Tehnologia de cultură pentru salata verde - Lactuca sativa L. var. capitata D.C.

Salata cultivată este o plantă anuală şi provine, după cum prezintă V. Voican şi colaboratorii, din salata sălbatică (Lactuca seriola L.), ce se întâlneşte în păşunile din sudul Europei, Nordul Africii şi în Asia Mică. Salata se cultivă de foarte mult timp, fiind apreciată de vechii greci, egipteni, romani. Scrierile vechi semnalează prezenţa salatei la festinurile familiei regale la perşi încă din anul 550 i.e.n.

Astăzi este una dintre speciile legumicole cele mai răspândite, în special în ţările din vestul Europei şi America de Nord (în SUA se cultivă anual peste 100 mii hectare) şi este apreciată pretutindeni unde este posibilă agricultura.

În România se cultivă pe suprafeţe mari, în special în jurul oraşelor mari şi a centrelor industriale, fiind mult folosită în alimentaţie primăvara devreme şi toamna târziu, iar în ultimul timp chiar în timpul iernii, ca urmare a dezvoltării culturii forţate în sere a salatei. Între legumele verdeţuri, salata verde cu căpăţâna are o binemeritată importanţă. Frăgezimea, fineţea şi gustul plăcut, răcoritor al salatei fac ca această legumă să fie mult cerută de consumatori, mai ales în anotimpurile deficitare în alte legume proaspete (primăvara timpuriu, toamna târziu şi iarna). Ca urmare, ea se cultivă pe suprafeţe mari, nu numai în câmp, dar şi în răsadniţe sau pe locuri adăpostite şi protejate, care asigură obţinerea producţiilor trufanda; cultura salatei prin răsad permite obţinerea producţiilor mari şi timpurii, care pot asigura cerinţele pieţei primăvara foarte timpuriu.

Salata se consumă în special crudă, dar şi pregătită sub diferite forme: supe, garnituri etc. Pregătită crudă, ca salată, are un gust răcoritor, fiind în egală măsură calmant şi sedativ. Salata are o valoare nutritivă ridicată, dată de conţinutul ridicat de vitamine B1, B2 şi C, şi săruri minerale de Ca, Fe, Cu, P, Zn, Na) şi o energie calorică de 16 calorii la 100 grame. În anumite situaţii se poate consuma suc obţinut din salată, care se remarcă prin aportul de Fe, Mg şi Ca, cu efect foarte favorabil asupra organismului, mai cu seamă dacă se combină cu sucul de morcovi în părţi egale. Cultivarea salatei reprezintă, de multe ori, o activitate extensivă, datorită consumului mare de forţă de muncă pentru producerea răsadului, plantarea răsadului şi mai ales pentru recoltare. Pentru creşterea eficienţei economice a culturii salatei în România, în culturile de câmp este necesar să se reducă consumul de ore/hectar la 100, prin practicarea culturii prin semănare direct în câmp, folosind sămânţă drajată, introducerea masivă a mecanizării la recoltarea salatei şi creşterea producţiei medii, la cel puţin 25-30 de tone/hectar.

Rotaţia culturilor
În asolament, salata, datorită perioadei scurte de vegetaţie, se cultivă în sistemul culturilor succesive, cu o cultură anterioară sau următoare. În sistemul culturilor asociate, are rolul de cultură secundară, care însă trebuie avută în vedere la stabilirea nivelului de fertilizare la cultura de bază. Cultura salatei în câmp se poate face prin semănare direct şi prin plantare de răsad.

Pregătirea terenului
Se realizează în funcţie de perioada de înfiinţare a culturii şi de modul de cultivare al salatei. La culturile înfiinţate din toamnă, pregătirea terenului se finalizează în toamnă, la cele care se înfiinţează primăvara devreme se vor continua lucrările de pregătire şi în primăvară: desfiinţarea culturii premergătoare, cu ridicarea integrală a resturilor vegetale; discuit, prin tocarea resturilor vegetale rămase şi afânarea solului la 10-15 cm; nivelarea de exploatare, mai ales pe suprafeţe mari, pentru asigurarea circulaţiei apei; fertilizarea de bază, cu gunoi de grajd şi 2/3 din îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu; arătura de bază, la 25-30 cm adâncime, pentru afânarea solului şi încorporarea îngrăşămintelor organice şi minerale; afânarea de primăvară, prin discuit, imediat ce solul s-a zvântat; erbicidare, înainte de înfiinţarea culturii cu câteva zile, cu erbicidele recomandate de specialiştii legumicoli şi încorporarea acestuia în sol la adâncimea de 6-8 cm; deschiderea rigolelor prin modelare, pe suprafeţe mari; modelarea terenului, în straturi ridicate, cu lăţimea la coronament de 104 cm.

Cultura salatei prin semănare direct în câmp
Epoca de semănat - semănatul salatei în câmp se poate face toamna, cel mai târziu în prima jumătate a lunii septembrie sau primăvara timpuriu - luna martie, în prima decadă a lunii în zonele de sud şi mai târziu în zona colinară. De asemenea, se mai poate semăna direct în câmp, în sistemul culturilor succesive, începând din a doua jumătate a lunii mai şi până în iulie. Schema de semănat - pe teren modelat, se seamănă cu maşina, în benzi de două rânduri, cu distanţa între rândurile din bandă de 25 cm, iar între benzi de 34 cm cu zone de protecţie la rigole de 10 cm. Pe teren nemodelat se seamănă în benzi de cinci rânduri, la distanţa de 20-25 cm şi între benzi de 40-50 cm. Norma de sămânţă - se foloseşte o cantitate de 2-3 kilograme sămânţă de salată la hectar. Sămânţa fiind măruntă şi uşoară, în scopul unei bune distribuiri la semănat, se amestecă cu mraniţa în proporţii de o parte sămânţa la 5 părţi mraniţă bine cernută. Se poate reduce norma de însămânţare la 1,5-2 kilograme de sămânţă/hectar şi evitarea amestecării acesteia cu mraniţa, prin folosirea la semănat a seminţei drajate.

Lucrări de îngrijire
Irigarea pentru răsărire - se aplică semănăturilor de primăvară, dar mai ales celor făcute vara (în sistemul culturilor succesive), fiind repetată de 2-3 ori la intervale de 10-12 zile. Tăvălugitul - se aplică imediat după semănat, cu tăvălugi uşori din lemn. Răritul - în timpul vegetaţiei, lucrarea se execută manual, lăsând plantele pe rând la distanţa de 15 cm una de alta pentru soiurile mai puţin viguroase şi 20 cm pentru soiurile viguroase. Completarea golurilor - folosind ca răsad plantele rezultate de la rărit. Prăşitul - se execută cu ocazia răritului şi o praşilă uşoară, plivitul pe rând şi complertarea golurilor. Fertilizarea - se poate face odată cu prima praşilă, administrând 100-150 kg/ha azotat de amoniu, fertilizarea fiind repetată la circa 10 zile cu aceeaşi doză. Irigarea - devine necesară mai ales dacă sezonul este secetos, aceasta repetându-se cel puţin de două ori la intervale de 10 zile, folosind 200-250 metri cubi/hectar. Pe teren nemodelat, pentru irigare, rigolele se deschid pe intervalele dintre straturi. Combaterea agenţilor patogeni - la salată se face cu multă precauţie, din cauza perioadei de vegetaţie scurtă şi consumării în stare proaspătă, punându-se accent pe prevenirea apariţiei agenţilor patogeni, Cu risc mare de atac sunt: mana (bremia lactucae), putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) şi putregaiul umed (Scleritinia sclerotiorum), care se combat prin stropiri cu substanţele indicate de către specialiştii fitosanitari judeţeni. Combaterea dăunătorilor - se referă la larvele cărăbuşului de mai (melolontha melolontha), viermii-sârmă (Agriotes sp.) melcii fata cochilie (Limax), musculiţa albă (Trialeurodes vapoprariorum) şi păduchele verde (Myzus persicae). Dăunătorii de sol se combat aplicând o dată cu lucrările de pregătire a solului substanţele indicate prin buletinul de avertizare fitosanitar.

Cultura salatei prin răsad
Epoca de producere - răsadul se produce în funcţie de perioada de înfiinţare a culturilor. Pentru cultura de toamnă, răsadul se produce pe brazde în câmp, în luna august, iar pentru plantările de primăvară, se produce în răsadniţe semicalde, în luna februarie. Schema de semănat - la producerea rasadului se seamănă în rânduri la 5 cm distanţă, folosindu-se 2-2,5 grame sămânţă/mp. Răsadul nu se repică. Epoca de plantat - se execută atunci când răsadul are vârsta de 4-5 săptămâni de la semănat, iar plantele au 3-4 frunze normale în rozetă. În funcţie de tipul de cultură, plantarea se va face în perioada: 15-31 martie, la culturile de primăvară; sfârşitul lunii august - începutul lunii septembrie, la culturile de toamnă, pentru consumul din luna octombrie; în a doua jumătate a lunii septembrie, când recolta este destinată  consumului în primăvară de timpuriu. Schema de plantare a răsadului va fi aceeaşi ca la înfiinţarea culturii prin semănare direct în câmp. La cultura înfiinţată în luna septembrie, plantarea se face pe teren modelat în biloane, orientate pe direcţia est-vest, răsadurile fiind amplasate pe partea sudică a acestora. Pregătirea răsadului - pentru plantare, presupune ca rădăcinile răsadurilor să se fasoneze şi să se mocirlească. Răsadurile se plantează la aceeaşi adâncime la care au fost în răsadniţe.

Lucrările de îngrijire
Completarea golurilor - cu răsad asigurat ca rezervă; Udarea după plantare: pentru asigurarea prinderii răsadurilor, cu norme reduse, de 150-200 metri cubi/hectar; Praşile - superficiale, având în vedere că sistemul radicular al salatei este la suprafaţa solului; Irigarea - este necesară mai ales dacă sezonul este secetos, de cel puţin două ori, la intervale de 10 zile, folosind norme moderate (200-250 mc/ha), ca şi la culturile înfiinţate prin semănat. Fertilizarea - în timpul vegetaţiei, se execută de obicei în două etape la interval de 10 zile, o dată cu praşilele, administrând 100-150 kg/ha azotat de amoniu; Mulcirea - la culturile plantate din toamnă târziu, pentru consumul de primăvară. Combaterea agenţilor patogeni şi a dăunătorilor se face la fel ca la cultura înfiinţată prin semănat direct.

Recoltarea
Se face manual şi începe o dată cu formarea căpăţânei. Desprinderea căpăţânii se face prin tăiere, cu cuţitul, sub ultima frunză. Lucrarea trebuie să se execute pe timp uscat, astfel ca plantele să nu prezinte urme de umezeală pe frunze. De pe fiecare căpăţână se înlătură frunzele uscate, după care se aşază, cu vârful în jos, în coşuri sau lădiţe. Transportul la locul de desfacere trebuie făcut în aceeaşi zi, pe timp răcoros. Producţia se poate încadra între 15 şi 25 t/ha la cultura în ogor propriu şi între 10 şi 15 t/ha la culturi succesive. Notă: culturile de salată înfiinţate în câmp, fie din toamnă, fie primăvara devreme, pot beneficia de protejarea temporară cu folie din mase plastice, sub formă de tuneluri provizorii sau cu folie întinsă, perforată sau neperforată, măsură care va determina o devansare a creşterii plantelor şi, ca urmare, recoltarea plantelor mai devreme. Protejarea se mai poate face şi cu materiale plastice fibroase subţiri - de tip reţesut, cu greutate specifică mică (17-20 g/mp) întinse peste cultură.

Victor VĂTĂMANU