Secara este a doua cereală panificabilă după grâu și se cultivă în zonele mai puțin favorabile pentru cultura grâului, soluri acide sau nisipoase, climă rece și umedă.
Importanța economică a secarei este dată de următoarele însușiri, făină de secară folosită la prepararea pâinii, asigură hrana pentru o bună parte a populației globului, în hrana animalelor, secara se folosește în amestec cu măzărichea sau mazărea de toamnă, sub formă de borceaguri, din punct de vedere calitativ, boabele de secară conțin în medie, 13% proteine, 2% grăsimi, 2,5% celuloză, 80% hidrați de carbon, substanțe minerale, vitaminele B1, B2, PP. În condiții naturale sau prin infecție artificială apare boala numită cornul secarei (Claviceps purpurea), prin formarea de scleroți în locul boabelor. Aceasta poate produce îmbolnăviri animalelor, cunoscute sub numele de ergotisme, datorate conținutului în alcaloizi toxici (ergotoxina, ergotina, cornutina). În industria farmaceutică scleroții de cornul secarei se folosesc pentru prepararea unor medicamente împotriva hemoragiilor, afecțiuni circulatorii, tensiunii arteriale.
Însușiri morfologice și fiziologice
În comparație cu grâul de toamnă, secara, la germinare, formează patru rădăcini seminale, iar poziția nodului de înfrățire este superficială față de sol. Rădăcinile coronare au o creștere puternică, se ramifică abundent, fiind mai dezvoltate pe solurile sărace și nisipoase.
Aparatul vegetativ este format din lăstari cu 5–6 internoduri și înălțimea de 120–170 cm. La începutul creșterii vegetative, frunzele au culoarea roșie-violacee, apoi devine verde albăstruie. În comparație cu grâul, secara înspică cu aproximativ două săptămâni mai devreme, iar înflorirea se realizează în 10–12 zile după înspicare. Fructul este o cariopsă golașă, de culoare verde-gălbuie, cu MMB de 30–40 grame.
Sistematica și soiuri
Secara cultivată aparține speciei Secale cereale L., care cuprinde 13 varietăți, care se recunosc după fragilitatea rahisului, culoarea spicului, bob îmbrăcat sau golaș, palee externă pubescentă sau glabră. În România, soiurile cultivate aparțin varietății Secale cereale var. vulgare, care prezintă spic alb, rahis tenace, paleele glabre și boabele ieșite 1/3 din palei.
Pentru producerea de boabe și furaj verde, toamna se cultivă următoarele soiuri: Gloria, Orizont, Suceava, Amando, Apart. Marlo, Quadriga, rapid, Raluca, iar primăvara se pot cultiva forme de primăvară (Impuls). Soiul Ergo se cultivă numai pentru producerea scleroților de Claviceps purpurea, planta prezentând o sensibilitate indusă în procesul de ameliorare la agentul patogen care provoacă Claviceps purpurea.
Cerințe față de factorii de vegetație
Față de căldură, secara are cerințe moderate, având temperatura minimă pentru germinație a semințelor de 1–2 grade Celsius, iar suma temperaturilor din timpul vegetației de 1800–2000 grade Celsius. În timpul iernii, plantele tinere suportă temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius, fără să fie acoperite cu zăpadă. Cerințele față de umiditate sunt mai mari, de aceea secara se cultivă în zonele mai umede și răcoroase.
Dintre cerealele păioase, secara poate fi cultivată pe soluri mai sărace, nisipoase și acide, datorită sistemului radicular foarte dezvoltat și a capacității ridicate de absorbție. În acest sens, cele mai potrivite soluri sunt solurile brune-argiloase-iluviale, brune luvice, siluvisolurile albice. Totodată, poate fi cultivată și pe solurile nisipoase irigate.
Zonele de cultivare
În funcție de cerințele față de factorii climatici, secara poate fi cultivată în România în zonele subcarpatice cu climat umed și răcoros, în depresiunile intramontane și microzonele cu soluri podzolice din Transilvania și nord-vestul Moldovei. Distingem două zone importante, prima zonă cuprinde solurile nisipoase din Oltenia și nord-vestul țării (Valea lui Mihai) și cele din nord-estul Bărăganului; zona a doua cuprinde zonele submontane din Moldova, Transilvania, Oltenia și Muntenia, depresiunile intracarpatice și microzonele cu soluri podzolice din Transilvania și nord-estul Moldovei.
Tehnologia de cultivare
Rotația – deși nu are pretenții deosebite față de plantă premergătoare, secara se cultivă după plante care se recoltează până la sfârșitul lunii august, cum sunt, leguminoasele anuale și perene, borceagurile, rapița, cartofii timpurii, floarea soarelui, hibrizii timpurii de porumb.
La rândul său, secara este o bună premergătoare pentru toate speciile din zona ei de cultivare, lasă terenul curat de buruieni și se pot executa la timp lucrările de pregătire a solului.
Lucrările solului – lucrările agrotehnice de pregătire a patului germinativ sunt asemănătoare cu cele ale grâului, atenție mai mare acordându-se gradului de mărunțire a solului, deoarece secara se seamănă cu 1–2 cm mai superficial decât grâul, iar nodul de înfrățire se formează mai aproape de suprafața solului.
Deși are capacitate ridicată de solubilizare a elementelor nutritive din compuși mai greu solubili ai solului, secara reacționează puternic la aplicarea de îngrășăminte.
Sămânța de secară folosită la semănat, trebuie să îndeplinească următoarele cerințe minime de calitate, puritatea de 98%, germinația de 92% și lipsa scleroților de Claviceps purpurea.
Epoca optimă de semănat este în funcție de zona de cultură, între 15–20 septembrie, în zonele nordice și 01–10 octombrie în zonele sudice. Densitatea optimă este de 500–600 boabe germinabile/m2, distanța dintre rânduri de 12,5 cm, iar adâncimea de semănat de 4-5 cm.
Norma de semănat este de 160–200 kg/ha.
Combaterea buruienilor se realizează prin aceleași lucrări ca în cazul grâului de toamnă, respectarea rotației, lucrările solului, aplicarea de erbicide. În general, secara luptă bine cu buruienile datorită taliei mai mari decât a grâului, iar culturile se îmburuienează mai rar. În condițiile solurilor nisipoase, se aplică o udare de răsărire, toamna, de 300–400 m3/ha, iar în timpul vegetației 1–2 udări, în perioada alungirii paiului–înspicare.
Recoltarea – culturile destinate folosirii ca furaj verde, primăvara devreme, se recoltează la înălțimea de 30–35 cm, când se folosește prin administrarea la iesle, sau se pășunează la înălțimea de 20–25 cm. Perioada de folosință este de 15–20 de zile, până la sfârșitul fazei de burduf.
Recoltarea pentru boabe se face la maturitatea deplină, când umiditatea boabelor este de 14%. Deși coacerea este mai uniformă decât la grâu, la secară poate să apară pericolul scuturării boabelor, deoarece acestea nu sunt acoperite cu palee. Culturile pentru boabe realizează între 3000–5000 kg/ha, iar cele folosite ca furaj verde, între 15–35 t/ha masă verde.
Victor Vătămanu
