Tehnologia de cultură pentru Săpunariţă (Odogaci, Ciulin roşu) - Saponaria officinalis L.

Rădăcinile de săpunariţă s-au utilizat încă din antichitate ca expectorante, diuretice şi depurative, datorită conţinutului în saponine, mucilagii, pectine, grăsimi etc. (Viorica Cucu şi colaboratorii).

Ca expectorant, rădăcinile se utilizează, în cantităţi bine dozate, sub formă de infuzie, extract fluid, tinctură sau sirop. În tehnica farmaceutică se folosesc ca emulgator sau ca adjuvant în administrarea per os a unor substanţe medicamentoase, în scopul accelerării resorbţiei acestora (Crăciun şi colaboratorii). Rădăcinile se folosesc, de asemenea, la pregătirea alviţei şi a halvalei, precum şi în calitate de detergent natural, toate părţile plantei agitate cu apă formând o spumă abundentă (Constantinescu, Krochmal şi Krochmal). Se poate cultiva şi ca plantă ornamentală.

Locul în asolament - săpunariţa se poate menţine în cultură 2-3 ani. În cazul culturilor anuale, săpunariţa va reveni pe acelaşi teren după 4 ani, iar în cazul culturilor bianuale, după 5-6 ani. Plantele premergătoare trebuie să elibereze terenul devreme, să-l lase curat de buruieni, într-o stare fizică bună, afânat şi bine aprovizionat cu substanţe nutritive. Sunt bune premergătoare cerealele de toamnă şi culturile prăşitoare, mai ales cele care au fost fertilizate cu gunoi de grajd.

Fertilizarea - pe terenul pe care urmează a se amplasa culturile de săpunariţă se vor administra 30 de tone la hectar de gunoi de grajd bine fermentat sau îngrăşăminte minerale, toamna, odată cu executarea arăturii de bază. Îngrăşămintele cu fosfor se aplică în doze de 40-60 kilograme P2O5/hectar; pe solurile sărace se administrează şi îngrăşăminte cu potasiu, în doze de 15-20 kilograme/hectar. Primăvara devreme se aplică 40-60 kilograme N/hectar. După unii autori (Dafert şi Mauerer, Heeger, citaţi de Viorica Cucu şi colaboratorii), adaosul de azot şi potasiu influenţează în mod pozitiv acumularea saponinelor în rădăcini. Din studiile întreprinse la SCPMA Fundulea de către Ştefania Male rezultă că pe solurile de tip cernoziom mediu levigat, săpunariţa reacţionează la aplicarea îngrăşămintelor minerale, sporul cel mai mare de producţie determinându-l aplicarea dozelor de 40 kilograme N/hectar şi 40 kilograme P2O5/hectar.

Pregătirea solului - după plante premergătoare timpurii, se execută o discuire imediat după recoltarea acestora, iar când condiţiile de umiditate permit, se efectuează arătura adâncă la 28-30 cm. În cazul în care după recoltarea plantelor premergătoare timpurii solul are suficientă umiditate, se execută direct arătura de bază. Când săpunariţa urmează după plante care eliberează terenul mai târziu, arătura se execută la aceeaşi adâncime, cu plugul, în agregat cu grapa stelată. Pentru obţinerea unei culturi uniforme se va acorda o atenţie deosebită lucrării de pregătire a patului germinativ, prin care trebuie să se realizeze o bună afânare, mărunţire şi nivelare a solului. O pregătire corespunzătoare se face cu ajutorul combinatorului sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili. Terenul se va tăvălugi înainte şi după semănat.

Modul de înmulţire - săpunariţa se înmulţeşte în mod obişnuit prin seminţe, dar este posibilă şi înmulţirea pe cale vegetativă, prin butaşi. Acest mod de înmulţire nu se practică pe scară largă, nefiind economic. Mahram şi colaboratorii, citaţi de Viorica Cucu şi colaboratorii, au constatat că în plantele înmulţite prin seminţe se acumulează cantităţi mai mari de saponine, comparativ cu acelea înmulţite prin butaşi.

Epoca de semănat - cea mai bună epocă de însămânţare pentru săpunariţă este în pragul iernii, prin care se asigură o răsărire uniformă şi producţiile cele mai mari de materie primă vegetală. Când nu este posibilă respectarea acestei epoci, se va semăna primăvara foarte devreme, în februarie-martie.

Distanţa şi adâncimea de semănat - săpunariţa se seamănă în rânduri la 50 cm, la adâncimea de 1-1,5 cm.

Norma de sămânţă - pentru un hectar este necesară o cantitate de sămânţă de 8-10 kilograme la hectar, atât în cazul când culturile sunt destinate obţinerii de material de înmulţire, cât şi pentru cele de la care se obţin rădăcini. Indicii de calitate ai seminţelor utilizate ca material de înmulţire trebuie să se încadreze în prevederile STAS 4776 - 82; puritatea fizică a seminţelor din clasele I şi a II-a trebuie să fie de minimum 95-85%, iar germinaţia, de minimum 85-75%. Însămânţarea se poate face cu semănătorile SUP-29.

Lucrările de întreţinere - în primul an de vegetaţie, se execută 1-2 praşile manuale, însoţite de plivitul buruienilor pe rând, şi 2-3 praşile mecanice. Toamna târziu, se cosesc părţile aeriene la circa 8 cm înălţime. În culturile destinate obţinerii de seminţe, se efectuează purificarea biologică, îndepărtându-se din lan toate plantele slab dezvoltate, netipice sau bolnave. În anul al II-lea se execută cel puţin trei praşile mecanice şi 1-2 pliviri.

Boli, dăunători, combatere

Dintre boli, cele mai frecvente sunt pătărea brună a frunzelor, produse de Alternaria saponariae (Peck.) Neerg. (Macrosporium saponariae Peck.), Ascochyta saponariae Fuck. şi Septoria saponariae (DC) Savi et Becc, care determină apariţia a numeroase pete pe frunze şi în final uscarea plantelor. Pentru prevenirea atacului se recomandă respectarea măsurilor de igienă culturală. La săpunariţă au mai fost semnalate şi alte micoze, care nu determină pagube de importanţă economică, produse de ciupercile Sorosporium saponariae Rud., Ustilago violacea (Pers.), Rouss., Phoma intermedia Sac., Cylindrosporium saponariae Romm., Vermicularia dematiun (Pers.) FR., Vermiculaţia saponariae Allesch, Periconia pycnospora Freş., Ulocladium botryosum Preuss (Vera Bontea). Dintre dăunători, cel mai important este buburuza lucernei (Subcoccinella 24 punctată L.), ale cărei larve şi adulţi depreciază puternic aparatul foliar, împiedicând desfăşurarea normală a proceselor metabolice din plante. Frecvenţa şi intensitatea atacului, precum şi gradul de dăunare sunt mai mari la culturile mai în vârstă. Pentru combatere se efectuează tratamente împotriva adulţilor înainte de pontă şi la apariţia larvelor, cu preparate indicate de specialiştii fitosanitari judeţeni. Dăunătorii edafici (viermii-sârmă, viermii albi) se pot combate prin aplicarea pe rând, la înfiinţarea culturii a insecticidelor granulate recomandate de specialiştii fitosanitari judeţeni.

Recoltarea

Epoca de recoltare - rădăcinile se recoltează în al II-lea sau al III-lea an de vegetaţie, toamna, după ce tulpinile s-au uscat, în august-septembrie, când conţinutul în saponine este maxim. Dacă recoltarea se efectuează mai târziu, în luna noiembrie, conţinutul în saponine scade la jumătate (Heeger, citat de Evdochia Coiciu şi Racz). Alţi autori (Crăciun şi colaboratorii) recomandă ca recoltarea să se facă în lunile octombrie-noiembrie, când conţinutul în saponine este mai ridicat decât în luna august, aceasta fiind posibilă în unele cazuri chiar în primul an de cultură (dacă plantele sunt distanţate una de alta la circa 10 cm şi rădăcinile sunt suficient de bine dezvoltate). Pentru obţinerea materialului de înmulţire, recoltarea plantelor semincere se efectuează când seminţele au căpătat culoarea brună, începând chiar din primul an de vegetaţie.

Modul de recoltare - pentru dislocarea rădăcinilor se utilizează plugul fără cormană sau maşina de recoltat cartofi. Rădăcinile se scutură de pământ, se spală, se zvântă, se curăţă de resturile părţilor aeriene, se taie în bucăţi de circa 10 cm lungime, iar cele prea groase se despică. De pe un hectar se obţin producţii medii de 60-80 qintale de rădăcini în stare proaspătă. Plantele semincere se recoltează cu secera, se leagă în snopi mici, se lasă la uscat 2-3 zile, după care se treieră. Seminţele se condiţionează şi se usucă în locuri bine aerisite, lopătându-se des. Producţia medie de seminţe este de 2-3 qintale/hectar în primul an şi 4-7 q/ha în anul al II-lea.

Uscarea - pentru a se evita scăderea conţinutului în principii active, uscarea rădăcinilor trebuie să se facă într-un timp cât mai scurt. Rădăcinile se pot usca pe cale naturală, la soare sau în locuri bine aerisite, în straturi subţiri, şi artificial, în uscătorii cu aer cald, la temperaturi de 40-50 de grade Celsius. Randamentul la recoltare este de 3-4:1. Producţia medie de rădăcini uscate este de 15-20 qintale/hectar.

Ambalarea, păstrarea - materia primă vegetală uscată, având 13% umiditate, un conţinut maxim de impurităţi de 3%, corpuri străine organice (max. 1%) şi minerale (max. 1%), se ambalează în saci de pânză rară şi se păstrează în încăperi uscate, curate şi aerisite.

Victor VĂTĂMANU