul se va face în luna martie. Materialul din paturi semicalde şi din straturi reci se transplantează primăvara, la începutul lunii mai.

Distanţa şi adâncimea de semănat-plantat - avându-se în vedere habitusul plantelor şi posibilitatea efectuării mecanizate a lucrărilor de întreţinere, distanţa între rânduri va fi de 70-80 cm. Rezultate mai bune s-au obţinut când spaţiul dintre rânduri a fost de 70 cm. Distanţa dintre plante pe rând va fi de 50 cm. În cazul semănatului direct, rărirea plantelor pe rând se face la acelaşi interval, urmărindu-se a se realiza o desime de 50.000-70.000 de plante la hectar. În straturi reci, distanţa dintre rânduri este cuprinsă între 15 şi 20 cm, iar în paturi semicalde este de 10 cm. Pentru producerea de seminţe se organizează o cultură specială, unde distanţa dintre plante este mai mare (70/70 cm). Lotul semincer se menţine 8-10 ani şi se amplasează izolat de cultura de producţie. Această măsură se pare că nu este absolut necesară, cercetările relevând faptul că speciile din secţia Palmata nu se încrucişează între ele. Tipul de sol şi epoca de semănat sunt factori care determină variaţia adâncimii de semănat. Pe solurile mai grele şi în cazul semănatului în pragul iernii, adâncimea este mai redusă, 1-1,5 cm. Pe solurile mai uşoare şi când se seamănă în august, adâncimea este mai mare, de 1,5-2,5 cm. Răsadul se plantează astfel ca zona coletului să fie cu 2-3 cm mai jos decât nivelul solului.

Norma de sămânţă - pentru un hectar, în situaţia semănatului direct este nevoie de 8-10 kg sămânţa. Cu 2 kg sămânţă se poate realiza suprafaţa de 500-600 mp strat rece, unde se produce răsadul necesar unui hectar de cultură. Semănatul direct pe suprafeţe mai mici se poate face şi în cuiburi, folosind plantatorul. În acest caz, norma de sămânţă se reduce la jumătate (4-5 kg/ha), deşi se pun la cuib 2-3 seminţe. Semănatul se realizează folosind maşinile de semănat SPC-6 sau SPC-8.

Lucrările de întreţinere - o grijă deosebită privind întreţinerea trebuie acordată culturilor realizate prin semănatul direct în câmp sau în straturi. Aici este posibil ca unele buruieni să apară o dată cu plantele sau chiar înaintea acestora. O situaţie mai precară apare atunci când, lipsind umiditatea, răsărirea întârzie şi cultura se îmburuienează. În acest caz este posibilă folosirea erbicidelor, care se vor aplica înainte ca plantele de revent să apară la suprafaţa solului. O dată cu conturarea rândurilor se trece la distrugerea buruienilor dintre intervale folosind mijloace mecanice. Banda rămasă nelucrată, pe care se găsesc plantele, se prăşeşte manual, această lucrare fiind însoţită de plivit. Îndată ce plantele au crescut, lucrările de întreţinere nu mai cinstituie o problemă, mai ales că foliajul bogat al reventului umbreşte buruienile şi le reduce agresivitatea. Când plantele au 1-2 perechi de frunze adevărate, se execută rărirea. Prima praşilă în culturile realizate prin răsad se efectuează imediat după plantare, cu mijloace mecanice şi este completată cu o praşilă manuală. În continuare, până toamna, cultura se întreţine curată de buruieni prin praşilele mecanice şi manuale efectuate de câte ori este nevoie. În anii II, III sau IV de cultură lucrările de întreţinere constau, de asemenea, în praşile mecanice şi manuale. Primăvara devreme este nevoie să se grăpeze cultura pentru a strânge resturile de frunze din anul anterior. O lucrare importantă, care trebuie să se efectueze începând din anul al II-lea, este cea de îndepărtare a tijelor florale. Într-o cultură destinată producerii de rădăcini, menţinerea tulpinilor reprezintă o risipă de substanţe hrănitoare care, în loc să contribuie la creşterea sistemului radicular, sunt canalizate în scopuri nefolositoare. Fertilizarea în toamna fiecărui an cu fosfor şi potasiu şi primăvara cu azot constituie, de asemenea, măsuri care contribuie la realizarea de plantaţii reuşite cu producţii sporite de rădăcini. În lotul semincer se execută lucrări de purificare biologică, eliminându-se plantele netipice, puţin viguroase, bolnave. Aceste lucrări se efectuează înainte de înflorit.

Recoltarea - epoca de recoltare - în zona de origine, în flora spontană reventul se recoltează când ajunge la vârsta de 8-10 ani. În condiţii de cultură, recoltarea se poate face începând din anul al III-lea. În mod obişnuit, se practică recoltarea în anii IV-V, aceasta depinzând şi de mărimea la care au ajuns rădăcinile. În afară de aceasta, trebuie avut în vedere faptul că utilajele existente nu au posibilitatea să efectueze o lucrare prea profundă pentru a disloca rădăcinile, care se lungesc o dată cu vârsta. Reventul se recoltează toamna, în luna octombrie.

Modul de recoltare - lucrarea de recoltare începe cu dislocarea rădăcinilor, care se efectuează cu plugul de desfundat, căruia i se demontează cormana, sau cu dislocatorul pentru sfeclă. După ce au fost strânşi manual în grămezi, rizomii şi rădăcinile se scutură de pământ, se curăţă de resturile de tulpini, de porţiunile deteriorate, prin decoletarea de frunze şi se transportă la locul de condiţionare. Recoltarea seminţelor din loturile semincere se face în fiecare an, deoarece acestea nu-şi păstrează germinaţia pe o perioadă mai lungă. Pentru că seminţele mature se scutură foarte uşor, inflorescenţa se taie, înainte de coacerea totală a paniculului. Acest moment coincide cu începerea scuturării primelor seminţe din inflorescenţă. Tijele florale se lasă la adăpost să se usuce în vrac subţire, legate pe sârmă sau în mănunchiuri pe pereţi. Scuturarea din inflorescenţă se face uşor. După condiţionare, seminţele se lasă câteva zile să se usuce într-un strat de 5-7 cm.

Prelucrarea materiei prime - condiţionarea - înainte de a fi uscate, rădăcinile trebuie descojite. Îndepărtarea ţesutului superficial al rădăcinilor contribuie la îmbogăţirea produsului final în principii active, coaja fiind lipsită de oximetilantrachinone (Mihalea şi Viorica Cucu). După descojire, rădăcinile lungi şi groase se despică şi se fragmentează în bucăţi de 10-12 cm lungime şi 2-3 cm grosime. De pe un hectar se pot obţine 80-100 qintale de rădăcini proaspete. După uscare, rădăcinile capătă o culoare galbenă-brună. Din 3,5-4 kg rădăcini proaspete rezultă 1 kg rădăcini uscate. Producţia de rădăcini uscate variază între 20 şi 25 qintale la hectar.

Ambalarea, păstrarea - rădăcinile uscate se ambalează în bale sau saci şi se păstrează în încăperi uscate, curate şi aerisite.

Victor VĂTĂMANU