Tehnologia de cultură pentru ridichi

Cultura de ridichi poate fi de vară sau de iarnă şi face parte din familia Cruciferae, cu sinonimele de raghiti, raditi, raditi iuţi. Cultura de ridichi de lună face parte tot din familia Cruciferae, cu sinonimele de raditi mici, raghiti roşii, raditi dulci.

Originea şi aria de răspândire

Originea ridichilor este controversată, după cum prezintă V. Voican şi colaboratorii (2002). Totuşi, se cunosc, în zonele învecinate Mării Mediterane şi Oceanului Atlantic, circa 10 specii de ridichi, între 35 şi 40 de grade latitudine nordică, ca şi în Asia şi Europa. Patru dintre acestea (Raphanus raphaanistrum L., Raphanus maritimus smith, Raphanus andra Moretti, Raphanus rostratus D.C.) sunt foarte răspândite şi foarte heterogene, toate diploide şi cu creştere rapidă; au concurat în decursul timpului la formarea speciei cultivate Raphanus sativa L. Lucrările vechi din domeniul ştiinţelor naturale indică faptul că ridichile (Raphanus sativus) sunt cultivate din cele mai vechi timpuri. Ele au fost cultivate în Egipt încă din timpul faraonilor, iar grecii antici cunosc cultura acestor plante din antichitate, oferite ca ofrande pe discuri de aur zeului Apollo.

Ridichile au fost introduse în cultură în Anglia şi Franţa în secolul al XVIII-lea. De aici cultura lor s-a extins rapid în Asia (în special în Japonia) şi în America de Nord (SUA), unde se cultivă pe suprafeţe mari şi au o mare importanţă în alimentaţia omului. În 1806, în SUA erau cunoscute în cultură 11 soiuri de ridichi. După alţi autori, se crede că ridichile cultivate ar fi originare din Asia (Mongolia, China), unde se cultivau cu circa 4.000 de ani î.e.n. şi de unde au fost aduse în Europa. În Europa, principalele ţări cultivatoare sunt Franţa, Olanda, Italia şi Spania.

În România, ridichile se cultivă în toate regiunile ţării şi în special în cele cu climat temperat şi bogate în precipitaţii. Ridichile de lună se cultivă în sistemul culturilor succesive şi chiar asociate. Ridichile se cultivă pentru rădăcinile lor îngroşate şi suculente, care se consumă în stare crudă, aproape tot timpul anului, dar mai ales primăvara şi toamna (ridichile de lună), ca şi în timpul iernii (ridichea de iarnă). Au o valoare alimentară ridicată, conţinut remarcabil în vitamine, în special pentru vitamina A (30 U.I.) şi C (24 grame/100 grame), au şi însuşiri antibiotice şi diuretice, fiind folosite din vechime ca plante medicinale.

Caractere botanice şi particularităţi biologice

Ridichile, în funcţie de varietatea botanică de care aparţin, au perioada de vegetaţie diferită. Ridichile de lună sunt plante erbacee anuale, cu perioada de vegetaţie foarte scurtă (30-40 de zile culturi pentru consum), pe când ridichea de vară şi cea de iarnă sunt plante bienale. Totuşi, ca înfăţişare generală, indiferent de varietate, se aseamănă foarte mult între ele, cu deosebirea că ridichea de vară şi cea de iarnă au rădăcina îngroşată de dimensiuni mult mai mari.

Rădăcina - la ridichi este pivotantă, cărnoasă, suculentă şi fragedă, de formă, mărime şi culori variabile, în funcţie de soi. Ridichile de lună au rădăcinile de formă rotundă sau alungită, unicolorate (alb, roşu, violaceu) sau bicolorate (alb cu roşu). Ridichea de vară şi cea de iarnă au rădăcina sub formă rotundă conică-alungită, cilindrică-alungită, cu epidermă de culoare albă, alb-murdar (ridichea de vară) şi neagră (ridichea de iarnă). Rădăcina începe să se îngroaşe o dată cu dezvoltarea frunzelor normale din rozetă şi ajunge la maturitatea de consum după 30-40 de zile la ridichea de lună, la circa două luni de la semănat la ridichea de vară şi după 4-5 luni la ridichea de iarnă. Frunzele - cresc în rozetă, sunt mari, oblongi, gofrate şi decupate pe margini, pubescente, de la verzui-închis la verzui-gălbui.

Tulpina florală - la ridichea de lună apare la 60-70 de zile de la semănat, iar la cele de vară şi iarnă în al doilea an de cultură ajunge la înălţimi de 70-90 cm, cu ramificaţii numeroase şi acoperită cu peri negri.

Florile - sunt pe tipul 4, albe-liliachii şi sunt dispuse în racem. Polenizarea alogamă, entomofilă, ceea ce necesită asigurarea de distanţe de izolare de 500-800 de metri între soiuri, varietăţi şi distrugerea înainte de înflorit a ridichilor sălbatice, în cazul culturilor producătoare de seminţe.

Fructul - este o silicvă, cu 4-6 seminţe mijlocii ca mărime, roşii-brune. Întrun gram intră 80-120 de seminţe, greutatea a 1.000 de seminţe fiind de 6,5-10 grame (mai mare pentru seminţele de ridichi de lună). Facultatea germinativă este ridicată, până la 95% şi se păstrează 4-5 ani. În răsadniţe, seminţele răsar după 4-10 ore, iar în câmp deschis după circa 6-7 zile.

Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie

Căldură - ridichile sunt plante rezistente la temperaturi scăzute. Seminţele lor încolţesc la 20 de grade Celsius, iar plantele tinere suportă uşor temperaturi de minus 4 grade Celsius. Temperatura optimă de dezvoltare este de 15-16 grade Celsius. La temperaturi peste 30 de grade Celsius, rădăcinile sunt mici, fibroase, lipsite de suculenţă şi gust.

Lumină - fiind plante de zi lungă, în condiţii de luminozitate bună îşi scurtează perioada de vegetaţie şi dau producţii mai mari, bineînţeles dacă şi ceilalţi factori de mediu sunt favorabili.

Umiditate - faţă de regimul de umiditate şi de nutriţie ridichile, şi în special cele de lună, sunt foarte pretenţioase. În condiţii de secetă, producţiile sunt mici şi de calitate inferioară.

Sol - cultivate pe soluri uşoare, nisipo-lutoase, permeabile, lucrate adânc, ridichile dau recolte mari, mai ales dacă plantelor premergătoare li s-au administrat 30-40 de tone gunoi de grajd sau în anul culturii 100 de kilograme de azotat de amoniu, 150-200 de kilograme de superfosfat şi 75-100 de kilograme de sare potasică. Dacă în anul precedent s-a aplicat bălegar, 30-40 tone/hectar, înainte de semănat se aplică numai 100-150 kilograme/hectar superfosfat.

Tehnologia de cultivare în câmp

Ridichile se cultivă prin semănare direct în câmp.

Epoca de semănat - ridichile de lună, pentru consumul de primăvară, se seamănă devreme, în martie-aprilie, iar pentru consumul de toamnă către sfârşitul lunii august. Şi într-un caz, şi în altul se fac semănături eşalonate, în 3-4 perioade, la intervale de 10-12 zile. Ridichile de vară-toamnă se seamănă în mai-iunie.

Schema de semănat - la ridichile de lună semănatul se face pe teren modelat, manual sau cu maşina, în benzi de şapte rânduri, după schema (15+15+15+15+15+15+15), cu zone de protecţie la rigole de 7 cm, iar cele de vară şi de iarnă, pe teren plan, în rânduri echidistante, la 40 cm, sau pe teren modelat, în benzi de trei rânduri, la distanţă de 37 cm, cu zone de protecţie la rigole de 15 cm.

Adâncimea de semănat - este de 1,5-2,5 cm.

Norma de sămânţă - este de 10-12 kilograme/hectar pentru ridichile de lună şi 8-10 kilograme pentru cele de vară şi iarna.

Lucrările de întreţinere - sunt cele obişnuite la culturile de rădăcinoase.

Răritul - la ridichea de vară se face un singur rărit, la 10-15 zile de la răsărire, lăsând plantele pe rând la 10-12 cm distanţă, iar la ridichea de iarnă se fac două răriri, prima la fel ca la ridichea de vară, a doua după 20-25 de zile, lăsând plantele la 15-20 cm pe rând.

Udatul - se aplică numai în anii secetoşi; se fac 3-4 udări la intervale de 15-20 de zile, cu norme de udare de 300-350 metri cubi de apă la hectar.

Combaterea agenţilor patogeni - culturile de ridichi, în condiţiile de climă de la noi din ţară, sunt afectate de: înnegrirea rădăcinilor, putrezirea neagră a rădăcinilor şi altele. Combaterea acestora se face pe baza buletinului de avertizare emis de către specialiştii Laboratorului Fitosanitar Judeţean, unde se indică substanţa, doza şi modul de aplicare a acesteia.

Recoltarea

La ridichea de lună se face periodic, pe alese, prin smulgere, pe măsură ce rădăcinile ajung la dimensiunile corespunzătoare pentru consum. Acelaşi lucru şi pentru ridichea de vară. Ridichea de iarnă se recoltează toamna târziu, în octombrie-noiembrie, prin smulgere, ajutaţi de cazma, sau după ce plantele au fost uşurate de sol prin trecerea cu plugul fără cormană în apropierea rădăcinilor. Producţia la ridichea de lună este de 8-10 tone la hectar, la cea de vară este de 15-20 tone/hectar şi la cea de iarnă, 25-30 tone/hectar.

Victor VĂTĂMANU