Tehnologia de cultură pentru schinel

Schinelul este cunoscut şi utilizat empiric în terapeutica de mai multe secole (Vanhaelen-Fastre). Părţile aeriene (herba) s-au folosit mai mult în trecut, ca depurativ, vermifug, febrifug şi cicatrizant, după cum prezintă E.Păun şi colaboratorii. Cercetări recente au arătat că, datorită substanţelor active pe care le conţine, se poate utiliza şi drept cardiotonic, în bolile tractului stomacal şi în astm bronşic.

Krochmal şi Krochmal menţionează folosirea infuziei din vârfurile plantei în tratarea cancerului, a bolilor de ficat şi a isteriei. Extractele administrate înainte de masă sporesc pofta de mâncare.

În România, schinelul intră în compoziţia ceaiului tonic aperitiv şi în siropul tonic amar. Alături de alte produse vegetale, schinelul serveşte la prepararea unor lichioruri. Uleiul gras extras din fructe (circa 28 %) poate fi întrebuinţat la fabricarea săpunurilor. Organul utilizat, compoziţie chimică, acţiune fitoterapeutică De la schinel se foloseşte herba (Herbba Cnici sau Herba Cârdui Benedicti). S-au pus în evidenţă substanţe minerale, în special săruri de Mg, Ca şi K, circa 18%. Se mai găsesc substanţe amare, flavonoizi de tip apigenină, kemferol şi luteolină, urme de ulei volatil care conţine un compus poliacetilenic (dodeca -1, diena 3, 5, 7, 9, tetraina) vitamine din complexul B, enzime, taninuri, mucilagii. Principalul activ este cnicina, o substanţă amară, care structural este o lactonă sescviterpenică de tip germacan, la care un hidroxil este esterificat de acidul alfa, beta-bismetilacrilic. Pe lângă cnicina este prezentă şi o altă substanţă amară, benedictina (Paris şi Moyse). După unii autori, componenţii poliacetilenici şi polienici din schinel sunt responsabili de activitatea antibiotică (Vanhaelen - Fastre). Astfel, din părţile aeriene ale plantei s-au izolat 12 compuşi, structura lor fiind elucidată total sau parţial. Datorită cnicinei şi benedictinei, herba de schinel îmbunătăţeşte digestia prin stimularea secreţiilor gastrice. Se recomandă în tratamentul anorexiilor, ca eupeptic amar şi în dispepsii de natură deversă. În medicina homeopatică se foloseşte ca remediu în caz de litiază biliară şi renală.

Răspândire

Schinelul creşte spontan în regiunile mediteraneene şi în sud-vestul Asiei, fiind răspândit în Asia, Africa de nord şi cultivat în unele ţări din Europa, ca Ungaria, Rusia, Cehia, Bulgaria. În România se cultivă în sudul judeţelor Prahova şi Buzău, precum şi în judeţele Călăraşi şi Giurgiu.

Particularităţi şi cerinţe biologice

Temperatura, lumina - deşi este originar din zone mai calde, schinelul nu manifestă cerinţe deosebite faţă de temperatură, însă preferă locurile însorite.
Apa - este puţin pretenţios faţă de umiditate, dar nu suportă perioade mai lungi de secetă.
Solul - schinelul creşte şi se dezvoltă pe diferite tipuri de sol, cele mai mari producţii realizându-se pe solurile fertile, umede, relativ grele şi cu conţinut ridicat în calciu.

Tehnologia de cultivare

Locul în asolament - culturile de schinel se amplasează pe terenuri care au fost în prealabil cultivate cu cereale sau cu plante prăşitoare îngrăşate cu gunoi de hrad bine fermentat, cum sunt porumbul, cartoful. Leguminoasele şi borceagul sunt, de asemenea, bune plante premergătoare, Schinelul trebuie să revină pe acelaşi teren după 5-6 ani. Fertilizarea - pentru obţinerea de producţii ridicate de materie primă vegetală, terenul se fertilizează cu doze de 50-70 kilograme fosfor/hectar şi 30-40 kilograme potasiu/hectar s.a, îngrăşăminte care se aplică toamna şi se încorporează în sol odată cu arătura adâncă. Primăvara devreme se aplică îngrăşămintele cu azot, în doze moderate de 60 - 70 kilograme/hectar s.a. Pregătirea terenului - după plante premergătoare timpurii, în condiţii de umiditate corespunzătoare se execută direct arătura la 22-25 cm adâncime, cu plugul în agregat cu grapa stelată. Dacă solul este uscat, se efectuează mai întâi discuirea la 8-10 cm, iar când în sol există suficientă umiditate se efectuează arătura. După premergătoare târzii, arătura de bază se execută imediat după eliberarea terenului la 22-25 cm. Primăvara foarte devreme se pregăteşte patul germinativ uniform şi bine nivelat, lucrare ce se va efectua cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili.

Modul de înmulţire - schinelul se înmulţeşte prin seminţe.

Epoca de semănat
Momentul optim de semănat este primăvara, în primă urgenţă, după cum rezultă din studiile intreprinse la Fundulea de Ştefania Male. În zonele cu primăveri secetoase şi foarte scurte, în terenurile care nu reţin apa în primăvară, însămânţarea se poate efectua în pragul iernii, astfel ca seminţele să nu încolţească decât primăvara. Distanţa şi adâncimea de semănat - schinelul se seamănă în rânduri distanţate la 50 cm, la adâncimea de 2,5-3 cm. Cercetări mai recente efectuate la Staţiunea de Cercetare pentru Plante Medicinale şi Aromatice de la Fundulea arată că producţiile cele mai mari de materie primă vegetală se obţin la distanţă de 37,5 cm între rânduri (Ştefania Male). Pentru obţinerea de seminţe, distanţa de semănat va fi de 50 cm. Norma de sămânţă - în general, cantitatea de sămânţă necesară pentru un hectar, recomandată de Evdochia Coiciu şi Racz, Crăciun şi colaboratorii, este de 15-20 de kilograme. Din experienţele efectuate la Fundulea a rezultat o normă optimă de 10 kilograme, atât în cazul semănatului la distanţă de 37,5 cm pentru obţinerea de materie primă vegetală, cât şi în situaţia semănatului la distanţă de 50 cm, pentru obţinerea de sămânţă (Ştefania Male). Conform STAS 4776-82, seminţele utilizate ca material de înmulţire din clasa I trebuie să aibă puritatea fizică şi germinaţia de minimum 90%, respectiv 75%, iar cele din clasa a 2-a, 80% şi, respectiv, 55%. Pentru semănat se folosesc semănătorile SPC-6 sau SPC-8. Înainte de însămânţare se îndepărtează toţi perii de la vârful seminţelor, prin frecare, în scopul evitării înfundării semănătorii.

Lucrările de întreţinere

Crearea condiţiilor optime de creştere şi dezvoltare a plantelor se realizează prin executarea de praşile mecanice sau manuale şi pliviri ale buruienilor ori de câte ori este necesar. Ca urmare a cercetărilor efectuate la Fundulea de Roman T. şi colaboratorii, s-au evidenţiat ca eficace în combaterea buruienilor o serie de erbicide care se aplică imediat după semănat. Erbicidarea se face cu maşina MET-1200 sau cu echipamentul pentru erbicidat EEP-600. În culturile destinate producerii de seminţe se efectuează în plus lucrări speciale de purificare biologică, înainte de înflorit, prin care se îndepărtează toate plantele slab dezvoltate, bolnave şi netipice.

Boli, dăunători, combatere

Dintre boli, sporadnic a fost semnalat putregaiul rădăcinilor, produs de ciuperca Sclerotinia sclerotiorum (Lib.) de By. (Veronica Ivan şi Iliescu). Pentru prevenirea bolii se recomandă respectarea măsurilor de igienă culturală, asolament corespunzător şi folosirea de sămânţă sănătoasă. Ca dăunători, în culturile de schinel din România s-au identificat mai frecvente, dar care nu produc pagube de importanţă economică, cicade (Cicadella spp., Typhlocyba rosae L), ploşniţe (Lygus spp.), larve de lepidoptere, păduchi de frunze. În anul 1981 s-a evidenţiat printre dăunători şi musca capitulelor (Acanthiophilus helianthi Rossi), ale cărei larve depreciază seminţele în formare (Ana Apostol). Se recomandă respectarea măsurilor de igienă culturală. De asemenea, s-au semnalat pentru prima dată în România larvele fluturelui cărămiziu al scaieţilor (Cyntia cardui  Fabr.), dar atacul produs de acestea în culturile de schinel este lipsit de importanţă practică (Ana Apostol, 1984).

Recoltare

Epoca de recoltare - momentul optim de recoltare este la începutul înfloritului. Recoltarea se efectuează pe timp însorit, după ce s-a ridicat roua.

Modul de recoltare - materia primă vegetală este constituită din herba care se recolteza cu secera, coasa sau cositoarea mecanică de la înălţimea de 8-10 cm deasupra solului. Se pot realiza şi două recolte pe an, obţinându-se producţii de 100-200 qintale de herba proaspătă/hectar. Producţiile de sămânţă în loturile semincere sunt de 600-900 kilograme/hectar.

Prelucrea materiei prime

Condiţionarea - din materia primă vegetală recoltată, înainte de uscare se vor îndepărta tulpinile lemnificate, inflorescenţele fructificate cu papus, corpurile străine organice şi minerale.

Uscarea - herba recoltată se usucă la umbră, în straturi subţiri, sau în uscătorii, la 45-50 de grade Celsius. Schinelul nu se va usca la soare, deoarece, după doar 2-3 ore de expunere, se decolorează şi se depreciază. Randamentul de uscare este de 3,5-4:1, de pe un hectar rezultând o producţie de 30-50 qintale de herba uscată. Ambalarea, păstrarea - înainte de ambalare, materialul uscat, foarte friabil, se menţine un timp în straturi mai groase, pentru a absorbi din umiditatea atmosferică. Umiditatea maximă admisă este de 13%. Materia primă vegetală uscată se ambalează în saci sau în saltele, care se păstrează în depozite curate, dezinfectate, bine aerisite şi uscate.

Victor VĂTĂMANU